Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 

Acum nu este cazul de traversat aşa că urc poteca îngustă şi destul de abruptă, e-adevărat amenajată ca o scară uriaşă. După acest ultim efort restul drumului e mult mai uşor. Până-n MBC, Machhapuchhare Base Camp, 3.720 m, sunt doar 2 ore de mers. Valea e mai largă acum. Câţiva copăcei răzleţi, tufişuri uscate, petice de zăpadă, mici cascade ce se rostogolesc peste pereţii abrupţi întregesc peisajul. Ceva mai sus începe să se vadă Gangapurna, 7.454 m în dreapta şi Tharpu Chuli, 5.663 m în stânga. O ultimă panta şi-am ajuns în MBC... 4 hanuri în forma de L, aproape aliniate şi, ceva mai sus, o staţie meteo. Nu-i decât ora prânzului dar am hotărât să rămân aici peste noapte deşi până-n ABC nu sunt decât 2 ore (!) dar acum am timp destul şi vreau să văd zona pe-ndelete. Aşa că mă cazez, mănânc o porţie de orez prăjit şi... mă retrag în cameră pentru odihnă căci cerul s-a acoperit brusc de nori care urcau cu viteză din vale şi nu vizibilitatea s-a redus drastic... nu e nimic de văzut deocamdată. Dar tot atât de repede cum au venit, norii s-au risipit aşa că pot să ies la plimbare. Adevărul e că nu prea ai unde să mergi într-o drumeţie pentru o după-masă întreagă. Imediat în spatele hanurilor e o creastă mică ce coboară aproape vertical spre valea prin care a curs gheţarul sudic al Annapurnei iar spre Modi Khola e iarăşi foarte abrupt de ambele părţi ale văii. Aşa că singura opţiune este să hoinăreşti pe această creastă în sus (spre vest) către ABC.

Puţină orientare în teren... Sanctuarul este limitat către est de Annapurna III, 7.555 m, Gandharba Chuli, 6.248 m şi Machhapuchhare, 6.997 m. Către nord vârfurile principale sunt Gangapurna, 7.454 m, Tarke Kang (Glacier Dome), 7.193 m, Khangsar Kang (Roc Noir), 7.485 m, Annapurna I, 8.091 m. Către vest creasta continuă cu Baraha Shikar (Fang), 7.647 m şi mai la sud Annapurna sud, 7.273 m şi Hiunchuli, 6.441 m. Singura zonă de acces în această impresionantă cetate de piatră şi gheţă este valea lui Modi Khola, spre sud, care adună apele din zăpezile acestor vârfuri. Sanctuarul este oarecum împărţit în două de o creastă ce coboară dinspre Tarke Kang (nord) cu Singu Chuli (Fluted Peak), 6.501 m şi Tharpu Chuli (Tent Peak), 5.663 m. Aceasta delimitează zona vestică pe unde curge gheţarul sudic al Annapurnei de zona estică unde găsim gheţarul vestic şi estic al Annapurnei (acesta din urmă, imediat sub Gangapurna). Tharpu Chuli maschează Annapurna I care nu se vede de-aici, din MBC.

Nori peste Annapurna, foto Marius

Nori peste Annapurna

Mă plimb vreme de câteva ceasuri... pauze lungi de stat la soare, privit în jur, băut suficientă apă (ca să n-am probleme cu altitudinea), făcut poze. Drumul către ABC e tot în direcţia asta dar ceva mai jos, pe un fir de apă. În partea cealaltă e valea săpată de gheţar. La prima vedere nici nu zici că e gheaţă pentru că e acoperită de pământ şi pietre, doar pe alocuri sunt mici ochiuri de apă. După-amiază cerul s-a acoperit din nou într-un timp foarte scurt, a plouat puţin dar norii s-au spart iarăşi destul de repede. Până seara scenariul s-a mai repetat încă o dată, dovadă a vremii capricioase. Soarele arde fără mila dar când cerul se acoperă, e frig şi umezeală. În cele din urmă norii rămân pe poziţie aşa că spre seară după ce servesc masa citesc câte ceva la lumânare şi mă culc cu gândul la ziua următoare.

A doua zi plec devreme chiar dacă ştiu că e puţin de mers. Pauza în MBC este recomandată pentru a nu a avea probleme cu altitudinea (depinde, desigur, de înălţimea la care ai dormit în nopţile precedente dar eu am urcat destul de repede; oricum, odată ajuns aici nu are niciun rost să te grăbeşti). Pe măsură ce urc se vede tot mai bine Annapurna I iar Annapurna sud se apropie şi el tot mai mult... curând apar cele câteva căsuţe profilate pe fundalul alb-albastru, Annapurna Base Camp, 4.095 m. Dimineaţa e senin complet dar norii se adună destul de repede peste creste. Pe la , o repriză de ploaie şi-apoi de ninsoare aşa că vreo 2 ore stau în cameră şi moţăi în lipsă de altceva de făcut. La prânz însă iese iar soarele ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Annapurna I e separata de ABC de valea imensă a gheţarului. Ce se vede de-aici este faţă sudică a muntelui, impresionantă dealtfel, brăzdată de culoare aproape verticale de zăpadă şi gheaţă. Dacă vârful a fost urcat în 1950, dinspre nord, acest perete a fost cucerit de-abia 20 de ani mai târziu. Expediţia condusă de Christian Bonington a fost foarte "tehnică" dar chiar şi-aşa lupta cu muntele a fost dificilă. Pe 27 mai 1970 parcurgând ultimii 750 m fără oxigen şi pe un viscol cumplit, Dougal Haston şi Don Whillans, au ajuns pe vârf. De-aici, de la distanţa, muntele nu pare atât de aspru dar renumele pe care-l are este pe deplin justificat. "Cel mai important în alpinism este să trăieşti mult" spunea Luis Trenker. Din păcate însă nu toţi pot respecta aceasta promisiune. Sunt multe "troiţe" aici ridicate de prietenii celor care nu s-au mai întors de pe munte. Uneori doar câteva pietre, unele peste altele, cu o plăcuţă cu numele celor pe care muntele i-a oprit la el. Pe un bolovan mare, chiar la marginea abruptă a văii, o mică stupa de metal decorată cu steaguri de rugăciune. O placă de alamă îi comemorează pe Anatoli Boukreev (unul din supravieţuitorii tragediei de pe Everest din 1996) şi Demetri Soublev dispăruţi într-o avalanşă pe 25 decembrie 1997 când încercau o nouă rută de iarnă în Annapurna... doar un exemplu mai recent, dar nicidecum singular...

Annapurna, foto Marius

Annapurna

De-aici, din ABC, nu mai poţi înainta foarte mult în amonte. La un moment dat panta se rupe către un gheţar mic ce curge din şaua dintre Annapurna sud (care parcă te striveşte cu silueta lui masivă) şi Hiunchuli. În jos, spre gheţarul principal, care ocupă faţa sudică a Annapurnei, nici vorbă să cobori de-aici; oricum gheţarul nu-l poţi traversa decât echipat corespunzător, nu este pentru turistul de rând. Doar spre Hiunchuli poţi avansa puţin aşa că urc până la o platformă acoperită de zăpadă, undeva deasupra ABC, unde încep nişte pereţi destul de înclinaţi... înarmat cu aparatul foto şi sticla cu apa. Diferenţ de nivel nu e foarte mare dar fiind totuşi mai sus, se vede superb tot sanctuarul, cu excepţia lui Hiunchuli care e chiar deasupra. Din păcate, mai sus de-atât nu se poate... Soarele puternic şi înălţimea probabil îşi fac simţită prezenţa printr-o uşoară durere de cap (chiar dacă noaptea trecută am dormit destul de sus, în MBC). Dar aici este atât de frumos că nu prea-mi vine să mă întorc... vizibilitatea este grozavă, totul se distinge ca-n palmă, o lecţie de geografie pe viu. Vechea poveste cu norii însă se repetă. Vrând-nevrând trebuie să mă întorc pentru că în curând se înnorează. Cât timp e ceaţă şi umezeală totul se schimbă, nu se vede mai nimic şi este destul de deprimant... însă am ceva de citit, să-mi umplu astfel de timpi morţi.

Încet-încet a mai trecut o zi. A doua zi mă trezesc pe la 5:30, la limită să prind răsăritul. De fapt lumină este mai demult dar primele raze de soare abia acum apar, sus, peste creasta Annapurnei. O linişte ca de început de lume ! Nicio pasare, niciun animal, niciun fel de zgomot afară de vântul uşor şi firişoarele de apă care se scurg de pe pereţi. Nici nu-ţi vine sa vorbeşti (oricum n-aş avea cu cine !), să nu rupi vraja care parcă a cuprins munţii. Înainte de micul dejun am hoinărit în sus şi-n jos pe buza văii vreo două ceasuri. Senin complet, niciun petec de nor. Pe masură ce soarele se ridică, cerul devine de-un albastru extrem de intens. Nici vorbă să rezişti fără ochelari, doar să stai cu ochii închişi... şi aici nici măcar nu e zăpadă... Mă întorc să mănânc ceva şi-apoi plec... la plaja... Nu am unde să mai merg de-aici aşa că o să stau la soare. Ceva mai sus de ABC este un mic lac acoperit parţial de gheaţă dar cu ceva iarbă pe margine aşa că se poate sta foarte confortabil la soare, ceea ce am şi făcut fiind doar în vacanţă, nu ?

Porter, foto MariusPorter

Mai hoinăresc împreună cu Chris McCandless în cartea lui Jon Krakauer, Into the Wild. Îmi impregnez cât mai bine în memorie peisajul, contrastul atât de puternic între albastrul cerului şi zăpada albă de pe înălţimi... mă bucur de aer şi linişte şi întreaga măreţie a locului... Dar orice poveste frumoasă are şi un sfârşit. Treptat se adună firişoare de nori, firave la început, apoi tot mai groase şi îndrăzneţe... înainte de prânz din tot albastrul cerului mai rămân doar o pată chiar deasupra aşa că e timpul să mă întorc. Am acumulat destulă căldură până acum dar imediat umezeala intră în oase aşa că îmi mut "sediul de meditaţie" în sacul de dormit şi moţăi în cameră vreo două ceasuri. Între timp ceaţa se mai ridică dar norii nu dispar complet aşa că mai toate vârfurile vizibile încă au o căciuliţa de nori.


Atenţie

Unele trasee montane descrise pe site sau prezente în albumele foto pot prezenta un risc important de accidentare gravă. Parcurgerea lor necesită o minimă pregătire tehnică prealabilă şi experienţă în mersul pe munte. Traseele montane pot suferi modificări în timp şi pot fi diferite faţă de cum sunt ele prezentate aici; autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere dacă informațiile nu sunt exacte sau de actualitate. Folosirea oricăror informații prezentate aici se face integral pe propria răspundere. Autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a informaţiilor prezentate pe site.

Afișări articole
974562