Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 

Munţii Rodnei erau de mult timp în agendă dar, fiind mai departe de casă şi mai greu de ajuns din sud în nordul ţării, n-a fost să fie... până acum... Masivul nu este atât de mare şi, poate, mai complicat decât tura propriu-zisă pe munte, este cum să ajungi acolo...

Creasta se întinde de la est din Pasul Rotunda (care face o legătură facilă cu munţii Suhard) până la vest în Pasul Şetref. Ştiinţific vorbind, munţii Rodnei fac parte din grupa nordică a Carpaţilor Orientali după cum aflăm din ghidul scris de I.Buta şi A.A.Buta (colecţia Munţii Noştri, 1979). Deşi veche, cartea e minunată şi informaţiile bine-venite, mai ales pentru cine n-a fost niciodată pe-acolo. Există şi informaţii mai noi. Cu acelaşi nume, Munţii Noştri (deşi, cred, fără nicio legătură cu vechea colecţie), există acum o hartă nouă, amănunţită care are şi descrierea sumară dar suficientă a principalelor trasee turistice. Nu în ultimul rând, site-ul Parcului Naţional Munţii Rodnei (www.parcrodna.ro), e destul de bine pus la punct... aşa că de informaţii nu ducem lipsă :-)

Veşnica întrebare: cu maşina sau cu transportul în comun? Întrucât în vacanţă suntem într-o deplasare mai de durată, rămâne prima variantă. Dezavantajul: trebuie să revii cumva la maşină. Există însă şi avantaje. Creasta se recomandă a fi parcursă de la est la vest; nu e clar din ce motiv, poate în sensul ăsta urcuşurile sunt mai domoale; în plus, aşa mergi mai mult timp cu soarele în spate, cel puţin în prima parte a zilei. Circa 4 zile de mers normal (cu cortul) sunt suficiente. Dacă te abaţi în stânga sau dreapta sau incluzi şi altceva ce traseul de creastă nu-ţi oferă, sunt necesare câteva zile în plus.

Ca să ajungem în Pasul Rotunda ne abatem din DN18, după Cârlibaba, pe un drum neasfaltat (DN17D) pe care-l identificăm după ce întrebăm localnicii pentru că nu e semnalizat în niciun fel! Nu ne mirăm! Sunt cca 4.5 km de drum relativ bun. Din partea cealaltă (sud), acelaşi drum trebuie parcurs cca 15.5 km din Valea Mare; mai lung şi, se pare, mai prost. Cabana din Pasul Rotunda oferă cazare (nu şi mâncare). Poteca marcată cu bandă roşie, care urmează traseul de creastă, începe chiar de aici. Un indicator ne arată, 5 minute în această direcţie, un refugiu aşa că mergem să vedem despre ce e vorba; nu văzusem nimic menţionat pe hartă.

foto Marius

Refugiul montan Rotunda este un loc liniştit unde se poate sta cu cortul prin amabilitatea proprietarului, Uţu, salvamontist şi ghid montan, dornic să împărtăşească oricui cunoştinţele lui despre munţii din zonă. Punem cortul în curte dar apă luăm de la cabană, acolo fiind singura sursă disponibilă (şi aceea dintr-un bazin de captare care, la reîntoacerea noastră, după câteva zile, era aproape gol din cauza secetei!).

Uţu avea în găzduire 3 fete din Polonia care plecau şi ele spre creastă a doua zi. Încă un cort cu 2 cunoscuţi de-ai lui, voluntari Salvamont. Către seară au mai apărut 4 francezi (un băiat şi 3 fete) şi un cuplu de români care veneau de sus... aşa că seara a decurs plăcut, la un foc mic, într-o ambianţă multiculturală, încălzită nu atât de foc cât mai ales de pălinca de Bihor :-) A fost singura seară când proporţia a fost echilibrată între localnici şi străini pentru că majoritatea celor întâlniţi pe munte au fost polonezi! Noaptea, senin complet, cerul plin de stele; aici e totuşi prea multă lumină pentru nişte fotografii cu Calea Lactee cum doream să încerc... şi urma să nu prea reuşesc :-)

foto Marius

Dimineaţa, gata de plecare. Am rămas ultimii dar pentru noi nu e nicio grabă căci ştim că nu avem prea mult de mers. Din păcate se anunţă o zi călduroasă dar n-avem încotro, decât să plouă, mai bine suferim puţin de cald... Cu ultimele sfaturi de la Uţu, mai ales în ceea ce priveşte apa pentru că e secetă mare, pornim la drum.

Pentru început, un drum pastoral, pe care l-am explorat puţin în seara precedentă. Suntem la aproape 1.300 m şi nu prea mai e pădure. În schimb e ditamai drumul care urcă din Pasul Rotunda, e-adevărat practicabil doar de maşinile de teren (sau Dacii antice), până în inima muntelui, foarte aproape de zona lacurilor Lala. E duminică aşa că nu e de mirare că mulţi drumeţi (şi culegători, doar e sezonul afinelor) nu-şi rup picioarele până acolo. Poteca intersectează drumul de câteva ori urcând domol prin păşunea alpină şi, ocazional, printre ultimii copaci pe care-i întâlnim în drum.

foto Marius

În spatele nostru, spre răsărit, munţii Suhard. Prin pasul Rotunda se trece uşor între cele două masive şi dincolo de munţii Suhard se poate coborî în Vatra Dornei (o variantă bună de a combina cele două masive, după cum ne gândim pentru altă dată). Continuăm să urcăm agale pe păşune. Lăsăm în stânga o stână, apoi mai întâlnim nişte sălaşe de vară care nu prea par folosite iar undeva mai departe, pe drum, vedem o stână mare (şi dichisită după cum pare de la distanţă). În faţă avem trio-ul Roşu-Ineuţ-Ineu pe care-l vedem mai mult sau mai puţin funcţie de curbele pe care le face poteca.

foto Marius

După circa 1 oră întâlnim un izvor. Este amenajat pentru animale dar se poate lua apă din ţeava care iese din pământ. E util de ştiut ca măcar bucata asta de drum să nu cari prea multă apă. După ce mai tăiem o buclă a drumului, cam rămânem pe el... cald, praf, ocazional maşini... parcă nu prea ne simţim la munte... Pe măsură ce urcăm mai aruncăm o privire în spate către culmile domoale ale munţilor Suhard. Ici-colo câte-o floricică mai colorează maroniul uscat al ierbii. Mai traversăm vreo două locuri cu umezeală de unde apa musteşte puţin din pământ dar nu poate fi de folos decât pentru animale. Drumul merge de-a coasta pe sub muntele Dosu Gajei. Ajungem într-o şa unde se văd mai multe maşini, probabil ale culegătorilor de afine. Sperăm să scăpăm de drum dar nu este decât o barieră. Decorativă doar, pentru că e deschisă; maşinile se avântă mai departe...

foto Marius

Urmează un ocol, mai lung decât pare la prima vedere, uşor către dreapta, făcând tranziţia către domeniul muntelui Gaja. De-aici admirăm Ineul care domină linia orizontului. În cele din urmă ajungem la punctul-terminus pentru maşini şi, încet-încet, sub picioarele noastre rămâne doar o potecă de picior. Acum suntem la munte :-)

foto Marius

De la locul de parcare urcăm circa 15-20 minute până în Şaua Gajei (Găgii). Panoul arată 1.789 m. Am făcut până aici cca 3:15 ore (mers domol, căldură de vară). Traseul de creastă (bandă roşie) urcă pe vârful Ineuţ. Traseul spre lacuri (punct roşu) ocoleşte vârful, abătându-se în valea Lala. Urcuşul spre Ineuţ la miezul zilei, într-o zi de august, nu e foarte tentant. În plus, vrem să vedem lacurile aşa că decizia nu e greu de luat. Pornim după o scurtă pauză. Poteca spre lacuri coboară abrupt printre tufele de jnepeni în valea Lala dar după 10-15 minute ne oprim din nou. Nu mai putem înainta, sunt prea multe afine în calea noastră :-) Facem iar o pauză şi ne vitaminizăm puţin. Răcoarea fructelor bine coapte dar acrişoare e o plăcere pe care e greu să ţi-o refuzi. Orice lucru plăcut are însă şi-un sfârşit aşa că ne vedem de drum şi-n mai puţin de 30 minute ajungem la Lala Mare.

foto Marius

Lume multă, un adevărat ştrand în inima muntelui :-) Inclusiv cunoştinţele noastre de-aseară, polonezele şi francezii; s-au grăbit doar ca să se oprească aici, la plajă; fetele sunt dotate chiar cu prosoape uriaşe de baie, ultimul lucru pe care noi ne-am fi gândit să-l îndesăm în rucsac :-)

Lăsăm jos rucsacii şi facem o tură de onoare în jurul lacului. Este cel mai mare din munţii Rodnei, la puţin peste 1.800 m altitudine şi puţin adânc, până-n 2 m se pare. E un loc frumos de stat cu cortul. Se poate coborî către nord-est pe valea Lalei (punct albastru) până la Gura Lalei, traseu neomologat dar care nu cred că pune vreo problemă deosebită. În sus (sud) traseul urcă la Lala Mică (şi mai departe până la Şaua Ineuţului şi Şaua cu Lac).

foto Marius

Ocolim lacul şi urcăm spre căldările superioare. Traversăm un pârâu care pare o sursă bună de apă. Ajungem imediat într-o căldare intermediară dominată de vârful Ineu. Un fir de apă face legătura între Lala Mică şi Lala Mare; puteam să urcăm chiar pe lângă acest pârâiaş dar, cu rucsacii destul de grei în spate, ne-a atras mai mult poteca mai bine bătută.

foto Marius

Mai urcăm puţin şi ajungem la lacul Lala Mică; nu mi-e clar dacă e corect Lala Mică sau (lacul) Lala Mic. În stânga noastră, vârful Ineuţ parcă ne reproşează că l-am ocolit. Deasupra noastră, vârful Ineu domină căldarea; legătura cu vârful Ineuţ se face prin şaua Ineuţului, pe unde trece poteca de creastă şi care închide căldarea Lala către sud. Latura cealaltă a căldării este formată de creasta Pleşcuţei care se lasă din Ineu spre nord-est. Puţină lume. Deşi e devreme o să rămânem aici pentru că mai departe... e deja prea departe... Aici avem apă sau cel puţin aşa sperăm, apa din lac nefiind grozavă pentru consum. Un singur pârâu cu debit mare alimentează lacul dar vine dintr-o căldare, mai de sus, pe unde e posibil să mai circule animalele (şi n-are o zonă clară de unde iese din pământ). Totuşi e cea mai bună soluţie, celelate puncte de alimentare ale lacului, firave probabil din cauza anotimpului secetos, fiind practic nişte smârcuri de unde apa musteşte din pământul călcat de oi.

E puţin peste ora 3. Montăm cortul, ronţăim câte ceva, bem apă şi... ne pregătim de drum, doar n-o să intrăm în cort de-acum :-) Fără rucsac, doar cu o sticlă de apă şi aparatul foto, facem o incursiune către Ineu via creasta Pleşcuţei. Urcăm într-o diagonală uşoară, printre tufe mărunte de jnepeni şi ienuperi, spre şaua care se vede deasupra noastră.

foto Marius

Vârful Ineu, cu cei 2.279 m ai săi, este cel mai înalt vârf din partea estică a muntelui. Piciorul care se continuă cu creasta Pleşcuţei (nord-est) nu pare fioros. De la distanţă cel puţin pare mai interesant decât o plimbare spre Ineuţ. Urcăm încet în serpentine scurte. Sus avem ocazia să aruncăm o privire spre vest, către ceea ce vom avea de parcurs în zilele care urmează. E trecut de ora 4 dar soarele are încă putere şi căldura ne moleşeşte.

foto Marius

Dincolo de creasta pe care urcăm se întinde valea Bila, paralelă cu valea Lala.

foto Marius

Continuăm să urcăm. Faţă de prima parte a zilei în care ne-am canonit cu rucsacul în spate, e o variaţie plăcută. Ultima porţiune de creastă înainte de vârf e chiar spectaculoasă şi ne bucurăm c-am avut ideea unei plimbări uşoare de după-amiază.

foto Marius

În jur de ora 5 suntem pe vârf. Valea Lala îşi dezvăluie mai bine anatomia. Privind spre dreapta (est) se ghiceşte cam tot drumul nostru până aici. Nici foarte mult, nici foarte complicat. Stăm ceva timp şi admirăm în tăcere tot ceea ce se vede de jur-împrejur. E plăcut căci e linişte. Nu e nimeni prin preajmă la ora asta. Doar câte-un corb fâlfâie uşor şi croncăne admirativ privind muntele de la înălţime. Ar fi frumos să stăm până la asfinţit dar suntem cam departe de cort şi în cele din urmă foamea ne îndeamnă să plecăm.

foto Marius

Coborârea în partea cealaltă este marcată cu bandă roşie; vârful fiind în afara traseului propriu-zis (de creastă) trebuie să urci din poteca turistică şi să cobori înapoi, de aceea am ales să-i acordăm o plimbare aparte. La coborâre vârful este într-o lumină mai fotogenică :-) Ajungem în Şaua cu Lac unde nu e cine ştie ce şa şi nici vreun lac, niciun fel de apă de altfel, denumirea fiind puţin înşelătoare... apoi în Şaua Ineuţului de unde coborâm la cort. Imediat sub şa, un mic izvor, atât de mic acum încât e aproape de nefolosit, dar e util de ştiut că (teoretic) există, fiind sursa cea mai apropiată de apă pentru refugiul de sub Ineu (pe care acum nu l-am văzut dar ştim că e undeva în potecă, sub vârf). Aproape de cort ne întâlnim cu una din poloneze care venise în prospectare pentru a doua zi, neştiind exact pe unde e traseul de creastă... dar se lămureşte uşor după ce-i facem o introducere a zonei... Ele au rămas la Lala Mare iar mâine au cam acelaşi drum ca şi noi.

foto Marius

Prima zi se încheie fără un apus prea interesant, doar câţiva norişori pe fugă şi ei... Până să se coloreze mai spectaculos de-atât, au şi dispărut... Către seară mai apar două corturi de polonezi. Deşi e de mult umbră fetele nu se sfiesc să se spele chiar pe cap în apa rece a pârâului (cum, de altfel, am văzut că fac în multe ocazii). Te ia cu frig numai privindu-le părul ud :-) După o masă consistentă de supă la plic (!) şi alte bunătăţi pline de E-uri (aşa-i în vacanţă) stăm pe-afară până când lumina zilei păleşte suficient de mult ca să ne îndemne să ne retragem totuşi la cort. Rememorăm mental traseul zilei, ne gândim puţin la ce urmează mâine şi încet-încet trecem în lumea viselor...


Trezirea n-a fost foarte matinală... puţin după 6:30 soarele era deja deasupra orizontului dar lipsa norilor m-a consolat că n-am pierdut un răsărit magnific. Fac totuşi o plimbare în jurul lacului, lumina este totuşi plăcută chiar dacă "ora de aur" a dimineţii este pe sfârşite.

foto Marius

Vedeta dimineţii a fost bumbăcăriţa, cunoscută de prieteni sub numele de Eriophorum vaginatum :-) E frecventă pe lângă lacurile de munte, în zonele umede, mlăştinoase. Există şi rododendron în zona lacurilor Lala şi bănuiesc că arată spectaculos când este înflorit... din păcate acum este doar un august torid :-(

foto Marius

Contra luminii sau nu, la firul ierbii sau mai sus, oglindite în apă sau nu, în orice poziţie arată la fel de bine...

foto Marius

După "ritualul" de dimineaţă care e cam acelaşi la cort şi după masa de dimineaţă care, şi ea, e cam aceeaşi, cu mici variaţii, puţin după ora 9 ne mobilizăm şi pornim la drum. Colegii de la Lala Mare au fost puţin mai matinali şi trec imediat înaintea noastră. Polonezii, vecinii noştri, pleacă însă după noi. De-a lungul zilei ne vom tot intersecta pe drum... Poteca ne conduce încet, în sus, către Şaua Ineuţului (2.060 m). Aici reîntâlnim banda roşie pe care-am abandonat-o în ocolul făcut pe la lacuri. De-acum n-o vom mai părăsi timp de 2 zile.

Din Şaua Ineuţului urcăm puţin în diagonală până în Şaua cu Lac. Lăsăm în stânga noastră vârfurile Ineuţ şi Roşu precum şi Valea Cobăşel, mărginită la est de culmea pe care sunt cele două vârfuri. Culmea e marcată cu cruce albastră până în satul Şanţ.

foto Marius

După Şaua cu Lac (2.120 m) unde, repet, nu e niciun lac (!) devine vizibil refugiul de sub Ineu; pentru vârf trebuie să urci şi să cobori din nou în potecă. Noi n-avem de gând sa mai urcăm, de aceea am fost aseară, dar văd că nici ceilalţi din faţa noastră nu urcă; poate nici nu ştiu sau poate se grăbesc. Din Şaua cu Lac se desprinde spre sud poteca marcată cu punct albastru, pe muntele Curăţel (probabil e un munte foarte curat :-)) până în satul Rodna.

Refugiul de sub Ineu e mic dar arată bine; am înţeles că e refăcut în 2013 şi-i dorim viaţă lungă :-) mai ales că e singurul refugiu de pe creastă. Apă în apropiere nu este (în afară de izvorul firav de sub şaua Ineuţului, acum aproape de nefolosit, după cum am mai spus; poate într-un an mai umed are mai multă apă).

foto Marius

Lăsând vârful Ineu în dreapta noastră coborâm spre şaua Ineului (2.110 m). Creasta, ca orice creastă care se respectă, se prezintă în continuare prin suişuri şi coborâşuri, din fericire nu foarte pronunţate; departe, în zare, zona Buhăescu-Pietrosu domină partea de vest a muntelui.

După şaua Ineului... şaua Bilei... vârful Tomnatec... vârful Coasta Netedă... şi tot aşa... şei şi vârfuri cu nume sau fără nume... Pe faţa vestică, umbrită, a Ineului un cioban exersează talentele de căţărare ale unor biete oiţe (mânate din spate de colegul său). De altfel, "nicio vale fără o turmă" pare să fie deviza muntelui. Din păcate numeroasele stâne şi drumurile aferente sunt uneori foarte aproape de creastă aşa că nu prea ai senzaţia că eşti departe de civilizaţie deşi eşti în inima muntelui!

foto Marius

Fără să ştim deocamdată, privind înainte (vest), vedem tot ce-avem de parcurs astăzi până pe vârful Gărgălău. În spatele nostru, vârful Ineu este cu ochii pe noi; n-avem cum să nu-l vedem căci este cel mai înalt în partea de est a muntelui.

După vârful Tomnatec (2.051 m) urmează o porţiune puţin accidentată, cu aspect de custură, singura de acest gen pe care am întâlnit-o până acum. Faţă de zona parcursă, cu aspect de păşune alpină, aici sunt şi câteva pâlcuri de flori care-au rezistat căldurii de august şi, implicit, o grămadă de fluturi care se bucură încă de o masă copioasă.

foto Marius

În continuare urcăm spre vârful Coasta Netedă (2.060 m). Peisajul este cam acelaşi :-) Urcăm... coborâm... urmează o altă şa mare, Tarniţa lui Putredu. Către stânga (sud) coboară poteca marcată cu triunghi albastru pe culmea muntelui Cişa, spre valea Vinului. După Tarniţa lui Putredu poteca de creastă îşi continuă parcursul spre vest, pe culmea muntelui, până pe vârful Cişa.

foto Marius

Zona muntelui Cişa... am urcat... vom coborî către şaua Cişa, evident :-) Spre dreapta (nord), se deschide bazinul larg al pârâului Putredu. După şaua Cişa urcăm agale către vârful Omului.

foto Marius

Pe această porţiune avem parte de un spectacol gratuit de... manej... Caii par prietenoşi aşa că ne oprim să-i admirăm mai de-aproape.

foto Marius

Frumoşi şi curioşi, bine hrăniţi, mai mari sau mai mici, par să aibe o viaţă tihnită: mâncare din belşug, aer curat, fără stăpâni care să-i pună la muncă (cel puţin acum, în zilele de vară).

După pauza oferită de cai continuăm să urcăm către vârful Omului. Ceva mai sus, într-o zonă umbrită, îi găsim adăpostiţi pe cei 4 francezi, pentru o gustare de prânz. Pe poloneze le-am depăşit la un moment dat şi-au rămas în urmă; ele oricum aveau intenţia să stea vreo 7 zile pe munte aşa că nu se grăbeau.

foto Marius

Ocolind uşor vârful Omului (2.135 m) cotim către dreapta (nord) aşa cum ne conduce traseul de creastă. Între vârful Omului şi vârful Gărgălău creasta are o direcţie sud-nord, loc tocmai bun de admirat creasta Rodnei atât către est cât şi către vest.

foto Marius

Spre vest, departe, zona Buhăescu-Pietrosu (şi ea cu o direcţie sud-nord) domină linia orizontului.

foto Marius

În drumul nostru urmează zona vârfului La Cepe unde poteca se strecoară printre formaţiuni frământate de rocă stratificată. Curând înţelegem de ce se numeşte aşa.

foto Marius

"Foiţele de ceapă" pietrificate par că fac parte dintr-un alt munte, atât de diferit faţă de culmea înierbată (mai mult sau mai puţin) pe care am parcurs-o până acum. După ce ieşim din labirintul de cepe poteca ne readuce pe pajiştea alpină

foto Marius

Privind spre est putem vedea toată zona de creastă pe care am parcurs-o, centrată pe zona înaltă a vârfului Ineu. În continuare ocolim de-a coasta un vârf intermediar, vârful Clăii. Am putea să-l urcăm dar parcă nu avem entuziasmul necesar, n-avem nimic de demonstrat :-)

foto Marius

Pe vârful Gărgălău totuşi trebuie să urcăm. Este ora 3:30. Borna arată 2.158 m, harta cu 1 m mai mult; nu-i un capăt de ţară :-) Locul e minunat. Norii care s-au tot adunat între timp adaugă o notă mai fotogenică peisajului mai ales ţinând cont de lumina dură a zilei.

foto Marius

În valea care se conturează către nord aflăm, conform hărţii, că se află lacul Izvorul Bistriţei (Tăul Ştiol) unde-şi are originea Bistriţa Aurie. Din auzite e un loc frumos de explorat dar pentru asta e nevoie de o zi suplimentară; rămâne pentru data viitoare. Dăm roată cu privirea către locurile de unde venim şi către cele care vor urma...

După ce ne săturăm să privim luăm rucsacii în spate (parcă tot mai grei spre sfârşitul zilei) şi părăsim vârful. Revenim la direcţia vest şi coborâm către şaua Gărgălău.

foto Marius

Coborâm peste 200 m... un loc unde parcă e mai bun sensul ăsta de mers... sau e doar oboseala de vină... şi întâlnim în cele din urmă un stâlp indicator. Şaua Gărgălău (1.907 m) şi zona La Izvoare se desfăşoară în faţa noastră... locuri de campare la alegere... rămâne doar să ne hotărâm... Către nord se lasă poteca marcată cu bandă albastră care coboară la Borşa prin Poiana Ştiol. Către sud porneşte poteca marcată cu cruce albastră către cabana Între Anieşe.

Primul izvor pe care-l găsim nu-mi inspiră prea multă încredere judecând după locul de emergenţă. Ne oprim totuşi şi studiez puţin zona, în sus, în jos, ceva mai în faţă... Nu se vede niciun cort decât undeva, departe, unul singur, or fi turişti, n-or fi, o fi apă acolo, n-o fi? Întrebări grele pentru un creier obosit şi încălzit de soare :-) Ceva mai departe însă găsesc un alt izvor de care sunt mulţumit; are debit mare, ne putem spăla, se poate lua apă chiar de unde iese din pământ, apă rece şi bună. La 2 minute de izvor un loc bun de cort, puţin în pantă, dar pare cel mai bun din ce-am văzut în poiană până acum. O chem şi pe Moniq şi întindem cortul. Suntem mulţumiţi. Ne spălăm ca lumea; apa e rece dar e încă soare, senzaţia e minunată după oboseala de peste zi. Încet-încet mai apar oameni. Polonezele se opresc la primul izvor; se trântesc la pământ şi nu se mai mişcă, bănuiesc că sunt şi ele obosite. Între noi şi ele mai apar două corturi... la locul pe care-l văzusem mai departe, încă 2-3.

Între timp constatăm că nu ducem lipsă de cai nici aici :-) Nu degeaba suntem sub Muntele Cailor :-) Dau ei târcoale în speranţa că vor primi ceva dulce dar trebuie să se mulţumească doar cu iarba care de altfel e din belşug; oricum, ce mănâncă ei este mai sănătos decât ce mâncăm noi.

foto Marius

După-amiaza decurge plăcut. Pare chiar mai frumos decât la lacuri, poate fiindcă am avut timp să ne spălăm cât a fost soare şi apoi să ne bucurăm de căldura, placută acum, de sfârşit de zi. Mâncăm apoi moţăim cât soarele ne mai încălzeşte încă.

foto Marius

După o odihnă bine-meritată facem plimbarea de seară. Soarele ne răsfaţă cu un apus frumos. Dacă tot l-am cărat până aici, pun trepiedul la lucru. Muntele Cailor, pe sub care merge poteca turistică, are ici-colo ochiuri de apă, de care încerc să profit la maxim.

foto Marius

Către ora 8 soarele face ultima plecăciune pe ziua de astăzi. A fost o zi minunată. Obositoare, deşi au fost doar vreo 8 ore de mers, dar căldura şi-a făcut efectul din plin. Soarele e bine imprimat pe braţele noastre funcţie de modelul fiecăruia... de tricou :-) Acum însă e o răcoare plăcută... iar noaptea chiar o răcoare mai puţin plăcută :-)

foto Marius

Nicio noapte n-am dormit buştean, neîntors. Să te trezeşti e una... să te mobilizezi afară din cort a alta... Totuşi, după miezul nopţii îmi fac curaj să văd cum este pe-afară. E chiar plăcut. Cerul pare greu de-atâtea stele. Linişte. Întuneric. Doar o lumină difuză undeva, departe, către sud. Calea Lactee se întinde maiestuoasă peste bolta înstelată. Încerc să fac câteva cadre; ştiu, teoretic, ce trebuie să fac, rămâne de văzut dacă mă ajută obiectivul. Nu foarte mult după cum voi constata ulterior acasă... dar pentru orice există un început :-) E o noapte şi-o ambianţă din acelea care te pun pe gânduri... gânduri grele, filosofice... aşa că în cele din urmă mă retrag în cort unde ambianţa e totuşi mai pământeană :-)


A mai trecut o noapte... urmează o nouă dimineaţă... ne aşteaptă o nouă zi pe creastă. Oare ce locuri nevăzute încă ne vor încânta privirea? Programul de dimineaţă nu include nimic deosebit faţă de dimineţile anterioare. Nici meniul, din păcate, nu e cu mult mai variat... ca să nu zic deloc :-)

foto Marius

Dimineaţa e la fel de senină... deocamdată cel puţin. Curând se adună ceva nori, mult mai devreme decât în zilele precedente; să se schimbe oare ceva? Asta ne întreabă şi polonezele care ne fac o vizită matinală; nu ştim mai mult despre prognoză decât ştiu şi ele dar le încurajez că o să fie bine oricum. Ele rămân aici o zi şi fac o tură de recunoaştere la lacul Ştiol, ar vrea şi la Cascada Cailor (dar pare cam departe). E interesant, desigur, dar nu e în agenda noastră :-) aşa că ne luăm la revedere; o sa le revedem însă în pozele colegelor de la Floarea de Colţ care sunt cu o zi în urma noastră :-)

De oi nu ducem lipsă. Imediat îşi fac apariţia din vale două turme. Noroc că preferă izvorul locului de campare aflat în faţa noastră, ceva mai departe (unde am ezitat noi să mergem aseară). Conform unui program nescris suntem gata puţin după ora 9 :-)

foto Marius

Poteca ne conduce către locul de campare situat la capătul vestic al zonei La Izvoare. Este şi aici apă dar trebuie să cobori puţin la izvor; unde-am stat noi a fost perfect. Se pare că, în cele din urmă, aici au fost cele mai multe corturi. Unii au plecat deja, alţii admiră în tăcere mişcarea browniană a oilor! A fost şi puţină agitaţie între câinii celor două turme, situaţie calmată de bâtele ciobanilor :-)

Drumul nostru se strecoară printre câteva tufe de jnepeni şi ajunge imediat în şaua Galaţului. Aici întâlneşte poteca marcată cu triunghi albastru care coboară spre Borşa prin valea Negoiescului.

foto Marius

Începem să urcăm mai susţinut către vârful Galaţului. Pe măsură ce câştigăm în înălţime în spatele nostru se conturează zona de unde-am coborât ieri (Omului-Gărgălău).

foto Marius

După vârful Galaţului (2.048 m) creasta vălureşte uşor coborând către şaua Laptelui. Aproape că nu mai e soare deloc. Norii se compactează încet-încet. Să fie de bine, să fie de rău? Măcar e răcoare.

foto Marius

După cum se ghiceşte de la distanţă, vârful Laptele Mare (2.167 m) care domină orizontul apropiat, se ocoleşte prin dreapta (nord). La un moment dat se vede un cap. Apoi dispare. Apoi apare şi restul. Un cioban care asculta radioul. "Ce se mai aude despre vreme?" "Caniculă!" Aşa să fie? Parcă cerul arată altfel astăzi.

foto Marius

Ocolind vârful Laptele Mare, poteca merge de-a coasta către şaua Puzdrele. Către nord de şaua Puzdrele, evident, vârful Puzdrele :-)

foto Marius

După cca 2:30 ore suntem în şaua Puzdrele. Poteca ocoleşte vârful pe faţa sudică. Facem o pauză. Cerul tot mai mohorât ne face să ne gândim că nu strică să punem hainele de ploaie mai la îndemână; asta de obicei sperie ploaia :-)

În faţă, ceva mai departe, se vede o şa lungă şi lată; trebuie să fie Tarniţa Bârsanului. Lăsăm în spate şaua Puzdrele şi continuăm de-a coasta cum ne conduce poteca.

foto Marius

Curând întâlnim din stânga drumul care merge pe coasta muntelui Laptele Mare spre valea Anieşul Mare (bandă galbenă). În continuare ne înţepenim în nişte jnepeni. Poteca este totuşi tăiată printre ei şi după câteva pâlcuri din care aproape că nu ne vedem unul cu altul ieşim la lumină.

foto Marius

Tarniţa Bârsanului este o şa largă care ne permite să vedem muntele în toate direcţiile. În dreapta noastră se conturează o vale întinsă închisă în capătul celălalt de culmea Buhăescu-Pietrosu care merge către nord. Ca să ajungem acolo urmăm creasta care ne conduce într-un ocol larg către vest.

foto Marius

Am făcut circa 40 minute din şaua Puzdrele. Dincolo de Tarniţa Bârsanului, Negoiasa Mare şi Negoiasa Mică; poteca ocoleşte întreaga zonă prin dreapta (nord).

foto Marius

Norii sunt deja omni-prezenţi... sperăm să nu se scuture... prea tare... lumina e totuşi interesantă, mai ales ajustată (ulterior) puţin "din condei" :-) Zona Buhăescu-Pietrosu pare aproape s-o atingi cu mâna... dar e mult de ocolit până acolo...

Curând "ne împotmolim" într-un afiniş unde ne oprim pentru doza zilnică de vitamine :-) Cu forţe sporite ne continuăm drumul de-a coasta pe sub Negoiese unde ne intersectăm cu un grup măricel de... polonezi (cel mai probabil), după vorbă, după port...

foto Marius

Depăşim o zonă mai deschisă care trebuie să fie Tarniţa Negoieselor apoi poteca ne duce pe faţa sudică a unei muchii dincolo de care urmează o altă şa largă, Şaua între Izvoare... Nu e nici ora 3 dar e cam întuneric, un întuneric care nu prevesteşte ceva bun...

Negoiesele rămân deja în spate. Suntem la o intersecţie de poteci: cruce galbenă către zona "Între Anieşe" şi punct roşu către Cormaia... cale lungă pe oricare variantă.

În capătul celălalt al şeii pe care o traversăm începe zona numită "La Cărţi" unde e un izvor bun şi loc de campat. N-avem în plan să rămânem aici, locul oricum nu pare prea atrăgător, cu siguranţă din cauza cerului apăsător.

Începe să picure dar mergem înainte. Întâlnim doi băieţi, Adrian şi Thilo cu care facem schimb de informaţii privind locul de campat şi apa de băut. Deşi mergem în direcţii opuse, ne vom reîntâlni cu ei când vom reveni în Pasul Rotunda să recuperăm maşina!

foto Marius

Din cauza picăturilor care nu ştim dacă au de gând să se transforme în ceva mai serios sau nu, nu zăbovim prea mult în zona "cărţilor". Aruncăm repede o privire înapoi... Şaua între Izvoare, Negoiesele şi Puzdrele...

foto Marius

Ploaia totuşi ne iartă acum aşa că ne oprim puţin în biblioteca familiei Flinstone :-) Cam greu cu cititul însă :-) După cei câţiva stropi de ploaie parcă se mai luminează aşa că stăm puţin să luăm o gustare (e totuşi trecut de ora 3) şi să mai privim în stânga-n-dreapta.

foto Marius

După o ultimă poză în biblioteca Rodnei ne punem iar în mişcare. Aici poteca are două variante: pe jos şi pe sus :-) Pe sus nu e prea evidentă, pare să fie o variantă mai veche a potecii, mai neclară la început, dar e clar că trebuie să urce muchia către vârful din faţă (Repede)... pe jos e clar marcată dar coboară destul de mult într-o vale (Zănoaga Căţânilor).

foto Marius

Varianta pe sus urmează linia crestei... vârful Repede, vârful Cormaia, vârful La Căţâni. Ajungem pe vârful Repede în circa 30 minute. Urmează o mică şa intermediară după care urcă puţin până pe vârful Cormaia.

foto Marius

Cu un pic de zoom piramida Buhăescu Mic - Buhăescu Mare şi Pietrosu par colea...

foto Marius

De pe vârful Cormaia vedem clar sub noi varianta potecii care traversează valea Zănoaga Căţânilor (cele două unindu-se ulterior în şaua Obârşia Rebrii).

foto Marius

După vârful Cormaia ne abatem la dreapta după cum ne conduce creasta către vârful La Căţâni.

foto Marius

Curând ajungem în Şaua Obârşia Rebrii (2.055 m). Poteca marcată cu bandă albastră coboară spre sud până în Sângeorz-Băi... departe-departe...

Noi continuăm puţin spre vest până în şaua Tarniţa la Cruce, o şa largă, dezolantă, traversată de ditamai drumul de la sud la nord... Dezolantă şi pentru că stă să plouă... şi pentru că n-avem nicio idee unde se poate campa pe-aici (respectiv unde ar fi apă). Spre sud nimic interesant dar spre nord, coborând puţin, se văd două corturi lângă un lac (între timp, lucrurile precipitându-se, nu ne-am mai uitat cu atenţie pe hartă). Coborâm degrabă într-acolo. Pare soluţia cea mai bună. Începe să picure tot mai serios şi e răcoare bine. Încerc să mă orientez de sus asupra unui loc cât de cât bun pentru cort. Se vede un singur om, un polonez bine-înţeles, puţin impacientat văzând cum cobor în fugă spre corturile lui! Nu prea înţelege nimic în engleză, îşi aştepta cei doi colegi plecaţi spre Pietrosu (din câte ne-am înţeles, mai mult prin semne) şi se linişteşte văzând că n-am nicio treabă cu corturile lui :-)

foto Marius

Punem cortul pe ploaie şi parţial spălaţi de apa din cer ne-aruncăm înăuntru să ne tragem sufletul. Noroc că ploaia nu ţine mult aşa că putem ieşi să ne orientăm mai bine în zonă. Mutăm cortul cu totul într-un loc care mă inspiră mai mult. Avem timp să ne şi spălăm puţin deşi e cam frig fiind bine trecut de ora 7 şi să ne facem tot programul de seară pe lumină. Din fericire avem apă bună dintr-unul din izvoarele care alimentează lacul. Poate soarele e cel care contează foarte mult când stai cu cortul... dar Tăul Rebra pare chiar dubios dacă n-ar fi fost celelalte două corturi (pare un loc pustiu şi părăsit cum părea Curmătura Brătilei în Făgăraş acum câţiva ani). Drumul care traversează şaua, un loc vechi de stână în apropiere unde e mizerie şi noroi, atmosfera umedă şi apăsătoare... fac ca amintirea serii precedente să pară un Paradis pierdut...


Dimineaţa parcă negrul nu mai este aşa de negru... Locul e acelaşi dar lumina, dispoziţia, ambianţa... par diferite... La un moment dat se-aud voci multe sus, în şa. Foarte ciudat la o oră aşa de matinală, de unde să vină ei atât de devreme, mai ales că n-aveau bagaj?! Misterul se lămureşte imediat când apar şi jeep-urile aferente cu care grupul coboară către partea asta de vale. Asta nu prea ne-a plăcut în munţii Rodnei, parcă prea multe stâne şi drumuri de acces până în inima muntelui, aproape pe orice vale.

foto Marius

Lacul parcă arată mai bine... aşa că merită un tur de onoare :-) ocazie cu care facem schimb de impresii cu polonezii de peste lac, un cuplu la a doua tinereţe şi la a doua tentativă în munţii Rodnei (după ce anul trecut îi plouase zdravăn de-au trebuit să se întoarcă). Acum stăteau ei la cort şi colegul plecase devreme către Pietrosu (sau doar Buhăescu?).

foto Marius

În jur de ora 9, ca de obicei, pornim la drum şi urcăm înapoi către Tarniţa la Cruce. Ne vom despărţi de banda roşie pentru că vrem să ajungem în Borşa (de unde e mai uşor să revenim la maşină) şi pentru că restul crestei, spre vest, coboară aproape continuu din zona vârfului Rebra... iar partea Buhăescu-Pietrosu, în afara crestei principale, pare mai interesantă. O variantă ar fi fost o zi suplimentară aici cu un circuit care să includă şi lacurile Buhăescu; rămâne pe altă dată.

Deocamdată urcăm spre vârful Rebra. Vom urma banda albastră spre Borşa via Pietrosu lăsând în urmă traseul de creastă (bandă roşie) care şi-aici are două variante, peste vârful Rebra sau de-a coasta, pe faţa lui sudică. Ne intersectăm cu al treilea polonez care deja coboară ceea ce mă face să cred că n-a fost decât pe Buhăescu Mare, doar n-o fi plecat la 3 noaptea să fi fost până pe Pietrosu!

foto Marius

Poteca noastră taie faţa muntelui şi urcă uşor de-a coasta către Curmătura Buhăescului. Ca şi ieri, norii ne iau în primire în cursul dimineţii... dar nu-i rău, măcar pentru impresia artistică :-)

foto Marius

Mai privim şi-napoi către zona cu care ne-am familiarizat ieri. Soarele cerne raze de lumină prin stratul de nori dar fiind contre-jour e dificil totuşi pentru aparat :-)

foto Marius

În circa 30 minute socotind din Tarniţa la Cruce ajungem în Curmătura Buhăescului. În stânga noastră (vest), un mic lac, lacul Gropilor conform hărţii. Avem de urcat un picior zdravăn de munte spre Buhăescu Mic, însă vârful propriu-zis este în afara potecii. După 30 minute ajungem în şaua dintre cele două vârfuri Buhăescu. Poteca marcată cu bandă albastră ocoleşte şi Buhăescu Mare însă aici vrem să urcăm.

foto Marius

De pe Buhăescu Mare (2.257 m), spre est, cuprindem cu privirea tot muntele până către vârful Ineu... aşa cum de-acolo vedeam toată creasta până aici... În căldarea care se conturează către nord-est, admirăm lacurile Buhăescu, ochiuri albastre de apă care se continuă unul în celălalt. Cu altă ocazie merită explorate mai îndeaporape.

foto Marius

La o azvârlitură de băţ, Pietrosu, cel mai înalt din masiv, pare fratele geamăn al Buhăescului Mare. Ca să nu revenim în şaua dintre cele două vârfuri Buhăescu o luăm la vale într-o direcţie aproximativă către poteca marcată... nu neapărat o idee bună pentru că e cam pieptiş. Ne bucurăm însă că auzim, în cele din urmă, nişte fluierături de marmote. Parcă am mai auzit ceva pe Gărgălău dar n-aş băga mâna-n foc. Aici însă e sigur. Sunt marmote. Ne-aşteptam totuşi să fie mai multe (în mai multe zone) dar poate că sunt plecate în concediu :-)

foto Marius

Ne intersectăm cu un cuplu de pensionari din Viena (!) care mergeau, cap-compas, către şaua Prislop (undeva, cândva, în zilele următoare). Bravo lor! Având GPS-ul de gât sunt sigur că au ajuns unde doreau!

foto Marius

În Curmătura Pietrosului mai aruncăm o privire înapoi spre Buhăescu Mare, tragem aer în piept şi ne pregătim să urcăm la loc ce-am coborât până aici :-)

foto Marius

În dreapta, lacurile Buhăescu îşi iau la revedere. Departe, către est, vedem creasta muntelui pe care-am străbătut-o în zilele precedente. Într-un fel ne pregătim să ne luăm la revedere de la munţii Rodnei pentru că, după acest ultim urcuş, părăsim masivul...

foto Marius

Pe măsură ce ne apropiem de vârf acesta pare că-şi pierde din silueta măreaţă pe care o afişează de la distanţă. Ultima porţiune de creastă către vechea staţie meteo de pe Pietrosu mai are încă stâlpii de fier ai balustradei care bănuiesc că exista pe vremuri când staţia era încă funcţională. Acum e cu acoperişul găurit dar mai poate folosi drept adăpost temporar în caz de vreme rea.

foto Marius

Pietrosul Rodnei (2.303 m), punctul culminant al zilei de astăzi. Zăbovim suficient de mult pe vârf ca să ne bucurăm de ceea ce se vede de jur-împrejur. În plus, vrem să vedem ce intenţie au norii negri care s-au adunat către est. Ocazional bubuie zdravăn şi fulgere îndepărtate luminează cerul întunecat. Dacă eventual furtuna de vară se abate spre noi e mai bine în micul adăpost de pe vârf decât pe creastă...

foto Marius

Ploaia pare să se stabilizeze pe zona de creastă Puzdrele-Gărgălău-Ineu şi nu pare să vină spre noi :-) aşa că ne hotărâm să ieşim rapid de pe creastă... Mulţi alţii însă urcă hotărâţi către vârf, aparent fără griji că va veni vreo ploaie... Ploaia ca ploaia, n-ar fi atât de grav mai ales că suntem în ultima zi dar fulgerele sunt cele care ne îngrijorează. În paranteză fie spus, Adrian şi Thilo, băieţii pe care i-am întâlnit alaltăieri vor avea momente de adrenalină la maxim în zona Ineului de la furtuna de azi (după cum aveam să aflăm de la ei).

foto Marius

Noi însă coborâm rapid spre căldarea care adăposteşte lacul Iezer şi chiar de va veni ceva, nu prea mai contează... suntem într-o zonă relativ sigură. A-propos de lac, aduce oarecum cu conturul României dacă nimereşti unghiul potrivit :-)

În circa o oră, socotind de pe vârf, suntem la lac. După o scurtă pauză, printre picături, ne luăm la revedere de la munte... Coborâm şi tot coborâm...

foto Marius

Staţia meteo este acum într-un loc plăcut, sigur, confortabil, la doar câteva ore de Borşa.

foto Marius

Fără prea mult entuziasm pornim la vale pe drumul plin de bolovani care ne va conduce jos, către lumea "civilizată". Jos, în vale, pare din nou soare şi căldură... nici urmă de ameninţarea ploii de sus... După cca 1:30 ore pe un drum nemilos, plin de pietre şi praf, încep să apară primele poieni cu fân şi sălaşe de vară... dar până jos la şosea mai e cale lungă... degetele de la picioare se revoltă la maxim dar n-au încotro, trebuie să mai îndure...

foto Marius

O zonă frumos de străbătut agale, doar cu aparatul foto la gât, nu cu rucsacul greu în spate, după o zi întreagă de mers... Din fericire mai există şi case vechi, din lemn, alături de vilele de beton şi termopan care apar ca ciupercile după ploaie!

foto Marius

Paradoxal, banda albastră mai există ici-colo dar unde avem dubii nu ezităm să întrebăm dacă direcţia e bună; chiar nu ne dorim să bântuim mai mult decât e cazul pe uliţele a ceea ce va deveni în curând Borşa.

foto Marius

Pe alocuri e chiar pitoresc dar fiind trecut de ora 5 nu stăm să admirăm prea mult locurile din jur căci trebuie să găsim şi-un loc să ne cazăm cât mai aproape de centru.

foto Marius

"Da, maică, mai e puţin... " Sperăm, căci bateriile sunt pe terminate iar picioarele sunt terminate de-a binelea :-)

Ajungem în cele din urmă în centrul oraşului; ultimele 2:30 ore de coborât de la staţia meteo n-au fost chiar o plăcere dar reuşim, în timp util, să ne cazăm, să mâncăm şi să aflăm ce-i cu microbuzul de dimineaţă care ne interesează în mod particular!

Epilog. Drumeţia propriu-zisă s-a încheiat o dată ce-am ajuns în Borşa dar unul din lucrurile frumoase ale excursiei la munte au fost... întâlnirile şi re-întâlnirile cu oamenii... Microbuzul de Vatra Dornei ne lasă dimineaţa la răspântia de drumuri unde ne-aflam în urmă cu câteva zile. Ne-aşteaptă cei 4.5 km până la maşină dar răcoarea dimineţii şi drumul prin umbra pădurii nu ne mai sperie după coborârea de ieri prin soare. Pe drum ne reîntâlnim cu... Adrian şi Thilo de la care aflăm pe scurt ce-au pătimit în ultima zi cu fulgerele pe creastă şi, evident, de faptul c-au înoptat la Uţu :-). Ei speră să găsească o maşină spre Vatra Dornei. Noi ne continuăm drumul, recuperăm maşina, ne facem bagajele, mâncăm puţin, întâlnim 2 polonezi care veneau tocmai din Pasul Şetref iar Uţu îi convinsese să meargă şi-n Suhard dacă au timp (că oricum e mai uşor să revină la maşină din Vatra Dornei), ne revedem şi cu Uţu care mergea cu câţiva clienţi către vârful Omului în Suhard, schimbăm câteva impresii din zilele trecute, pornim la drum şi-n şoseaua principală îi regăsim pe Adrian şi Thilo cu care ne înghesuim în maşină până în Vatra Dornei... şi cu asta chiar s-a încheiat mini-vacanţa în munţii Rodnei :-)

Mai multe imagini aici

august 2015


Comentarii   

0 # Catalin 09-07-2016 14:40
Pustiu, pustiu, pustiu... Munti jupuiti de padure cat vezi cu ochii plini de lacrimi... Lacomie omeneasca care taie padurea, pasuneaza pana la distrugere si apoi abandoneaza totul, pentru a relua ciclul distructiv in alta parte ! Aproape ca nu mai merita efortul de a cara rucsacul pe acolo ! Caini mai periculosi si mai agresivi cu turistii decat ursii ! [...] Nu mai ai unde sa fugi de mitocania cotidiana... Doar ici si colo cate o sclipire divina sau umana...
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
0 # Marius 15-07-2016 15:16
In linii mari asa e, Catalin, dar trebuie sa vedem si partea frumoasa a naturii altfel nu mai iesim din casa :-)
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
A- A A+

Atenţie

Unele trasee montane descrise pe site sau prezente în albumele foto pot prezenta un risc important de accidentare gravă. Parcurgerea lor necesită o minimă pregătire tehnică prealabilă şi experienţă în mersul pe munte. Traseele montane pot suferi modificări în timp şi pot fi diferite faţă de cum sunt ele prezentate aici; autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere dacă informațiile nu sunt exacte sau de actualitate. Folosirea oricăror informații prezentate aici se face integral pe propria răspundere. Autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a informaţiilor prezentate pe site.

Afișări articole
1052861

Floarea de Colț București
romania-natura.ro