Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 

Trezirea n-a fost foarte matinală... puţin după 6:30 soarele era deja deasupra orizontului dar lipsa norilor m-a consolat că n-am pierdut un răsărit magnific. Fac totuşi o plimbare în jurul lacului, lumina este totuşi plăcută chiar dacă "ora de aur" a dimineţii este pe sfârşite.

foto Marius

Vedeta dimineţii a fost bumbăcăriţa, cunoscută de prieteni sub numele de Eriophorum vaginatum :-) E frecventă pe lângă lacurile de munte, în zonele umede, mlăştinoase. Există şi rododendron în zona lacurilor Lala şi bănuiesc că arată spectaculos când este înflorit... din păcate acum este doar un august torid :-(

foto Marius

Contra luminii sau nu, la firul ierbii sau mai sus, oglindite în apă sau nu, în orice poziţie arată la fel de bine...

foto Marius

După "ritualul" de dimineaţă care e cam acelaşi la cort şi după masa de dimineaţă care, şi ea, e cam aceeaşi, cu mici variaţii, puţin după ora 9 ne mobilizăm şi pornim la drum. Colegii de la Lala Mare au fost puţin mai matinali şi trec imediat înaintea noastră. Polonezii, vecinii noştri, pleacă însă după noi. De-a lungul zilei ne vom tot intersecta pe drum... Poteca ne conduce încet, în sus, către Şaua Ineuţului (2.060 m). Aici reîntâlnim banda roşie pe care-am abandonat-o în ocolul făcut pe la lacuri. De-acum n-o vom mai părăsi timp de 2 zile.

Din Şaua Ineuţului urcăm puţin în diagonală până în Şaua cu Lac. Lăsăm în stânga noastră vârfurile Ineuţ şi Roşu precum şi Valea Cobăşel, mărginită la est de culmea pe care sunt cele două vârfuri. Culmea e marcată cu cruce albastră până în satul Şanţ.

foto Marius

După Şaua cu Lac (2.120 m) unde, repet, nu e niciun lac (!) devine vizibil refugiul de sub Ineu; pentru vârf trebuie să urci şi să cobori din nou în potecă. Noi n-avem de gând sa mai urcăm, de aceea am fost aseară, dar văd că nici ceilalţi din faţa noastră nu urcă; poate nici nu ştiu sau poate se grăbesc. Din Şaua cu Lac se desprinde spre sud poteca marcată cu punct albastru, pe muntele Curăţel (probabil e un munte foarte curat :-)) până în satul Rodna.

Refugiul de sub Ineu e mic dar arată bine; am înţeles că e refăcut în 2013 şi-i dorim viaţă lungă :-) mai ales că e singurul refugiu de pe creastă. Apă în apropiere nu este (în afară de izvorul firav de sub şaua Ineuţului, acum aproape de nefolosit, după cum am mai spus; poate într-un an mai umed are mai multă apă).

foto Marius

Lăsând vârful Ineu în dreapta noastră coborâm spre şaua Ineului (2.110 m). Creasta, ca orice creastă care se respectă, se prezintă în continuare prin suişuri şi coborâşuri, din fericire nu foarte pronunţate; departe, în zare, zona Buhăescu-Pietrosu domină partea de vest a muntelui.

După şaua Ineului... şaua Bilei... vârful Tomnatec... vârful Coasta Netedă... şi tot aşa... şei şi vârfuri cu nume sau fără nume... Pe faţa vestică, umbrită, a Ineului un cioban exersează talentele de căţărare ale unor biete oiţe (mânate din spate de colegul său). De altfel, "nicio vale fără o turmă" pare să fie deviza muntelui. Din păcate numeroasele stâne şi drumurile aferente sunt uneori foarte aproape de creastă aşa că nu prea ai senzaţia că eşti departe de civilizaţie deşi eşti în inima muntelui!

foto Marius

Fără să ştim deocamdată, privind înainte (vest), vedem tot ce-avem de parcurs astăzi până pe vârful Gărgălău. În spatele nostru, vârful Ineu este cu ochii pe noi; n-avem cum să nu-l vedem căci este cel mai înalt în partea de est a muntelui.

După vârful Tomnatec (2.051 m) urmează o porţiune puţin accidentată, cu aspect de custură, singura de acest gen pe care am întâlnit-o până acum. Faţă de zona parcursă, cu aspect de păşune alpină, aici sunt şi câteva pâlcuri de flori care-au rezistat căldurii de august şi, implicit, o grămadă de fluturi care se bucură încă de o masă copioasă.

foto Marius

În continuare urcăm spre vârful Coasta Netedă (2.060 m). Peisajul este cam acelaşi :-) Urcăm... coborâm... urmează o altă şa mare, Tarniţa lui Putredu. Către stânga (sud) coboară poteca marcată cu triunghi albastru pe culmea muntelui Cişa, spre valea Vinului. După Tarniţa lui Putredu poteca de creastă îşi continuă parcursul spre vest, pe culmea muntelui, până pe vârful Cişa.

foto Marius

Zona muntelui Cişa... am urcat... vom coborî către şaua Cişa, evident :-) Spre dreapta (nord), se deschide bazinul larg al pârâului Putredu. După şaua Cişa urcăm agale către vârful Omului.

foto Marius

Pe această porţiune avem parte de un spectacol gratuit de... manej... Caii par prietenoşi aşa că ne oprim să-i admirăm mai de-aproape.

foto Marius

Frumoşi şi curioşi, bine hrăniţi, mai mari sau mai mici, par să aibe o viaţă tihnită: mâncare din belşug, aer curat, fără stăpâni care să-i pună la muncă (cel puţin acum, în zilele de vară).

După pauza oferită de cai continuăm să urcăm către vârful Omului. Ceva mai sus, într-o zonă umbrită, îi găsim adăpostiţi pe cei 4 francezi, pentru o gustare de prânz. Pe poloneze le-am depăşit la un moment dat şi-au rămas în urmă; ele oricum aveau intenţia să stea vreo 7 zile pe munte aşa că nu se grăbeau.

foto Marius

Ocolind uşor vârful Omului (2.135 m) cotim către dreapta (nord) aşa cum ne conduce traseul de creastă. Între vârful Omului şi vârful Gărgălău creasta are o direcţie sud-nord, loc tocmai bun de admirat creasta Rodnei atât către est cât şi către vest.

foto Marius

Spre vest, departe, zona Buhăescu-Pietrosu (şi ea cu o direcţie sud-nord) domină linia orizontului.

foto Marius

În drumul nostru urmează zona vârfului La Cepe unde poteca se strecoară printre formaţiuni frământate de rocă stratificată. Curând înţelegem de ce se numeşte aşa.

foto Marius

"Foiţele de ceapă" pietrificate par că fac parte dintr-un alt munte, atât de diferit faţă de culmea înierbată (mai mult sau mai puţin) pe care am parcurs-o până acum. După ce ieşim din labirintul de cepe poteca ne readuce pe pajiştea alpină

foto Marius

Privind spre est putem vedea toată zona de creastă pe care am parcurs-o, centrată pe zona înaltă a vârfului Ineu. În continuare ocolim de-a coasta un vârf intermediar, vârful Clăii. Am putea să-l urcăm dar parcă nu avem entuziasmul necesar, n-avem nimic de demonstrat :-)

foto Marius

Pe vârful Gărgălău totuşi trebuie să urcăm. Este ora 3:30. Borna arată 2.158 m, harta cu 1 m mai mult; nu-i un capăt de ţară :-) Locul e minunat. Norii care s-au tot adunat între timp adaugă o notă mai fotogenică peisajului mai ales ţinând cont de lumina dură a zilei.

foto Marius

În valea care se conturează către nord aflăm, conform hărţii, că se află lacul Izvorul Bistriţei (Tăul Ştiol) unde-şi are originea Bistriţa Aurie. Din auzite e un loc frumos de explorat dar pentru asta e nevoie de o zi suplimentară; rămâne pentru data viitoare. Dăm roată cu privirea către locurile de unde venim şi către cele care vor urma...

După ce ne săturăm să privim luăm rucsacii în spate (parcă tot mai grei spre sfârşitul zilei) şi părăsim vârful. Revenim la direcţia vest şi coborâm către şaua Gărgălău.

foto Marius

Coborâm peste 200 m... un loc unde parcă e mai bun sensul ăsta de mers... sau e doar oboseala de vină... şi întâlnim în cele din urmă un stâlp indicator. Şaua Gărgălău (1.907 m) şi zona La Izvoare se desfăşoară în faţa noastră... locuri de campare la alegere... rămâne doar să ne hotărâm... Către nord se lasă poteca marcată cu bandă albastră care coboară la Borşa prin Poiana Ştiol. Către sud porneşte poteca marcată cu cruce albastră către cabana Între Anieşe.

Primul izvor pe care-l găsim nu-mi inspiră prea multă încredere judecând după locul de emergenţă. Ne oprim totuşi şi studiez puţin zona, în sus, în jos, ceva mai în faţă... Nu se vede niciun cort decât undeva, departe, unul singur, or fi turişti, n-or fi, o fi apă acolo, n-o fi? Întrebări grele pentru un creier obosit şi încălzit de soare :-) Ceva mai departe însă găsesc un alt izvor de care sunt mulţumit; are debit mare, ne putem spăla, se poate lua apă chiar de unde iese din pământ, apă rece şi bună. La 2 minute de izvor un loc bun de cort, puţin în pantă, dar pare cel mai bun din ce-am văzut în poiană până acum. O chem şi pe Moniq şi întindem cortul. Suntem mulţumiţi. Ne spălăm ca lumea; apa e rece dar e încă soare, senzaţia e minunată după oboseala de peste zi. Încet-încet mai apar oameni. Polonezele se opresc la primul izvor; se trântesc la pământ şi nu se mai mişcă, bănuiesc că sunt şi ele obosite. Între noi şi ele mai apar două corturi... la locul pe care-l văzusem mai departe, încă 2-3.

Între timp constatăm că nu ducem lipsă de cai nici aici :-) Nu degeaba suntem sub Muntele Cailor :-) Dau ei târcoale în speranţa că vor primi ceva dulce dar trebuie să se mulţumească doar cu iarba care de altfel e din belşug; oricum, ce mănâncă ei este mai sănătos decât ce mâncăm noi.

foto Marius

După-amiaza decurge plăcut. Pare chiar mai frumos decât la lacuri, poate fiindcă am avut timp să ne spălăm cât a fost soare şi apoi să ne bucurăm de căldura, placută acum, de sfârşit de zi. Mâncăm apoi moţăim cât soarele ne mai încălzeşte încă.

foto Marius

După o odihnă bine-meritată facem plimbarea de seară. Soarele ne răsfaţă cu un apus frumos. Dacă tot l-am cărat până aici, pun trepiedul la lucru. Muntele Cailor, pe sub care merge poteca turistică, are ici-colo ochiuri de apă, de care încerc să profit la maxim.

foto Marius

Către ora 8 soarele face ultima plecăciune pe ziua de astăzi. A fost o zi minunată. Obositoare, deşi au fost doar vreo 8 ore de mers, dar căldura şi-a făcut efectul din plin. Soarele e bine imprimat pe braţele noastre funcţie de modelul fiecăruia... de tricou :-) Acum însă e o răcoare plăcută... iar noaptea chiar o răcoare mai puţin plăcută :-)

foto Marius

Nicio noapte n-am dormit buştean, neîntors. Să te trezeşti e una... să te mobilizezi afară din cort a alta... Totuşi, după miezul nopţii îmi fac curaj să văd cum este pe-afară. E chiar plăcut. Cerul pare greu de-atâtea stele. Linişte. Întuneric. Doar o lumină difuză undeva, departe, către sud. Calea Lactee se întinde maiestuoasă peste bolta înstelată. Încerc să fac câteva cadre; ştiu, teoretic, ce trebuie să fac, rămâne de văzut dacă mă ajută obiectivul. Nu foarte mult după cum voi constata ulterior acasă... dar pentru orice există un început :-) E o noapte şi-o ambianţă din acelea care te pun pe gânduri... gânduri grele, filosofice... aşa că în cele din urmă mă retrag în cort unde ambianţa e totuşi mai pământeană :-)


Comentarii   

0 # Catalin 09-07-2016 14:40
Pustiu, pustiu, pustiu... Munti jupuiti de padure cat vezi cu ochii plini de lacrimi... Lacomie omeneasca care taie padurea, pasuneaza pana la distrugere si apoi abandoneaza totul, pentru a relua ciclul distructiv in alta parte ! Aproape ca nu mai merita efortul de a cara rucsacul pe acolo ! Caini mai periculosi si mai agresivi cu turistii decat ursii ! [...] Nu mai ai unde sa fugi de mitocania cotidiana... Doar ici si colo cate o sclipire divina sau umana...
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
0 # Marius 15-07-2016 15:16
In linii mari asa e, Catalin, dar trebuie sa vedem si partea frumoasa a naturii altfel nu mai iesim din casa :-)
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
A- A A+

Atenţie

Unele trasee montane descrise pe site sau prezente în albumele foto pot prezenta un risc important de accidentare gravă. Parcurgerea lor necesită o minimă pregătire tehnică prealabilă şi experienţă în mersul pe munte. Traseele montane pot suferi modificări în timp şi pot fi diferite faţă de cum sunt ele prezentate aici; autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere dacă informațiile nu sunt exacte sau de actualitate. Folosirea oricăror informații prezentate aici se face integral pe propria răspundere. Autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a informaţiilor prezentate pe site.

Afișări articole
1092524

Floarea de Colț București
romania-natura.ro