Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 

În ciuda informaţiilor contradictorii, până-n Lete, următorul sat, sunt cam două ore. Încet-încet apar coniferele. Poteca merge prin pădure, ceva mai sus de apă. Case răzleţe din loc în loc. Pe malul celălalt o uriaşă alunecare de teren de câteva sute de metri lungime, o adevarată rană pe faţa muntelui. Pe deasupra copacilor începe să devină vizibil Tukuche mai întâi şi apoi Dhaulagiri, din ce în ce mai aproape. Pentru a traversa Lete Khola poteca ajunge din nou la nivelul apei. Urmează ultima porţiune de urcuş pentru azi şi-am ajuns în Lete (2.470 m).

Nilgiri, foto Marius

Nilgiri (vedere din Lete)

Înconjurat de munţi înalţi ce par la o azvârlitură de băţ, într-o vale destul de largă, cu case rare împrejmuite cu garduri de piatră, relativ pustiu la ora aceasta, Lete are ceva fascinant... Nu prea se-aude nimic altceva în afara paşilor mei pe dalele de piatră ale drumului. Un post de control cu oameni amabili. N-au trecut mulţi turişti azi; de obicei cei care vin din Tatopani se opresc în Ghasa (şi apoi în Tukuche). Mie însă îmi place aici aşa că mă opresc pentru noapte (oricum am mers destul). Mai ales că nu se vede picior de turist ! E cea mai rece seară de până acum. M-am încălzit cu nişte ceai şi-am stat afară până s-a întunecat. Norii au fost generoşi, mi-au permis să văd apusul peste Nilgiri (de-aici se văd toate cele 3 vârfuri, nord, central şi sud) şi Annapurna. Târziu a mai apărut un cuplu ce venea de sus... şi cam ăştia am fost cu toţii, aproape pustiu faţă de zilele precedente. Aici am văzut prima dată un sistem original de încălzire, cu jar în găleţi de tablă sub masa înconjurată de un pled gros sub care-ţi bagi picioarele la căldurică. În camera însă este cam ca afară dar în sacul de dormit este mai bine ! Şi dacă Dhaulagiri veghează la capul tău, în geam, nu ai niciun motiv să nu dormi grozav !

Caravana, foto Marius

Caravana

Dimineaţa răsăritul peste Dhaulagiri şi Tukuche... Lumina puternică a soarelui face satul mult mai vesel şi mai colorat. Deci, la drum... Limita între Lete şi Kalopani (2.560 m) nu e foarte precisă, cele două sate continuându-se practic unul în celălalt. După Kalopani se trece din nou pe partea cealaltă a râului. Urmează Kokhetanti, câteva case "pierdute" în albia lui Kali Gandaki, în umbră la ora dimineţii. În continuare sunt 2 variante. Un mare pod suspendat te invită să-l traversezi ceea ce am şi făcut. Pe malul vestic sunt 2 sate interesante, Larjung şi Kobang de unde, dacă ai 1-2 zile la dispoziţie se poate urca până la cascada de gheaţă a lui Dhaulagiri... Dar de fapt n-am ajuns acolo... căci pe pod, gândindu-mă mai bine la drumul care era cam prin pădure, la Dhaulagiri care de acolo nu prea se vedea deşi scânteia în soare şi la măgăruşii care îşi continuau drumul prin albia lui Kali Gandaki... m-am întors şi-am continuat drumul pe aceeaşi parte. În această variantă Dhaulagiri se vede mai tot timpul, e-adevarăt cu pericolul de-a rămâne cu gâtul strâmb, muntele aflându-se în stânga faţă de direcţia de mers ! Mergând chiar la nivelul apei prin albia destul de largă şi plată ca-n palmă aici, plină de bolovani albi nu prea ai nici un punct de orientare. Ceva mai departe este o mică punte de lemn pe care poţi s-o treci cu vederea foarte uşor, noroc că măgăruşii cunosc drumul. Cu puţin curaj se poate trece şi prin apă dar, deşi nu e adâncă, e foarte iute şi în mod sigur faci o baie zdravănă, rece ca gheaţa !

Dhaulagiri, foto Marius

Dhaulagiri

Imediat după aceea, pe malul vestic, apare Tukuche, un sat la 2.590 m cu circa 660 locuitori şi arhitectura tipică thakali. Deşi poartă acest nume, vârful (Tukuche) aproape că nu se vede, în schimb în partea cealaltă se poate admira Nilgiri. Casele au acoperişul plat cu lemne de foc rânduite de jur-împrejur. Sunt câteva hanuri mari, primitoare, cu curţi interioare şi terase pe acoperiş unde poţi să zaci la soare şi să bei suc proaspăt de mere ! Până aici am făcut mai puţin de 4 ore, o zi destul de uşoară, cu drum aproape drept dar cu peisaje splendide.

Tukuche, foto Marius

Tukuche (Nilgiri în fundal)

După Tukuche drumul începe să arate tot mai mult a deşert, numai pietre, mult praf, ciulini şi o iarbă pipernicită, vânt destul de puternic. În partea superioară a văii dimineaţa bate un vânt uşor dinspre nord iar către prânz unul destul de neplăcut dinspre sud care usucă totul în cale. Copacii, atâţi câţi sunt, sunt puternic înclinaţi către nord din cauza vântului, poate un motiv în plus să parcurgi valea de la sud la nord. Poteca e străjuită din loc în loc de pietre mani, mai mari sau mai mici, uneori formând adevărate ziduri (mai ales în apropierea satelor pe aceasta porţiune) pe care sunt sculptate (şi uneori colorate) rugăciuni, în special Om Mani Padme Hum, mantra sacră a budiştilor, într-o traducere aproximativă "închinare (plecăciune) celui (bijuteriei) (născut) din lotus", ceea ce se referă, evident, la Buddha.

Marpha, foto Marius

Marpha

Cu ceva ajutor din partea vântului, după câteva livezi de meri uscaţi ajung în Marpha (2.665 m), un sat adăpostit după o culme de deal care-l protejează cât de cât de vânt. Case din piatră şi lut, aşezate pe terase, una deasupra celeilalte, cu acoperiş plat (precipitaţiile fiind pe-aici extrem de reduse), străduţe înguste pavate cu piatră. Am avut destul timp să colind satul şi să vizitez şi gompa (mănăstire budistă), linia Nyigma-pa, renovată recent care contrastează prin culoarea albă şi mărime cu restul caselor. În sala de mese la Neeru Guest House, la adăpost de vântul puternic, este o caldură plăcută. Specialitatea casei, o delicioasă placintă cu mere şi suc proaspăt de mere. Zona Tukuche - Marpha est o patrie a merelor în ciuda aspectului deşertic, destul de dezolant. Probabil că primăvara copacii revin la viaţă, chiar dacă este relativ cald şi uscat (deocamdată), acum este totuşi iarnă ! Stă aici şi-un cuplu care a venit dinspre Manang; băiatul este puţin "tulburat" căci avusese rău de altitudine peste Thorung-La. Dintre munţi doar Nilgiri se mai vede, impresionant, pe malul celălalt al lui Kali Gandaki.

A doua zi am plecat către Jomsom care nu e prea departe, puteam să ajung încă din ziua precedentă dar e mult mai plăcut să stai în Marpha. După următorul sat, Shyang şi chorten-ele lui (mici monumente de piatră) este o vale mare către vest, cu pereţi abrupţi şi erodaţi de apă şi vânt, un afluent aproape secat al lui Kali Gandaki. Pământul uscat şi numeroasele poteci făcute de săteni m-au derutat puţin şi-am mers în sus pe această vale. Noroc că nu pentru mult timp căci mi s-a părut prea pustiu aşa că m-am mai uitat pe hartă şi mi-am dat seama că nu e direcţia bună. De fapt drumul către Jomsom doar traversează această vale urcând apoi o creastă mică după care totul se clarifică, se vede deja pista aerodromului. Jomsom (2.713 m) (mai corect Dzongsam, noul fort), este centrul administrativ al zonei dar nu e un loc foarte interesant. În afară de aerodrom (în fiecare dimineaţă sunt câteva curse Jomsom-Pokhara şi invers, ocazional alte destinaţii), o bază militară ( scrie la ghid că uneori poţi să vezi soldaţii antrenându-se la căţărat pe pereţii stâncoşi imediat deasupra aşezării), hanuri pentru toate gusturile şi buzunarele, acelaşi tip de case, 2 poduri mari peste Kali Gandaki şi... foarte mult praf şi vânt. Acesta de fapt este motivul principal pentru care turiştii preferă să rămână în Marpha sau, în partea de nord, în Kagbeni.

Ceva mai sus, pe malul celălalt este un mic sat, Thini, de unde porneşte o potecă spre munte care ajunge până la lacul Tilicho, ocolind vârful cu acelaşi nume, peste două trecători de peste 5.000 m şi care se termină pe partea cealaltă a muntelui, în Manang. Cred că sunt necesare 3-4 zile pentru asta şi e nevoie de cort şi mâncare pentru că nu mai sunt sate dar trebuie să fie superb !

Valea lui Kali Gandaki, foto Marius

Valea lui Kali Gandaki

Pentru ultima dată trebuie traversat Kali Gandaki, către malul estic. După Jomsom valea devine mai largă iar râul se împarte în mai multe braţe. În afară de Dhaulagiri care rămâne în spate altceva nu prea se vede, doar pereţii văii. Drumul merge prin albia râului şi doar uneori ocoleşte puţin în sus pentru a evita trecerea prin apa rece; la umbră este îngheţată cam toată ziua. Vegetaţia este acum redusă la tufişuri uscate de mărăcini şi iarbă măruntă, iar dealurile de culoare galben-maro contrastează puternic cu cerul albastru fără urmă de nori. O combinaţie de deşert şi munte care începe să semene tot mai mult cu Mustangul superior şi Tibetul. Din când în când mai trece cineva într-un sens sau celălalt, uneori localnici călare, dar cea mai mare parte a timpului sunt singur. După un mic afluent din dreapta, Panda Khola şi o livadă uscată de meri urmează o creastă mică de care este suspendat un pod metalic; se văd ceva case dincolo. Doi copii cară lemne de foc (n-am idee de unde le aduc că nici urmă de copaci în afara de acei meri uscaţi) în coşuri pe care le duc pe cap, îmbrobodiţi din cap până-n picioare pentru a se apăra de vânt. Parcă sunt de pe altă planetă (poate Arrakis din Dune sau Tatooine din Star Wars). De aici de sus se vede deja Kagbeni deşi nu ştiam asta; oricum nu e nicio grabă. Aşa că fac un mic popas în Eklai Bhatti ("Hotelul Singuratic"), pentru o gustare. Peisajul este relativ monoton, albia uscată din unde apa nici nu se vede de la acest nivel, pereţii galbeni şi cerul dureros de albastru... dar mie mi se pare fascinant :-)

Chorten-e, foto Marius

Chorten-e (Dhaulagiri în fundal)


Comentarii   

0 # Anka 21-10-2013 16:27
Am fost si eu aici in dec. 2008 - ian. 2009. Nepalul se schimba de la an la an. Am mai fost in dec. 2011 - ian. 2012 si tarifele erau dublate in Kathmandu. Cam peste tot aveai insa conexiune wifi la internet! Pentru mine, decembrie este o luna ideala. Sa prinzi decembrie si ianuarie pe poteci himalayene e un vis si sper sa mai ajuns acolo...
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
A- A A+

Atenţie

Unele trasee montane descrise pe site sau prezente în albumele foto pot prezenta un risc important de accidentare gravă. Parcurgerea lor necesită o minimă pregătire tehnică prealabilă şi experienţă în mersul pe munte. Traseele montane pot suferi modificări în timp şi pot fi diferite faţă de cum sunt ele prezentate aici; autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere dacă informațiile nu sunt exacte sau de actualitate. Folosirea oricăror informații prezentate aici se face integral pe propria răspundere. Autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a informaţiilor prezentate pe site.

Afișări articole
1013244