Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 

Mijloc de martie... Întrucât avertizarea de avalanşe era de grad 3-4 în Făgăraş şi Bucegi la peste 1.800 m am optat pentru Iezer să petrecem o noapte la înălţime, aici problemele cu zăpada fiind de obicei mai mici. Mihai a propus să plecăm foarte devreme din Piteşti aşa că la 5 dimineaţa eram cu rucsacii în maşină. În drum spre Câmpulung cerul începe deja să se lumineze către est dar deocamdată nu suficient de mult ca să ne dăm seama cum va fi vremea. Prognoza anunţase posibile ploi slabe şi izolate în partea de sud a ţării, informaţii insuficiente ca să ne facem o idee cât de cât.

Pe la 6 dimineaţa intrăm în Lereşti; s-a luminat destul şi pare bine către nord, oricum nu sunt nori compacţi. Până la baraj, la Râuşor, sunt vreo 10 km şi apoi încă vreo 10 km până la Voina, la cabană. Întâlnim în drum şi un autobuz local (de mare folos pe vremuri când trebuia să apelăm la mijloacele de transport locale). După Lereşti, un mic sat de rromi, "pitoresc" ca toate satele de acest gen. Drumul este însă mult mai bun ca altădată. Mai departe însă, până la baraj şi mai sus, până la cabană, este destul de prost şi trebuie să faci slalom printre gropile de pe şosea... dar Dacia se descurcă bine.

În fine, ajungem la cabană... pustiu după cum ne aşteptam dar şi foarte uscat... mă refer la noroi care este îngheţat bine şi la lipsa zăpezii; chiar şi pe sus, petice mari de iarbă, nicidecum zăpada la care ne aşteptam. Rămânem totuşi la varianta de dormit în cort în speranţa că o să găsim o zonă cu zăpadă suficientă să ancorăm cortul întrucât n-avem cuie, acesta fiind planul. Pe la 7 suntem gata echipaţi (bocanci de iarnă, colţari în rucsac, piolet, beţe, rachete de zăpadă... tot tacâmul, mai bine să le cărăm degeaba decât sa avem nevoie şi să nu le avem la noi...) şi pornim. Mihai propune să urcăm pe Găinaţul Mare aşa că ne întoarcem puţin pe şosea, traversăm Râul Târgului şi urcăm pe Valea Largă, pe drumul forestier pe unde merg (împreună deocamdată) banda roşie şi triunghiul roşu. Dupa cca. 3 km ajungem la "Căprărie" unde cele două marcaje se despart. Triunghiul roşu merge către dreapta şi începe să urce pe piciorul împădurit din faţă având ca destinaţie finală Cojocaru, în valea Dâmboviţei, posibilă legatură cu Piatra Craiului. Noi continuăm pe banda roşie către stânga şi... trosc... rucsacul meu rămâne într-o mână... catarama de la cureaua dreaptă îşi dă obştescul sfârşit. Era de aşteptat să se întâmple odată şi-odată însă nu este momentul cel mai potrivit. Noroc că se poate improviza un nod care se va dovedi suficient, numai că nu se mai poate ajusta lungimea curelei în aceste condiţii dar asta e mai puţin important. Bem puţină apă din pârâul pe care tocmai îl traversăm, ne mai dezbrăcăm întrucât drumul până aici ne-a mai încălzit puţin şi pe la 7.50 începem să urcăm poteca şerpuită prin pădure.

Marcajul este în regulă, oricum nu prea este zăpadă ca să nu se cunoască poteca deci nu sunt probleme de orientare. Urcăm încet pentru că nu ne grăbim şi nici nu vrem să transpirăm (prea tare) mai ales dacă vrem să rămânem la cort peste noapte (chiar dacă avem haine de schimb). Pe măsură ce urcăm cerul se cam acoperă, sperăm să fie doar ceva temporar. Pe alocuri mai abruptă, uneori mai cu noroi, alteori îngheţată, poteca ne duce susţinut în sus şi după circa o oră ieşim într-o zona mai luminată de unde putem vedea Iezerul Mare printre copacii mai rari. De aici poteca se abate oarecum către dreapta şi continuă prin pădure, pe alocuri urcând uşor pe versantul estic pe unde începe chiar să se arate soarele. Peticele de zăpadă sunt tot mai dese ceea ce este mai comod pentru bocancii de iarnă decât pe pământul îngheţat sau printre bolovani. Dupa încă cca. 20 de minute ieşim într-un luminiş; ca punct de reper sunt câţiva brazi căzuţi, unul mai uscat chiar lângă unul dintre ultimii brazi cu marcaj, util ca punct de reper când vii de sus şi doreşti să nimereşti poteca de coborâre prin pădure dar, sigur, nu poţi să ştii cât timp vor mai exista brazii căzuţi şi nu vor fi folosiţi ca lemn de foc.

După 10-15 minute lăsăm în spate ultimii brazi şi vedem în stânga, la limita pădurii, stâna de pe Găinaţul Mare. Facem o scurtă pauză de ciocolată cu rom (senzaţii tari !) şi ne punem ceva de vânt fiindcă aici e mai răcoare. În principiu poteca ar trebui să cam ocolească Găinaţul Mare dar urcăm către vârf pentru o vizibilitate mai bună, ghidaţi de antena care se vede tot mai bine aproape de vârf. Probabil că marcajul este doar pe pietrele acoperite de zăpadă deci inutil pe vreme de iarnă. E mai plăcut de urcat pe zăpadă dar stratul nu este continuu. Când ajungem aproape de antenă cotim totuşi către stânga ca să nu ocolim prea mult. Acum deja se vede bine Păpuşa pe care-l luam ca punct de reper (nu c-ar fi vreo problemă de orientare dar pe vreme proastă, ceaţă, este). Pe alocuri mai apare şi banda roşie pe câte-o piatră neacoperită de zăpadă.

În Şaua Găinaţul Mare, pe la 1.780 m, poteca noastră se intersectează cu banda albastră care vine dinspre Şaua Argeşel - Plaiul Păpuşii (care porneşte tocmai de jos, din Lereşti). Noi continuăm către nord, către Şaua Grădişteanu, alt punct important de intersecţie de poteci (şi de rătăcire pe vreme proastă !). Până atunci însă facem o scurtă pauză de masă pe la 10.45 într-o şeuţă mai adăpostită de vânt pentru că la sculare, la 4.30 dimineaţa, n-am mâncat mare lucru la o oră aşa matinală. Deja de-aici vedem cam tot masivul. De partea cealaltă a potcoavei, Iezerul Mare şi vârful Roşu par să aibă mai multă zăpadă. Chiar dacă bate uşor vântul, atmosfera e un pic neclară, la distanţă e puţin pâclă aşa că pozele vor avea probabil doar valoare de documentare...

Vedere spre şaua Grădişteanu cu vf. Păpuşa în ceaţă, foto Marius

Cu forţe proaspete ne punem iar în mişcare şi mai urcăm câteva pante domoale şi ajungem în Şaua Grădişteanu cam pe la 11.20. Aici puteam urca şi venind de la Cuca pe banda albastră via Culmea Grădişteanu dar aveam de făcut cei 4,5 km de drum între Voina şi Cuca. În Şaua Grădişteanu ajunge şi crucea albastră care vine dinspre Piscul Ars - Şaua Tefeleica - Piscul Calului - Muntişoru - Rucăr. De-acum începe o bucată serioasă de urcuş către Păpuşa, marcată de câţiva stâlpi. Dacă pe vreme bună (cum este acum) poţi urca după cum te inspira peisajul, pe vreme proastă poţi foarte uşor să deviezi de la traseu în absenţa altor puncte de reper.

Spre Păpuşa, în fundal Iezerul Mare şi vf. Roşu, foto Marius

Marius cu vf. Păpuşa în fundal, foto Mihai

Vedere către Iezerul Mare – Roşu – Bătrâna, foto Marius

Creasta Iezerului cu Iezerul Mare – Roşu – Bătrâna, foto Marius

Panoramă cu creasta Iezerului de la culmea Văcarea până la vf. Păpuşa, foto Marius

Acum însă, aproape tot timpul cu Păpuşa în faţă, urcăm de voie când mai de-a dreptul, când în zig-zag, când pe zăpadă, când pe păşunea uscată. Pe masură ce urcăm privirea este atrasă deseori către dreapta unde se vede, din păcate, destul de neclar, Piatra Craiului. Chiar dacă e ceva pâclă conturul cunoscut al crestei, Poieniţa Ascunsă, Marele Grohotiş şi alte puncte de reper ale Craiului se lasă descoperite. În spate, în vale, lacul strâns în spatele barajului de la Râuşor luceşte uşor în soare. Cam la jumătatea urcuşului, după vreo 45 minute, ne tragem puţin sufletul vreo 10 minute şi mai facem nişte poze cu Iezerul Mare. Dupa încă vreo 45 minute suntem aproape sus, sub Păpuşa; am urmat poteca ce ocoleşte practic vârful prin stânga abătându-se către Spintecatura Păpuşii.

070315-033-w

Mici cornişe sub vârf, foto Marius

Am urcat pe vârf fără rucsac, evident, cu mai mult spor, doar cu aparatul foto. Ultimele două dăţi când am mai încercat să urcăm pe Păpuşa ceaţa odată şi ninsoarea abundentă altă dată ne-au tăiat entuziasmul şi ne-am întors. Acum însă e soare, e călduţ, e zăpadă, e minunat... Mai sunt urme pe-aici dar destul de vechi, nu par din zilele trecute. Versantul dinspre Crai are chiar şi nişte mici cornişe care sporesc farmecul vârfului şi nişte pante cu zăpadă... Am stat vreo 15 minute sus admirând totul împrejur, Craiul, Făgăraşii, restul Iezerului... parcă nu-ţi vine să mai pleci... o odihna binemeritată după cei peste 1.400 m diferenţă de nivel pe care i-am făcut până aici dar, sigur, merită oboseala.

Înapoi în poteca şi pe la 13.30 ne mobilizăm şi coborâm cu atenţie către Spintecătura Păpuşii. Zăpada nu e foarte mare dar suficientă iar panta destul de accentuată ca să zbori destul dacă nu eşti atent. În căldarea din spatele vârfului vântul aproape nu bate deloc şi este foarte cald... şi foarte multă zăpadă adunată aici. Dar nu pare să fie nicio problemă, nu sunt pante periculoase ca zăpada să o ia la vale. Coborâm totuşi în tăcere şi cu atenţie.

La vale, spre Spintecătura Păpuşii, foto Marius

Spintecătura Păpuşii, foto Marius

Cam în 15 minute suntem jos şi privim panta pe care trebuie s-o urcam în partea cealaltă. Faţa sudică a muntelui (Tambura) este bine acoperită aici cu zăpadă, panta este mare şi se vede şi o linie de ruptură a zăpezii. Însă urcăm chiar pe muchie şi, chiar dacă este abrupt pe alocuri, nu este nicio problemă... ne descurcăm doar cu beţele, fără piolet... Mihai de fapt pentru că eu profit de urmele lui şi oricum rămân în spate ca să fac poze fiindcă sunt nişte unghiuri interesante aici. Până sus pe Tambura ar fi de urcat vreo 70 m dar poteca ocoleşte uşor pe faţa sudică şi nu considerăm foarte interesant să mergem chiar pe creasta matematică. Pe alocuri poteca este mai expusă, zăpada moale cu o crustă foarte fină de gheaţă deasupra. Probabil că dimineaţa este beton şi nu s-ar putea fără colţari; acum însă trebuie să ai grijă să nu derapezi în zăpada moale aşa că beţele se dovedesc utile.

Din Spintecătura Păpuşii spre Tambura, foto Marius

Spre vf. Tambura, foto Marius

Încet-încet Păpuşa rămâne în spate. Pe la 2 şi ceva ne oprim să mai luăm o gustare şi să mai bem ceea ce este chiar mai important; doi litri ar fi un minim necesar pe soarele asta, ideal vreo trei litri pe zi dar cine să care atâta apă; ne mulţumim cam cu un litru de fiecare şi ne promitem să recuperăm la cort. De-acum încolo, până în zona vârfului Bătrâna cel puţin, e mai mult promenadă, "creasta" fiind de fapt o spinare largă, plată... o plimbare plăcută ţinând cont de oboseala care s-a acumulat până aici.

Cu Păpuşa în fundal, foto Marius

Continuăm în tăcere, fiecare cu gândurile lui, cu soarele în faţă, admirând zonele învecinate. Când nu adie vântul nu se aude absolut nimic afară de propria respiraţie. Păsărelele încă nu s-au dezmorţit suficient ca să urce până aici şi alte vietăţi chiar nu sunt. După încă o oră ne mai oprim pentru vreo 5 minute căci începe o oarecare pantă către zona Bătrâna. Nu mai mergem însă mult şi Mihai sugerează să ne oprim căci pare o zonă bună de pus cortul, relativ plată şi cu suficientă zăpadă să-l putem ancora, ceva mai jos de creastă într-un loc ferit cât de cât de vântul care pare să sufle predominant dinspre nord. Aşa că pe la 15.40 ne dăm jos rucsacii şi ne pregătim să campăm. Este devreme dar pregătirile de seară oricum durează destul aşa că e bine să le faci pe lumină... iar locul este plăcut.

Pregătiri pentru campare, foto Marius

O privire critică :) foto Marius

Şi dacă tot am cărat rachetele de zăpadă până aici le punem în picioare şi încercăm să nivelăm puţin locul... cât de cât... Cortul interior îl fixăm cu 2 beţe şi cei doi pioleţi care intră vreo 30-40 cm în zăpadă, suficient de mult. Pentru cortul exterior mai folosim 2 beţe şi prelungitoarele de la rachete pe care le îngropăm bine ca nişte ancore; este mai mult decât suficient, n-o sa fie niciun uragan peste noapte.


Pe la 16.30 Vaude-ul lui Mihai este gata, bagajele desfăcute şi culcuşul pregătit... urmează pregătirile pentru masă. Punem arzătorul într-o absidă a cortului să fie cât de cât la adăpost de curent şi începem să topim zăpada. Butelia începută pe care o aveam de astă-vară din Făgăraş îşi dă duhul destul de repede, reuşeşte doar să topească circa jumătate de litru aşa că trecem repede la cea nouă. După zgomotul pe care-l scoate îţi mai vine inima la loc.

În aşteptarea  cinei, foto Marius

Între timp mai adaug un strat subţire pe sub pantaloni, scot parazăpezile care oricum sunt ude pe interior de la transpiraţie şi-mi schimb şi ciorapii că plasticii dacă nu se udă de-afară, se umezesc de la propria transpiraţie... parcă e mai bine aşa, totuşi dacă stai prea mult pe loc frigul începe să se simtă. Noroc că trebuie să facem puţină mişcare: supraveghem arzătorul, mai punem zăpadă, mai mestecăm apa călâie care, încet-încet, se încălzeşte suficient pentru mâncare. Felul unu şi doi combinate: o mâncare deshidratată de legume, tăiţei şi pui peste care trebuie doar să adaugi apa fierbinte... închizi punga la loc, o laşi câteva minute şi gata masa... mai comod decât supele care trebuie fierte. Mâncăm direct din pungă şi pare foarte bună şi consistentă; nu mai facem şi supă (deşi aveam supe instant). Preferăm să trecem la câte o porţie dublă de cacao fierbinte îmbunătăţită cu nişte ciocolată suplimentară şi uite-aşa, pe la 17.30, suntem gata şi cu masa. Mai topim însă zăpadă ca să ne umplem bidoanele să avem apă peste noapte şi, eventual, dimineaţa. Între timp zăpada s-a întărit destul ca să fie nevoie să râcâim bine cu cana ca să culegem pentru topit.

Soarele aproape că a dispărut complet după Bătrâna şi umbra se instalează o dată cu frigul dar nu mai contează fiindca deja am rezolvat ceea ce era mai important. Mihai se bagă mai devreme în cort pentru că e în urmă cu somnul, bioritmul lui fiind încă adaptat fusului orar de peste ocean. Şi întrucât se pare că e musai să ajungă mai repede mâine acasă schimbăm complet planul pentru a doua zi. N-o să mai facem şi restul de creastă din păcate, o să coborâm direct pe Plaiul lui Pătru ca să putem ajunge pe la prânz acasă... rămâne pe altă dată, muntele nu pleacă nicăieri, bine că acum suntem aici.

Înserare, foto Marius

Eu mai rămân pe-afară pentru o plimbare să mă mai încălzesc la picioare şi să mai fac ceva fotografii. Apusul e minunat, păcat că nu suntem undeva cu vedere liberă către vest. Urc totuşi puţin până în creastă dar mi-e cam lene să merg până spre Bătrâna; oricum, se întunecă destul de repede aşa că fac repede nişte poze şi improvizez cum pot un trepied. Sunt ceva fâşii de nori chiar spre apus care se colorează în galben, roşu, portocaliu până când soarele îşi ia complet la revedere şi se pregăteşte de culcare.

Focul asfinţitului, foto Marius

Începutul nopţii, foto Marius

Este linişte, vântul s-a oprit şi el şi e foarte plăcut dar dacă nu mai e lumină chiar că nu prea mai ai ce să faci... şi la urma urmei o să fie bine şi în cort sau cel puţin aşa îmi imaginez... aşa că mă retrag şi eu în cele din urmă şi pe la 19.00 mă bag în sacul de dormit. Plimbarea a fost bună, m-am mai încălzit. Singura problemă e că podeaua e cam tare şi e greu de găsit o poziţie comodă... când pe o parte, când pe cealaltă... e şi cam înghesuială în sac... butelia, bidoanele, aparatul foto şi pe deasupra şi eu în pufoaică pentru că nu mi-am luat un sac gros. Mi-aduc aminte şi de ciorapii schimbaţi aşa că îi bag şi pe ei la căldură, la piept; până dimineaţă or să fie zvântaţi complet.

Am pus telefonul să sune pe la 5 dimineaţa, măcar să dormim noi atâtea ore... ceea ce însă nu prea se întâmplă. La un moment dat aprind frontala să văd cât e ceasul, nu e nici două, deci mai avem de moţăit. Se face însă ceva mai frig, la picioare doar fiindca geaca groasă este totuşi suficientă. În cele din urmă pe 4.50 aprindem lumina, ajunge cu atâta odihnă, eu îmi frec picioarele să le aduc la o temperatură mai civilizată şi montez şi arzătorul să facem ceva cald de băut. Nici prin cap nu ne trece să ieşim în frig să luam ceva zăpadă fiindca mai avem apa din bidoane. Mâncăm câte o porţie de cereale, bem cacao caldă şi parcă e ceva mai bine. Cortul e uscat, nu e condens care să fi îngheţat, deci a funcţionat bine peste noapte; foaia exterioară însă sclipeşte de cristale mici de gheaţă la lumina frontalei. Afară chiar începe să se lumineze aşa că ne mobilizăm să ieşim. Cel mai complicat este cu încălţatul; sigur, plasticii n-au îngheţat dar parcă intră cam greu în picioare. În fine, pe la 6.00 suntem afară, e o lumină plăcută, se vede şi luna iar toată valea e acoperită de nori, destul de jos sub noi.

Ora 6 dimineaţa, foto Marius

O nouă zi... (foto Marius)

Pornim la o plimbare până pe Bătrâna, măcar atât dacă tot am venit până aici. Zăpada scârţaie plăcut sub bocanci şi e minunat urcuşul la ora asta fără bagaj, doar cu aparatul foto. În faţa noastră cerul începe să se coloreze, linia orizontului fiind de un roz pal încadrată de albul zăpezii şi albastrul cerului de dimineaţă. Din când în când câte un ochi înapoi să nu ratăm momentul ieşirii soarelui din pătura de nori dinspre răsărit, lucru care se petrece pe la 6.35 (avantajul imaginilor digitale că ştii exact ora). Încerc să fac toate imaginile pe manual fiindcă pe automat ies prea deschise, aparatul probabil că nu ştie că vreau să fie un răsărit... Pe la 6.40 ajungem şi pe Bătrâna şi ne imortalizăm în diferite poziţii :-) Făgăraşul este departe dar piramida Moldoveanu - Viştea este inconfundabilă ca punct de reper, aşa că ne orientăm de-a lungul crestei. Urcăm şi pe celălalt vârf al Bătrânei (că e acelaşi preţ), mai facem ceva poze şi, cu regret, ne întoarcem.

Vf. Bătrâna cu Făgăraşul în fundal, foto Marius

În fundal Iezerul Mare – vf. Roşu – Piscanu (foto Mihai)

Panoramă cu creasta Făgăraşului, foto Marius

Creasta Iezerului de la Iezerul Mare până la Bătrâna, foto Marius

Fantezie de iarnă în alb şi negru, foto Marius

Cu Făgăraşul în fundal, foto Marius

Soarele este deja sus, e lumină, norii din vale încep încet-încet să se ridice; cu siguranţă şi azi va fi o zi cu soare (cel puţin aşa era prognoza). Pe la 7.30 suntem în plin proces de demontare a cortului. Prelungitoarele de la rachete s-au lăsat mai greu convinse să iasă din zăpada bine întărită peste noapte aşa că a fost nevoie de intervenţia pioletului; beţele însă au fost mai cooperante; a trebuit însă să curăţăm bine gheaţa de pe ele ca să putem băga la loc rozetele.

Pe la 8 şi ceva pornim voiniceşte la vale lăsând în spate, cu regret, un minunat cer albastru. Coborâm drept în jos şi la un moment dat cotim spre stânga să ocolim o viroagă mare, ceea ce nu a fost foarte inspirat. Dacă ne uitam mai bine de sus şi dacă ceaţa din vale ne lăsa să vedem mai clar culmile poate ne dădeam seama că nu era piciorul pe care trebuia să coborâm; asta vom realiza mult mai jos când era prea târziu. Deocamdată mergem încetisor la vale, în contracurent cu norii care se ridicau aşa ca în curând nu mai vedem nimic spre Iezerul Mare.

În fundal culmea Văcarea cu Iezerul Mare şi vf. Roşu, foto Marius

În ceaţă... la propriu, foto Marius

După mai puţin de o oră ne înscriem pe o limbă lungă de zăpadă care merge spre dreapta şi se termină până aproape de locul dezgolit unde se află stâna (de fapt pe Plaiul lui Pătru sunt două stâne). Zăpada e destul de tare, nu s-a înmuiat suficient chiar dacă este zăpuşeală şi călcâiele nu intră foarte mult aşa că suntem atenţi la coborâre; e o pantă destul de lungă ca să prinzi viteză mare până ai reuşi să te opreşti... După ce se termină limba de zăpadă trecem pe lângă o momâie (aparent, semn bun), apoi pe lângă stână, mai aruncăm o privire în spate către Păpusa şi Spintecătură şi coborâm până la lizieră să căutăm intrarea în pădure (pe Plaiul lui Pătru este un marcaj cu triunghi roşu... dacă-l găseşti); ne dăm seama c-am ajuns cam repede aici fiindcă acest picior este mai scurt.

O ultimă privire spre Iezerul Mare, foto Marius

O ultimă privire spre Spintecătura Păpuşii, foto Marius

Nici urmă de marcaj deşi am căutat sârguincios, în schimb multe marcaje forestiere care păreau să aibă o logică, în sensul că mergeau oarecum la vale, spre dreapta; în plus, nişte urme prin zăpadă prin pădure. Sigur, urmele pădurarilor nu duc întotdeauna unde trebuie, aveam deja dubii mari că am fi fost unde ar fi trebuit dar am hotărât sa coborâm gândindu-ne că undeva trebuie să ieşim deşi asta nu este întotdeauna soluţia cea mai buna... ca să nu spun că de fapt nu e niciodată ! Urmele însă coboară, e drept se cam pierd la un moment dat dar, cu mici excepţii, pădurea e relativ rară şi se coboară bine. Suntem pe o culme care trebuie să ajungă undeva, încadrată de două pâraie care se aud tot mai clar, ceea ce poate să fie bine sau să nu fie prea bine; un fir de apă te duce întotdeauna la unul mai mare, în vale dar, evident, nu ştii dacă-l poţi urma până la o cărare sau drum... şi nu ştii dacă nu cumva vei ajunge la nişte pereţi ! Marcajele forestiere de pe copaci continuă ceea ce înseamnă că se poate totuşi circula pe acolo şi foarte probabil marchează această culme. Oricum, am ţinut culmea atât cât s-a putut, am ocolit puţin de vreo două ori că era cam accidentată dar apoi a părut ca se cam rupe. Întrucât firul de apă din dreapta se vedea deja aproape şi nu părea foarte abrupt până la el am hotărât să coborâm fiindcă părea că în faţa urmează o ruptură de pantă. Am coborât până la apă cu atenţie, fără probleme, am ieşit în firul apei, mică de altfel, şi, surpriză, se vede un ditamai drumul. Şi-aşa se face că am ieşit destul de aproape de Cuca. Coborârea prin pădure a durat cam o oră. Foarte probabil piciorul pe care am coborât a fost Frăcea şi evident am pornit prost de sus; dacă nu erau norii din vale ar fi trebuit să vedem că piciorul ăsta e mult mai scurt decât Plaiul lui Pătru pe unde trebuia de fapt să coborâm. Iar dacă poţi cumva vedea şi ceea ce se afla la liziera pădurii, pe Plaiul lui Pătru sunt două stâne (cel puţin aşa e notat în cartea lui I.I.Dunăreanu). Important de ştiut totuşi că se poate coborî şi pe acest picior chiar dacă nu este potecă însă nu e recomandat decât dacă chiar ai ajuns acolo şi nu ai ce face altceva. Foarte probabil (dar nu obligatoriu) şi de la stână să fie vreo potecă prin pădure. Până la Voina am mărşăluit pe drum câţiva km şi cam asta a fost...

martie 2007


Atenţie

Unele trasee montane descrise pe site sau prezente în albumele foto pot prezenta un risc important de accidentare gravă. Parcurgerea lor necesită o minimă pregătire tehnică prealabilă şi experienţă în mersul pe munte. Traseele montane pot suferi modificări în timp şi pot fi diferite faţă de cum sunt ele prezentate aici; autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere dacă informațiile nu sunt exacte sau de actualitate. Folosirea oricăror informații prezentate aici se face integral pe propria răspundere. Autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a informaţiilor prezentate pe site.

Afișări articole
974557

romania-natura.ro