Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 

Munţii Făgăraşului, prin întinderea lor şi diversitatea peisajului alpin, oferă variante nenumărate de trasee în orice anotimp. Probabil că nu-ţi ajunge o viaţă de om să baţi cu pasul toate potecile făcute de oameni sau de animale. Privind pe hartă creasta care se întinde de la est la vest pe mai bine de 70 km în linie dreaptă, picioarele lungi şi domoale care se lasă spre sud zeci de km şi picioarele nordice, scurte şi sălbatice, mintea construieşte tot felul de combinaţii de drumeţii peste văi şi creste, prin păduri şi prin golul alpin, pe lângă lacurile din căldările glaciare.

Şoseaua Transfăgărăşan asigură un acces facil în inima muntelui ajungând la peste 2.000 m altitudine şi posibilitatea unor circuite de câteva zile cu acces şi retragere facile în caz de vreme rea. De mulţi ani aveam în plan o astfel de drumeţie de câteva zile cu cortul de la Piscu Negru urcând către Muşeteica-Buda şi-apoi pe creasta principală până la Călţun-Negoiu, revenind în punctul de plecare pe valea Călţunului. Prima tentativă a fost în august 2006. Pe vremea aceea nu beneficiam de internet facil şi prognoze meteo detaliate aşa că plecam în concediu fără să ştim foarte exact cum va fi vremea :-) Atunci soarele a fost iniţial de partea noastră dar în zona Muşeteica-Râiosu ceaţa ne-a luat în primire şi ne-a forţat să coborâm în căldarea Râiosu unde am campat. De-abia a doua zi am ajuns la lacul Buda, loc minunat de stat cu cortul de care nu ne-am despărţit aşa uşor. A treia zi, pe creastă, o ploaie zdravănă care nu părea că se mai sfârşeşte, ne-a făcut să coborâm de la Capra, uzi leoarcă, şi să ne retragem pe şosea mai la vale.

Au trecut ani de-atunci, alţi munţi au dorit să ne cunoaştem, alte planuri au căpătat prioritate în Făgăraş, inclusiv parcurgerea întregii creste de la Turnu Roşu la Plaiul Foii, când vremea a ţinut cu noi, în vara lui 2011 (mariusradu.ro/drumetie/carpati/fagaras-de-la-vest-la-est) dar n-am uitat de micul circuit de la Piscu Negru rămas "neîmplinit". Totul s-a potrivit în toamna lui 2016 când, împreună cu Moniq, Puiu şi Cristi, ne-am propus două nopţi cu cortul la cumpăna dintre Răpciune şi Brumărel (ce frumos sună... ce păcat că nu se folosesc în mod uzual).

foto Marius

Plecăm pe la 6 dimineaţa din Bucureşti şi puţin înainte de ora 8 admirăm ceţurile de dincolo de lacul Vidraru. În spatele lor însă se ghiceşte galbenul de toamnă al culmilor din depărtare. Ştim că vremea va fi bună, ceaţa de-aici e doar fotogenică şi nu ne sperie. Ne înfiorăm de aerul răcoros al dimineţii şi pornim mai departe. Puţin după ora 9 suntem pe şosea, cu rucsacii în spate. Trebuie să mergem cca 1 km pe asfalt din parcarea de la Piscu Negru până la intrarea în pădure, pe poteca marcată cu cruce albastră care merge spre Piscu Negru - Jorzea.

Luăm apă de jos, nu-mi amintesc ce izvoare întâlnim în drum deşi ştiu că trecem pe lângă o stână dar e mai sigur aşa. Rucsacii nu sunt tocmai uşori şi poteca urcă susţinut, în serpentine. Traversăm două pâraie aşa că apă se găseşte :-) Ajungem la stână în cca 1 oră. Nu se vede activitate dar nici nu intrăm căci o căţea stă chiar în pridvor şi latră de zor la noi. Ne uităm după marcaj căci de-aici în sus zona e mai puţin umblată. Urcăm pe lângă liziera pădurii, în plin soare de-acum, printre smocurile mari de iarbă, un adevărat labirint de poteci făcute de animale. Undeva, sus, se vede un stâlp de marcaj. Cred că în 2006 am urcat chiar pe potecă până pe vârful Piscu Negru. Asta înseamnă însă un ocol măricel către sud aşa că încercăm să găsim un drum mai avantajos direct către şaua Piscu Negru, aflată mai la nord pe piciorul pe care oricum trebuie să mergem către Muşeteica. Suntem într-o mare căldare şi practic putem să urcăm pe unde dorim dar aproape toată faţa muntelui e acoperită de tufe mărunte de ienupăr care îngreunează puţin urcuşul. Ne abatem uşor stânga faţă de direcţia vârfului (Piscu Negru), traversăm vreo două viroage şi căutăm să ne folosim de urmele făcute de animale, mergând în diagonală în sus.

foto Marius

După cca 2 ore de mers facem o scurtă pauză şi privim roată în jur. Din locul în care ne aflăm ce este interesant este în direcţia vest, dincolo de valea prin care, deja departe şi invizibilă pentru noi, şerpuieşte şoseaua. Vârful Lespezi lasă spre sud-est (în direcţia din care privim) un picior scurt şi puternic pe care se poate urca de la Piscu Negru (punct roşu). Spre sud se continuă cu un picior lung, Podeanu-Florea, dincolo de care se poate traversa în Căldarea Berbecilor, cu acces către Negoiu (goo.gl/photos/r9pbWqei2Tt88DiTA). La nord de Lespezi, căldarea minunată ce adăposteşte lacul şi refugiul Călţun (unde sperăm că vom fi mâine seară) şi spre nord-est piramida masivă a vârfului Lăiţel. Negoiu este discret deocamdată, mascat parţial de silueta impunătoare a vârfului Lespezi; nu suntem suficient de sus. Vedem însă bine vârful La Podeiu, dincolo de Strunga Ciobanului.

Marcajul cruce albastră a rămas mult în urmă; noi continuăm, agale, să urcăm către şaua Piscu Negru. Sub noi se întinde, largă, valea pârâului Lipitoarea Ursului. Ajungem curând sus. 2.125 m. Am făcut până aici puţin peste 3 ore. Panta a fost serioasă aşa că suntem uzi leoarcă, motiv numai bun să facem o pauză la soare. Verific GPS-ul telefonului meu dar ne localizează undeva pe şosea :-) Probabil c-ar fi dorit să rămână la odihnă, în maşină. Telefonul lui Cristi, în schimb, ne spune că suntem pe piciorul Piscu Negru - Muşeteica pe aplicaţia de la Munţii noştri (play.google.com/store/apps/details?id=com.mountains). Nu c-am avea nevoie de GPS într-o astfel de zi fără niciun nor pe cer, doar aşa, ca fapt divers.

În dreapta (est) faţă de piciorul pe care suntem, o căldare interesantă şi-apoi un alt picior paralel care coboară tot către sud, Muşeteica-Robiţa. Pare interesant de explorat dar rămâne pe altă dată. Fiind mai sus şi puţin mai la nord comparativ cu pauza precedentă, Negoiu se distinge mai bine, încadrat de cele două strungi, a Dracului şi a Ciobanului. Forţându-ne puţin ochii vedem şi un mic punct verde, refugiul nou de la Călţun şi poteca ce coboară în vale, mai clar desenată în zona de jnepeniş încadrată de pâraiele Călţun şi Paltinul. Privind contre-jour spre Piscu Negru cădem de acord că a fost o idee bună să urcăm direct în şa, am scurtat cel puţin o oră de mers. Poteca (cruce albastră) ne-ar fi dus spre sud (Jorzea) şi-apoi în valea pârâului Buda.

foto Marius

Ne uscăm la soare şi ronţăim ceva dulce apoi continuăm să urcăm către nord. Urcuşul e mai domol acum iar peisajul tot mai încântător. Departe, către vest, apare Ciortea. Spre sud-vest privirea cuprinde totul până la valea Oltului şi Cozia. De-abia aşteptăm să vedem şi creasta Făgăraşului către est dar mai avem de aşteptat; culmea Muşeteica-Robiţa ne blochează deocamdată vederea. Dincolo de Muşeteica însă, spre nord, apar Buda şi Arpaşu Mic.

Panoramă de pe Mesteacănu
< || >

Panoramă de pe Mesteacănu; foloseşte butoanele :-)

În cca 45 de minute ajungem pe un vârf intermediar, Mesteacănu, şi aproape rămânem fără glas, motiv pentru care las jos rucsacul şi fac o panoramă ce prinde totul de la Lespezi-Călţun-Negoiu (cu puţin din Ciortea mai în spate) până la Muşeteica-Robiţa. Tot ce e desenat pe hartă se întinde în faţa noastră, creasta principală cu toate vârfurile, şeile, văile şi culmile care le separă, inclusiv serpentinele Transfăgărăşanului care urcă spre tunel.

foto Marius

Continuăm uşor dreapta (est) către Muşeteica. Mai avem de urcat cca 200 m până pe cel mai înalt vârf pe ziua de azi. Culmea, domoală şi-nierbată, e accidentată din loc în loc de colţuri de piatră. Mergem însă ca iarna, pe creasta matematică, nu din motive tehnice ci ca să avem o vizibilitate maximă în ambele părţi. Pe alocuri, în stânga, culmea se lasă abrupt spre valea Fundu Caprei care se deschide privirii în toată măreţia ei, închisă către nord de bijuteria numită creasta Arpăşel-Vârtopel. În cca o oră suntem pe Muşeteica, 2.448 m. Acum nimic nu ne mai stă în faţă :-) Vedem tot Făgăraşul de la Negoiu la Moldoveanu şi chiar dincolo de cele două cele mai înalte vârfuri ale muntelui. Creasta se desenează în toată măreţia ei, cu detalii pe care doar harta ni le readuce în memorie. O zi superbă de toamnă !

foto Marius

Am făcut cca 5 ore de la maşină (cu pauzele de rigoare), este ora prânzului aşa că o pauză de masă este bine-venită, evident, după pozele de rigoare. De grup :-) Nici nu puteam avea un loc mai bun pentru o gustare de prânz, între pământ şi cerul albastru, în inima Făgăraşului ! Dar călătorului îi stă bine cu drumul. Urmează porţiunea "alpină" a zilei. Dacă drumul până aici a fost relativ domul şi prietenos, creasta Muşeteica-Râiosu-Buda este o altă poveste. Începem cu o coborâre abruptă pentru care căutăm faţa vestică a crestei, ceva mai puţin accidentată. Beţele sunt de mare ajutor pentru echilibru ţinând cont de rucsacul mare din spate. Fiind uscat însă nu e nicio problemă. Îmi amintesc de primul meu contact cu bucata asta de creastă, pe zăpadă, într-o primăvară acum mulţi ani şi cu nişte bocanci de mai mare mila !

Deşi atenţi în primul rând unde punem piciorul nu putem să nu privim spre est către zona pe care de-abia acum, de când am ajuns pe Muşeteica, putem să o admirăm în voie... Arpaşu Mare, Tărâţa, Corabia, Ucea Mare, Ucişoara, Viştea-Moldoveanu. Privind spre Moldoveanu ne-amintim de drumeţia de-acum câteva săptămâni pe valea Rea (goo.gl/photos/jUKtsJjR967QMqFz8). În partea cealaltă, către vest, serpentinele şoselei par aproape, mai-mai să le atingi cu mâna. De altfel căldarea Fundu Caprei nici nu e chiar aşa departe sub noi, cu puţină atenţie se pot găsi variante de coborâre pe feţele de iarbă şi viroagele făcute de torente.

foto Marius

Sunt câteva zone accidentate pe care le ocolim puţin prin stânga, abătându-ne pe feţele de iarbă. În dreapta (est) peretele de sub noi e mult mai sălbatic, friabil şi inaccesibil. O şa adâncă desparte Muşeteica de Râiosu aşa că ce-am coborât urcăm la loc... de fapt vreo 50 m mai puţin. În cca 30 minute suntem pe Râiosu, de fapt Râiosu II din care spre est se lasă o creastă către Râiosu I şi mai departe un picior scurt care se pierde în valea Buda. În 2006, învăluiţi în ceaţă în zona asta, cred că pe-aici am coborât către căldarea din dreapta (est) şi bine am făcut pentru că porţiunea care urmează nu prea e de străbătut pe vreme proastă.

Cu mulţi ani în urmă, într-o primăvară, împreună cu Mihai, coborând de pe Muşeteica spre căldarea Fundu Caprei, am stat mult timp în zona asta de creastă aşteptând să se mai răcorească întrucât avalanşe cădeau din sfert în sfert de oră pe faţa bătută de soare ! Valea Fundu Caprei are, din păcate, un renume trist, fiind martora multor accidente de iarnă. Acum însă ne bucurăm de soarele de toamnă şi continuăm drumul către Buda.

foto Marius

Pe alocuri creasta nu poate fi evitată fiind foarte abruptă pe ambele feţe. În alte locuri ne strecurăm prin pasaje mai înguste, frecându-ne cu bagajul de stânci aşa că nu-i de mirare că salteluţa lui Puiu îşi ia la revedere... Din fericire se opreşte la câteva zeci de metri sub noi într-un loc mai accesibil aşa că o recuperăm. După cca 45 de minute după vârful Râiosu şi încă un vârf intermediar fără nume, ajungem într-o şa mai domoală de unde avem de urcat ultima porţiune de creastă spre Buda. Depăşim o zonă mai accidentată cu aspect de custură şi în cca 30 de minute suntem sus.

foto Marius

Vârful Buda, 2.430 m. Ceva mai jos decât Muşeteica dar mai aproape de creasta principală aşa că alte detalii se lasă descoperite. Vârful Capra şi Creasta Arpăşel-Vârtopel par aproape, aproape să le atingi cu mâna. Chiar în faţă, spre nord, Arpaşu Mic se înalţă maiestuos dincolo de o mare ruptură de pantă, Spintecătura Budei, nici vorbă de explorat cu rucsaci mari şi fără coardă ! Departe, spre vest, Negoiu este acum doar o siluetă îndepărtată greu de distins fiind contre-jour dar spre est creasta este frumos desenată şi luminată de soarele dup-amiezii.

E aproape ora 5 şi lenevim puţin la soare. Nu prea ne îndemnăm să coborâm la locul de campare unde deja e umbră. E sfârşit de septembrie, aproape toamnă, zile mai scurte, seri mai răcoroase. Ne bucurăm încă de căldura soarelui mai ales că niciunul din noi n-a fost aici până acum. Spre deosebire de ruptura de pantă care separă Buda de Arpaşu Mic, varianta noastră de coborâre pare foarte prietenoasă. Piciorul care se lasă din Buda spre est poate fi coborât chiar cu rucsacii noştri mai mari. Restul rămâne de explorat altă dată.

foto Marius

În mai puţin de 30 de minute ajungem la lac (Buda) şi ne întindem corturile. Să fi fost încă soare ar fi fost minunat dar nu le putem avea pe toate... Ne spălăm sumar la coada lacului, în pârâul care se aruncă zgomotos la vale şi ne pregătim de "festinul" de seară. După ora 8 întunericul se aşterne încet peste munte aşa că pe la 8:30 pot deja încerca să fac câteva poze de noapte.

foto Marius

Calea Lactee se întinde deasupra noastră arcuindu-se peste piciorul pe care am coborât ceva mai devreme. Fac doar câteva încercări iar către ora 9 suntem cu toţii în corturi. E deja întuneric, departe de luminile civilizaţiei care nu pătrund în căldarea adăpostită de munte pe trei laturi. Puţină muzică în căşti, "filmul" zilei în gând, rememorând locurile bătute cu piciorul şi somnul vine pe nesimţite...

Mai multe imagini: goo.gl/photos/urZXUFy3CGfufT6K6


Prima zi a lui Brumărel ne întâmpină cu o dimineaţă de poveste. Pe la 6:30 mă mobilizez să văd ce se întâmplă pe-afară. Este încă destul de-ntuneric dar purpuriul aprins al răsăritului mă convinge să ies din sacul de dormit. Ideal ar fi fost ca la ora asta să fiu pe la jumătatea drumului în sus, pentru a vedea răsăritul pe vârful Buda. Mă mulţumesc doar cu jumătate din drum oprindu-mă deseori să surprind cât mai mult din spectacolul măreţ ce se desfăşoară pe scena cerului, către răsărit. Straturile de nori prind viaţă într-o multitudine de nuanţe de galben, roşu, purpuriu şi violet, timp în care cerul parcurge o paletă impresionantă de variaţii de albastru.

foto Marius

foto Marius

Spre vest, o cu totul altă lumină. Un galben cald începe să îmbrace vârfurile înalte de deasupra mea, Buda şi Arpaşu Mic. Lumina prinde tot mai multă putere şi aştept cu bucurie şi emoţie ca primele raze să atingă locul în care mă aflu. M-aşteptam ca soarele să apară peste Moldoveanu dar se iveşte ceva mai la sud, prin zona Galbena-Scărişoara. Se ridică repede dar reuşesc să surprind câteva cadre cu razele exact deasupra conturului întunecat al muntelui. Registrul de culori se schimbă foarte repede. Odată ce soarele se înalţă deasupra orizontului, spectacolul matinal se încheie dar această oră petrecută aici sus, în linişte, merită tot efortul din ziua precedentă şi din cea care va urma...

Cobor înapoi la lac. E deja activitate pe lângă corturi. Nu ne grăbim. Aşteptăm ca soarele să ajungă şi-aici jos, să usuce bine corturile. Mâncăm, strângem tabăra şi puţin după ora 9:30 suntem gata de plecare. Faţă de noutăţile de care-am avut parte ieri, astăzi vom fi tot timpul pe poteci bine bătute, traseul de creastă (bandă roşie).

foto Marius

În cca 30 minute suntem sus, în şaua Vârtopului, între Arpaşu Mic (vest) şi Parul de Fier - Arpaşu Mare (est). Lacul a rămas în spate, către sud, sclipind vesel în lumina dimineţii, rugându-ne parcă să nu-l uităm. Dimpotrivă, ne dorim să-l revedem cât de curând ! Spre nord, marea căldare a Vârtopului ne invită şi ea să-i cunoaştem frumuseţile ascunse, un motiv în plus de a reveni în aceste locuri. Ne oprim câteva minute la monumentul Nerlinger, un punct de reper binecunoscut pe creasta Făgăraşului. Pe 30 iunie 1934 Richard Nerlinger şi Herta Ruzicka şi-au găsit aici sfârşitul; muntele a vrut să-i ţină aproape aşa cum, din păcate, o face uneori cu cei care-i străbat potecile. Nu ne-ntristăm dar trebuie să ştim că uneori muntele poate fi aspru cu noi.

Pornim către vest pe drumul de creastă (bandă roşie). În faţă se înalţă, impozant, Arpaşu Mic dar poteca îl ocoleşte pe faţa nordică. De multe ori am vrut să mă abat până pe vârf căci accesul e facil din acest punct dar niciodată n-am avut timpul necesar. De-abia în primăvara următoare (2017) am avut ocazia, împreună cu Moniq, să traversăm Arpaşu Mic de la refugiul din Fereastra Zmeilor încoace, către şaua Vârtopului (goo.gl/photos/aJtGtskbSBKZ1wy18).

foto Marius

În dreapta, mai jos de noi, se distinge poteca Fereastra Zmeilor - Podrăgel - Podragu (cruce albastră), o alternativă minunată la traseul de creastă. Un picior nordic scurt care se lasă din Arpaşu Mic face trecerea către căldarea următoare (Căldarea Pietroasă) iar vederea se deschide larg către vest cu o parte impresionantă a zonei centrale a Făgăraşului, Vânătarea lui Buteanu - Capra şi muchia Buteanu (mariusradu.ro/drumetie/carpati/fagaras-muchia-buteanu) iar în plan mai apropiat, muchia Albotei. Coborând, ne apropiem de Portiţa Arpaşului.

foto Marius

Zona de custură, numită poate pe nedrept "La trei paşi de moarte", nu e chiar de speriat, am străbătut-o în ambele sensuri de multe ori şi pe vreme bună şi pe ploaie. Când este ud sau vreme rea iar urcsacul greu, lanţurile sunt de folos. Când e uscat însă e o plăcere să străbaţi labirintul spectaculos de stânci, o porţiune alpină în adevăratul sens al cuvântului.

foto Marius

Cu atenţie şi oprindu-ne deseori să privim în stânga şi-n dreapta ajungem şi la Fereastra Zmeilor / Portiţa Arpaşului. Inevitabil, facem o pauză de poze, fereastra fiind unul din locurile cele mai fotogenice de pe creastă. Din vale (Fundu Caprei) vine poteca marcată cu triunghi galben, acces facil din şosea, din zona cabanei Capra. Creasta Arpăşel-Vârtopel care închide valea Fundu Caprei spre nord este acum undeva deasupra noastră, veghind din înălţime. Aproape, sub creastă, se află refugiul din Fereastra Zmeilor, cel nou având o capacitate de 16-20 de locuri; cel vechi, din tablă roşie, este dezafectat, a rămas doar un punct de reper vizibil din traseul de creastă.

Poteca traversează în coborâre şi-n urcare baza abruptă a peretelui care se lasă din înălţimile crestei Arpăşel-Vârtopel. Pe timp de iarnă este o traversare expusă care trebuie făcută mai sus decât poteca şi cât mai la baza peretelui pentru a micşora şansele de rupere a zăpezii. Valea Fundu Caprei şi creasta Arpăşel-Vârtopel au, din păcate, un renume nefericit pe vreme de iarnă. Multe accidente au avut loc în această zonă. Din păcate, a doua parcurgere de iarnă a crestei Arpăşelului de către Marius Aniţia, Igor Popovici, Ioan Silca şi Constantin Zamfir s-a soldat cu moartea celor 4 într-o avalanşă în februarie 1963. Martor stă Monumentul Alpiniştilor de lângă lacul Capra, chiar dacă tragica întâmplare n-a avut loc chiar acolo; şi nu e singura...

foto Marius

Apropiindu-ne de piciorul Capra ne aşteaptă un urcuş abrupt. Deasupra, silueta inconfundabilă a unui colţ de stâncă, Acul Revolver, marchează zona aproximativă de coborâre/urcare pe vreme de iarnă. În spate, spre nord, o despicătură adâncă separă creasta Arpăşelului de zona Capra-Buteanu. Noi însă urcăm agale şi curând ajungem sus. Privind înapoi, dincolo de valea Fundu Caprei, vedem ca-n palmă zona străbătută ieri după-masă de la Muşeteica până la Buda.

Panoramă de pe piciorul Capra
< || >

Panoramă de pe piciorul Capra; foloseşte butoanele :-)

O scurtă pauză şi câteva imagini pentru o panoramă apoi coborâm la lac.

foto Marius

Între timp cerul s-a acoperit destul de mult cu nori, nici vorbă de seninul din ziua precedentă aşa că nu-i de mirare că cei care urcă dinspre Bâlea sunt mai bine îmbrăcaţi. Câteva poze la lacul Capra; ar fi prins bine nişte soare şi cer albastru.

foto Marius

Pornim apoi spre şaua Capra unde ne întâmpină un vânt rece dar şi un spectacol vizual deosebit, ceţuri în căldarea Bâlei. Ieri n-am întâlnit absolut pe nimeni toată ziua, pe-aici însă "mişună" sute de oameni. Nu-i de mirare, şoseaua fiind atât de aproape. Deşi trebuie să urcăm pe Iezerul Caprei mai punem un polar subţire căci vântul care adie dinspre Bâlea e totuşi rece. Trecem şi de vârf admirând din mers căldarea Bâlei. De jos urcă miros de grătare şi alte "bunătăţi" precum şi muzica aferentă. Fiecare cu pasiunile lui :-)

foto Marius

În stânga noastră se aşterne căldăruşa Paltinului cu micile ei lacuri, de regulă neluate în seamă dat fiind vecinii mult mai impozanţi, Bâlea şi Capra-Căpriţa. Trecem de Fereastra Bâlei de unde mai porivim o dată în aval, către nord. În şaua largă a Paltinului facem o pauză să gustăm ceva de prânz. Un prânz tardiv căci e aproape ora 3, departe de agitaţia de la Bâlea. Cerul e înorat bine dar nu ne facem probleme deşi mai avem o bucată bună de creastă de parcurs. Ştim că n-o să plouă. Privind spre vest, mai ales cu puţinul zoom al obiectivului, Negoiu pare aproape... şi nici măcar nu trebuie s-ajungem acolo căci ne vom opri la poalele lui, la lacul Călţun.

foto Marius

Pornim mai departe. Ocolim prin stânga Turnul Paltinului, aşa cum ne conduce poteca şi traversăm de-a coasta o zonă sălbatică prin care drumul se strecoară şerpuit la înălţime deasupra căldării Paltinului. Se poate coborî în căldare (punct albastru) şi-n continuare până jos, la Piscu Negru de-a lungul pârâului Paltinul... sau către lacul Călţun (cruce albastră) ori în partea cealaltă a potecii spre tunel (intrarea dinspre Argeş). Noi însă rămânem pe traseul de creastă. Ajungem imediat pe feţele domoale, înierbate ale vârfului Lăiţa de unde, privind spre est, vedem ca-n palmă traseul din ziua precedentă. Vârful Lăiţa e-n afara potecii, rămâne în dreapta noastră.

foto Marius

Înainte de zona de custură ce precede vârful Lăiţel mai facem o pauză căci spectacolul naturii ne îndeamnă să privim cu atenţie... valurile de ceaţă care îmbracă văile către nord şi crestele însorite care se ridică deasupra lor. E chiar mai frumos decât la Bâlea şi ne bucurăm că muntele ne oferă astfel de privelişti. Ne rupem în cele din urmă de vraja locului, revenim în potecă şi după ce trecem de zona expusă, cu lanţuri, ne pregătim pentru ultimul urcuş al zilei, vârful Lăiţel. Ne facem curaj şi pornim încet în sus unde ne răsfăţăm cu o nouă pauză. De-aici nimic nu se mai suprapune în faţa noastră până către zona Lespezi-Călţun-Negoiu care domină aici muntele şi pare că închide orizontul. Linii subţiri de zăpadă brăzdează feţele nordice, ferite de soare. Straturile de ceaţă se subţiază treptat pe măsură ce înaintează către sud de-a lungul văilor şi par că nu au putere să treacă dincolo de creastă. Către sud în schimb nici fir de nori...

foto Marius

Multă lume urcă de la lac întorcându-se către Bâlea. Puţini, printre care şi noi, coborâm către ochiul de apă adăpostit de pereţii masivi ai muntelui. În cca 30 de minute suntem jos. În refugiu sunt ocupate câteva locuri dar preferăm să cautăm un loc de cort. Cele bune sunt deja ocupate dar găsim şi pentru noi două platforme ceva mai jos de vechiul refugiu, tocmai bune, puţin mai izolat. Întindem corturile şi ne grăbim să ne primenim puţin în apa rece a pârâului emergent din lac ca să profităm de ultimele raze de soare.

foto Marius

Încet-încet norii se subţiază, cum se întâmplă de obicei către seară şi se colorează în nuanţe roşiatice pe măsură ce soarele coboară dincolo de munte. Către ora 8 când lumina e deja destul de palidă suntem cu masa în toi între cele două corturi. Încă o zi minunată în inima muntelui. Încercăm să nu ne gândim că mâine va trebui să revenim totuşi acasă şi ne bucurăm de seara liniştită şi răcoroasă de care avem parte.

Mai multe imagini: goo.gl/photos/tSHa6Eu6FVqycVAR6


După o noapte cam chinuită pe pământul tare, bine bătătorit de sub cort, îmi fac curaj şi ies din cort înainte de 7 dimineaţa cu gândul la culorile răsăritului. Urc puţin deasupra refugiului pe creasta de unde sper la o perspectivă mai bună. Deocamdată nicio mişcare la corturi. Lacul este doar pată întunecată, la fel şi conturul muntelui către răsărit. Fiind senin complet cerul e diferit faţă de ziua precedentă în care norii au făcut un adevărat spectacol. Acum sunt doar nuanţe de albastru şi o linie subţire de lumină la orizont, colorată în roşu-portocaliu-galben.

foto Marius

foto Marius

Stau sus până când Negoiu se înroşeşte în lumina dimineţii apoi cobor la lac. Surpriză plăcută. Parţial îngheţat la margine, lacul este decorat cu un mozaic fin de cristale de gheaţă care dau un farmec aparte apei în care se reflectă întâi cerul albastru şi-ncet-încet lumina roşie ce îmbracă muntele. Vântul nu adie aproape deloc, lucru rar în căldarea Călţunului aşa că apa lacului e o oglindă perfectă. Atât de diferit de dimineaţa precedentă... dar la fel de frumos. Niciodată nu trebuie să pui la îndoială talentul artistic al muntelui :-)

Către ora 8 lumina cu tentă roşiatică e deja la corturi. După înviorarea de dimineaţă în apa pârâului, ne pregătim pentru micul dejun, lăsăm corturile pe loc şi plecăm către Negoiu cu un rucsac uşor. Întrucât include şi întoarcerea acasă, va fi o zi mai scurtă pe munte. Poteca de creastă ne conduce pe malul nordic lacului şi-n continuare prin marea de bolovani ce urmează, privind din când în când înapoi către luciul apei Călţunului.

foto Marius

Ajungem repede în Portiţa Negoiului. Aproape toată faţa estică a Negoiului este luminată. Pare un zid de cetate imposibil de cucerit. Ştim însă că poteca se strecoară cu abilitate mai departe prin cele trei strungi care permit călătorului să treacă dincolo.

Curând, spre dreapta, se desprinde poteca spre Strunga Ciobanului (cruce roşie). Traversează faţa muntelui până dincolo de vârf şi-n cele din urmă se avântă trecând dincolo de creasta care coboară dinspre Negoiu. Este un parcurs pitoresc dar cam lung pentru noi aşa că rămânem pe "traseul de creastă". Ceva mai sus se desprinde şi varianta spre Strunga Doamnei (bandă galbenă), recomandată pe vreme proastă sau dacă ai rucsac mare. De fapt, "versiunea oficială" a traseului întrucât poteca spre Strunga Dracului (bandă roşie) este încă închisă.

foto Marius

Căderile de pietre fac ca urcuşul pe-aici să fie mai periculos. Când şi când câte-o stâncă mare mătură totul în calea ei. Urcăm totuşi pe-aici, cât de repede putem, fiind foarte atenţi la pietrele instabile. Fiind primii pe potecă nu ne gândim că alţi turişti din amonte pot disloca pietre. Unele bucăţi de lanţuri sunt încă la locul lor, altele sunt îngropate sub pietrele care s-au mişcat între timp. Având rucsaci uşori ne mişcăm repede şi ajungem în strungă fără nicio problemă. Privind în aval însă nu ne dorim să coborâm tot pe-aici.

foto Marius

Spre est soarele s-a ridicat destul de mult aşa că detaliile muntelui sunt ascunse de lumina puternică. În partea cealaltă însă se vede toată creasta ca-n palmă până către Ciortea-Budislavu-Suru şi chiar dincolo de munţii Făgăraşului. Ce-ai putea să zici... că e minunat, măreţ, maiestuos ? Cuvintele par întotdeauna sărace. Nici măcar imaginile, chiar dacă mai sugestive, nu pot cuprinde totul şi-n niciun caz trăirea pe care o ai când te afli la faţa locului. Asta cu atât mai mult când ajungem pe vârf. Negoiu, 2.535 m. Doar pe Moldoveanu am putea fi mai sus cu câţiva metri. Privim roată în jur şi admirăm. Perspectiva este minunată. Fiind început de toamnă n-avem parte de pâcla care ascunde detaliile orizontului în zilele călduroase aşa că vizibilitatea e maximă.

foto Marius

Cu un minim de zoom pe care mi-l permite obiectivul se disting chiar antenele de pe Cozia. Se văd creste clare de munţi mult dincolo spre vest dar mi-e greu să le identific. Nu o dată ni s-a întâmplat să fie ceaţă pe vârf :-( Acum aproape că nu e niciun fir de nor pe cer. Chiar sub vârf, către nord, câteva petice de zăpadă ne confirmă că încet-încet anotimpul rece se apropie. Acum însă e o dimineaţă călduţă de toamnă. N-are niciun rost să mai descriu ce se vede în jur, se vede tot muntele, aproape de la un capăt la altul, ceea ce este remarcabil ţinând cont că Făgăraşul se întinde pe mai bine de 70 km în linie dreaptă.

foto Marius

Vântul bate însă destul de tare aşa că trebuie să fixez bine trepiedul cu niste bolovani; n-aş vrea să alerg după aparatul foto prin vreo vale :-) Din păcate la un moment dat trebuie să şi plecăm. E devreme şi de-abia se văd primii drumeţi care urcă spre vârf. Noi suntem deja în coborâre. În Strunga Dracului ne lăsăm în dreapta, pe poteca ocolitoare (bandă galbenă), n-are niciun rost să coborâm tot pe-acolo, mai ales că alţii se pregătesc să urce. Ocolim vârful Dracului şi-aşa ne mai bucurăm puţin de ceea ce vedem spre vestul muntelui.

În Strunga Doamnei sunt câteva petice de zăpadă întărită. Nu cred că se vor mai topi până la primăvară, soarele nu mai ajunge aici şi nici prea cald nu va mai fi. Revenim în poteca pe unde-am mers dimineaţă (bandă roşie). Înaintăm dar privim deseori înapoi ca şi cum ne-ar fi greu să ne desprindem de magia locului. Acum cerul este de un albastru intens şi câteva fâşii albe, urme de avion pe care vântul le spulberă treptat, împodobesc vârful Negoiu. Soarele fiind mai sus şi lacul Călţun arată mai bine. Albastru sus, albastru jos, într-o armonie perfectă. Eu ocolesc lacul pe malul celălalt faţă de potecă; mereu îmi place să fac câteva poze aici, la nivelul apei şi lumina e tocmai bună acum.

foto Marius

Totul are însă şi-un sfârşit. Din fericire şi lucrurile neplăcute, din nefericire şi cele plăcute, cum e cazul de faţă. Stângem corturile, ne ajustăm rucsacii şi ne lăsăm la vale, pe lângă pârâul zglobiu care ia naştere din lac. Vis-a-vis, dincolo de vale, spre est, culmea Piscu Negru - Muşeteica - Râiosu - Buda pe care am urcat acum două zile, se vede ca-n palmă. Ne reamintim clar valea pârâului Lipitoarea Ursului, urcuşul în diagonală până în şaua Piscu Negru şi drumul pe creastă. Putem reface mental traseul fără nicio greutate.

foto Marius

După două căldări şi-o zonă de jnepeniş încinsă de soare, ne răcorim în apele repezi ale Paltinului apoi ne pregătim pentru ultima bucată de drum. Curând ajungem exact în locul de unde-am plecat, încheind o buclă, un mic ciclu din marele ciclu al zilelor noastre. Astfel de zile însă rămân bine întipărite în memorie fiind pline de impresii inedite legate de frumuseţile muntelui şi tovarăşii de drum. Sunt zile speciale, cu amintiri care nu pot dispărea cu uşurinţă... amintiri care însă permit gândurilor să zboare mai departe, către alte planuri, alte drumeţii, alţi munţi...

Mai multe imagini: goo.gl/photos/uzwbvf6C7oTzMxys9

octombrie 2016


Comentarii   

0 # Camelia 14-07-2017 17:20
Niște momente și peisaje de neuitat. Absolut superb!
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
0 # Marius 14-07-2017 18:13
Mă bucur că ţi-a plăcut ;-)
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
A- A A+

Atenţie

Unele trasee montane descrise pe site sau prezente în albumele foto pot prezenta un risc important de accidentare gravă. Parcurgerea lor necesită o minimă pregătire tehnică prealabilă şi experienţă în mersul pe munte. Traseele montane pot suferi modificări în timp şi pot fi diferite faţă de cum sunt ele prezentate aici; autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere dacă informațiile nu sunt exacte sau de actualitate. Folosirea oricăror informații prezentate aici se face integral pe propria răspundere. Autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a informaţiilor prezentate pe site.

Afișări articole
1053433