Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 

Dominând zona dintre Olt şi Jiu a Carpaţilor Meridionali Centrali, masivul Parâng se înalţă maiestuos la altitudini comparabile cu Făgăraşul şi Retezatul (ca să nu menţionăm decât vecinii mai îndepărtaţi dar mai cunoscuţi) atingând prin Parângul Mare înălţimea maximă de 2518 m.

Fără să fie atât de masiv ca Făgăraşul, Parângul se remarcă prin acelaşi tip de văi nordice mai sălbatice şi picioare sudice mai domoale şi înierbate... fără să fie poate atât de faimos ca Retezatul cu marea lui rezervaţie naturală, este, cu siguranţă, la fel de fascinant iar lacurile glaciare din ambele masive pot sta oricând pe picior de egalitate ca frumuseţe.

Sfârşit de august 2010... Pentru prima dată în Parâng, ne-am propus să vedem cât putem din lacurile pentru care este renumit, mai degrabă decât un traseu "clasic" de creastă. Punctul nostru de intrare în masiv a fost cabana Groapa Seacă (1208 m) unde am ajuns către după-masă după un drum atât de frumos dar atât de prost pe alocuri... mai ales în zona Obârşiei Lotrului...

Cabana Groapa Seacă, foto Marius

De la cabană sunt mai multe variante de a urca în masiv. Ne-am documentat cât de cât citind câteva articole din "Munţii Carpaţi" (varianta veche, tipărită) şi ghidul lui D.Călin, ne-am sfătuit şi cu dl. Bogdan, cabanierul şi ne-am hotărât să plecăm a doua zi pe poteca marcată cu cruce galbenă propunându-ne să facem pe cât posibil un circuit, să nu ne întoarcem pe acelaşi drum. Avem 4 zile la dispoziţie... dacă vremea va fi frumoasă...

După o seară senină şi o noapte luminată de luna plină dimineaţa cerul este complet acoperit ! Oare se schimbă vremea ? E posibil după cele cca 10 zile de vreme absolut minunată de până acum. Totuşi norii nu sunt atât de ameninţători, este şi ceva vânt pe sus, pe alocuri mai apar mai târziu şi pete firave de cer albastru aşa că plecăm totuşi. După 2 coturi ale şoselei traversăm Jieţul pe pod şi ne abatem către stânga pe un drum forestier care însoţeşte apa zglobie a pârâului; este o porţiune comună a traseului nostru cu drumul marcat cu cruce roşie către vârful Mija şi poteca bine bătută ce merge în amonte până în bazinul superior al Jieţului (mai sus Roşiile) marcată cu punct roşu, una din cele mai vechi căi de acces în inima Parângului. După scurt timp ne despărţim de aceasta din urmă şi intrăm în pădure abătându-ne către dreapta pe poteca marcată alternativ cu cruce galbenă şi cruce roşie. Urcăm acest plai împădurit (Plaiul lui Dăncilă); pârâul cu acelaşi nume trebuie să fie undeva jos, în dreapta. E-atât de linişte... doar câte-o pasăre din când în când şi, mai des, zgomotul drujbelor care se-aud lucrând de zor undeva, în vale. Nu e uşor cu rucsacul plin şi cu cortul în spate dar nu ne grăbim. Câteva grupuri de ciuperci uriaşe mă îmbie să scot aparatul foto şi trepiedul, momente bine-venite de pauză... amanita muscaria... atât de frumoase dar tot atât de mortale... dacă n-ar fi otrăvitoare ar fi fost culese de mult.

Amanita muscaria, foto Marius

Amanita muscaria, foto Marius

Pădurea pare pustie; ne intersectăm, mai sus, doar cu un culegător de ciuperci (comestibile, nu ca cele întâlnite de noi); recolta nu e foarte bogată după atâtea zile de căldură. Este răcoare, numai bine de mers. Ieşim însă la un moment dat într-un luminiş rămas după tăierea copacilor, acum doar cu tufe de zmeură şi cioturi singuratice. Începem să vedem câte ceva din zona muntoasă învecinată, către nord-nord-vest, numai noutăţi pentru noi. Printre tufele de zmeură marcajul nu prea se mai vede dar păstrăm direcţia şi, pe la jumătatea pantei însorite (da, între timp a început să apară şi soarele) dăm într-un vechi drum forestier care ne conduce către stânga din nou, în pădure. Imediat însă marcajul părăseşte acest drum şi continuă către stânga prin pădurea ceva mai rară şi mai tânără aici.

Poiana unde potecile se despart, foto Marius

În curând ajungem într-o poiană cu o stână părăsită. Aici cele două poteci se despart; cea către Mija se abate în dreapta, a noastră continuă oarecum pe linie de cotă, traversează un pârâiaş (ar fi trebuit să mai luăm nişte apă dar nu eram sigur de unde vine... ) şi continuă din nou la adăpostul pădurii. Drumul străbate pădurea peste o culme, apoi coboară puţin şi trece peste firul Sliveiului Mic, apoi urcă din nou până când, în faţă, se conturează valea Sliveiului Mare. Poteca ne conduce de-a panta până într-o căldare pe-această vale unde, de pe un prag de piatră, se prăvale o cascadă filiformă care nu poate fi decât cea de sub lacul Slivei.

Valea Sliveiului Mare, foto Marius
Cascada filiformă, foto Marius

Aici, probabil, există o ramificaţie către dreapta, în sus, spre Lacul Îngheţat. Dacă există, noi n-am văzut-o... Trebuia să mai studiem harta şi poate ne-am fi dat seama... Vrăjiţi de peisaj singura potecă pe care am văzut-o şi-am urmat-o se îndreaptă către acest prag de piatră pe care-l urcă menţinând firul cascadei undeva, în stânga (pe hartă poteca este desenată pe partea cealaltă a cascadei ceea ce este greşit).

Spre căldarea superioară, foto Marius
Rododendron, foto Marius

Ajungem într-o căldare superioară unde, mascate de pâlcurile de jnepeni se află, către stânga, lacurile Verde, Mic şi Slivei (după cum aveam să le identificăm mai târziu). Către dreapta, sub vârful Cârja, se intuiesc alte căldări. Lăsăm rucsacii într-un adăpost de ciobani şi continuăm pe poteca ce urcă spre căldarea superioară, în direcţia vârfului Cârja.Vârful Cârja şi custura Cârjei, foto Marius

Curând un minunat lac verde-albastru ne întâmpină... "Lacul Verde" după cum scrie mare cu vopsea pe o piatră. Lacul Verde ? Sunt puţin confuz... ori e scris greşit... ori harta e greşită... ori suntem în altă vale ? Iniţial eram convins că vom ajunge la Lacul Îngheţat (întrucât n-am văzut o altă potecă care să se abată spre dreapta, mai jos) şi apoi vom traversa către căldarea de sub vârfurile Cârja-Stoiniţa dar... după puţină orientare e clar că aici este nu e nici Lacul Verde, nici Lacul Îngheţat... ci este Lacul Cârja (Tăul Custurii), deasupra fiind vârful Cârja şi custura Cârjei iar mai la stânga vârful Stoiniţa ale căror siluete corespund cel mai bine descrierii... Cât despre culoare cam toate sunt verzi iar cele cu malurile foarte stâncoase, cum este şi ăsta, au bolovanii de pe margine coloraţi într-o nuanţă roşiatică.

Lacul Cârja, foto Marius
Lacul Cârja, foto Marius
Lacul Cârja, foto Marius

După un scurt ocol al lacului şi pozele de rigoare ne întoarcem la rucsaci având încă o foarte mică îndoială asupra locului în care ne aflăm dar conştienţi că trebuie oricum să traversăm culmea din faţă (stânga cum urcam) care, dacă ne-am orientat bine, ar trebui să fie culmea Sliveiului şi dincolo de ea marea căldare a Roşiilor.

Ochi de apă, foto Marius

Încă de la urcare văzusem o posibilă potecă ce urca în diagonală la limita limbilor de grohotiş care se lăsau din culme, totul era să găsim o intrare printre jnepeni. Ar fi trebuit să mai explorăm zona şi să mai urcăm deasupra celor 3 lacuri care curg unul în altul şi care nu pot fi decât Verde, Mic, Slivei dar trebuie să ajungem şi la un loc de popas în cele din urmă... aşa că rămâne pe data viitoare. Practic vedem bine doar Lacul Slivei pe care-l traversăm pe la extremitatea de sus; printre jnepeni el se varsă prin cascada filiformă pe lângă care am urcat.

Lacul Slivei, foto Marius
Lacul Slivei, foto Marius

Printre pâlcurile de vegetaţie se poate intui un loc de trecere şi, surpriză, în continuare sunt momâi destul de dese pe o oarecare potecă ce traversează câteva limbi de grohotiş şi apoi urcă în culmea pe care trebuie s-o traversăm; este poteca pe care am văzut-o când urcam. Sus, în culme, vântul ne mai răcoreşte şi mai uităm de setea care începe să se simtă. În partea cealaltă se vede în vale o potecă bine bătută, nu poate fi decât poteca turistică aşa că suntem unde trebuie.

În fundal zona Cârja-Mija, foto Marius
Căldarea Roşiile, foto Marius

Cu părere de rău că n-am ajuns totuşi la Lacul Îngheţat începem să coborâm, la început mai de-a coasta apoi abătându-ne către ceea ce pare o potecă ocolind astfel nişte piepţi de piatră. De jos vom vedea că ar fi trebuit să mai coborâm puţin pe culme până la o masă de jnepeni şi de acolo să coborâm... dar de sus nu era aşa de evident. Ajungem totuşi în firul văii la un adăpost de ciobani. Oile nu sunt nici ele departe şi, ceea ce e bine, câinii sunt lângă ciobani. "Bună ziua", "Bună ziua". "Ce sunt rămăşiţele astea ruginite de pe-aici ?", "Păi de la un avion care s-a prăbuşit acum câţiva ani".

Foto Marius
Foto Marius

Mai schimbăm câteva vorbe cu ciobanii care veniseră de câteva zile tocmai din partea cealaltă a muntelui că aici nu mai era nicio turmă, ne confirmă că aici, mai sus, la lac (Zănoaga Stânei) e loc bun de cort "c-au stat şi aseară 2 englezi" şi pornim să ne instalăm. Ajungem pe malul lacului şi ne debarasăm de rucsaci; pentru azi e suficient. Cu tot cu pauzele de rigoare am făcut mai bine de 6 ore de la cabană, rezonabil totuşi.

Foto Marius

Cât timp Moniq se odihneşte puţin la soare merg să iau apă dintr-un pârâu pe care l-am traversat şi care pare să izvorască chiar de-acolo (important totuşi cu atâtea animale în jur), alung măgarii care aveau treabă tocmai la locul de cort deşi iarbă era din belşug peste tot, întind cortul şi atacăm repede câte-o porţie generoasă de limonadă (de fapt doar calciu efervescent) căci azi n-am băut destulă apă. E încă soare, ne odihnim puţin, eu mai urc să fac nişte poze; desupra ar trebui să mai fie nişte lăculeţe dar nu mai urc chiar aşa de mult. Până să ne hotărâm să ne spălăm puţin oile ne vizitează iar, inclusiv Niculiţă, ciobanul, care era dornic de puţină conversaţie după 3 luni de stat la munte... aflăm cu ocazia asta diverse despre el şi turma lui (aici doar sterpe, cca 1200 după spusele lui)... constatăm că soarele s-a cam ascuns după nişte nori şi, interesant, apare şi-un mic curcubeu prin norii cam negri dinspre răsărit... şi-n cele din urmă ne pregătim să mâncăm. Niculiţă urcă la un grup de 3 drumeţi care-au apărut şi se complăceau într-o pauză prelungită deasupra lacului iar noi pregătim supa de fidea şi celelalte pentru masa de seară, profitând că oile au trecut de partea cealaltă a lacului şi putem mânca în linişte... şi chiar e linişte, dacă n-ar fi oile şi măgarii cu talăngile lor altceva chiar nu s-ar auzi...

Lacul Zănoaga Stânei, foto Marius
Foto Marius

Oricum, până să se întunece bine oile ne-au mai vizitat de vreo 2 ori mânate de o foame care cred că le chinuia zi-lumină; rezultatul însă era că arătau bine hrănite şi îngrijite. Ne culcăm devreme căci prea multe activităţi la cort nu prea se pot desfăşura odată ce se lasă întunericul. Sunt doar câţiva nori, în curând apar stelele şi ceva mai târziu luna care luminează atât de puternic încât am putea să pornim la drum chiar noaptea dar ar însemna să exagerăm, mai ales că dimineaţa îi promisesem lui Niculiţă nişte poze.

La apus, foto Marius
Masa de seară, foto Marius
Foto Marius


La 6 dimineaţa mă trezesc ca nu cumva să ratez ceva interesant de fotografiat. Luna încă nu a apus, este chiar deasupra crestei şi se reflectă în lac dar n-am priceperea necesară şi nici susţinerea tehnică s-o imortalizez cum trebuie. Aştept însă răsăritul şi încerc câte ceva cu lacul.

Zănoaga Stânei, foto Marius

În fine, se face destulă lumină ca să ne trezim de-a binelea şi să ne pregătim de micul dejun. Soarele încă n-a ajuns la cort dar Niculiţă a venit cu oile pentru că ele nu pot aştepta, sunt dornice să urce la iarba grasă aşa că facem nişte fotografii cum putem... cu oile, cu un batal, cu un câine, solo... chiar e simpatic şi fotogenic... se vede că a mai pozat şi la alţii... "Cât mă costă ?", "Nimic, bineînţeles", "Luaţi măcar nişte afinată", "Nu putem chiar aşa, de dimineaţă", "Lăsaţi, să aveţi pentru seara". Facem schimb de telefoane, notez adresa lui şi ne despărţim... el cu oile lui, noi cu-ale noastre: strânge masa, strânge cortul, ia apă şi la drum.

Badea Niculiţă, foto Marius

Badea Niculiţă, foto Marius

Badea Niculiţă, foto Marius

Foto Marius

S-a cam acoperit din nou dar nu pare chiar atât de grav. Din nou cu rucsacul în spate urcăm agale, acum pe o potecă bine bătută, către următoarea căldare. Vedem câţiva drumeţi care coboară relaxaţi, fără bagaj, banuim că au tabăra mai sus.

Spre lacul Roşiile, foto Marius

Ajungem la un grup de 3 corturi pe malul unui lac lunguieţ. Trebuie să fie Lacul Lung aşa că lăsăm rucsacii să vedem Lacul Roşiile, o idee mai la stânga. Corespunde cu descrierea... maluri abrupte, stâncoase, unde nu e loc de campat, apa verde, totul de o frumuseţe sălbatică... Pe malul Lacului Lung e ceva verdeaţă şi pare un loc bun de cort... dacă o fi şi vreun izvor... pe apa din lac nu m-aş baza... Deasupra (considerând direcţia de unde venim), şaua Ieşului... spre dreapta, piramida masivă a Parângului Mare, când în soare, când acoperit parţial de norii care gonesc, mânaţi de vântul de pe creastă. Sub vârf, şaua Gruiului, cam acolo trebuie să ajungem... e ceva de urcat...

Lacul Roşiile, foto Marius
Lacul Roşiile, foto Marius
Lacurile Lung şi Roşiile, foto Marius

După pozele de rigoare (de sus oricum se va vedea mai interesant) începem să urcăm şi, după un adevărat slalom printre bolovani, privind deseori înapoi către căldarea Roşiile care se dezvăluie tot mai bine, curând ajungem la ochiul de apă de sub Parângul Mare, lacul Mândra. Acelaşi grohotiş masiv îl protejează; totuşi malul are şi o porţiune mai blândă unde se odihneşte un cort. Locul e minunat acum, în lumina dimineţii, totuşi ca loc de campare problema mi se pare apa (poate o fi vreun izvor). Poposim puţin în marea de bolovani să ne tragem sufletul înainte de porţiunea abruptă de urcuş apoi pornim mai departe.

Lacul Mândra, foto Marius
Lacul Mândra, foto Marius

În sus am soarele în faţă aşa că nu prea declanşez decât ca să documentez traseul dar în spate, lacul se vede din diferite unghiuri interesante aşa că mă tot opresc să fac poze. În fine, ajungem în şaua Gruiului (până şi aici un adăpost, ca loc de cort), suntem pe creastă, chiar sub Parângul Mare dar nu vârful ne interesează acum. De la cort am făcut ceva mai mult de o oră şi jumătate până aici. De-acum încolo o să mergem o bucată bună pe creastă, cu suişurile şi coborâşurile cunoscute.

Lacul Mândra, foto Marius

Dinspre Parângul Mare coboară un grup numeros; sunt 10 polonezi care merg milităreşte, în viteză, aliniaţi, aproape fără să privească în stânga şi-n dreapta. După ce privim cu atenţie în toate părţile şi admirăm vârfurile şi văile care lasă sub ele plecăm şi noi ocolind vârful Gruiu. Peretele masiv şi abrupt care închide practic căldarea Roşiile către sud-sud-est impune o scurtă pauză de fotografii şi-i lăsăm pe polonezi să ne depăşească; o să ne tot intersectăm cu ei de-acum încolo. Suntem în şaua Pâcleşa; din fiecare şa lacurile se văd altfel şi e păcat să alergi şi să nu priveşti pe îndelete chiar dacă bagajul din spate nu e prea comod pentru aşa ceva dar de aceea s-au inventat şi pauzele... Reconstituim vizual tot traseul făcut până acum; de sus te poţi orienta mult mai uşor... încă nu mi-e clar cu căldarea în care se află Lacul Îngheţat dar am o bănuială... vedem clar poteca pe unde am traversat culmea Sliveiului şi locul nostru de cort de la Zănoaga Stânii, acum atât de departe.

Vârfurile Gruiu şi Parângu Mare, foto Marius
Căldarea Roşiile, foto Marius

Treptat soarele, ajutat de vânt, câştigă bătălia cu norii aşa că ne bucurăm de o vizibilitate foarte bună, păcat că nu prea cunoaştem zona muntoasă învecinată Parângului... Încă puţin urcuş şi apoi o altă scurtă pauză de dulciuri pe sub vârful Pâcleşa apoi traversăm către şaua Ieşului de unde admirăm întreaga căldare Roşiile cu minunatele lacuri pe care le-am văzut în drum... încercăm să identificăm vârfurile care continuă creasta dincolo de Parângul Mare, porţiunea Gemănarea-Slivei, apoi Stoiniţa-Cârja-Mija... (re)identificăm căldările străbătute şi intuim cam pe unde ar trebui să fie Lacul Îngheţat (conform hărţii) şi pe unde ar fi trebuit să urcăm ca să-l vedem; nu-i nimic, data viitoare o să ştim. Continuăm apoi urcuşul către vârful Ieşu.

Spre vârful Ieşu, foto Marius

Vrăjiţi de fumuseţea peisajului facem iar o pauză privind depărtările. Se conturează tot mai bine şi partea estică a crestei până dincolo de vârful Setea Mare... Zona somitală largă a vârfului Ieşu lasă spre nord-nord-est piciorul masiv care constituie muntele Ghereşu care separă zona Roşiile de căldarea Ghereşului, situată mai la est.

Pe vârful Ieşu, foto Marius
Pe vârful Ieşu, foto Marius

Pe măsură ce poteca pierde altitudine către şaua Ghereşului putem admira tot mai bine această vale glaciară în fundul căreia sclipeşte un mic lac, evident, Ghereşul. În şa până şi polonezii au făcut o pauză lungă, pesemne ştiau că pe faţa sudică sunt mai multe izvoare şi s-au aprovizionat cu apă.

Spre şaua Ghereşu, foto Marius
Căldarea şi lacul Ghereşu, foto Marius

Urmează o ultimă porţiune de urcuş pentru noi către şaua Piatra Tăiată situată sub vârful Piatra Tăiată – Coasta lui Rus, vârfuri care se continuă către nord-nord-est cu zona muntoasă Coasta lui Rus – Găuri – Murgoci – Ciobanu până către pasul Groapa Seacă, cumpăna apelor între bazinul Jiului la vest şi bazinul Lotrului la est. Culmea muntoasă menţionată este marcată cu bandă albastră, marcaj care porneşte din şaua Piatra Tăiată.

Şaua Piatra Tăiată, foto Marius

Din şa traseul de creastă continuă iniţial către sud-sud-est către vârfurile Setea Mică – Setea Mare şi mai departe. Către est însă se defineşte căldarea Zănoaga Mare unde se poate coborî pe o potecă marcată cu cruce roşie (marcaj vechi şi greu vizibil) şi cu momâi. Folosim această potecă pentru a ajunge la Câlcescu, cel mai cunoscut şi poate cel mai spectaculos din lacurile Parângului.

Căldarea şi lacul Zănoaga Mare, foto Marius
Izvor în Zănoaga Mare, foto Marius

Din şaua Piatra Tăiată poteca se strecoară pe sub vârful cu acelaşi nume, lasă în stânga creasta Stâncilor (coasta Pietroasă), trece pe deasupra lacului Zănoaga Mare, pe sub un alt ochi de apă (acum secat), traversează zona largă a căldării Zănoaga printr-un haos de bolovani presăraţi pe pajiştea verde (porţiune marcată cu momâi, mai greu de găsit pe vreme proastă) şi apoi coboară la lacul Câlcescu strecurându-se printre pâlcurile de jnepeni şi lăsând în stânga 2 lăculeţe ascunse în vegetaţie; dincolo de lac, în aval, poteca se strecoară pe valea Lotrului până la cabana Obârşia Lotrului. Astfel, în cca 6 ore am ajuns de la Zănoaga Stânei la Câlcescu, suficient de obosiţi ca să nu ne dorim decât să campăm.

Lacul Câlcescu, foto Marius
Ochi de apă, foto Marius
Lacul Câlcescu, foto Marius

Mai sunt câteva corturi, căutăm şi noi un loc cât de cât fără denivelări prea mari şi întindem cortul. Soarele arde suficient de tare ca să te îmbie la o baie în lac dar apa, cu siguranţă, e foarte rece... ceea ce nu-i opreşte pe cei 2 străini care erau acolo să facă asta... acum, rămâne de discutat dacă scăldatul este sau nu este permis în lac întrucât suntem într-o zonă protejată (pe harta noastră zona lacului Câlcescu este este marcată ca rezervaţie naturală)... dacă spălatul în lac (când civilizat ar fi ca măcar la coada lacului să faci asta... ) practicat de toţi cei pe care i-am văzut în cele 2 zile acolo este sau nu este în regulă... dacă pescuitul acolo este legal sau ilegal (lacul este populat cu păstrăvi) aşa cum făcea (sau cel puţin încerca) cineva campat acolo... dacă ai dreptul să faci focul în zonă (vetre de foc sunt, din păcate, la tot pasul) mai ales că singurul lemn disponibil este jneapănul (uscat sau nu)... dacă este frumos sau nu să laşi atâtea gunoaie în urma ta fără cel mai elementar bun simţ... întrebări la care fiecare va răspunde după cum îi dictează conştiinţa şi bunul simţ... dar întrucât toate astea se petrec acolo, într-un astfel de loc binecuvântat, e clar că titlul de zonă protejată este doar cu numele. Te-ai aştepta totuşi ca cei care ajung în astfel de locuri să aibă cât de cât un bun simţ elementar al muntelui şi să respecte locul care te răsplăteşte cu atâta frumuseţe fără ca el să fie neapărat declarat protejat în vreun fel... însă din păcate nu se întâmplă aşa iar dacă îi atragi cuiva atenţia că nu respectă astfel de norme nescrise se uită şi urât la tine... cel puţin... aşa că nu prea ne-am făcut prieteni acolo !

Lacul Câlcescu, foto Marius
Lacul Câlcescu, foto Marius

Zona e într-adevăr minunată şi cu greu poţi spune că îi lipseşte ceva. La peste 1900 m altitudine, într-o mare de jnepeni, flancat pe o parte de un zid masiv de piatră (partea finală a coastei Păsării), alimentat (în principal) de un pârâu care coboară în mici cascade din lacul Vidal situat într-un bazin superior, vărsându-se printre jnepeni şi ierburi înalte într-un lăculeţ şi apoi tranformându-se prin mici cascade într-un pârâu tot mai viguros, considerat de fapt izvorul Lotrului, lacul Câlcescu te face să te îndrăgosteşti de prima dată de acest loc şi să-ţi doreşti să revii mereu şi mereu pe malurile lui (să sperăm cât mai curate). Locul de campare cel mai bun este pe un mic promontoriu înierbat pe malul vestic, având şi avantajul unui izvor bun chiar lângă lac... unde ne-a întâmpinat şi-un vizitator mai puţin aşteptat aici, un porumbel... fie bolnav, fie obosit, fie doar un simplu admirator al peisajului...

Porumbel, foto Marius

Ne-am permis luxul să zacem puţin la soare rememorând drumul parcurs şi minunându-ne de ceea ce vedem în jur. Am explorat puţin împrejurimile, inclusiv locul de vărsare al lacului unde, printre pietrele încălzite de soare, mişunau zeci dacă nu sute de mormoloci şi puieţi de peşte. Seara a venit pe nesimţite, s-a făcut răcoare dar am preferat să ne îmbrăcăm mai bine decât să ne încălzim la un foc de jneapăn ca ceilalţi locatari ai corturilor. Noaptea acelaşi cer înstelat apoi luminat de lună până către dimineaţă.

Lacul Câlcescu, foto Marius


Deşi urma o zi lejeră fără cort în spate m-am trezit dimineaţă ca să văd cum arată zorii la Câlcescu. Am urcat puţin deasupra lacului printre bolovanii instabili care se prăvălesc din porţiunea finală abruptă a Coastei Păsării şi-am aşteptat... am ocolit apoi lacul în căutarea unor unghiuri interesante. Luna a fost o prezenţă inedită până târziu când soarele aproape a ajuns peste lac.

Soarele pe coasta Pietroasă, foto Marius
Soarele învinge luna..., foto Marius

Înapoi la cort pentru micul dejun. Fiind deja soare este plăcut de cald, noroc că mai adie vântul, uneori chiar în rafale aşa că trebuie să fim atenţi să nu ne zboare câte ceva în lac. Pornim la drum doar cu un rucsac uşor şi apă pentru o zi scurtă. Poteca marcată cu triunghi roşu care se desprinde pe la coada lacului şi merge către şaua Pleşcoaia prin Hornul Lacurilor se poate intui dar nici urmă de triunghi roşu pe nicăieri. Ocolim lacul pe malul estic şi apoi urcăm pe lângă pârâul care curge în cascade din căldarea de sus unde se află lacurile Vidal şi Pencu încă umbrite parţial de piciorul care delimitează valea la est, muntele Câlcescu.
Atât de limpede..., foto Marius
Lacul Câlcescu, foto Marius
Dacă Pencu este un lac modest cu maluri bolovănoase, Vidal este o minunăţie de lac cu apă limpede, verde-albastră şi maluri înierbate care te îmbie la popas. Îl ocolim pe la umbră şi continuăm să urcăm. Nici urmă de marcaj dar sunt câteva momâi. Hornul cu pricina ar trebui să se ghicească către stânga dar pare o zonă foarte friabilă, plină de pietre. Oricum, ne abatem către dreapta ca să vedem zona lacurilor Păsări şi apoi mai vedem noi... Urcăm în plin soare dar efortul ne este răsplătit căci foarte repede ajungem la ochiurile de apă care văzute de sus seamănă cu aripile unui fluture (păsări). Apa mică şi limpede lasă să se vadă pietrele roşiatice de pe fund. Parcă ne aflăm într-o lume miniaturală, cu insuliţe cu iarbă presărate pe alocuri în ochiurile de apă. Cel mic se scurge într-unul mai mare, parţial printre pietre, la adâncime, pe o porţiune plină de omag care prin violetul florilor contrastează puternic cu albul pietrelor arse de soare. Ocolim lacul cel mare pe la sud apoi ieşim puţin printre jnepeni să vedem Câlcescu de-aici, de sus. Undeva, la coada lacului mai vedem în dreapta un mic ochi de apă printre jnepeni pe care nu l-am văzut aseară şi pe care ne propunem să-l vedem când ne întoarcem. Revenim la lac şi-l ocolim pe partea cealaltă, pietroasă să vedem de unde vine firul de apă care-l alimentează, un adevărat canal în miniatură cu apă albăstrie printre maluri înalte înierbate. Ceva mai sus mai sunt 2 mici ochiuri de apă (mai târziu din creastă vom mai vede unul, ascuns în jnepeni). De-aici până-n fundul căldării Dracului nu mai este altceva decât o mare aglomerare de bolovani. Revenim la lacul cel mic, ne luăm (deocamdată) la revedere şi revenim la pragul care ne separă de căldarea Vidal-Pencu.

Lacul Păsări, foto Marius
Reflexii..., foto Marius
Una din aripile lacului Păsări, foto Marius

Dac-ar fi să ne orientăm după hartă Hornul Lacurilor ar trebui să fie undeva în faţă către sud-sud-est în direcţia şeii Pleşcoaia dar întrucât chiar deasupra noastră intuim un culoar pe unde se poate urca, preferăm să nu mai batem drumul până acolo. În serpentine scurte când pe mici dale de piatră instabile când pe iarbă urcăm şi ieşim într-o zonă de iarbă undeva sub vârful Setea Mare. Priveliştea e mai mult decât minunată cu toate lacurile sub noi în care se reflectă cerul albastru.

Lacurile Câlcescu, Vidal şi Pencu, foto Marius
Valea Lotrului, foto Marius

Dacă urcam către şa şi apoi către vârful Pleşcoaia puteam vedea în căldarea de dincolo de muntele Câlcescu, lacul Iezer (se poate coborî la lac şi încheia circuitul coborând şi traversând înapoi către poteca marcată ce urcă la Câlcescu)... dar nu le poţi face pe toate într-o singură zi... rămâne pe data viitoare... Aşa că urcăm panta susţinută către Setea Mare de unde privim roată în jur către întreg masivul şi zonele învecinate. Departe către vest se vede oraşul Petroşani iar în partea cealaltă şoseaua transalpină care leagă Obârşia Lotrului de Rânca. Valea Lotrului se citeşte sub noi, ca-n palmă.

Parângul Mare văzut de pe Setea Mare, foto Marius
Căldarea Dracului şi lacul Păsări, foto Marius

După o pauză pe vârf (unde este şi semnal GSM cât de cât stabil) coborâm pe traseul de creastă către Setea Mică admirând de sus căldarea Dracului şi lacurile pe care le adăposteşte. Mai departe am putea merge până în şaua Piatra Tăiată şi să refacem drumul de ieri prin căldarea Zănoaga Mare dar preferăm să coborâm pe Coasta Păsării care se lasă din Setea Mică şi separă căldarea Zănoaga Mare de căldarea Dracului şi de unde se văd ambele căldări dar şi valea Lotrului, către nord... la-nceput pe creasta matematică apoi, înaintea unei zone compacte de jnepeni, către dreapta, în jos, către căldarea Dracului, cu atenţie pe pietrele instabile.

Căldarea Zănoaga Mare, foto Marius
Spre căldarea Dracului, foto Marius

Dacă pe sus vântul sufla serios aici, jos, e foarte cald dar avem suficientă apă aşa că setea nu ne chinuie. Străbatem căldarea prin haosul de bolovani şi ieşim la lacurile pe care le-am admirat ceva mai devreme... poposim puţin la soare apoi chiar ne luăm la revedere şi coborâm către Vidal-Pencu.

Lacul Păsări şi şaua Pleşcoaia, foto Marius
Lacul Păsări, foto Marius

Înainte de a ajunge la lac ne răcorim cu apă proaspătă la unul din izvoarele care alimentează lacul. Rămânem pe malul însorit ceva timp şi ascultăm... liniştea... Într-un târziu ne scuturăm de vraja locului şi pornim la vale.
Lacurile Vidal şi Pencu, foto Marius
Lacul Pencu, foto Marius
Lacul Vidal, foto Marius
Coborâm pe lângă pârâul ce se scurge din lacul Vidal şi admirăm Câlcescul care străluceşte în soare. La cort avem timp destul să ne relaxăm şi să refacem mental plimbarea de azi. Întrucât pe promontoriu n-am rămas decât noi (şi-un cort ceva mai jos, lângă lac) facem puţină ordine, acoperim toate vetrele de foc cu bolovanii împrăştiaţi prin iarbă şi dosim bucăţile de jneapăn rămase nearse şi lăsate la uscat. Mai vorbim cu porumbelul care tot pe-acolo îşi face veacul, mai luăm câte-o gustare şi încet-încet se face seară.

Câlcescu şi pârâul care se scurge din Vidal, foto Marius
Ochi de apă în căldarea Câlcescu, foto Marius

Mai facem o plimbare în partea de est a lacului. Găsim şi micul ochi de apă pe care-l văzusem de sus. Deşi aproape de potecă nu observasem acest mic colţ de rai, o mini-poieniţă plină de muşchi în care piciorul se afundă până la glezne, înconjurată de jnepeni... un ochi de apă cu maluri pline de iarbă înaltă ca un stuf, flancat parţial de jnepeni... o combinaţie pe care doar aici, în Parâng am găsit-o... Încet-încet se lasă întunericul. Între timp mai apare un grup numeros care îşi montează corturile (după ce sunt citite cu atenţie instrucţiunile :-)) Mergem la culcare cu părere de rău că mâine va trebui să coborâm.


Dimineaţă încercăm să ne mişcăm mai repede. Strângem cortul atenţi să nu ia vântul ceva, le mai împrumutăm o dată chibritul celor veniţi aseară cu rugămintea sa nu le vină vreo idee mai târziu să facă şi ei focul şi să se rezume la aragazul portabil, ne luăm la revedere de la porumbel, strângem şi câteva gunoaie în plus faţă de cele pe care le păstrăm de când am venit (n-ar fi greu să facă toată lumea la fel... ) şi pornim la drum.

Gata de drum, foto Marius

Parcă era mai bine ieri fără rucsac, noroc că azi avem mai mult de coborât... dar până să coborâm avem de traversat căldarea Zănoaga Mare şi de urcat până în şaua Piatra Tăiată; asta ne ia cam 1 oră.

Prin căldarea Zănoaga Mare, foto Marius
Şaua Piatra Tăiată, foto Marius

O scurtă pauză de orientare şi pornim în sus pe marcajul bandă albastră. Vârful Piatra Tăiată îl ocolim puţin de-a coasta şi-apoi urcăm către vârful Coasta lui Rus. Dincolo de muntele Stâncior – coasta Pietroasă care se lasă în dreapta se dezvăluie privirii o altă căldare, Zănoaga Găurii. În partea cealaltă către vest, chiar sub noi, căldarea Ghereşului şi mai departe căldarea Roşiile şi întreaga salbă de vârfuri ale crestei Parângului pe care o să le tot vedem pe măsură ce coborâm.

Spre vârful Coasta lui Rus, foto Marius

Marcajul este rar dar deocamdată coborâm pe linia crestei aşa că nu avem unde să ne abatem. Departe, la limita pădurii, se văd stâne cam pe fiecare picior dar planul nostru este să urmăm poteca până în şaua Ciobanului (şaua Huluzu) de unde să coborâm către cabana Groapa Seacă pe un alt marcaj, punct albastru. Acest picior de munte este spectaculos, mai ales în zona numită "Şezătoarea urşilor", o aglomerare interesantă de stânci, chiar pe culme, unde să tot pierzi timpul să le admiri din toate unghiurile.

Şezătoarea urşilor, foto Marius
Şezătoarea urşilor, foto Marius

Mai jos încep pâlcurile de jnepeni, firave la început, apoi tot mai dese. La un moment dat nu mai găsim niciun marcaj turistic dar mai jos se văd câteva momâi care par să te ducă într-o zonă largă de păşune, la limita pădurii. Probabil undeva în zona vârfului Pietrii sau mai jos ne-am abătut către stânga întrucât n-am mai găsit poteca. Hotărâm să coborâm totuşi întrucât să căutăm eventuala potecă, poate puţin umblată, prin marea de jnepeni, nu pare o alternativă prea interesantă.

Pe coasta lui Rus, foto Marius
Prin jnepeniş, foto Marius

Undeva în stânga se vede un grup de cai lăsaţi la păscut şi-am trecut şi de nişte oi ceva mai sus deci zona e cât de cât umblată... e clar însă că nu suntem unde trebuie, întrebarea este dacă se poate coborî de unde suntem. Departe în dreapta se vede un munte golaş cu o potecă pe la baza lui, deasupra pădurii. Ne gândim că ar trebui să fie muntele Ciobanul şi-atunci şaua unde trebuia să ajungem e cam departe de locul în care ne aflăm.

Valea pare aproape..., foto Marius

Probabil suntem pe un fir de vale, unul din afluenţii pârâului Coasta lui Rus aşa că trebuie să traversăm către dreapta. Jos în vale, printre tufele de afin, câţiva culegători; dacă ei au urcat până aici trebuie să fie cât de cât o potecă. Încercăm să coborâm în vale, trecem pe lângă o stână părăsită şi ne îndreptăm către ei. Aflăm că poteca marcată e chiar pe undeva sub noi (!) şi ne confirmă că ceea ce vedeam noi în faţă ar fi şaua Ciobanului; ar cam fi încă o jumătate de oră până acolo.

În căutarea potecii..., foto Marius

Traversăm încă un fir de vale şi într-adevăr ieşim în poteca marcată. Privind în sus către marea de jnepeni e totuşi explicabil de ce nu e foarte uşor de găsit. Şi zona asta trebuie explorată cu altă ocazie fiindcă pe-acolo, printre jnepeni, mai e un lac pe care astfel nu l-am văzut, lacul Ciobanul. Ne consolăm cu ochiul de apă care se află chiar sub şa (probabil temporar) unde facem o scurtă pauză.

Aproape de şaua Ciobanului, foto Marius
În şaua Ciobanului, foto Marius
Lacul din şaua Ciobanului, foto Marius

Coborâm apoi pe poteca marcată şi ajungem curând chiar prin poienile pe care le-am traversat dar mult mai jos... n-aveam cum să ghicim că tocmai pe-acolo trece poteca noastră; harta nu poate fi foarte exactă în acest sens. Mai facem pauze prin afinişuri, mâncăm şi culegem câte ceva şi pentru acasă. Poteca merge în continuare de-a lungul poienii, lasă mai sus o stână unde oile s-au întors deja pentru programul de după-masă, trece chiar printr-o altă stână, acum nefolosită (probabil ciobanii au coborât) şi intră în pădure.

Prin poieni spre casă..., foto Marius

După o scurtă perioadă se uneşte cu drumul de măgari de la stâne şi drumul prin pădure e chiar plăcut, în lungul unui pârâu zglobiu. După ce intersectează alt fir de apă însă se transformă într-un adevărat drum forestier şi nu mai este chiar aşa interesant. Partea proastă este că începe să urce destul de mult, probabil culmea care separă pârâul Coasta lui Rus de Coricia sau cine ştie ? Important este că suntem pe drumul spre casă deşi e cam anost, un drum forestier destul de abrupt şi la urcare şi la coborâre. Ajungem în cele din urmă la captarea de apă de lângă şosea de unde mai avem ceva mai bine de 2 km până la cabană. Noroc că nu sunt prea multe maşini şi nu pot merge cu viteză altfel ne-am fi umplut de praf.

La cabană..., foto Marius

Totul pare atât de diferit faţă de paradisul de unde tocmai am coborât. Dar trebuie să revenim cu picioarele pe pământ. În final s-a dovedit chiar că a fost foarte bine c-am coborât. Seara a început să plouă, noaptea la fel, vremea s-a stricat... Cei care au mai dormit sus pe munte cu siguranţă n-au avut o noapte prea plăcută. Noi avem deja un acoperiş solid deasupra capului... e bun, măcar din când în când...

august 2010


Comentarii   

0 # Stefan 07-12-2012 11:34
Frumos jurnal dintr-o zona de basm, poze exceptionale, felicitari pentru tura.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
0 # Emilia 14-07-2014 21:21
Frumos colaj. Multumesc! Doresc sa merg si eu la lacul Galcescu!
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
A- A A+

Atenţie

Unele trasee montane descrise pe site sau prezente în albumele foto pot prezenta un risc important de accidentare gravă. Parcurgerea lor necesită o minimă pregătire tehnică prealabilă şi experienţă în mersul pe munte. Traseele montane pot suferi modificări în timp şi pot fi diferite faţă de cum sunt ele prezentate aici; autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere dacă informațiile nu sunt exacte sau de actualitate. Folosirea oricăror informații prezentate aici se face integral pe propria răspundere. Autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a informaţiilor prezentate pe site.

Afișări articole
1013200

Floarea de Colț București
romania-natura.ro