Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 

Pe la 16.30 Vaude-ul lui Mihai este gata, bagajele desfăcute şi culcuşul pregătit... urmează pregătirile pentru masă. Punem arzătorul într-o absidă a cortului să fie cât de cât la adăpost de curent şi începem să topim zăpada. Butelia începută pe care o aveam de astă-vară din Făgăraş îşi dă duhul destul de repede, reuşeşte doar să topească circa jumătate de litru aşa că trecem repede la cea nouă. După zgomotul pe care-l scoate îţi mai vine inima la loc.

În aşteptarea  cinei, foto Marius

Între timp mai adaug un strat subţire pe sub pantaloni, scot parazăpezile care oricum sunt ude pe interior de la transpiraţie şi-mi schimb şi ciorapii că plasticii dacă nu se udă de-afară, se umezesc de la propria transpiraţie... parcă e mai bine aşa, totuşi dacă stai prea mult pe loc frigul începe să se simtă. Noroc că trebuie să facem puţină mişcare: supraveghem arzătorul, mai punem zăpadă, mai mestecăm apa călâie care, încet-încet, se încălzeşte suficient pentru mâncare. Felul unu şi doi combinate: o mâncare deshidratată de legume, tăiţei şi pui peste care trebuie doar să adaugi apa fierbinte... închizi punga la loc, o laşi câteva minute şi gata masa... mai comod decât supele care trebuie fierte. Mâncăm direct din pungă şi pare foarte bună şi consistentă; nu mai facem şi supă (deşi aveam supe instant). Preferăm să trecem la câte o porţie dublă de cacao fierbinte îmbunătăţită cu nişte ciocolată suplimentară şi uite-aşa, pe la 17.30, suntem gata şi cu masa. Mai topim însă zăpadă ca să ne umplem bidoanele să avem apă peste noapte şi, eventual, dimineaţa. Între timp zăpada s-a întărit destul ca să fie nevoie să râcâim bine cu cana ca să culegem pentru topit.

Soarele aproape că a dispărut complet după Bătrâna şi umbra se instalează o dată cu frigul dar nu mai contează fiindca deja am rezolvat ceea ce era mai important. Mihai se bagă mai devreme în cort pentru că e în urmă cu somnul, bioritmul lui fiind încă adaptat fusului orar de peste ocean. Şi întrucât se pare că e musai să ajungă mai repede mâine acasă schimbăm complet planul pentru a doua zi. N-o să mai facem şi restul de creastă din păcate, o să coborâm direct pe Plaiul lui Pătru ca să putem ajunge pe la prânz acasă... rămâne pe altă dată, muntele nu pleacă nicăieri, bine că acum suntem aici.

Înserare, foto Marius

Eu mai rămân pe-afară pentru o plimbare să mă mai încălzesc la picioare şi să mai fac ceva fotografii. Apusul e minunat, păcat că nu suntem undeva cu vedere liberă către vest. Urc totuşi puţin până în creastă dar mi-e cam lene să merg până spre Bătrâna; oricum, se întunecă destul de repede aşa că fac repede nişte poze şi improvizez cum pot un trepied. Sunt ceva fâşii de nori chiar spre apus care se colorează în galben, roşu, portocaliu până când soarele îşi ia complet la revedere şi se pregăteşte de culcare.

Focul asfinţitului, foto Marius

Începutul nopţii, foto Marius

Este linişte, vântul s-a oprit şi el şi e foarte plăcut dar dacă nu mai e lumină chiar că nu prea mai ai ce să faci... şi la urma urmei o să fie bine şi în cort sau cel puţin aşa îmi imaginez... aşa că mă retrag şi eu în cele din urmă şi pe la 19.00 mă bag în sacul de dormit. Plimbarea a fost bună, m-am mai încălzit. Singura problemă e că podeaua e cam tare şi e greu de găsit o poziţie comodă... când pe o parte, când pe cealaltă... e şi cam înghesuială în sac... butelia, bidoanele, aparatul foto şi pe deasupra şi eu în pufoaică pentru că nu mi-am luat un sac gros. Mi-aduc aminte şi de ciorapii schimbaţi aşa că îi bag şi pe ei la căldură, la piept; până dimineaţă or să fie zvântaţi complet.

Am pus telefonul să sune pe la 5 dimineaţa, măcar să dormim noi atâtea ore... ceea ce însă nu prea se întâmplă. La un moment dat aprind frontala să văd cât e ceasul, nu e nici două, deci mai avem de moţăit. Se face însă ceva mai frig, la picioare doar fiindca geaca groasă este totuşi suficientă. În cele din urmă pe 4.50 aprindem lumina, ajunge cu atâta odihnă, eu îmi frec picioarele să le aduc la o temperatură mai civilizată şi montez şi arzătorul să facem ceva cald de băut. Nici prin cap nu ne trece să ieşim în frig să luam ceva zăpadă fiindca mai avem apa din bidoane. Mâncăm câte o porţie de cereale, bem cacao caldă şi parcă e ceva mai bine. Cortul e uscat, nu e condens care să fi îngheţat, deci a funcţionat bine peste noapte; foaia exterioară însă sclipeşte de cristale mici de gheaţă la lumina frontalei. Afară chiar începe să se lumineze aşa că ne mobilizăm să ieşim. Cel mai complicat este cu încălţatul; sigur, plasticii n-au îngheţat dar parcă intră cam greu în picioare. În fine, pe la 6.00 suntem afară, e o lumină plăcută, se vede şi luna iar toată valea e acoperită de nori, destul de jos sub noi.

Ora 6 dimineaţa, foto Marius

O nouă zi... (foto Marius)

Pornim la o plimbare până pe Bătrâna, măcar atât dacă tot am venit până aici. Zăpada scârţaie plăcut sub bocanci şi e minunat urcuşul la ora asta fără bagaj, doar cu aparatul foto. În faţa noastră cerul începe să se coloreze, linia orizontului fiind de un roz pal încadrată de albul zăpezii şi albastrul cerului de dimineaţă. Din când în când câte un ochi înapoi să nu ratăm momentul ieşirii soarelui din pătura de nori dinspre răsărit, lucru care se petrece pe la 6.35 (avantajul imaginilor digitale că ştii exact ora). Încerc să fac toate imaginile pe manual fiindcă pe automat ies prea deschise, aparatul probabil că nu ştie că vreau să fie un răsărit... Pe la 6.40 ajungem şi pe Bătrâna şi ne imortalizăm în diferite poziţii :-) Făgăraşul este departe dar piramida Moldoveanu - Viştea este inconfundabilă ca punct de reper, aşa că ne orientăm de-a lungul crestei. Urcăm şi pe celălalt vârf al Bătrânei (că e acelaşi preţ), mai facem ceva poze şi, cu regret, ne întoarcem.

Vf. Bătrâna cu Făgăraşul în fundal, foto Marius

În fundal Iezerul Mare – vf. Roşu – Piscanu (foto Mihai)

Panoramă cu creasta Făgăraşului, foto Marius

Creasta Iezerului de la Iezerul Mare până la Bătrâna, foto Marius

Fantezie de iarnă în alb şi negru, foto Marius

Cu Făgăraşul în fundal, foto Marius

Soarele este deja sus, e lumină, norii din vale încep încet-încet să se ridice; cu siguranţă şi azi va fi o zi cu soare (cel puţin aşa era prognoza). Pe la 7.30 suntem în plin proces de demontare a cortului. Prelungitoarele de la rachete s-au lăsat mai greu convinse să iasă din zăpada bine întărită peste noapte aşa că a fost nevoie de intervenţia pioletului; beţele însă au fost mai cooperante; a trebuit însă să curăţăm bine gheaţa de pe ele ca să putem băga la loc rozetele.

Pe la 8 şi ceva pornim voiniceşte la vale lăsând în spate, cu regret, un minunat cer albastru. Coborâm drept în jos şi la un moment dat cotim spre stânga să ocolim o viroagă mare, ceea ce nu a fost foarte inspirat. Dacă ne uitam mai bine de sus şi dacă ceaţa din vale ne lăsa să vedem mai clar culmile poate ne dădeam seama că nu era piciorul pe care trebuia să coborâm; asta vom realiza mult mai jos când era prea târziu. Deocamdată mergem încetisor la vale, în contracurent cu norii care se ridicau aşa ca în curând nu mai vedem nimic spre Iezerul Mare.

În fundal culmea Văcarea cu Iezerul Mare şi vf. Roşu, foto Marius

În ceaţă... la propriu, foto Marius

După mai puţin de o oră ne înscriem pe o limbă lungă de zăpadă care merge spre dreapta şi se termină până aproape de locul dezgolit unde se află stâna (de fapt pe Plaiul lui Pătru sunt două stâne). Zăpada e destul de tare, nu s-a înmuiat suficient chiar dacă este zăpuşeală şi călcâiele nu intră foarte mult aşa că suntem atenţi la coborâre; e o pantă destul de lungă ca să prinzi viteză mare până ai reuşi să te opreşti... După ce se termină limba de zăpadă trecem pe lângă o momâie (aparent, semn bun), apoi pe lângă stână, mai aruncăm o privire în spate către Păpusa şi Spintecătură şi coborâm până la lizieră să căutăm intrarea în pădure (pe Plaiul lui Pătru este un marcaj cu triunghi roşu... dacă-l găseşti); ne dăm seama c-am ajuns cam repede aici fiindcă acest picior este mai scurt.

O ultimă privire spre Iezerul Mare, foto Marius

O ultimă privire spre Spintecătura Păpuşii, foto Marius

Nici urmă de marcaj deşi am căutat sârguincios, în schimb multe marcaje forestiere care păreau să aibă o logică, în sensul că mergeau oarecum la vale, spre dreapta; în plus, nişte urme prin zăpadă prin pădure. Sigur, urmele pădurarilor nu duc întotdeauna unde trebuie, aveam deja dubii mari că am fi fost unde ar fi trebuit dar am hotărât sa coborâm gândindu-ne că undeva trebuie să ieşim deşi asta nu este întotdeauna soluţia cea mai buna... ca să nu spun că de fapt nu e niciodată ! Urmele însă coboară, e drept se cam pierd la un moment dat dar, cu mici excepţii, pădurea e relativ rară şi se coboară bine. Suntem pe o culme care trebuie să ajungă undeva, încadrată de două pâraie care se aud tot mai clar, ceea ce poate să fie bine sau să nu fie prea bine; un fir de apă te duce întotdeauna la unul mai mare, în vale dar, evident, nu ştii dacă-l poţi urma până la o cărare sau drum... şi nu ştii dacă nu cumva vei ajunge la nişte pereţi ! Marcajele forestiere de pe copaci continuă ceea ce înseamnă că se poate totuşi circula pe acolo şi foarte probabil marchează această culme. Oricum, am ţinut culmea atât cât s-a putut, am ocolit puţin de vreo două ori că era cam accidentată dar apoi a părut ca se cam rupe. Întrucât firul de apă din dreapta se vedea deja aproape şi nu părea foarte abrupt până la el am hotărât să coborâm fiindcă părea că în faţa urmează o ruptură de pantă. Am coborât până la apă cu atenţie, fără probleme, am ieşit în firul apei, mică de altfel, şi, surpriză, se vede un ditamai drumul. Şi-aşa se face că am ieşit destul de aproape de Cuca. Coborârea prin pădure a durat cam o oră. Foarte probabil piciorul pe care am coborât a fost Frăcea şi evident am pornit prost de sus; dacă nu erau norii din vale ar fi trebuit să vedem că piciorul ăsta e mult mai scurt decât Plaiul lui Pătru pe unde trebuia de fapt să coborâm. Iar dacă poţi cumva vedea şi ceea ce se afla la liziera pădurii, pe Plaiul lui Pătru sunt două stâne (cel puţin aşa e notat în cartea lui I.I.Dunăreanu). Important de ştiut totuşi că se poate coborî şi pe acest picior chiar dacă nu este potecă însă nu e recomandat decât dacă chiar ai ajuns acolo şi nu ai ce face altceva. Foarte probabil (dar nu obligatoriu) şi de la stână să fie vreo potecă prin pădure. Până la Voina am mărşăluit pe drum câţiva km şi cam asta a fost...

martie 2007


A- A A+

Atenţie

Unele trasee montane descrise pe site sau prezente în albumele foto pot prezenta un risc important de accidentare gravă. Parcurgerea lor necesită o minimă pregătire tehnică prealabilă şi experienţă în mersul pe munte. Traseele montane pot suferi modificări în timp şi pot fi diferite faţă de cum sunt ele prezentate aici; autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere dacă informațiile nu sunt exacte sau de actualitate. Folosirea oricăror informații prezentate aici se face integral pe propria răspundere. Autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a informaţiilor prezentate pe site.

Afișări articole
1089698

Floarea de Colț București
romania-natura.ro