Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 

În ceea ce priveşte cazarea, lucrurile au mers ascendent în aceste 3 nopţi aşa că dimineaţa ne mobilizăm cu spor pentru o nouă zi. Ne propunem să fie o zi mai normală, sub 10 ore de mers, dar rămâne de văzut... După un mic-dejun bun cu omletă (evident), pâine cu brânză la cuptor, ceai şi cafea suntem gata de plecare în jur de ora 9.

foto Marius

Soarele aproape că a ajuns şi la cabană. Cursa de Maliovitsa aşteaptă pasagerii dar nu cred că ne va duce până pe vârf :-)

foto Marius

Afară găsim doi băieţi care vorbesc bine engleză şi ne mai zic una-alta, c-am avea doar 5-6 ore până la Sedemte Ezero (puţin optimistă aprecierea)... sau că vis-a-vis de cabană există chiar un traseu de via-ferrata... interesant dar rămâne pentru altă dată.

foto Marius

Deocamdată ne interesează doar să ajungem în creastă. Asta-i partea cea mai grea a zilei întrucât Maliovitsa se înalţă la aproape 700 m deasupra noastră! Pornim în amonte pe pârâul cu acelaşi nume. Drumul se dovedeşte foarte plăcut, urcă susţinut dar nu abrupt, în mare parte pe lângă apă. E răcoare şi peisajul cu adevărat de munte. Maliovitsa este cel mai înalt vârf din zonă (2.729 m) iar faţa nordică este impresionantă; cu siguranţă trebuie să fie şi trasee alpine adevărate!

foto Marius

Pe măsură ce urcăm vârful îşi modifică silueta şi treptat este mascat de geamănul mai scund (Malka Maliovitsa). Străbatem o serie de mici platouri înierbate. În faţă se vede cum valea se închide la un moment dat dar poteca şerpuieşte mult din căldare în căldare.

foto Marius

foto Marius

Azi pare senin, nici urmă de nori. O să avem nevoie de mai multă apă dar câtă vreme urcăm de-a lungul pârâului aşteptăm să ajungem mai sus până să ne refacem rezervele. Poate e un simplu izvor, poate sunt lacuri undeva, deasupra. Nu ne obosim să consultăm harta pentru amănunte, rezervându-ne plăcerea să descoperim locurile în ritmul mersului.

foto Marius

Ritm domol dar constant. Urcăm când pe-o parte când pe cealaltă a pârâului. Pe alocuri apa dispare dar se aude susurând pe sub pietre. Ceva mai sus găsim un loc bun unde apa revine la suprafaţă după un parcurs subteran mai lung şi facem o pauză de hidratare.

foto Marius

foto Marius

După circa două ore ne intersectăm cu un grup de nemţi care coboară. Suntem într-o căldare cu pereţi înalţi dar mai avem încă de urcat. Creasta ne joacă feste; pare aproape dar drumul e lung.

foto Marius

foto Marius

În cele din urmă ajungem la sursa de apă a pârâului pe care l-am urmat până aici, Elenski ezero. Lacul e foarte frumos, destul de mare şi la mal, unde apa e mai caldă, plin de peştişori. Când şi când câte-un plescăit mai consistent ne face să ne gândim că există şi exemplare mai mari. Pare frumos de stat cu cortul, sunt şi locuri mai drepte şi cu iarbă pe malul lacului. De-aici chiar se vede creasta, nu e nicio îndoială :-)

foto Marius

foto Marius

Părăsim lacul şi urcăm în serpentine scurte ultima porţine, ceva mai abruptă, până în creastă. Mai facem 30 de minute până sus, în total cam 3 ore de la cabană (cu două scurte pauze). Suntem, probabil la peste 2.600 m (socotind după vârfurile din jur).

foto Marius

Dincolo de creastă, spre sud, muntele pierde repede din înălţime şi undeva în pădure vedem mănăstirea Rila.

foto Marius

Departe, către sud-est, contra luminii, munţii Pirin îşi conturează silueta. Sunt departe dar încercăm să recunoaştem silueta Vihren-ului.

foto Marius

Spre est continuă creasta care ieri ne atrăgea privirile ca magnetul, Elin-Orlovets-Lovnitsa-Kupen-Popova (n-aveam de unde să ştim că urma s-o ocolim şi să ieşim chiar în inima ei)... iar în ultimul plan, bine-nţeles, Musala :-) Trei tineri vin de pe creastă şi continuă spre est; îi privim cu invidie căci creasta arată foarte bine! Se pare că se mai poate merge până în zona vârfului Kupen (cel puţin) de unde se poate coborî înapoi către sud (un circuit interesant având ca punct de plecare mănăstirea). Şi partea nordică a crestei se poate investiga mai mult. În afară de Strashnoto mai există un refugiu, Orlovets, aşa că e o zonă ce merită cercetată... altă dată...

foto Marius

Drumul nostru însă se abate de-acum către vest. Avem parte doar de o scurtă porţiune mai alpină după care totul se domoleşte. Undeva în dreapta noastră se află vârful Maliovitsa dar nici că-l recunoaştem! Partea sudică este o simplă păşune alpină pe care o parcurgem fără rucsaci, fiind în afara potecii.

foto Marius

foto Marius

"Cucerim" astfel vârful pe un drum de pensionari :-) După pozele de rigoare în care în afară de noi apare şi, bineînţeles, Musala în depărtare... mai aruncăm o privire către nord, către salba de lacuri Maliovitsa şi revenim la rucsaci.

foto Marius

foto Marius

Urmează un drum pastoral către zona vârfurilor Golyam Mramorets, Malak Mramorets, Dodov. Nimic foarte spectaculos. Şi pe-aici sunt cai dar turiştii nu par impacientaţi ca cele două fete de-aseară. Da, pe-aici vedem mai mulţi turişti, e o zonă mai umblată. Spre sud, în vale, mănăstirea Rila... undeva, în faţă, zona marilor lacuri...

foto Marius

Privind înapoi ne dăm seama că Maliovitsa este de fapt un platou înierbat care coboară agale spre vest dar care, aşa cum am văzut, lasă feţe abrupte spre est şi, mai ales, spre nord. De-aici însă n-are nimic spectaculos.

foto Marius

În circa 30 de minute ajungem în şaua dintre cele două vârfuri Mramorets. Aici ajunge, urcând dinspre sud, o potecă de la mănăstirea Rila. "Nu vă recomandăm" ne spun un cuplu de tineri care vin din vale. Am auzit şi noi că e abrupt şi c-ar fi circa 1.000 m diferenţă de nivel. Oricum, nu e în drumul nostru :-)

foto Marius

Mai urcăm circa 30 de minute, ceva mai susţinut pe ultima porţiune şi ajungem în zona superioară dominată de vârful Dodov. Speram că vom vedea lacurile. Nici vorbă însă. Muntele cu aspect de platou se întinde încă mult spre vest. Facem totuşi o pauză de masă. Nu putem sta prea mult din cauza insectelor agitate de căldură. Nici nu prea adie vântul aşa că nu ne lasă să mâncăm liniştiţi.

foto Marius

Pe la 14:30 pornim mai departe. O culme domoală, înierbată, ce ne aminteşte de munţii Baiului, se întinde în faţa noastră. Curând, în valea care se conturează în dreapta (nord) vedem nişte lacuri. Destul de mari dar nu sunt încă lacurile pe care le căutăm.

foto Marius

foto Marius

Marea căldare Urdini pe care o ocolim pe la înălţime adăposteşte, la diferite înălţimi 6 lacuri. Pare interesant de colindat cu piciorul pe jos printre lacuri dar nu acum... E clar că nu sunt cele 7 lacuri; nu ies la socoteală! Să fie aşa de departe? Au trecut de mult cele şase ore de care ni se spusese la Maliovitsa dar nu ne facem griji căci ziua e lungă...

foto Marius

Culmea pe care suntem se abate către nord. Coborâm într-o şi apoi urcăm din nou către muchia din faţă. În zona vârfului Vazov suntem din nou la peste 2.600 m. Către vest se vede o cabană mare. Trebuie să fie Ivan Vazov dar nu e în drumul nostru. În faţă un alt mic platou... dar nici urmă de lacuri. În centru, o răspântie de poteci. Conform hărţii trebuie să fie Razdela. Banda verde se abate în stânga către Ivan Vazov. Banda albastră merge în partea cealaltă către creasta care închide către nord căldarea Urdini. Noi trebuie să continuăm în faţă (nord).

foto Marius

Aşa facem şi curând ni se deschide în faţă bazinul care adăposteşte cele şapte lacuri, Sedemte ezero. Dintr-odată ne-apar în faţă 4 din cele 7, Bliznaka, Trilistnika, Ribnoto şi Dolnoto. A meritat aşteptarea! Din păcate a venit şi vremea ca Frăţia Inelului să se destrame. Mulţumit că a văzut măcar o parte din lacuri, Mihai vrea să coboarea către Rila. Nu putem sta în calea dorinţelor lui, sperăm totuşi că nu vrea să se călugărească! De-acasă însă îşi dorea să vadă şi zona aceasta de munte; în plus, trebuie să ajungă acasă cu o zi mai devreme... Cu lacrimi în ochi :-) face cale întoarsă spre Razdela ca să coboare spre Ivan Vazov şi-a doua zi către Rila. Noi ne ştergem lacrimile :-) şi pornim agale să ne bucurăm de peisajul mult-aşteptat.

foto Marius

foto Marius

Cel mai de sus, Salzata (Lacrima) este la 2.525 m, are 4,5 m adâncime şi este cel mai mic ca suprafaţă dar asta nu înseamnă că nu e fotogenic :-) Partea de sus a lacului, unde sunt izvoarele, musteşte de apă şi e plină de muşchi şi tot felul de floricele... şi nici măcar nu e sezonul florilor. În mai-iunie-iulie bănuiesc că e chiar mai frumos.

foto Marius

Deasupra lacului, un punct de belvedere, plin de momâi înălţate de turişti, parcă te invită la pauză pentru că toată căldarea se întinde la picioarele tale...

foto Marius

foto Marius

Coborâm către al doilea lac, Okoto (Ochiul). La 2.440 m, este al treilea ca suprafaţă şi cel mai adânc, 37.5 m, un adevărat aven plin cu apă! O potecă ocoleşte lacul şi urcă înapoi în creastă, o variantă către Ivan Vazov. Lacul în sine e mai mult decât minunat, cuvintele sunt poate insuficiente pentru a găsi adjectivele cele mai sugestive.

foto Marius

Pârâul emergent se îndreaptă către lacurile de mai jos. Coborâm şi noi o bucată abruptă de potecă. Se vede că e o zonă foarte umblată după aspectul degradat al potecii. Ici-colo sunt întinse benzi de avertizare pentru a nu tăia poteca; asta nu-i rău dar parcă nu se potrivesc în peisaj.

foto Marius

Al treilea lac, Babreka (Rinichiul), nu e greu de ghicit de ce are acest nume. La 2.282 m este al doilea ca suprafaţă şi al doilea ca adâncime, 28 m! Malul vestic, partea externă a "rinichiului", este foarte abrupt, tăiat direct din munte pe când malul estic este domol şi înierbat. Din zona asta cu aspect de platou se poate coborî direct spre Skakavitsa (bandă roşie) dar noi ne abatem către celelalte lacuri. De altfel, circuitul în jurul lacurilor este o plimbare minunată de-o zi în care ai timp să zăboveşti pe îndelete pe la fiecare în parte şi/sau să le admiri de sus.

foto Marius

Al patrulea lac, Bliznaka (Geamănul), la 2.243 m este cel mai întins iar numele i se datorează formei de clepsidră (evidentă de sus, mai puţin din locul în care ne aflăm). Este cel mai mare ca suprafaţă, puţin mare mare ca Babreka şi al treilea ca adâncime, 27.5 m, aproape la fel ca Babreka; numai formele lor diferă foarte mult!

foto Marius

Fiind cam la nivelul lacului, obiectivul nu-l poate cuprinde în totalitate. În plus, soarele coboară rapid şi umbra se întinde deja peste lac deşi nu e nici 6. Şi malurile lui sunt interesant de străbătut dar, din păcate, nu e timp pentru asta acum.

foto Marius

Al cincilea lac, Trilistnika (Trifoiul) la 2.216 m este parcă mai puţin interesant văzut de pe mal; doar de sus pare un pic mai atractiv dar nu se compară cu celelalte.. Cu malurile joase, este al treilea cel mai mic. Nu zăbovim, ne interesează mai mult să vedem dacă se poate sta la refugiul de lângă lac. N-arată rău dar este cam... închis... Nu-i nimic, ceva mai jos este cabana Sedemte Ezera. Nu mi-e clar nici acum dacă refugiul are acelaşi nume sau nu...

foto Marius

Aşa că mai coborâm. Al şaselea lac, Ribnoto (Peştele) este la 2.184 m şi cel mai puţin adânc, 2.5 m. Altitudinea joasă face ca malurile să fie mult mai bogate în vegetaţie faţă de lacurile de mai sus. Pe malul celălalt al lacului, cabana Sedemte Ezera.

foto Marius

Aici se vede lume. Ne-ar interesa însă dacă se poate mânca ceva (afară de sucurile care se vând afară). Îl găsim pe responsabil şi începem o discuţie interesantă :-) "Ceva de mâncare?" Sperăm că din gesturi înţelege ce dorim. "Supa bob". Cam puţin după o zi de drum. "Altceva, felul doi?" "Supa bob". Răspuns standard :-( "Dimineaţa însă s-ar putea mânca altceva?" "Supa bob". Deja ne-am săturat de ea fără măcar s-o gustăm! Nu e clar dacă el a înţeles ceva din ce-am întrebat noi dar după aspectul general al locului e posibil ca meniul să fi fost într-adevăr ăsta, la fel de variat ca la Musala :-(

foto Marius

Din fericire există o soluţie salvatoare. Ceva mai departe este o cabană mare, de fapt un hotel judecând după mărime (5 etaje), Rilski Ezera. L-am văzut de sus, ştiam de pe hartă că există şi chiar se vede de-aici. Ne hotărâm să plecăm, cu siguranţă acolo avem mai multe şanse de cazare şi masă. Din fericire poteca traversează de-a coasta şi-n 30 de minute ajungem. Cu ocazia asta vedem şi ultimul lac, cel mai de jos, Dolnoto (Cel de jos), undeva sub poteca noastră, la 2.095 m într-o zonă plină de jnepeni.

La Rilski Ezera primim o cameră dublă pentru 80 leva (cu mic-dejun). Oho! Aproape cât celelalte 3 nopţi de până acum (dacă nu socotim masa de dimineaţă inclusă aici care, oricum, se va dovedi mizerabilă). Sunt însă 2.150 m. Perspectiva unui duş cald însă, lăsând la o parte faptul că n-avem altă variantă :-) ne face nici să nu clipim! Oricum, pare ditamai hotelul. La suprafaţă măcar căci camera nu arată grozav dar nu mai contează. Apa chiar se încălzeşte la un moment dat şi odată cu asta dispar toate grijile şi se instalează o oboseală plăcută în corp. Masa e acceptabilă, avem de unde alege la "împinge-tava", ar fi fost păcat să ne culcăm flămânzi, doar cu o ciorbă de fasole/bob la activ!

foto Marius

Mai ieşim puţin pe-afară dar pare frig... sau poate e doar oboseala de vină. Luna e aproape plină, a tot crescut în ultimele zile şi-şi face apariţia deasupra unei creste de munte îndepărtată... şi totuşi abia dimineaţă am fost acolo. Pare însă c-a trecut atât de mult timp. Aşa se întâmplă când ziua este plină de impresii vizuale... impresii cu care ne băgăm în culcuş cu părere de rău totuşi că mâine trebuie să coborâm...

Mai multe imagini aici.


A- A A+

Atenţie

Unele trasee montane descrise pe site sau prezente în albumele foto pot prezenta un risc important de accidentare gravă. Parcurgerea lor necesită o minimă pregătire tehnică prealabilă şi experienţă în mersul pe munte. Traseele montane pot suferi modificări în timp şi pot fi diferite faţă de cum sunt ele prezentate aici; autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere dacă informațiile nu sunt exacte sau de actualitate. Folosirea oricăror informații prezentate aici se face integral pe propria răspundere. Autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a informaţiilor prezentate pe site.

Afișări articole
1089690