Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 

După o noapte cam chinuită pe pământul tare, bine bătătorit de sub cort, îmi fac curaj şi ies din cort înainte de 7 dimineaţa cu gândul la culorile răsăritului. Urc puţin deasupra refugiului pe creasta de unde sper la o perspectivă mai bună. Deocamdată nicio mişcare la corturi. Lacul este doar pată întunecată, la fel şi conturul muntelui către răsărit. Fiind senin complet cerul e diferit faţă de ziua precedentă în care norii au făcut un adevărat spectacol. Acum sunt doar nuanţe de albastru şi o linie subţire de lumină la orizont, colorată în roşu-portocaliu-galben.

foto Marius

foto Marius

Stau sus până când Negoiu se înroşeşte în lumina dimineţii apoi cobor la lac. Surpriză plăcută. Parţial îngheţat la margine, lacul este decorat cu un mozaic fin de cristale de gheaţă care dau un farmec aparte apei în care se reflectă întâi cerul albastru şi-ncet-încet lumina roşie ce îmbracă muntele. Vântul nu adie aproape deloc, lucru rar în căldarea Călţunului aşa că apa lacului e o oglindă perfectă. Atât de diferit de dimineaţa precedentă... dar la fel de frumos. Niciodată nu trebuie să pui la îndoială talentul artistic al muntelui :-)

Către ora 8 lumina cu tentă roşiatică e deja la corturi. După înviorarea de dimineaţă în apa pârâului, ne pregătim pentru micul dejun, lăsăm corturile pe loc şi plecăm către Negoiu cu un rucsac uşor. Întrucât include şi întoarcerea acasă, va fi o zi mai scurtă pe munte. Poteca de creastă ne conduce pe malul nordic lacului şi-n continuare prin marea de bolovani ce urmează, privind din când în când înapoi către luciul apei Călţunului.

foto Marius

Ajungem repede în Portiţa Negoiului. Aproape toată faţa estică a Negoiului este luminată. Pare un zid de cetate imposibil de cucerit. Ştim însă că poteca se strecoară cu abilitate mai departe prin cele trei strungi care permit călătorului să treacă dincolo.

Curând, spre dreapta, se desprinde poteca spre Strunga Ciobanului (cruce roşie). Traversează faţa muntelui până dincolo de vârf şi-n cele din urmă se avântă trecând dincolo de creasta care coboară dinspre Negoiu. Este un parcurs pitoresc dar cam lung pentru noi aşa că rămânem pe "traseul de creastă". Ceva mai sus se desprinde şi varianta spre Strunga Doamnei (bandă galbenă), recomandată pe vreme proastă sau dacă ai rucsac mare. De fapt, "versiunea oficială" a traseului întrucât poteca spre Strunga Dracului (bandă roşie) este încă închisă.

foto Marius

Căderile de pietre fac ca urcuşul pe-aici să fie mai periculos. Când şi când câte-o stâncă mare mătură totul în calea ei. Urcăm totuşi pe-aici, cât de repede putem, fiind foarte atenţi la pietrele instabile. Fiind primii pe potecă nu ne gândim că alţi turişti din amonte pot disloca pietre. Unele bucăţi de lanţuri sunt încă la locul lor, altele sunt îngropate sub pietrele care s-au mişcat între timp. Având rucsaci uşori ne mişcăm repede şi ajungem în strungă fără nicio problemă. Privind în aval însă nu ne dorim să coborâm tot pe-aici.

foto Marius

Spre est soarele s-a ridicat destul de mult aşa că detaliile muntelui sunt ascunse de lumina puternică. În partea cealaltă însă se vede toată creasta ca-n palmă până către Ciortea-Budislavu-Suru şi chiar dincolo de munţii Făgăraşului. Ce-ai putea să zici... că e minunat, măreţ, maiestuos ? Cuvintele par întotdeauna sărace. Nici măcar imaginile, chiar dacă mai sugestive, nu pot cuprinde totul şi-n niciun caz trăirea pe care o ai când te afli la faţa locului. Asta cu atât mai mult când ajungem pe vârf. Negoiu, 2.535 m. Doar pe Moldoveanu am putea fi mai sus cu câţiva metri. Privim roată în jur şi admirăm. Perspectiva este minunată. Fiind început de toamnă n-avem parte de pâcla care ascunde detaliile orizontului în zilele călduroase aşa că vizibilitatea e maximă.

foto Marius

Cu un minim de zoom pe care mi-l permite obiectivul se disting chiar antenele de pe Cozia. Se văd creste clare de munţi mult dincolo spre vest dar mi-e greu să le identific. Nu o dată ni s-a întâmplat să fie ceaţă pe vârf :-( Acum aproape că nu e niciun fir de nor pe cer. Chiar sub vârf, către nord, câteva petice de zăpadă ne confirmă că încet-încet anotimpul rece se apropie. Acum însă e o dimineaţă călduţă de toamnă. N-are niciun rost să mai descriu ce se vede în jur, se vede tot muntele, aproape de la un capăt la altul, ceea ce este remarcabil ţinând cont că Făgăraşul se întinde pe mai bine de 70 km în linie dreaptă.

foto Marius

Vântul bate însă destul de tare aşa că trebuie să fixez bine trepiedul cu niste bolovani; n-aş vrea să alerg după aparatul foto prin vreo vale :-) Din păcate la un moment dat trebuie să şi plecăm. E devreme şi de-abia se văd primii drumeţi care urcă spre vârf. Noi suntem deja în coborâre. În Strunga Dracului ne lăsăm în dreapta, pe poteca ocolitoare (bandă galbenă), n-are niciun rost să coborâm tot pe-acolo, mai ales că alţii se pregătesc să urce. Ocolim vârful Dracului şi-aşa ne mai bucurăm puţin de ceea ce vedem spre vestul muntelui.

În Strunga Doamnei sunt câteva petice de zăpadă întărită. Nu cred că se vor mai topi până la primăvară, soarele nu mai ajunge aici şi nici prea cald nu va mai fi. Revenim în poteca pe unde-am mers dimineaţă (bandă roşie). Înaintăm dar privim deseori înapoi ca şi cum ne-ar fi greu să ne desprindem de magia locului. Acum cerul este de un albastru intens şi câteva fâşii albe, urme de avion pe care vântul le spulberă treptat, împodobesc vârful Negoiu. Soarele fiind mai sus şi lacul Călţun arată mai bine. Albastru sus, albastru jos, într-o armonie perfectă. Eu ocolesc lacul pe malul celălalt faţă de potecă; mereu îmi place să fac câteva poze aici, la nivelul apei şi lumina e tocmai bună acum.

foto Marius

Totul are însă şi-un sfârşit. Din fericire şi lucrurile neplăcute, din nefericire şi cele plăcute, cum e cazul de faţă. Stângem corturile, ne ajustăm rucsacii şi ne lăsăm la vale, pe lângă pârâul zglobiu care ia naştere din lac. Vis-a-vis, dincolo de vale, spre est, culmea Piscu Negru - Muşeteica - Râiosu - Buda pe care am urcat acum două zile, se vede ca-n palmă. Ne reamintim clar valea pârâului Lipitoarea Ursului, urcuşul în diagonală până în şaua Piscu Negru şi drumul pe creastă. Putem reface mental traseul fără nicio greutate.

foto Marius

După două căldări şi-o zonă de jnepeniş încinsă de soare, ne răcorim în apele repezi ale Paltinului apoi ne pregătim pentru ultima bucată de drum. Curând ajungem exact în locul de unde-am plecat, încheind o buclă, un mic ciclu din marele ciclu al zilelor noastre. Astfel de zile însă rămân bine întipărite în memorie fiind pline de impresii inedite legate de frumuseţile muntelui şi tovarăşii de drum. Sunt zile speciale, cu amintiri care nu pot dispărea cu uşurinţă... amintiri care însă permit gândurilor să zboare mai departe, către alte planuri, alte drumeţii, alţi munţi...

Mai multe imagini: goo.gl/photos/uzwbvf6C7oTzMxys9

octombrie 2016


Comentarii   

0 # Camelia 14-07-2017 17:20
Niște momente și peisaje de neuitat. Absolut superb!
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
0 # Marius 14-07-2017 18:13
Mă bucur că ţi-a plăcut ;-)
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
A- A A+

Atenţie

Unele trasee montane descrise pe site sau prezente în albumele foto pot prezenta un risc important de accidentare gravă. Parcurgerea lor necesită o minimă pregătire tehnică prealabilă şi experienţă în mersul pe munte. Traseele montane pot suferi modificări în timp şi pot fi diferite faţă de cum sunt ele prezentate aici; autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere dacă informațiile nu sunt exacte sau de actualitate. Folosirea oricăror informații prezentate aici se face integral pe propria răspundere. Autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a informaţiilor prezentate pe site.

Afișări articole
1111587