La 6 dimineaţa mă trezesc ca nu cumva să ratez ceva interesant de fotografiat. Luna încă nu a apus, este chiar deasupra crestei şi se reflectă în lac dar n-am priceperea necesară şi nici susţinerea tehnică s-o imortalizez cum trebuie. Aştept însă răsăritul şi încerc câte ceva cu lacul.

Zănoaga Stânei, foto Marius

În fine, se face destulă lumină ca să ne trezim de-a binelea şi să ne pregătim de micul dejun. Soarele încă n-a ajuns la cort dar Niculiţă a venit cu oile pentru că ele nu pot aştepta, sunt dornice să urce la iarba grasă aşa că facem nişte fotografii cum putem... cu oile, cu un batal, cu un câine, solo... chiar e simpatic şi fotogenic... se vede că a mai pozat şi la alţii... "Cât mă costă ?", "Nimic, bineînţeles", "Luaţi măcar nişte afinată", "Nu putem chiar aşa, de dimineaţă", "Lăsaţi, să aveţi pentru seara". Facem schimb de telefoane, notez adresa lui şi ne despărţim... el cu oile lui, noi cu-ale noastre: strânge masa, strânge cortul, ia apă şi la drum.

Badea Niculiţă, foto Marius

Badea Niculiţă, foto Marius

Badea Niculiţă, foto Marius

Foto Marius

S-a cam acoperit din nou dar nu pare chiar atât de grav. Din nou cu rucsacul în spate urcăm agale, acum pe o potecă bine bătută, către următoarea căldare. Vedem câţiva drumeţi care coboară relaxaţi, fără bagaj, banuim că au tabăra mai sus.

Spre lacul Roşiile, foto Marius

Ajungem la un grup de 3 corturi pe malul unui lac lunguieţ. Trebuie să fie Lacul Lung aşa că lăsăm rucsacii să vedem Lacul Roşiile, o idee mai la stânga. Corespunde cu descrierea... maluri abrupte, stâncoase, unde nu e loc de campat, apa verde, totul de o frumuseţe sălbatică... Pe malul Lacului Lung e ceva verdeaţă şi pare un loc bun de cort... dacă o fi şi vreun izvor... pe apa din lac nu m-aş baza... Deasupra (considerând direcţia de unde venim), şaua Ieşului... spre dreapta, piramida masivă a Parângului Mare, când în soare, când acoperit parţial de norii care gonesc, mânaţi de vântul de pe creastă. Sub vârf, şaua Gruiului, cam acolo trebuie să ajungem... e ceva de urcat...

Lacul Roşiile, foto Marius
Lacul Roşiile, foto Marius
Lacurile Lung şi Roşiile, foto Marius

După pozele de rigoare (de sus oricum se va vedea mai interesant) începem să urcăm şi, după un adevărat slalom printre bolovani, privind deseori înapoi către căldarea Roşiile care se dezvăluie tot mai bine, curând ajungem la ochiul de apă de sub Parângul Mare, lacul Mândra. Acelaşi grohotiş masiv îl protejează; totuşi malul are şi o porţiune mai blândă unde se odihneşte un cort. Locul e minunat acum, în lumina dimineţii, totuşi ca loc de campare problema mi se pare apa (poate o fi vreun izvor). Poposim puţin în marea de bolovani să ne tragem sufletul înainte de porţiunea abruptă de urcuş apoi pornim mai departe.

Lacul Mândra, foto Marius
Lacul Mândra, foto Marius

În sus am soarele în faţă aşa că nu prea declanşez decât ca să documentez traseul dar în spate, lacul se vede din diferite unghiuri interesante aşa că mă tot opresc să fac poze. În fine, ajungem în şaua Gruiului (până şi aici un adăpost, ca loc de cort), suntem pe creastă, chiar sub Parângul Mare dar nu vârful ne interesează acum. De la cort am făcut ceva mai mult de o oră şi jumătate până aici. De-acum încolo o să mergem o bucată bună pe creastă, cu suişurile şi coborâşurile cunoscute.

Lacul Mândra, foto Marius

Dinspre Parângul Mare coboară un grup numeros; sunt 10 polonezi care merg milităreşte, în viteză, aliniaţi, aproape fără să privească în stânga şi-n dreapta. După ce privim cu atenţie în toate părţile şi admirăm vârfurile şi văile care lasă sub ele plecăm şi noi ocolind vârful Gruiu. Peretele masiv şi abrupt care închide practic căldarea Roşiile către sud-sud-est impune o scurtă pauză de fotografii şi-i lăsăm pe polonezi să ne depăşească; o să ne tot intersectăm cu ei de-acum încolo. Suntem în şaua Pâcleşa; din fiecare şa lacurile se văd altfel şi e păcat să alergi şi să nu priveşti pe îndelete chiar dacă bagajul din spate nu e prea comod pentru aşa ceva dar de aceea s-au inventat şi pauzele... Reconstituim vizual tot traseul făcut până acum; de sus te poţi orienta mult mai uşor... încă nu mi-e clar cu căldarea în care se află Lacul Îngheţat dar am o bănuială... vedem clar poteca pe unde am traversat culmea Sliveiului şi locul nostru de cort de la Zănoaga Stânii, acum atât de departe.

Vârfurile Gruiu şi Parângu Mare, foto Marius
Căldarea Roşiile, foto Marius

Treptat soarele, ajutat de vânt, câştigă bătălia cu norii aşa că ne bucurăm de o vizibilitate foarte bună, păcat că nu prea cunoaştem zona muntoasă învecinată Parângului... Încă puţin urcuş şi apoi o altă scurtă pauză de dulciuri pe sub vârful Pâcleşa apoi traversăm către şaua Ieşului de unde admirăm întreaga căldare Roşiile cu minunatele lacuri pe care le-am văzut în drum... încercăm să identificăm vârfurile care continuă creasta dincolo de Parângul Mare, porţiunea Gemănarea-Slivei, apoi Stoiniţa-Cârja-Mija... (re)identificăm căldările străbătute şi intuim cam pe unde ar trebui să fie Lacul Îngheţat (conform hărţii) şi pe unde ar fi trebuit să urcăm ca să-l vedem; nu-i nimic, data viitoare o să ştim. Continuăm apoi urcuşul către vârful Ieşu.

Spre vârful Ieşu, foto Marius

Vrăjiţi de fumuseţea peisajului facem iar o pauză privind depărtările. Se conturează tot mai bine şi partea estică a crestei până dincolo de vârful Setea Mare... Zona somitală largă a vârfului Ieşu lasă spre nord-nord-est piciorul masiv care constituie muntele Ghereşu care separă zona Roşiile de căldarea Ghereşului, situată mai la est.

Pe vârful Ieşu, foto Marius
Pe vârful Ieşu, foto Marius

Pe măsură ce poteca pierde altitudine către şaua Ghereşului putem admira tot mai bine această vale glaciară în fundul căreia sclipeşte un mic lac, evident, Ghereşul. În şa până şi polonezii au făcut o pauză lungă, pesemne ştiau că pe faţa sudică sunt mai multe izvoare şi s-au aprovizionat cu apă.

Spre şaua Ghereşu, foto Marius
Căldarea şi lacul Ghereşu, foto Marius

Urmează o ultimă porţiune de urcuş pentru noi către şaua Piatra Tăiată situată sub vârful Piatra Tăiată – Coasta lui Rus, vârfuri care se continuă către nord-nord-est cu zona muntoasă Coasta lui Rus – Găuri – Murgoci – Ciobanu până către pasul Groapa Seacă, cumpăna apelor între bazinul Jiului la vest şi bazinul Lotrului la est. Culmea muntoasă menţionată este marcată cu bandă albastră, marcaj care porneşte din şaua Piatra Tăiată.

Şaua Piatra Tăiată, foto Marius

Din şa traseul de creastă continuă iniţial către sud-sud-est către vârfurile Setea Mică – Setea Mare şi mai departe. Către est însă se defineşte căldarea Zănoaga Mare unde se poate coborî pe o potecă marcată cu cruce roşie (marcaj vechi şi greu vizibil) şi cu momâi. Folosim această potecă pentru a ajunge la Câlcescu, cel mai cunoscut şi poate cel mai spectaculos din lacurile Parângului.

Căldarea şi lacul Zănoaga Mare, foto Marius
Izvor în Zănoaga Mare, foto Marius

Din şaua Piatra Tăiată poteca se strecoară pe sub vârful cu acelaşi nume, lasă în stânga creasta Stâncilor (coasta Pietroasă), trece pe deasupra lacului Zănoaga Mare, pe sub un alt ochi de apă (acum secat), traversează zona largă a căldării Zănoaga printr-un haos de bolovani presăraţi pe pajiştea verde (porţiune marcată cu momâi, mai greu de găsit pe vreme proastă) şi apoi coboară la lacul Câlcescu strecurându-se printre pâlcurile de jnepeni şi lăsând în stânga 2 lăculeţe ascunse în vegetaţie; dincolo de lac, în aval, poteca se strecoară pe valea Lotrului până la cabana Obârşia Lotrului. Astfel, în cca 6 ore am ajuns de la Zănoaga Stânei la Câlcescu, suficient de obosiţi ca să nu ne dorim decât să campăm.

Lacul Câlcescu, foto Marius
Ochi de apă, foto Marius
Lacul Câlcescu, foto Marius

Mai sunt câteva corturi, căutăm şi noi un loc cât de cât fără denivelări prea mari şi întindem cortul. Soarele arde suficient de tare ca să te îmbie la o baie în lac dar apa, cu siguranţă, e foarte rece... ceea ce nu-i opreşte pe cei 2 străini care erau acolo să facă asta... acum, rămâne de discutat dacă scăldatul este sau nu este permis în lac întrucât suntem într-o zonă protejată (pe harta noastră zona lacului Câlcescu este este marcată ca rezervaţie naturală)... dacă spălatul în lac (când civilizat ar fi ca măcar la coada lacului să faci asta... ) practicat de toţi cei pe care i-am văzut în cele 2 zile acolo este sau nu este în regulă... dacă pescuitul acolo este legal sau ilegal (lacul este populat cu păstrăvi) aşa cum făcea (sau cel puţin încerca) cineva campat acolo... dacă ai dreptul să faci focul în zonă (vetre de foc sunt, din păcate, la tot pasul) mai ales că singurul lemn disponibil este jneapănul (uscat sau nu)... dacă este frumos sau nu să laşi atâtea gunoaie în urma ta fără cel mai elementar bun simţ... întrebări la care fiecare va răspunde după cum îi dictează conştiinţa şi bunul simţ... dar întrucât toate astea se petrec acolo, într-un astfel de loc binecuvântat, e clar că titlul de zonă protejată este doar cu numele. Te-ai aştepta totuşi ca cei care ajung în astfel de locuri să aibă cât de cât un bun simţ elementar al muntelui şi să respecte locul care te răsplăteşte cu atâta frumuseţe fără ca el să fie neapărat declarat protejat în vreun fel... însă din păcate nu se întâmplă aşa iar dacă îi atragi cuiva atenţia că nu respectă astfel de norme nescrise se uită şi urât la tine... cel puţin... aşa că nu prea ne-am făcut prieteni acolo !

Lacul Câlcescu, foto Marius
Lacul Câlcescu, foto Marius

Zona e într-adevăr minunată şi cu greu poţi spune că îi lipseşte ceva. La peste 1900 m altitudine, într-o mare de jnepeni, flancat pe o parte de un zid masiv de piatră (partea finală a coastei Păsării), alimentat (în principal) de un pârâu care coboară în mici cascade din lacul Vidal situat într-un bazin superior, vărsându-se printre jnepeni şi ierburi înalte într-un lăculeţ şi apoi tranformându-se prin mici cascade într-un pârâu tot mai viguros, considerat de fapt izvorul Lotrului, lacul Câlcescu te face să te îndrăgosteşti de prima dată de acest loc şi să-ţi doreşti să revii mereu şi mereu pe malurile lui (să sperăm cât mai curate). Locul de campare cel mai bun este pe un mic promontoriu înierbat pe malul vestic, având şi avantajul unui izvor bun chiar lângă lac... unde ne-a întâmpinat şi-un vizitator mai puţin aşteptat aici, un porumbel... fie bolnav, fie obosit, fie doar un simplu admirator al peisajului...

Porumbel, foto Marius

Ne-am permis luxul să zacem puţin la soare rememorând drumul parcurs şi minunându-ne de ceea ce vedem în jur. Am explorat puţin împrejurimile, inclusiv locul de vărsare al lacului unde, printre pietrele încălzite de soare, mişunau zeci dacă nu sute de mormoloci şi puieţi de peşte. Seara a venit pe nesimţite, s-a făcut răcoare dar am preferat să ne îmbrăcăm mai bine decât să ne încălzim la un foc de jneapăn ca ceilalţi locatari ai corturilor. Noaptea acelaşi cer înstelat apoi luminat de lună până către dimineaţă.

Lacul Câlcescu, foto Marius