Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 

Creasta munţilor Iezer-Păpuşa se poate parcuge într-o singură zi lungă de mers sportiv chiar şi iarna dacă zăpada nu este mare. Asta înseamnă însă să pleci pe întuneric şi, foarte probabil, să ajungi jos tot pe întuneric mai ales dacă faci matematic toată creasta (bandă roşie).

Departe de noi dorinţa aceasta :-) de aceea ne-am propus doar o parte din acest traseu, între Iezerul Mare şi Păpuşa, dealtfel zona cea mai interesantă din creastă, cu înoptare la refugiul de lângă lacul Iezer pentru a ne bucura de apusul şi răsăritul soarelui, de cerul nopţii, sperăm înstelat şi de un start matinal a doua zi.

Punctul de plecare este cabana Voina. Traseul de creastă (bandă roşie) începe de aici şi urcă pe culmea Văcarea. Din amintirile din tinereţe ştiu că este destul de lung. Amintirile sunt neplăcute mai ales din cauza întâlnirilor cu câinii de la stâna din Văcarea :-) dar acum, iarna, nu asta e problema. La lacul şi refugiul Iezer se poate ajunge şi din valea Bătrâna pe "traseul de vară" (punct albastru) sau pe "traseul de iarnă" (cruce albastră). Optăm pentru acesta din urmă pentru a evita zăpada posibil mai mare pe vale, printre jnepeni.

Marius, Moniq, Puiu, Cristian, foto Marius

Marius, Moniq, Puiu, Cristian

Cu rucsacii măricei deşi nu foarte grei pornim de la Voina pe la ora 11 dimineaţa. Cabana e situată la cca 980 m altitudine şi avem de urcat mai bine de 1.100 m diferenţă de nivel. Nu ne grăbim, ştim că vremea va fi bună şi nu e nevoie să ajungem foarte devreme la refugiu. Afară e plăcut iar la soare e chiar cald deşi suntem în luna lui gerar. În zonele umbrite însă e gheaţă groasă pe drum. După cca 15 minute ajungem la intersecţia dintre cele două văi, Bătrâna şi Cuca. Vechea cabană, Bătrâna, e de mult timp de domeniul amintirilor dar omonima de pe cealaltă vale, Cuca, încă există.

Drumul spre Bătrâna e îngheţat bocnă întrucât soarele nu prea ajunge aici, pe vale. Din fericire însă mergem doar vreo 50 de minute. Întâi se desprinde poteca marcată cu punct albastru. Dacă stau bine să ma gândesc nu cred că am urcat vreodată pe-aici. Ceva mai sus, cca 100 de metri în amonte, chiar înainte de un stăvilar, începe poteca marcată cu cruce albastră. Traversăm pârâul şi urcăm. Suntem în a doua jumătate a lui ianuarie dar urcând abrupt prin pădure, deşi la adăpost de soare, ne trec toate apele ! Vântul nu adie deloc şi în pădure oricum e adăpost aşa că suntem nevoiţi să mergem încet. Nu ne dorim să ajungem transpiraţi la refugiu. Pământul însă e îngheţat bocnă şi poteca alunecoasă chiar dacă zăpada e mică. Nu e foarte plăcut cu bocancii grei de iarnă, ar fi fost mai bine să fi fost zăpadă... însă nu prea mare :-) Aşa-i omul, niciodată mulţumit.

Urcăm prin pădure cca 90 de minute. Sperăm că mai sus o să ne mai răcorim. Înainte să ieşim în golul alpin mai adăugăm puţină greutate în spate, nişte butucei care vor sta foarte bine în soba de la refugiu :-) Sunt din belşug, brazi mici, uscaţi, gata tăiaţi, aşa că facem un efort şi punem câte unul-doi în spate, după posibilităţi. Ieşim în cele din urmă la soare şi facem o scurtă pauză să ne uscăm. Un ceai cald e bine-venit. Mai adunăm şi câteva crengi uscate pline de licheni, tocmai bune să amorsăm focul în sobă. Ne ajustăm hainele întrucât câteva kilograme în plus pe rucsac contează şi pornim mai departe.

Spre refugiul Iezer, foto Marius

Zăpada s-a înmuiat de la soare, nu e mai mare de-o palmă dar sunt urme care ne sunt de folos ca să facem un efort cât mai mic. În zig-zag-uri mai lungi sau mai scurte câştigăm altitudine şi pe măsură ce depăşim linia sinuoasă a limitei pădurii, muntele ni se dezvăluie treptat. În stânga, dincolo de valea umbrită a pârâului Iezer (care vine de sus, de la lac/refugiu), se conturează culmea lungă Văcarea-Căţunu. În dreapta şi-n spate se desfăşoară restul masivului cu picioarele sale lungi care coboară spre sud iar departe, spre est, încep să se contureze înălţimile masivului Bucegi. Câte-un nor ici-colo ne mai răcoreşte prin umbra lui (şi adaugă puţină frumuseţe în imagini) iar vântul adie uşor aşa că mai uităm de greutatea din spate :-)

Creasta munţilor Iezer, foto Marius

Curând putem cuprinde cu privirea întregul traseu pe care ni l-am propus mâine până către Păpuşa. Nu vedem încă zona înaltă din faţa noastră, Iezer-Roşu, mascată de perspectiva piciorului pe care urcăm. Chiar dacă este plăcut la soare e totuşi ianurie şi umbre lungi se aştern pe zăpadă în dreapta noastră. Ne gândim că e puţin probabil să mai avem soare la refugiu. Continuăm să urcăm printre tufele rare de jneapăn şi ienupăr dar mai privim şi-napoi. Straturi de nori alb-cenuşii plutesc peste zona Rucăr-Bran dincolo de care se întinde platoul munţilor Bucegi şi Leaota. Când suntem suficient de sus apare şi extremitatea sudică a Pietrei Craiului de care ne vom bucura mai pe îndelete la refugiu.

Mai sus, piciorul Iezerului, pe care am tot urcat până acum, îşi dezvăluie traiectul sinuos până în zona vârfului. I-am urmat cursul de multe ori până pe Iezerul Mare, acum însă îl părăsim şi ne abatem către stânga spre refugiul care încă nu se vede. După o traversare expusă, care se poate ocoli mai pe sus când zăpada este instabilă, coborâm până în firul văii unde întâlnim poteca marcata cu punct albastru şi apoi urcăm până în căldarea care adăposteşte lacul şi refugiul Iezer.

foto Marius

2.135 de metri. Întâi şi-ntâi facem o poză, două împreună :-) Refugiul a fost refăcut anul trecut (2016). Pereţii solizi, de piatră, n-au nevoie de multă întreţinere dar acoperişul, geamurile, uşa (dublă), sobele au fost recondiţionate. Interiorul însă e modest :-) Camera din mijloc serveşte drept de bucătărie. Dormitorul din stânga este încuiat pentru Salvamont iar cel din dreapta e deschis, pentru public. Nu arată grozav dar măcar saltelele groase izolează bine chiar dacă nu excelează la capitolul curăţenie. Pe cele două priciuri încap cca 15 oameni, la nevoie mai mulţi. Vara când e cald s-ar putea să nu fie foarte plăcut dacă e umezeală. Acum, fiind frig, aerul e uscat. Totuşi, nu pentru confort am venit aici.

Am făcut cca 5 ore şi jumătate cu pauzele de rigoare. Era frumos să fie soare aici dar suntem pe partea estică a muntelui; soarele a coborât de ceva timp dincolo de creastă. Totuşi, privind spre est, cerul ne răsfaţă cu nuanţe de roz-roşu-portocaliu într-un spectacol continuu. Ştiu ca e mai important să schimb întâi straturile de haine uşor umezite cu altele uscate din rucsac dar amân puţin operaţiunea şi mai stau pe-afară pentru câteva imagini. Totuşi nu e frig. Nu pot să nu mi-aduc aminte de anul 2008 când erau cca -20 grade la refugiu, n-aveam lemne de foc şi vântul sufla cu duşmănie. Acum pare primăvară :-)

Mai avem un tovarăş "de suferinţă" care a ajuns înaintea noastră la refugiu. Venind singur n-a putut aduce lemne. Nici ceilalţi doi care apar ceva mai târziu, venind pe vale (punct albastru), "zăpada fiind prea mare". Nu-i bai, sunt destule cele cărate de noi. Totuşi, când unul din cei doi vine să fumeze lângă sobă "afară fiind prea frig", noi stând la masă şi pregătindu-ne să mâncăm, nu putem să nu ne gândim la vorba din bătrâni "Mare-i grădina Domnului !"...

Seara la refugiul Iezer, foto Marius

Cât timp eu mă ocup cu pozele, Puiu, om gospodar, curăţă soba şi aprinde imediat focul. A venit pregătit de-acasă cu tot ce e necesar (deşi lemnele uscate aduse din pădure s-ar fi aprins repede, oricum). Focul se face în "bucătărie" dar soba este, practic, în cameră. Bine izolată, nu se simte miros de fum. Chiar dacă în dormitor temperatura nu se va ridica prea mult, confortul psihic al focului contează foarte mult. Termometrul arată 0 grade înăuntru. La umbră... ca să nu ne inducă în eroare :-)

Lacul nu e complet îngheţat şi deşi nu facem o analiză microbiologică :-) luăm totuşi apă dintr-un loc mai aproape de gura de vărsare, e mai eficient decât să topim zăpada. Sunt câteva vase mari disponibile aşa că nu facem foarte multe drumuri. Mâncăm supă, bem ceai şi punem repede la loc caloriile consumate peste zi. Poate chiar mai multe ! Lumânările contribuie şi ele la atmosferă iar seara se scurge plăcut.

Refugiul Iezer, foto Marius

Curând cerul se umple de stele. Calea Lactee se conturează discret chiar deasupra muntelui. Când şi când câte-un meteor lasă o dâră aproape insesizabilă de lumină (care se vede mai degrabă pe imaginile surprinse cu 15-20 de secunde expunere). Avioanele însă sunt numeroase. Doar departe, spre sud, o lumină gălbuie colorează puţin linia orizontului semn că oamenii îşi văd de programul lor de sâmbătă seara. Dacă tot am cărat pufoaica până aici stau mult pe-afară încercând câteva poze de noapte, timp în care înăuntru se pregăteşte ceai în toate termosurile pentru dimineaţă.

Pe la ora 9 ne pregătim de culcare. Aranjăm cât de cât lucrurile pentru dimineaţă şi-i anunţăm pe ceilalţi că o să-i deranjăm în jur de 5 dimineaţa. La ora 10 suntem de mult în sacii de dormit... dar asta nu înseamnă că şi dormim :-) Unul se mai foieşte, altul mai sforăie puţin iar mintea nu e pe deplin relaxată, plină de impresiile de peste zi şi, mai ales, de gândurile pentru ziua de mâine. În plus, cu două perechi de izmenuţe, două perechi de ciorapi, trei bluze şi-o căciulă cam groasă, în sacul de dormit se face curând cald :-) Încet-încet renunţ la unele straturi şi mai desfac fermoarul sacului de dormit. În cele din urmă vine şi somnul, întrerupt desigur. Într-un târziu răsare şi luna care, prin geam, ne mângâie cu lumina ei rece... sau deja visăm ?


Cu doapele bine băgate în urechi nu aud niciunul din telefoanele care sună la 5 dimineaţa dar simt mişcarea din jur. Tocmai când somnul părea mai bun :-) Începe, la lumina frontalelor, activitatea frenetică de schimbat haine, strâns sacul de dormit şi aranjat rucsacul. Sângele se pune în mişcare aşa că nu ne mai uităm la termometru. În "sala de mese" bruma sclipeşte uşor în lumina lanternelor, geamul e îngheţat, la fel apa rămasă în câteva vase pe masă dar ceaiul cald din termos ne ridică moralul :-) Mâncăm ceva, pregătim ceai şi apă pentru drum, ne echipăm şi reuşim să fim gata puţin peste 6 şi jumătate.

Munţii Bucegi, foto Marius

Afară e răcoare bine. Stele sunt încă la locul lor, se vede şi luna (deci n-am visat) dar linia orizontului, către răsărit, vesteşte începutul de zi. În direcţia Bucegilor o geană de lumină roşiatică se topeşte treptat în albastrul întunecat al cerului de dimineaţă. Încet-încet prinde putere pe măsură ce umbrele întunecate capătă contururi mai clare. Ocolim lacul cu atenţie şi ne ghidăm după stâlpii care se disting în faţă. Zonele de zăpadă afânată alternează cu porţiuni bine îngheţate în care colţarii se înfig cu greu. Călăuziţi de luminiţele frontalelor urcăm agale panta accentuată care ne scoate în creastă în mai puţin de jumătate de oră.

Pe la 7:15 suntem sus. Vântul adie uşor şi s-a mai luminat între timp, insuficient însă ca aparatul să se decidă pentru un ISO rezonabil. Fac totuşi câteva poze chiar dacă sunt puţin mişcate. Rămân ca amintiri, nu trebuie să fie perfecte. Am ieşit puţin mai la nord de Crucea Ateneului şi continuăm să urcăm pe creastă spre Iezerul Mare. Zăpada a fost spulberată de vânt dar păstrăm colţarii, mai bine în picioare decât în rucsac. Depăşim un vârf intermediar de unde se lasă spre sud-vest un picior secundar, Iezerul Mic - Obârşia. Pe alocuri merg puţin sub creastă să prind în imagini conturul tovarăşilor de drum pe cerul albastru închis. Zăpada prinde treptat o nuanţă roz. Soarele se pregăteşte de spectacolul răsăritului.

Munţii Făgăraşului, foto Marius

Continuăm spre nord şi într-o mică şa ne oprim. Spre nord-vest, impresionanţi, munţii Făgăraşului atrag privirea ca un magnet. Vedem mare parte din creastă, albă, profilată elegant sub un cer rozaliu în lumina dimineţii dar palid-albastru imediat în vecinătatea muntelui. Piramida inconfundabilă Moldoveanu-Viştea ne ajută să ne orientăm şi să recunoaştem alte puncte de reper importante de pe creastă. Spre răsărit linia orizontului se prezintă în alt registru de culori, un degrade fin pornind de la roşu-portocaliu până la un albastru deschis. Ar merita zăbovit mai mult timp pentru poze, sunt momentele cele mai bune să stai pe îndelete cu trepiedul la îndemână, dar Puiu e deja departe :-)

Pornim după el atenţi la ce se petrece deasupra Bucegilor. Portocaliul se transformă treptat în galben, albastrul se deschide treptat şi puţin înainte de ora 8 apare soarele. Undeva între Bucegi şi Leoata. Ne ia prin surprindere şi se ridică repede. Lumina se modifică în jurul nostru de la minut la minut iar zăpada reflectă spre noi nuanţe variabile funcţie de direcţia în care priveşti. Continuăm să urcăm fermecaţi de spectacolul din jur. Soarele prinde repede putere iar albul zăpezii ia locul culorilor de mai devreme. Cerul devine albastru, zăpada albă şi doar hainele noastre rămân nişte pete de culoare pe fotografii. Puţin după ora 8 suntem pe Iezerul Mare, 2.468 m. Am făcut până aici cam 90 de minute de la refugiu dar schimbarea e atât de mare faţă de plecarea pe întuneric încât pare că a trecut mult mai mult timp.

Vârful Iezerul Mare, foto Marius

Vârful Iezerul Mare, 2.468 m

După fotografiile de rigoare pornim mai departe. Pentru a atinge punctul cel mai înalt de pe creastă, vârful Roşu, trebuie mai întâi să coborâm în şaua care desparte cele două vârfuri. Părăsind Iezerul Mare urmăm creasta cu aspect de custură. Când e zăpadă mare cornişele sunt spectaculoase dar acum sunt de domeniul imaginaţiei. Asta nu înseamnă că nu e nevoie de atenţie, panta fiind mare atât în stânga cât şi în dreapta noastră. Urcuşul în partea cealaltă însă e mai domol. Spre vest fâşii înguste de nori plutesc între Iezer şi Făgăraş umbrind văile dintre munţi. Dincolo de Făgăraş alte culmi albe lucesc în soare, Cozia, Căpăţânii, Lotrului şi poate chiar dincolo de ei...

În cca 40 de minute ajungem pe vârful Roşu, 2.469 m, intersecţie importantă de poteci. Spre nord culmea Oticu-Mezea-Căţunu face legătura cu munţii Făgăraşului. Marcată cu triunghi roşu culmea uneşte traseele de creastă ale Iezerului (vârful Roşu) şi Făgăraşului (curmătura Brătilei). O singură dată am parcurs-o, acum mulţi ani, dar privind cu nesaţ spre creasta Făgăraşului ne propunem să revenim într-o drumeţie cu cortul.

foto Marius

Vântul suflă ceva mai tare aşa că nu mai scot trepiedul să apărem toţi patru într-o imagine. Pornim mai departe. Plăcile subţiri de zăpadă întărită de vânt se rup sub bocanci iar vântul le duce către vale. Creasta se abate către est (mai precis est-nord-est) în direcţia vârfului Piscanu. Evident, până pe vârf, coborâm o şa adâncă, apoi urcăm la loc ce-am coborât. E-adevărat, ceva mai puţin, Piscanu având doar 2.323 m. Deşi nemarcat, plaiul care coboară către sud-est din zona vârfului Piscanu se poate folosi în caz de urgenţă. Ceva mai jos, la limita pădurii, pe vremuri exista o potecă marcată cu punct roşu care cobora către pârâul Bătrâna iar spre est mergea, la limita golului alpin, până către Plaiul lui Pătru, altă variantă de coborâre (acum marcată cu triunghi roşu). Pe vremea când cabana Bătrâna era în picioare (dar şi mai târziu) urcam uneori în creastă pe-aici.

Acum nu ne mai gândim la vechile poteci ci ne vedem de drumul nostru. Privirea se abate când în stânga, spre culmea albă a Făgăraşului, când în dreapta, spre văile şerpuite din potcoava Iezerului, uşor pâcloase din cauza ceţurilor de dimineaţă, mai ales că le privim contre-jour. Deşi căciulile şi mânuşile sunt încă necesare, ne simţim bine. Nici vorbă de gerul şi vântul care ne-au alungat de pe creastă în 2008, ultima dată când am fost pe-aici. Ce-au mai trecut anii :-) Soarele e generos şi chiar dacă nu ne încălzeşte prea mult, ne bucurăm de lumina lui, de albul zăpezii şi albastrul cerului fără niciun nor deasupra noastră.

Spre Bătrâna, foto Marius

Din zona vârfului Piscanu continuăm să înaintăm spre est, coborând uşor până în Curmătura Bătrânei, loc frumos de cort în inima muntelui. Urcăm în continuare spre zona vârfului Bătrâna. Am făcut până aici cca 2 ore şi jumătate de pe Roşu. Vârful e puţin în afara potecii. Nefiind zăpadă mare nu urmăm strict creasta matematică, ci mai degrabă direcţia potecii. Urmează un mic "S", creasta se abate puţin către sud şi apoi din nou către est. Fiind în punctul cel mai înalt din zona de mijloc a masivului, vedem în faţă foarte clar cât mai avem de mers până pe Păpuşa... iar în spate zona deja parcursă. E momentul să ne hotărâm dacă mergem mai departe sau coborâm pe Plaiul lui Pătru (triunghi roşu). Întrucât ne-am încadrat bine în timp şi ziua se anunţă minunată, continuăm pe creastă.

N-avem de parcurs diferenţe mari de nivel dar distanţele sunt generoase. După Bătrâna, 2.341 m, urmează Frăcea, 2.242 m şi Tambura, 2.294 m, principalele vârfuri trecute pe hartă. După încă o oră şi ceva de mers facem o scurtă pauză de masă, fiind ora prânzului.

Coborând în Spintecătura Păpuşii foto Marius

Ne apropiem apoi de Spintecătura Păpuşii, şaua adâncă dincolo de care se înalţă silueta masivă a vârfului Păpuşa. Aici e singurul loc unde colţarii au fost absolut necesari. Coborâm cu atenţie panta mare acoperită cu un strat gros (pe alocuri) de zăpadă întărită unde bocancii n-ar fi putut săpa trepte. Atât în urcare cât şi în coborâre e una din puţinele zone ale crestei unde trebuie mare atenţie.

S-au scurs cca 2 ore de pe Bătrâna până în Spintecătura Păpuşii. Vedem nişte urme care urcă drept în sus pe o viroagă abruptă dar par a fi făcute în coborâre şi zăpada e acum înmuiată de la soare. Preferăm poteca "normală" chiar dacă e puţin ocolitoare şi foarte expusă avalanşelor de pe faţa de sud-vest a Păpuşii. Zăpada este însă stabilă aşa că nu e nicio problemă. Urcăm agale traversând pe sub vârf într-o diagonală ascendentă. În spatele nostru reapare în toată măreţie ei creasta Făgăraşului iar spre vest creasta Iezerului, direcţia de unde venim. După cca 40 de minute, timp în care trecem deja de Păpuşa ne oprim şi lăsăm bagajele în potecă. E păcat să nu urcăm şi pe vârf !

Vârful Păpuşa, foto Marius

Vârful Păpuşa, 2.393 m

În mai puţin de 10 minute suntem sus, Păpuşa, 2.393 m. Vizibilitatea e superbă în toate direcţiile. Ochii zăbovesc în special asupra siluetei zvelte a Pietrei Craiului. De-aici ni se dezvăluie întreaga faţă vestică a muntelui atât de îndrăgită pentru abrupturile sale. Ne-amintim de brâne, văi, vâlcele, poieniţe străbătute de-atâtea ori vara. Dincolo de Piatra Craiului, Bucegii se înalţă masiv şi puternic cu platoul albit de zăpadă. Mai departe, Piatra Mare, Ciucaşul şi alte siluete îndepărtate pe care nu le identificăm. Spre vest, evident, vedem ca-n palmă toată zona de creastă pe care am străbătut-o până aici şi ceva mai spre nord linia parcă fără sfârşit a crestei Făgăraşului.

Spre nord, din vârful Păpuşa, se poate continua spre valea Dâmboviţei pe cele două picioare, Cascue şi Dracsin. Noi însă, după ce ne pozăm pe rând cu tricolorul de pe vârf, revenim la bagaje şi continuăm spre sud. Coborâm pe banda roşie aproape 400 m până în şaua Grădişteanu. În stânga (est) Piatra Craiului şi Bucegii, în dreapta (vest) potcoava Iezerului. Avem ce privi aşa că timpul se scurge repede. Culmea bătută de soare are puţină zăpadă discontinuă. Traficul a fost mare toată ziua judecând după urme şi după câtă lume întâlnim aici, dus-întors de la Cuca, pe Păpuşa fiind primii oameni întâlniţi azi.

foto Marius

Din şaua Grădişteanu părăsim banda roşie. Poteca mai merge spre sud până în şaua Găinaţul Mare şi coboară la Voina pe muntele cu Găinaţul Mare. O singură dată am urcat pe-acolo, acum mulţi ani (mariusradu.ro/drumetie/carpati/iezer-cu-cortul-pe-zapada). Noi însă coborâm mai rapid la Cuca (triunghi galben care vine de la Cascue, bandă albastră care vine de la Dracsin). Curând intrăm în pădure. E-aproape ora 4 după-amiază. Până la Cuca facem mai puţin de-o oră după ce traversăm cele mai periculoase zone din toată drumeţia, zone de gheaţă lucie, pâraie care traversează poteca în câteva locuri, acum încremenite de ger. Chiar şi aproape de cabană drumul e transformat în patinoar şi, pe alocuri, şi mai departe către Voina. Ultimii cca 4 km îi facem pe drumul dintre Cuca şi Voina şi reuşim să ajungem la maşină la limita întunericului.

Am făcut cca 11 ore de la refugiu până la cabană cu câteva pauze scurte însă drumul a meritat din plin. Aşa cum speram vremea a fost superbă, cu vizibilitate maximă cum doar iarna ai ocazia să întâlneşti, n-a fost nici prea frig nici prea cald iar frumuseţea pe care muntele a împărtăşit-o cu noi a compensat întru totul efortul, somnul insuficient şi picioarele obosite. Cu siguranţă vom reveni :-)

http://trasee-marcate.ro/

Cam aşa arată circuitul început şi sfârşit a doua zi la Voina. Deşi deocamdată sunt doar 4 masive în configuratorul de trasee la trasee-marcate.ro în lipsa unui GPS poţi desena traseul parcurs câtă vreme te menţii pe potecile marcate :-)

Mai multe imagini aici

ianuarie 2017


Comentarii   

0 # Dan Viorel Popa 16-02-2017 09:22
Cred ca ar trebui sa te apuci de scris note de calatorii. Ai un real talent. Felicitari.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
0 # Marius 20-02-2017 11:17
Merci pentru încurajări, Dan. Poate la bătrâneţe, dacă vor apărea şi sponsorii :-)
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
A- A A+

Atenţie

Unele trasee montane descrise pe site sau prezente în albumele foto pot prezenta un risc important de accidentare gravă. Parcurgerea lor necesită o minimă pregătire tehnică prealabilă şi experienţă în mersul pe munte. Traseele montane pot suferi modificări în timp şi pot fi diferite faţă de cum sunt ele prezentate aici; autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere dacă informațiile nu sunt exacte sau de actualitate. Folosirea oricăror informații prezentate aici se face integral pe propria răspundere. Autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a informaţiilor prezentate pe site.

Afișări articole
1053398

Floarea de Colț București
romania-natura.ro