Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 

În mai 2005 Ed Viesturs a devenit primul american care a urcat toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 m, al 12-lea pe lista de elită deschisă de Reinhold Messner în 1986. Cartea sa auto-biografică No Shortcuts To The Top, apărută la Broadway Books, scrisă împreună cu David Roberts, a devenit rapid un best-seller naţional şi internaţional.

Toate ascensiunile sale au fost făcute fără oxigen suplimentar, în stil alpin, fără suport din partea şerpaşilor. În expediţiile comerciale însă, mergând pe munte ca ghid, a folosit oxigen fiind conştient de răspunderea pe care o are faţă de clienţi.

Cartea începe într-un ritm alert prin relatarea ascensiunii pe K2 din vara lui 1992. Expediţia a fost un succes dar Viesturs consideră că urcuşul spre vârf, pe o ninsoare abundentă cu risc crescut de avalanşă, a fost, poate, cea mai mare greşeală din cariera lui de alpinist şi doar norocul a fost acela care a împiedicat o tragedie. Nu numai că a ajuns pe vârf dar a şi participat la două acţiuni de salvare pentru care a primit premiul David A. Sowles Memorial Award din partea American Alpine Club.

Ed Viesturs, No Shortcuts To The Top

Aventura himalayană a lui Viesturs începe însă în 1987 printr-o tentativă nereuşită pe Everest, faţa nordică. După încă o expediţie pe Everest, primul succes vine în 1989, pe Kangchenjunga, al treilea optmiar ca înălţime. Urmează Everestul în 1991, la a treia încercare şi apoi, rând pe rând, toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 m din Himalaya-Karakorum.

Proiectul Endeavour 8.000 a durat 18 ani, finalizat în 2005 o dată cu a treia expediţie, reuşită în final, pe Annapurna. Pentru Viesturs a fost un cerc care s-a închis deoarace Annapurna, mai precis cartea lui Maurice Herzog Cucerirea Annapurnei, a fost unul din motivele care l-au inspirat la începutul carierei de alpinist şi care i-a trezit interesul pentru giganţii lumii.

În aceşti 18 ani Viesturs a participat la 29 de expediţii din care 20 au fost încununate de succes prin atingerea vârfului propus. Cartea însă nu e o simplă relatare a expediţiilor făcute. Viesturs nu se sfieşte să vorbească despre temerile şi ezitările personale, momentele grele dpdv financiar din primii ani de alpinism, pasul dificil de a renunţa la cariera de medic veterinar, motivele care l-au făcut să renunţe la o ascensiune când a considerat că riscul e prea mare sau când a preferat să ajute un partener (aflat în dificultate) să coboare, erorile făcute de parteneri sau alţi alpinişti (erori soldate uneori cu accidente fatale), grijile prin care trecea soţia alături de copii aşteptând deznodământul călătoriilor sale. Dincolo de relatările personale, Viesturs readuce în memoria cititorului cele mai importante momente din istoria cuceririi marilor vârfuri, realizările şi eşecurile alpiniştilor care au scris istorie în Himalaya.

De-a lungul carierei i-a avut ca parteneri pe unii din cei mai talentaţi alpinişti ai timpului lor dar cel mai mult i-a fost alături Veikka Gustafsson, primul finlandez care a urcat Everestul şi, dealtfel, toţi optmiarii fără oxigen suplimentar.

Momentul Everest 1996 apare inevitabil în carte. În tragedia din acel an Viesturs a pierdut doi buni prieteni, Scott Fischer şi Rob Hall, alături de care s-a bucurat, în anii anterior, de câteva ascensiuni reuşite. În sezonul din 1996 Viesturs a fost implicat într-un proiect cinematografic, primul documentar filmat cu o cameră IMAX pe Everest avându-l ca regizor şi partener pe David Breashears. Echipa lor a asistat neputincioasă la tragedia de pe munte din 10-11 Mai dar a avut o contribuţie importantă la evacuarea supravieţuitorilor din taberele înalte.

Ghidat de motto-ul în care a crezut şi pe care l-a respectat, "Reaching the summit is optional. Getting down is mandatory.", precaut şi cumpătat, ambiţios dar fără dorinţa obsesivă de a cuceri un vârf cu orice preţ, Viesturs a finalizat toate expediţiile, chiar dacă unele dintre ele nu s-au soldat cu atingerea vârfului.

În prezent trăieşte în Bainbridge Island, Washington, alături de soţie şi cei 4 copii, continuă să meargă pe munte şi să ţină prelegeri motivaţionale despre munca în echipă, stabilirea ţelurilor, perseverenţă, managementul riscului, toate prin prisma experienţei directe câştigate pe munte.

www.edviesturs.com

A- A A+
Afișări articole
1052956