O altă variantă de a ajunge în zona de unde începem să parcurgem concret creasta Bucşoiului Mic (zona capul Balaurului) este să urcăm pe valea Morarului până ce trecem de zona cu aspect de canion şi apoi să continuăm pe o brână de vegetaţie care traversează către dreapta-sus faţa sudică a Bucşoiului Mic (aspectul ei este asemănător cu al brânelor de pe faţa sudică a Morarului).

Brâna Mare a Bucşoiului porneşte aproximativ la acelaşi nivel din valea Morarului cu Brâna Mare a Morarului, intersectează creasta Balaurului şi continuă pe faţa nordică. Mai sus de ea putem găsi o altă brână care ne scoate mai sus pe creasta Bucşoiului Mic şi alte variante care pot studiate pe vreme bună. Imaginile din această pagină (până la capul Balaurului, din nou) sunt din 2010, exact din acelaşi weekend de septembrie. Registrul de culoare este foarte asemănător (ceea ce nu se întâmplă prea des, mai ales la distanţă de 1 an)... dar personajele sunt diferite (parţial) !

Din poteca marcată cu triunghi roşu (Poiana Coştilei - Pichetu' Roşu) putem urca pe valea Morarului spre Poiana cu Urzici atât pe firul văii (rareori are apă) cât şi prin pădure, pe ambele maluri. Pe poteca din dreapta (cum urcăm) avem însă posibilitatea să admirăm Colţii (Acele) Morarului.

Cu cât ora este mai matinală cu atât avem o vedere mai bună către Colţii (Acele) Morarului înainte să avem soarele în faţă. De la stânga la dreapta: Acul Mare, Degetul Roşu, Acul Crucii şi Acul de Sus.

Colţii (Acele) Morarului şi văile de abrupt ale feţei nordice.

Vedere către vale (est) din Poiana Morarului.

Ceţuri matinale de toamnă.

Din Poiana Morarului putem urca direct pe firul văii Morarului sau pe poteca ce urcă (parţial) prin pădure, pe partea stângă. Mai jos, undeva în dreapta am lăsat poteca ce urcă spre Ţimbal.

Un fluture amorţit de răcoarea dimineţii.

Indiferent de drumul urmat, ajungem în acelaşi punct de unde nu ai altă soluţie decât să urmezi firul văii.

Deşi valea nu e marcată (oficial), fiind considerată totuşi o vale de abrupt,
poteca este bine bătută şi se strecoară printre bolovani.

În această zonă, inferioară, valea Morarului are aspectul unui canion.

După un scurt parcurs pe stânga, poteca se abate pe malul drept.

Talvegul văii e punctat de mulţi bolovani uriaşi şi pe alocuri de săritori care de regulă se ocolesc.

Pe malul drept zonele de verdeaţă sunt mai bine reprezentate în această zonă.

Pe unde firul văii e prea prăpăstios se ocoleşte lejer pe feţele de iarbă.

Chiar ocolul pe feţele de iarbă necesită pe alocuri slalom printre sau peste bolovani.

În fine, aproape de finalul zonei cu aspect de canion.
În fundal se vede zona de creastă care leagă Omu de Bucşoiu Mare.

Ceva mai jos de zona unde lăsăm în stânga Brâna Mare a Morarului,
ne angajăm pe faţa sudică însorită a Bucşoiului Mic.

Faţa sudică a Bucşoiului Mic este străbătută de mai multe brâuri de verdeaţă,
la fel ca faţa sudică a Morarului.

În fundal se conturează tot mai bine porţiunea finală a văii Morarului şi vârful care separă şaua Bucşoiului (dreapta) de şaua Morarului (stânga).

Valea Morarului, porţiunea de mijloc cuprinsă între canion şi căldările superioare.

O scurtă pauză la soare înainte de a continua urcuşul pe brână.

Brânele de verdeaţă sunt suspendate la baza unor pereţi impresionanţi pe alocuri.

Panta e mare dar nu pune probleme de vreun fel decât atunci când iarba e udă.

Nici n-ai putea sa spui dacă eşti pe faţa sudică a Morarului sau a Bucşoiului Mic...

Vedere înapoi către valea Morarului şi peretele nordic al Morarului.

Urcuşul e plăcut şi poate mai interesant decât varianta prin Şiştoaca Ţimbalului unde trebuie să urci destul de pieptiş.

De toamnă...

Şi toamna sunt culori care încântă ochiul.

Vedere înapoi către valea Morarului şi brâna de iarbă parcursă; în fundal, pieptul de piatră dincolo de care este căldarea finală a văii, sub staţia meteo de la Omu.

Ultima porţiunea a parcursului până la capul Balaurului e mai neplăcută, vegetaţia fiind densă.

Dincolo de Azuga, munţii Neamţului.

Înainte de a accede la capul Balaurului avem de străbătut o zonă de jnepeniş.

Sub peretele de piatră din faţă urcă Şiştoaca Ţimbalului.

Zona unde dorim să ajungem...

După ce-am traversat zona de jnepeniş ieşim în capul Şiştoacei Ţimbalului.

Traversarea finală şi ieşirea către creastă sunt comune cu varianta de urcuş pe la Ţimbal.

O privire în spate către zona de jnepeniş cu care ne-am luptat.

Ceva mai sus, o privire către zona finală de vegetaţie pe care-am traversat-o.

Practic de-aici intrăm pe creasta Bucşoiului Mic.

Vedere către munţii Neamţului şi Ciucaş (în ultimul plan) din zona "Capul Balaurului".

septembrie 2010