Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 

Noaptea trece fără incidente. Cât de mult a continuat petrecerea la cabană nu ştim, până la noi n-au răzbătut cântecele. Sunt drumeţi mai matinali decât noi dar ne permitem "răsfăţul" de a nu pleca mai devreme de ora 9. Aflasem că până la Maliovitsa ar cam fi 9 ore. Pot fi chiar 10 ore, o să ajungem totuşi pe lumină de data asta.

foto Marius

Dimineaţa ne "răsfăţăm" cu apa rece de la spălătorul aflat chiar în faţa căsuţei dar pe care aseară nu-l văzusem. Spălăm chiar şi nişte ciorapi în speranţă că până seara, agăţaţi în spatele rucsacului, se vor usca. Ne dăm întâlnire în sala de mese pe la 8. La bucătărie niciun vorbitor de engleză la ora asta "matinală". Îl las pe Mihai să negocieze micul-dejun. Cu omleta e simplu că sună cam la fel în ambele limbi dar unt, gem, ceva de întins pe pâine... Gesturile lui Mihai sunt înţelese în cele din urmă. "Completa?" Aşa să fie... ce-o mai fi şi asta... Bănuielile se confirmă: o bucată de brânză, un ou fiert, puţină margarină (cam suspectă), un bol mic cu gem (care arată bine). Plus omletă. Generoasă, mare cât farfuria, cam uleioasă şi bine prăjită. Parcă simţi cum se răsuceşte de "încântare" vezica biliară! Noroc că vine cu puţină salată de varză care-ţi mai taie greaţa! Dar a fost bună, să nu fim cârcotaşi. Ca să nu ne crească subit colesterolul, oul fiert îl păstrăm pentru gustarea de prânz. Plus unul-două ceaiuri, o cafeluţă şi suntem gata de drum.

Ne pregătim de plecare dar încotro? Pe unde-o fi poteca noastră? Era prea frumos ca în faţa cabanei să fie un stâlp care să arate clar cele 4 direcţii posibile de mers de-aici, spre Granchar (de unde venim noi), spre cabana Makedonia (sud), spre mănăstirea Rila şi, în direcţia noastră, Maliovitsa. Mai dăm puţin din mâini şi reuşim să aflăm unde e banda roşie. Din păcate nu vom mai vedem lacul de sus (cum ne imaginam noi aseară, asta ar fi fost ruta spre Makedonia) ci continuăm către vale. Oricum, lacul e parţial îndiguit aşa că nefiind 100% natural parcă n-are un farmec prea mare!

foto Marius

Pornim de-a lungul pârâului emergent şi vedem că imediat mai jos e un alt lac. Ceva mai mic şi, la fel, cu un mic dig. Mai jos de el, un mic punct hidroelectric pentru cabană. Practic, cele două lacuri dau naştere râului Rila. Tot în jos, pe vale, se poate ajunge la mănăstirea Rila (bandă galbenă); vom vedea de sus că destul de aproape, pe vale, începe un drum forestier aşa că pare uşor de ajuns la Ribni Ezero dinspre Rila.

foto Marius

Lăsăm în stânga acest al doilea lac şi continuăm, oarecum de-a coasta, printre tufe mari de jnepeni către o culme care se conturează în faţă. Ne intersectăm cu un grup de tineri care sunt înşiraţi de-a lungul potecii. Judecând după rucsacii mari pe care-i au, e clar că au stat cu cortul. Nu departe, pentru că e destul de devreme.

Mai aruncăm câte-o privire în spate. În fundul căldării, către stânga se ghiceşte vârful pe care l-am ocolit aseară, pe întuneric. Să fi ţinut linia crestei, Kanarata-Pavlev, care se menţine la peste 2.600 m ar fi fost o idee proastă. Deşi se văd stâlpi pe sus nu suntem foarte siguri că e o creastă practicabilă pe întuneric!

foto Marius

Privind în faţă, lucrurile sunt mult mai domoale. Urcăm agale apoi coborâm în valea care se conturează în faţă, mare, cât să încapă jumate din Bucegi după cum calculează rapid Mihai :-) Probabil că aici au stat tinerii cu cortul. O oră de mers de la Ribni Ezero. Este plăcut, iarbă frumoasă, nu prea se văd urme de animale. Fundul văii este străbătut de un pârâu care ondulează leneş în meandre largi, Marinkovitsa, afluent al Rilei.

Din păcate n-avem timp să stăm la soare cu picioarele în apă aşa cum ne-ar tenta la prima vedere. Undeva în dreapta (est) valea se închide. Privirea nu mai răzbate dincolo de creasta de peste 2.600 m, Josifitsa-Venetsa-Sishkovitsa-Vazela. În aval (vest) valea, evident, se lărgeşte :-) Ne aflăm practic în marele bazin de origine al râului Rila. Drumul nostru însă continuă dincolo de vale.

foto Marius

Întâlnim imediat un izvor amenajat aşa că ne aprovizionăm cu apă proaspătă. Poteca urcă agale pe faţa sudică a muntelui Marinkovitsa. Direcţia generală este acum nord-vest. Zona parcursă aseară pe întuneric a fost cea mai sudică pe care am atins-o.

foto Marius

Pe măsură ce câştigăm în înălţime mai privim în urmă către lacurile pe care le-am părăsit. Abia se mai văd în căldarea dominată la est de vârful Josifitsa. Nebulozitatea este mai accentuată decât ieri şi o parte din creasta pe care am lăsat-o în spate este învăluită de nori.

foto Marius

Puţin mai la vest de cele două lacuri (Ribni ezero) vedem acum o altă căldare care adăposteşte un lac mare, Smradlivo ezero; pârâul emergent se prăvale prin pădure câteva sute de metri diferenţă de nivel până întâlneşte jos în vale râul Rila.

foto Marius

Urcuşul nostru durează, încet-încet, cam 1:30 ore până când ajungem în zona de creastă de unde putem vedem ce ne aşteaptă mai departe. Este deja 12. Norii compacţi din spatele nostru ne pun pe gânduri aşa că propun să speriem cumva ploaia. Schimb pantalonii lungi (oricum, e cald chiar dacă nu foarte soare) ca să pot folosi, mai comod, supra-pantalonii de ploaie la nevoie. Succesul e asigurat. Pe măsură ce ne vedem de drumul nostru soarele devine tot mai prezent :-) Norii care păreau să pună probleme devin, treptat, o prezenţă fotogenică binevenită.

foto Marius

Poteca se abate uşor către stânga. Lăsăm în dreapta câteva lacuri, grupul Gornolevoretski. Deja prezenţa lor nu ne mai miră. Sunt atâtea că nu le mai ţinem socoteala. În Rila centrală sunt multe astfel de grupuri de lacuri.

foto Marius

Mai avem puţin de urcat. Vârful Vodni, prin cei 2.683 m ai săi, este punctul culminant şi final al acestei porţiuni de creastă.

foto Marius

În continuare traversăm de-a coasta şi fiind suficient de sus mai aruncăm o ultimă privire înapoi şi dincolo de valea râului Rila.

foto Marius

Traversăm o scurtă porţiune cu aspect de custură. Parcă mai interesant însă este ceea ce vedem chiar la picioarele noastre, lacurile Vodnivrashki... mai ales când lumina cade sub unghiul potrivit care dă apei o culoare intensă, verde-albastră.

foto Marius

foto Marius

Ocolim pe sus căldarea care adăposteşte aceste lacuri şi curând ne pregătim de o lungă coborâre spre nord. Acum însă privirea e atrasă ca un magnet de creasta care se întinde spre nord-vest, cu atât mai impresionantă cu cât ne apropiem şi-o vedem mai bine. Zona Maliovitsa-Elin-Orlovets-Lovnitsa-Kupen-Popova pare inexpugnabilă dar trebuie să fie pe-acolo şi-o trecere pentru noi :-)

foto Marius

Puţin în dreapta, Lopushki pare încadrat de nişte zone mai domoale şi bănuim că-l vom ocoli fie prin stânga, fie prin dreapta. Până una-alta avem de traversat o vale, chiar mai mare decât precedenta, dincolo de care intrăm, oficial, în Rila de nord-vest :-) Aproape că este un alt munte faţă de Rila centrală şi Rila de est de unde venim noi.

foto Marius

Coborâm privind când în stânga către cetatea de stâncă cu vârfurile menţionate... când către dreapta unde, departe, Musala încă domină linia orizontului şi are privirea, încă, aţintită spre noi.

foto Marius

foto Marius

Coborâm şi iar coborâm de ne paşte depresia gândindu-ne că trebuie apoi să urcăm la loc tot ce-am coborât :-) Ajungem într-o zonă cu pâlcuri de jnepeni unde, pe alocuri, abia dacă ne mai vedem unul cu altul. Coborâm... dar parcă am mai spus asta... E greu de apreciat diferenţa de nivel dar a durat aproape o oră povestea asta. Examinând ulterior harta constat că am coborât peste 500 m.

foto Marius

Ajungem în cele din urmă pe fundul plat al văii populat de vaci şi cai aflaţi, bineînţeles, la ora mesei. E de înţeles căci este ora 2. Am făcut cam 4:30 ore de la cabană. Apreciem că suntem pe la jumătatea drumului. Oare ne aşteaptă jumătatea mai lungă sau jumătatea mai scurtă? Găsim aici un refugiu prăpădit. Suntem curioşi să vedem cum arată înăuntru dar uşa nu se lasă cu una cu două aşa că nu insistăm, să nu se dărâme cu totul peste noi!

foto Marius

Surpriză: un panou pe care scrie unde ne aflăm şi direcţiile posibile de-aici! Cât de mult ne-am fi dorit astfel de informaţii ieri! Mihai pare emoţionat până la lacrimi! Kobilino Branishte se dovedeşte o răspântie de poteci. Până la cabana Maliovitsa ar mai fi circa 4 ore (pe la lacul Strashnoto). Până la complexul Maliovitsa (aflat mai jos de cabană) se fac 5 ore (pe la lacul Yoncevo). Spre vest (pe vale) se coboară spre mănăstirea Rila iar spre nord urcă o potecă spre vârful Mechit. Vale spre sud-vest (spre Rila)... vale spre nord-est (unul din afluenţii lui Levi Iskar)... La 2.145 m suntem pe linia care separă Rila de nord-vest de Rila centrală.

Facem o pauză pentru o gustare scurtă. Din faţă vine în viteză un grup de ucrainieni. Noroc că stăm jos aşa că nu ne ia curentul :-) Mai agale apar şi fetele şi cu toţii se opresc lângă refugiu. Nu ştiu dacă să-i compătimim pe ei pentru cei 500 m pe care îi au de urcat... sau să ne compătimim pe noi :-) Noi măcar nu ştim ce ne aşteaptă :-) dar nu poate fi mai rău decât până acum!

foto Marius

Banda roşie se abate spre vest pentru început urcând într-o diagonală lungă pe coasta muntelui din faţă, ocolind vârful care se înalţă la 2.698 m deasupra noastră, Lopushki. Urcăm atenţi la firele de apă pe care le mai avem în drum. Nu ne-ar strica nişte apă rece de băut. Sunt multe izvoraşe dar sunt prea călcate în picioare de animale aşa că nu ne inspiră niciunul. Mai aşteptăm...

foto Marius

Tot urcăm... După circa o oră de mers încep să apară lacurile, grupul Popovokapski. Câteva mai mici pentru început dar fotogenice şi ele.

foto Marius

La cel mare, ceva mai sus, facem o scurtă pauză apoi de vedem de drum. Continuăm să urcăm de-a lungul firului de apă care alimentează lacul către şaua care se ghiceşte undeva mai sus. Apa apare şi dispare în grohotiş. Găsim un loc care pare de încredere de unde ne astâmpărăm setea.

foto Marius

Doi băieţi urcă agale cu rucsaci măricei; aflăm că suntem pe drumul cel bun :-) Ei rămân la refugiul de lângă lacul Strashnoto; de-acolo ar mai fi vreo două ore până la Maliovitsa.

foto Marius

Băieţii nu sunt singuri. Fetele, mai sprintene, îi aşteaptă mai sus. Ajungem în şaua vizată (Popovokapski), doar un loc intermediar... mai e ceva de urcat către stânga... O mulţime de cai îşi fac veacul pe-aici. "Aveţi grijă, sunt periculoşi" zice una din fete. "Muşcă?" "Nu, lovesc cu copita".

foto Marius

După experienţa noastră plăcută cu caii din munţii Rodnei ne minunăm că semenii lor bulgari sunt atât de nervoşi :-) Mă cam îndoiesc să fie chiar aşa, avem grijă totuşi să fim pe potecă deasupra lor, să nu le vină vreo idee s-o ia la goană în jos. Probabil c-au şi ei chef de joacă după cum vedem că se hârjonesc unii cu alţii. Fetele rămân să-şi aştepte prietenii. Noi continuăm să urcăm şi facem în cele din urmă o scurtă pauză de masă. Suntem de partea cealaltă a crestei pe care am tot privit-o toată ziua.

foto Marius

Apar şi bulgarii şi ne depăşesc aşa că vedem pe unde continuă poteca, spre soare-apune.

foto Marius

Pare singura zonă mai alpină pe care o avem de parcurs, o traversare pe o faţă accidentată de munte. Ici-colo cabluri ruginite stau mărturie pentru vremurile mai bune când poteca era mai bine întreţinută.

foto Marius

Ghidaţi de soare, ne ia cam 15 minute să depăşim labirintul de stânci şi ieşim într-o şa înverzită. Începem să coborâm uşor având în stânga noastră zona de creastă cuprinsă între Golyama Popova Kapa şi Kupen. E porţiunea cea mai impresionantă a muntelui pe care-am văzut-o până acum dar ceea ce urmează merită chiar mai multe superlative.

foto Marius

Strashnoto ezero (Scary lake) pare mai degrabă fermecat decât înspăimântător. Numele (şi renumele) i se trage de la ecoul care reverberează înainte şi-napoi între pereţii înalţi care se înalţă chiar din marginea apei. "Tunetele sunt cu adevărat înspăimântătore aici" ne spune unul din cei doi bulgari; s-au oprit şi ei la un punct de belvedere deasupra lacului. Stăm şi ne minunăm. Din păcate obiectivul aparatului nu poate cuprinde prea mult, locul fiind strâmt, dezvoltat mai ales pe verticală. De la înălţime apa are o culoarea vie, albastru-verzuie.

foto Marius

Coborâm la lac. Refugiul cu acelaşi nume pare solid, din piatră, se pare că are 20 de locuri la prici. E un loc ca-n poveşti iar acum, în absenţa oricărei posibile furtuni cu tunete şi trăznete, o linişte care te îndeamnă la odihnă.

foto Marius

Ar fi frumos de explorat zona din jurul lacului dar din păcate suntem doar într-o misiune informativă; amănuntele le lăsăm pentru altă dată. Stăm ce stăm dar întrucât e-aproape ora 6 trebuie să rupem vraja şi să pornim mai departe. Cu altă ocazie poate vom înopta aici.

foto Marius

Puţin mai jos un alt lac, ceva mai mic, dar poate fi altceva mai deosebit decât ce-am văzut deja? Doar un lac ca celelalte... au fost deja prea multe... Un ciopor de capre negre, singurele pe care le-am văzut în aceste zile, se adapă la lac. Apropiindu-ne, şi-au văzut de drumul lor pe pantele stâncoase de deasupra.

foto Marius

Cabana Maliovitsa este la 1.960 m aşa că ne aşteaptă o coborâre destul de lungă. Nimic spectaculos aici mai ales că porţiunea finală este foarte abruptă, de-a lungul unui pârâu flancat de o pădurice de jneapăn. Pe la 7:30, printre jnepeni, apare silueta zveltă a vârfului Maliovitsa şi cabana undeva, jos, în vale... aşa că, puţin înainte de ora 8, ajungem la destinaţie.

foto Marius

Petrecere mare în sala de mese, ca şi-n seara trecută, dar nu ne mai mirăm! Accesul la cabană e facil, pe un drum forestier. Fata care serveşte la bucătărie, singura care rupe şi puţină engleză, este ocupată până peste cap cu comenzile care vin pe bandă rulantă. Într-un târziu se ocupă şi de noi, ne dă cearceafuri şi ne conduce într-o cameră goală la etajul 2. 12 leva de persoană. Toaleta comună şi spălătorul nu sunt grozave dar sunt înăuntru aşa că ne primenim cum putem mai bine cu apă rece. După ce terminăm, o femeie ne spune că la etajul 1 sunt şi duşuri! Prea târziu! Doar Mihai insistă să fie în seara asta (foarte) curat şi uscat! Restul, mâine dimineaţă :-) Reuşim să şi mâncăm ceva. Din fericire găsim supă de linte (ca alternativă la supa de fasole omni-prezentă). Salata la care visam nu se materializează, bulgarii au ras tot! Mihai încearcă o "kioftea"; eşec total, cel puţin după gusturile mele dar ne răsfăţăm apoi cu cartofi prăjiţi şi brânză... ca să meargă mai bine berea...

Mai multe imagini aici.


A- A A+

Atenţie

Unele trasee montane descrise pe site sau prezente în albumele foto pot prezenta un risc important de accidentare gravă. Parcurgerea lor necesită o minimă pregătire tehnică prealabilă şi experienţă în mersul pe munte. Traseele montane pot suferi modificări în timp şi pot fi diferite faţă de cum sunt ele prezentate aici; autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere dacă informațiile nu sunt exacte sau de actualitate. Folosirea oricăror informații prezentate aici se face integral pe propria răspundere. Autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a informaţiilor prezentate pe site.

Afișări articole
1053638