Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 

foto Marius

Urmează o dimineaţă ceţoasă de la bun început. Pentru prima dată ceaţa vine şi din sud, de-a lungul văilor.

foto Marius

Efectele sunt interesante şi modelele de lumină şi umbră se schimba de la minut la minut.

foto Marius

Destul cu poezia matinală... azi pornim din nou la drum cu căsuţa în spate. Din păcate nu e soare ca să se usuce prea bine aşa că ne bazăm mai mult pe vânt.

foto Marius

Ca de obicei, pornim pe la ora 9. Urcăm în diagonală spre refugiu. Unii dintre locatari au fost mai matinali, alţii îşi dezmorţesc oasele. Sunt sigur că la cort a fost mai confortabil, pare destulă lume pe-aici.

foto Marius

Refugiul are acoperiş nou şi cel puţin pe-afară arată bine dar din păcate e foarte multă mizerie în jur, aşa cum se întâmplă în fiecare astfel de loc.

foto Marius

În continuare avem de urcat. Ocolim vârful Hârtopul Ursului şi ne îndreptăm către şaua care-l desparte de vârful Gălbenele (Galbenele). Norul se menţine destul de jos şi e cea mai întunecată dimineaţă de până acum. Oare se schimbă vremea ?

foto Marius

Feţele de munte pe care le străbatem au de obicei mult soare aşa că sunt pline de flori variate şi mari.

foto Marius

Undeva sub vârful Gălbenele (Galbenele) o mică minune a naturii, un firicel de apă dintr-un bloc de stâncă pe care cineva a avut inspiraţia să-l dreneze ca să poată fi folosit mai eficient.

foto Marius

Reuşim să vedem, parţial în ceaţă, lacul Gălăşescu (Mioarelor).

foto Marius

În şaua Viştişoara, înainte de Gălăşescu Mare, o căpriţă singuratică paşte netulburată de nimeni; pe măsură ce ne apropiem înaintează şi ea, aparent fără să fie deranjată de prezenţa noastră.

foto Marius

Spre căldările nordice nu se vede nimic...

foto Marius

De-abia pe piciorul Gălăşescului întâlnim primii turişti.

foto Marius

Coborâm către şaua Răcorelelor; nu vedem nimic. Începem să urcăm spre Gălăşescu Mic şi curând nimerim între oi. Ne conversăm puţin cu băiatul care avea grijă de oi.

foto Marius

Viaţă de cioban.

foto Marius

Oiţele n-au treabă cu vremea, mănâncă orice-ar fi :-)

foto Marius

Coborâm către Fereastra Mică a Sâmbetei. Măgarii stau aici, ei nu par să aibe chef să se cocoaţe atât de mult ca oile :-)

foto Marius

O altă surpriză în Fereastra Mică a Sâmbetei, un refugiu nou. Faţă de cel de la Podul Giugiului arată mai bine, mai puţină mizerie înăuntru şi afară dar paturile lipsesc şi aici. Doar două paturi au plăcile pe care să poţi dormi, celelalte doar grilajul de fier. Apă nu ştiu dacă este. Oricum, în cca. 2 ore se poate coborî la cabana Valea Sâmbetei în caz de nevoie.

foto Marius

Ceaţă în continuare. Urcăm pe vârful Slănina şi apoi coborâm către Fereastra Mare a Sâmbetei. Către nord, valea Sâmbetei. De la locul de cort de sub Portiţa Viştei am făcut până aici cca. 3 ore.

foto Marius

Din Fereastra Mare a Sâmbetei se poate coborî la cabana Valea Sâmbetei în cca. 2 ore.

foto Marius

Către sud, marea căldare a Bândei.

foto Marius

După cca. 30 minute din Fereastra Mare a Sâmbetei un alt punct de răscruce: spre cabana Valea Sâmbetei prin Cheia Bândei (2 ore, punct roşu) şi spre refugiul Trăznita prin muchia Sâmbetei (2 ore, punct albastru).

foto Marius

Poteca noastră continuă spre est. Ocolim vârful Mogoş şi ne îndreptăm spre curmătura Mogoşului. În faţă se vede vârful Urlea.

foto Marius

Din curmătura Mogoşului o potecă urcă spre vârful Urlea pe un marcaj vechi cu triunghi albastru (către fosta cabană Urlea). Noi continuăm spre Curmătura Urlei (Portiţa Lacului).

foto Marius

Din Curmătura Urlei (Portiţa Lacului) se desprinde o potecă ce coboară la lacul Urlea (punct albastru). Vârful Urlea rămâne în spate.

foto Marius

Din vârful Urlea se lasă către est culmea Urlea - Somnului - Moşuleaţa - Moşu.

foto Marius

Continuăm să înaintăm către sud pe această porţiune a crestei. În spate, vârful Urlea.

foto Marius

O mică pauză. Către sud vârful Dara (2.500 m) în afara traseului de creastă dar care merită explorat cu altă ocazie.

foto Marius

Lacul Urlea şi... ultima zonă cu marmote...

foto Marius

În zona vârfului Fundu Bândei poteca se abate din nou către est.

foto Marius

Vârful şi lacul Urlea.

foto Marius

Zona devine pastorală. Lăsăm în dreapta (sud) marea căldare Hârtoapele Leaotei cu mai multe lacuri care din păcate nu sunt decât puţin vizibile din drumul nostru; necesită un ocol mai mare şi acum nu mai avem timpul necesar.

foto Marius

Înaintăm peste mai multe culmi domoale, ne "răfuim" cu nişte câini care din lipsă de activitate ne iau pe noi în vizor şi înaintăm către zona Leaota - Zârna (corect se pare că vârful la vest de curmătură este Leaota / Leaota-Zârna iar cel la est de curmătură este Zârna). Micul lac mâlos din căldarea din dreapta probabil este lacul Zârna.

foto Marius

Aici ne aflăm probabil în zona vârfului Leaota-Zârna dincolo de care, imediat, începem să coborâm.

foto Marius

Până în curmătura Zârnei avem de coborât aproape 300 m şi vom ajunge curând sub 2.000 m. În valea din dreapta se ghiceşte un fir de apă, un pic cam departe. Probabil este pârâul Zârna; lacul nu arăta grozav văzut de sus aşa că rămâne de văzut cam cum ar fi apa pârâului...

foto Marius

Un vechi stâlp de marcaj, victimă a forţelor naturii.

foto Marius

Curmătura Zârnei e un loc frumos, sunt multe ochiuri de apă (nepotabilă însă).

foto Marius

Refugiul nou din curmătura Zârnei, o surpriză plăcută, cel vechi fiind de mult compromis.

foto Marius

Refugiul nou arată foarte bine pentru că este bine făcut (spre deosebire de celelalte două pe care le vom întâlni, în curmătura Brătilei şi Comisului) şi pentru că zona nu este atât de circulată. Nici în jur nu este prea multă mizerie, aşa că impresia este pozitivă. Singurul aspect neplăcut este lipsa apei potabile; un semn de întrebare pentru pârâul Zârna la 15-20 minute către sud.

foto Marius

Interiorul arată bine, sunt două priciuri unde încap la nevoie câte 5 oameni, uşa e întreagă şi pare să funcţioneze bine, lucru vital pentru durabilitatea unui refugiu. Era un singur locatar când am ajuns noi, un neamţ singuratic, trecut de a doua tinereţe, şi el plăcut impresionat de starea refugiului.

foto Marius

O pasăre de apă la ochiul de apă din spatele refugiului.

foto Marius

Din Fereastra Mare a Sâmbetei am făcut până în curmătura Zârnei, la pas lejer, cca. 3,5 ore. Spre fosta cabană Urlea se lasă spre nord o potecă marcată cu punct roşu (cca. 3 ore). Pe noi însă ne interesează estul: până în curmătura Brătilei cca. 2 ore. M-am gândit să mai mergem pentru că este încă devreme şi acolo am citit că apa este mai aproape de refugiu.

foto Marius

Zona este fotogenică şi mai prietenoasă decât viitorul nostru loc de campare (curmătura Brătilei) dar am zis să mai scurtăm drumul de a doua zi către Rudăriţa.

foto Marius

Pornim la drum printre lacurile din curmătură şi ne pregătim de un nou urcuş, aici fiind doar puţin peste 1.900 m. Trebuie să depăşim vârful Zârna deci avem de recuperat cei 300 m pe care i-am coborât !

foto Marius

Vechiul refugiu din curmătura Zârnei este demult doar o amintire. Poate ar fi util să fie desfiinţat complet şi zona curăţată... sigur, e uşor de spus şi mai greu de făcut dar dacă se găsesc fonduri pentru refugii noi bănuiesc că se pot găsi resurse şi pentru ecologizare.

foto Marius

Vedere către sud din curmătura Zârnei. În ultimul plan, munţii Iezer.

foto Marius

Vedere de ansamblu asupra curmăturii Zârnei dinspre est. Se vede clar pârâul situat la sud de zona refugiului (stânga-sus în imagine) cu apă potabilă ?

foto Marius

O surpriză plăcută de care ne avertizase turistul neamţ de la Zârna: un izvor minunat chiar în potecă la mai puţin de o oră din curmătură.

foto Marius

Puţin mai sus, o privire înapoi către vest asupra zonei străbătute în ultimele ore. În ultimul plan vizibil vârfurile Urlea - Fundu Bândei - Dara - Muşetescu (de la dreapta la stânga).

foto Marius

Peisajul rămâne în continuare domol cu culmi largi, înierbate. Poteca e vizibilă, marcajul destul de bun pe pietre presărate ici-colo. Totuşi, pe ceaţă, ar putea fi o problemă, stâlpii fiind destul de rari. Spre sud, munţii Iezer.

foto Marius

Pare o plimbare prin parc...

foto Marius

În zona vârfului Ludişoru, cea mai înaltă de când tot urcăm din curmătura Zârnei (cca 2.300 m) vedem pentru prima dată, spre est... Piatra Craiului (din păcate mascat parţial de culmea întunecată din faţă).

foto Marius

Piatra Craiului este încă departe dar sentimentul că ne apropiem e totuşi foarte plăcut. Până jos, în curmătura Brătilei, doar o azvârlitură de băţ :-)

foto Marius

Ştiam că în curmătura Brătilei a apărut un refugiu şi chiar ne bucuram că arată bine (cel puţin de la distanţă).

foto Marius

Coborând spre curmătura Brătilei în dreapta (sud) vedem tot timpul munţii Iezer.

foto Marius

Refugiul din curmătura Brătilei şi munţii Iezer. Pe-afară refugiul arată bine dar dacă priveşti mai de-aproape observi că zonele de lipitură dintre panouri dau semne de slăbiciune. Uşa (care se închide prin propria greutate, cu balama în partea superioară) este ruptă, jumătatea inferioară lipseşte aşa că vântul (care suflă destul de tare aici) şi intemperiile o să-l şubrezească destul de repede dacă nu este reparat în timp util. În interior un miros pronunţat de mucegai aşa că în ciuda vântului puternic am ales să montăm cortul...

foto Marius

Vedere spre sud din curmătura Brătilei către munţii Iezer. Dealtfel, spre sud, există un drum care leagă Făgăraşul de Iezer prin culmea Brătila - Mezea - Oticu (triunghi roşu). Panoul indicator arată 8-9 ore până la refugiul Iezer şi 14 ore până la cabana Voina. Poteca se continuă către nord, spre Dejani (6 ore).

foto Marius

Până să dispară soarele din curmătură reuşim să avem cortul montat. Nu mai coborâm la apă pentru că pentru programul de seară ne ajunge cea pe care am luat-o din potecă, de la ultimul izvor.

foto Marius

Micul lac din curmătură este, probabil sezonier, deci o simplă baltă cu apă bună doar pentru animale. Izvorul se găseşte spre nord, pe poteca ce coboară spre Dejani, la doar 5 minute. Dacă vântul nu bate tare pârâul se aude şi poţi coborî chiar dacă nu ştii unde se află. Apa e foarte bună, debitul mare.

foto Marius

După o dimineaţă plină de nori şi ceaţă, seara este senină şi liniştită... sigur, când nu bate vântul...


Comentarii   

+1 # Florin Leahu 31-08-2012 20:27
salut! as dori si eu un sfat. crezi ca se poate face intr-o zi traseul (est-vest) de la lacul avrig pana la saua corbului (sub chica pietrelor) ? si as dori sa imi spui daca este loc bun de campat acolo si daca risc vreo intalnire nocturna cu mos martin. multumesc!
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
0 # Marius 02-09-2012 12:51
Noi am urcat de la T.Rosu pina la Avrig deci se poate ;-) si-n sens invers. Despre campare ce sa zic, n-as recomanda un loc izolat sau aproape de padure... Mai sigur cobori la T.Rosu sau spre V.Marului (Fratelui) dar nu stiu cum e marcajul pe-acolo (asta-i motivul pt care n-am urcat pe-acolo).
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
-1 # FLORIN LEAHU 04-09-2012 01:58
Citez pe Marius:
Despre campare ce sa zic, n-as recomanda un loc izolat sau aproape de padure...

Motivul pentru care intreb de campare este ca in ultima zi vrem sa prindem trenul de 12:05 de la turnu rosu si vreau ca in ultima noapte sa campam cat mai aproape de turnu rosu. daca nu recomanzi saua corbu ce crezi despre saua La Apa Cumpanita? am putea ajunge pana la 12 in turnu daca plecam de acolo la sase dimineata, tinand cont si de oboseala acumulata. multumiri.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
-1 # Marius 04-09-2012 18:58
Mie nu mi-a placut prea mult saua Apa Cumpanita, mai ales ca apa din izvoarele de-acolo nu mi s-a parut de incredere (turme de oi)... dar e o chestiune de gust. Eu am estimat in urcare 5-6:30 ore de la T.Rosu la Apa Cumpanita (dupa cum am scris in finalul povestirii) cu bagaj greu si dupa o noapte nedormita... asa ca in jos banuiesc ca se pot face 6 ore. N-am facut asta in coborare sa ma pot pronunta mai exact. Alt tren nu mai aveti ? La sfarsitul unei ture nu e prea placut sa alergi dupa tren.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
0 # Florin Leahu 04-09-2012 22:37
Ar mai fi un tren la 18:00 dar vreau sa il prind pe cel de 12:00 ca sa ajung in Brasov la 15:30. pe mine ma intereseaza daca se poate pune cortul acolo la apa cumpanita fara pericol de urs. si inca o rugaminte. noi am vrea sa evitam custura saratii dar si ocolirea de banda galbena. m-am gandit la traseul saua cleopatrei-cabana negoiu-muchia serbotei-serbota. stii cumva daca e ok poteca pe muchia serbotei? (de la cleopatra la cabana negoiu stiu cum e traseul)
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
0 # Marius 05-09-2012 14:53
Sincer n-am de unde sa stiu daca ursul va avea treaba prin saua La Apa Cumpanita cand veti dori voi sa stati acolo :sad: Cat despre ocolirea custurii Saratii coborand la cabana Negoiu mi se pare un ocol foaaaarte luuuung justificat doar daca vrei sa stai la cabana sau vrei sa faci muchia Serbotei in urcare (n-am facut-o asa ca nu stiu cum este).
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
0 # Florin Leahu 05-09-2012 18:26
Intr-adevar, o sa ramanem la negoiu o noapte. vom pierde o zi, dar scopul este sa ocolim custura (eu as vrea sa o fac, dar nu merg doar eu). iti multumesc mult pentru bunavointa si informatii.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
0 # Adrian 30-03-2013 21:13
Frumos traseu si luuung :)
Fotografii deosebite si informatii foarte utile.
Felicitari!
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
+1 # Csaba Papp 28-05-2013 12:56
Frumoasa si bogata relatare. Am citit cu placere. Pe 15 Iunie 2013 pregatesc traversarea crestei de la V-E (T.Rosu -> Rudarita). Pozele de aici sunt o excelenta documentatie.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
0 # Iza 10-07-2013 17:30
ffffffffff frumos. Chiar va apreciez. Vreau si eu sa urc macar pana la Negoiu sapt viitoare. Felicitari (mai ales pt faza cu stransul gunoaielor). Va imbratisez.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
0 # Sorin 14-08-2013 22:04
Superb, multumesc pentru fotografii si informatii, am de gand sa fac si eu tura aceasta undeva in jurul datei de 21-23 Aug. Prima zi cab. Balea - Vistea iar a doua zi, cu o urcare rapida pe Moldoveanu, spre Fereastra Mare a Sambetei - cabana Sambata. Stie cineva cum mai este la refugiul Vistea? Se poate campa/dormi in conditii cat de cat normale?
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
0 # Marius 15-08-2013 11:19
Refugiul trebuie sa fie OK (desi n-am mai fost recent pe-acolo) e doar din piatra :-) ramane de vazut cum mai arata inauntru. Cat despre campare se poate oriunde aproape de refugiu sau mai bine, mai jos, spre Iezerul Triunghiular, mai aproape de o sursa de apa.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
0 # Sorin 16-08-2013 12:12
Multumesc Marius si zile senine!
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
0 # Ilie Valentin Mihaita 11-03-2014 09:53
Felicitari, foarte frumos si va multumesc pentru toate informatiile utile pe care le-am gasit aici.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
0 # Gabi 05-06-2014 20:16
Minunat.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
0 # mihai 12-06-2014 00:01
Buna,

mersi pt documentare. Voi merge si eu in iulie. As avea 2 intrebari: care au fost temperaturile in timpul noptilor? Cum v-ati organizat cu mancarea... se poate lua ceva pe traseu (ciobani, etc.)?
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
0 # Marius 07-07-2014 12:18
Citez pe mihai:
... care au fost temperaturile in timpul noptilor?

Cand am fost noi a fost destul de cald, mai mult de un polar si-o haina de vant n-am folosit seara niciodata... dar trebuie sa ai si haine mai groase si de ploaie, chiar si vara se poate raci brusc si poate ninge...

Citez pe mihai:
... Cum v-ati organizat cu mancarea... se poate lua ceva pe traseu (ciobani, etc.)?

N-am folosit decat ce-am avut in rucsac; daca te abati de la creasta sunt si cabane la care gasesti mancare, mai ales in zona centrala a masivului.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
0 # theunchiu2 13-03-2015 13:42
Felicitari, foarte frumoasa drumetia voastra, m-am bucurat foarte mult de poze, dar si mai mult de explicatiile tale.Pentru cineva care ara de gand sa faca creasta sunt foarte utile. Tot in aceeasi perioada am facut-o si eu, doar ca am plecat in data de 12 din Turnu Rosu. Mi-ar placea sa ne intalnim vreodata pe undeva pe acolo pe sus ! Drumuri cu soare va doresc !
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
-1 # Crina Stanciu 14-08-2015 22:14
Grozav articol, felicitari si multumiri pentru descrieri si imagini. Poteci cu soare sa aveti !
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
+1 # Zina 23-12-2015 21:02
Multumesc pentru articol si fotografii! Am facut cindva traseul in sens invers, din Plaiul Foii in creasta si am coborit la cabana Bircaciu. Am dormit in refugiul vechi de la Curmatura Zirnei!! Formidabile fotografii, muntii se pare ca au ramas la fel de frumosi ca in 1987....
Numai bine!
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
0 # Marius Claudiu 24-07-2016 22:10
Salut. Doresc sa fac traseul acesta saptamna viitoare. Mi-ar fi de ajutor daca mi-ai spune cate ore ai facut din Turnu Rosu pana la Avrig. Daca iti mai amintesti:). Eu nu pot ajunge in Turnu Rosu asa de dimineata si e esential sa imi planific ziua. Multumesc.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
0 # Marius 02-08-2016 14:14
Scuze pentru raspunsul tardiv... dar informatiile sunt prezente in ultima pagina din articol "Surse de apa, refugii, timpi de parcurs". De la T.Rosu la lacul Avrig cca. 10 ore. Drum bun!
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
+1 # Ileana Rus 23-08-2016 20:40
Nu doresc decât să vă mulțumesc pentru relatare și imaginile cu aceste minunății ale Naturii, atât de dragi mie. Tocmai m-am întors de la Bâlea Lac și sunt încă sub influența peisajelor alpine. Vă mulțumesc!
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
+2 # Clamba 03-10-2016 20:12
As avea si eu o intrebare. Sper ca mai verificati :) nu e graba. Ai cum sa imparti traseul in 7 zile? Nu pt impartire mai lejera. Intreb daca mai sunt puncte de vizitat pentru a lungi traseul.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
+1 # Marius 13-10-2016 09:48
Poti sa lungesti sau sa scurtezi traseul de creasta cum doresti :-) Noi am stat o zi la Moldoveanu sa vizitam zona Moldoveanu - Galbena - Valea Rea (partea superioara), in afara traseului de creasta. Poti face astfel de incursiuni in multe locuri: Ciortea, Negoiu-Caltun, Balea-Capra, Podragu, Moldoveanu, Sambata, etc functie de zona care te intereseaza. Deasemenea te poti abate pe la cabane si atunci se poate lungi traseul. Fagarasul are multe de oferit si in afara crestei principale :-)
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
0 # Clamba 30-10-2016 10:25
Iti multumesc.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
0 # Ovidiu Petria 03-04-2017 15:43
Salut Marius, ati gasit pesterile de pe Ciortea - Capul Gemenilor?
Multumesc, Ovidiu
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
0 # Marius 25-04-2017 11:31
Nici n-am cautat ;-)
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
0 # Bogdan Costea 06-06-2017 18:56
Salut. Am si eu nevoie de un sfat. Am sa urc din Greblesti in Saua Apa Cumpanita cu bicicleta si as vrea sa cobor spre Turnu Rosu. As vrea sa stiu cum este poteca de sus spre manastirea Turnu Rosu. Pot merge cu bicicleta pe ea ? Sunt pregatit pentru portiuni de carat bicla in spate sau de mers la pas insa as vrea sa stiu daca vor fi doar portiuni sau tot drumul. Multumesc.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
0 # Marius 07-06-2017 09:15
Din ce mi-amintesc sunt portiuni de poteca pt picior, mai ales prin padure, nu stiu cat de mult se preteaza pt bicicleta dar poate mai intrebi pe cineva care-a fost mai recent ;-)
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
0 # Flavius 18-07-2017 20:27
Salut, dacă vrei cu bike-ul, coborârea de la Chica Pietrelor spre Mănăstire e suoerbă. Am fost in perioada 12-14 iulie 2017 în zonă.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
A- A A+

Atenţie

Unele trasee montane descrise pe site sau prezente în albumele foto pot prezenta un risc important de accidentare gravă. Parcurgerea lor necesită o minimă pregătire tehnică prealabilă şi experienţă în mersul pe munte. Traseele montane pot suferi modificări în timp şi pot fi diferite faţă de cum sunt ele prezentate aici; autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere dacă informațiile nu sunt exacte sau de actualitate. Folosirea oricăror informații prezentate aici se face integral pe propria răspundere. Autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a informaţiilor prezentate pe site.

Afișări articole
1052958

Floarea de Colț București
romania-natura.ro