Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 

După micul dejun... aceeaşi scară de piatră până în Banthanti (2.250 m), o aglomerare de câteva case şi hanuri de unde se vede puţin Machhapuchhare, destul de departe şi nu foarte clar. În continuare poteca merge printr-o pădure bogată de stejar şi rododendron (sunt circa 30 de specii de rododendron, majoritatea de dimensiuni arboricole, nu ca tufele pe care le ştiam eu de acasă). Câteva pârâuri mai înveselesc atmosfera, cerul fiind complet acoperit, dar e mai bine aşa căci prin pădure oricum nu se vede nimic şi urcuşul e mai plăcut pe răcoare. Curând apare Nangathanti (2.460 m), câteva "hoteluri" într-un luminiş în pădure. "Thanti" înseamnă casă de odihnă (dharamsala) în limba magar aşa că m-am conformat... pauză pentru o gustare căci până-n Ghorepani (2.775 m) nu este mai mult de o oră. În total cam 4-5 ore, o zi scurtă pe ansamblu (dar ca să fi urcat din prima zi până aici ar fi fost cam mult). Din Ghorepani sau Deorali (10-15 minute mai sus, 2.834 m) se poate urca pe Poon Hill (3.210 m) pentru apusul sau răsăritul de soare. Pentru mulţi turişti este o destinaţie în sine, nu doar un popas în drumul spre Jomsom.

Fang, Annapurna I, Annapurna sud, Hiunchuli, foto Marius

Fang şi Annapurna I, Annapurna sud, Hiunchuli
(de la stânga la dreapta, vedere de pe Poon Hill)

Toată după-masa a fost ceaţă. Am făcut o plimbare scurtă prin sat şi-n sus până-n Deorali dar şi acolo era la fel. Mai târziu chiar a plouat, a fost şi puţină grindină, aşa că mare parte a timpului rămas am petrecut-o înăuntru cu colegii de drum, Jeff şi un cuplu din Canada, la Lali Gurans Lodge. O sobă mică în sala de mese a încălzit puţin atmosfera, din pacate într-un mod neecologic, cu lemne adică ! Am plecat la culcare cu speranţa că măcar răsăritul să se desfăşoare în condiţii mai bune şi-ntr-adevar am avut noroc de o dimineaţă splendidă cu cer senin. La 4:30 eram deja în picioare şi pe la 5 urcam deja la lumina frontalelor. Destul de frig, noroc ca urcuşul abrupt ne-a încălzit. Siluete masive încep să se întrevadă pe fundalul întunecat şi pătat de stele al cerului, într-o linişte întreruptă doar de respiraţia noastră. Pe drum ne-am întâlnit cu diverse grupuleţe care urcau în linişte dinspre Deorali. La 5:45 eram sus, pe Poon Hill (3.210 m), un vârf plat, înierbat pe care e construită o mică platformă şi câteva bănci de lemn. Puţină lume, era încă întuneric şi destul de frig, brumă peste tot, dar încet-încet s-au strâns câteva zeci de oameni. În plin sezon pot să fie câteva sute bune de turişti aici sus !

Uşor către nord-vest apare silueta masivă a lui Dhaulagiri I (8.167 m) şi cascada de gheaţă omonimă care-l desparte de Tukuche (6.920 m). Spre vest masivul se continuă cu alte 5 vârfuri, Dhaulagiri II, III, IV, V, VI şi încă 3, Gurja Himal, Churen Himal, Putha Hiunchuli, fiecare de peste 7.000 m, despărţite de vârful principal prin valea lui Myangdi Khola. Valea lui Kali Gandaki desparte acest complex de cel al Annapurnei unde se pot vedea Nilgiri sud (6.839 m), creasta principală a Annapurnei cu Fang (7.647 m) şi Annapurna I (8.091 m) (vizibil într-un plan secund), Annapurna sud (7.273 m) şi Hiunchuli (6.441 m). Într-un plan mai îndepărtat, către nord-est, Machhapuchhare (6.997 m) cu silueta lui caracteristică dar din păcate cam departe. Spre est, dincolo de valea lui Marsyangdi Khola, se poate întrezări şi Manaslu (8.156 m). Acestea sunt vârfurile principale, despărţite de văile pline de ceaţă care adaugă un plus de farmec peisajului. O dată cu apariţia soarelui munţii se luminează şi crestele înzăpezite încep să strălucească în adevărata lor măreţie.

Dhaulagiri, foto Marius

Primele raze de soare peste Dhaulagiri (de pe Poon Hill)

Pe la 7 şi ceva am plecat deşi era atât de frumos acolo sus dar ştiam că urmează o zi lungă în care avem de coborât 2.000 m până în Tatopani, sarcină destul de dificilă pentru genunchi ! După micul dejun m-am despărţit de Jeff şi băieţii lui care au plecat către Gandruk (este o potecă prin pădure, una din puţinele despre care se spune că nu e indicat să o parcurgi singur; în toamna lui 1996 au avut loc mai multe incidente violente, e-adevărat destul de necaracteristice pentru Nepal, dar care probabil că trebuie luate în considerare !). Din Deorali aşezat pe o culme de deal (în traducere aproximativă înseamnă "pas", "şa"), poteca continuă în aval pe deasupra lui Ghar Khola până când întâlneşte valea lui Kali Gandaki. În Deorali este un prim post de control unde trebuie să te înregistrezi. Se spune că au fost turişti care au fost întorşi din drum de vreun poliţist mai zelos căci n-aveau toate ştampilele pe permisul de treking, dar nu ştiu dacă e adevărat.

Dhaulagiri, foto Marius

Dhaulagiri

Drumul coboară domol dar susţinut prin 3 sate mari: Chitre, Sikha, Ghara. În oricare din ele se poate rămâne pentru o gustare sau ceai cu menţiunea că dacă doreşti să mănânci ceva cald trebuie să aştepţi destul de mult dacă nu au ceva gata preparat (de obicei dhaal bhaat). Mai tot timpul se văd, printre copaci, munţii pe care i-am admirat ceva mai devreme... în dreapta creasta principală a Annapurnei, Fang, Annapurna sud care strălucesc puternic în soarele dimineţii iar către nord masivul Dhaulagiri care pare că se apropie încet-încet. Până pe la 10-11 dimineaţa cerul se acoperă suficient de mult ca să nu se mai vadă mare lucru aşa că este util să fii matinal. În afară de faptul că trebuie să mergi tot timpul în jos, ore în şir, drumul este plăcut. Vegetaţia este bogată, pantele dealurilor sunt terasate şi cultivate ceea ce ofera ochiului o multitudine de culori, un contrast foarte mare cu zona deşertică ce o să înceapă în doar câteva zile...

Annapurna sud, foto Marius

Annapurna sud (valea lui Ghar Khola)

Din loc în loc poteca e distrusă de alunecări de teren dar nu sunt probleme de orientare. Mai degrabă prin sate poţi rătăci drumul, casele ridicându-se de o parte şi cealaltă a potecii înguste dar întotdeauna cineva binevoitor te trimite pe direcţia bună ! Ceva mai jos am văzut primii portocali, dovadă a faptului că aici este o climă blândă (chiar dacă este sfârşitul lui decembrie !). După o ultimă pantă mai abruptă apare în sfârşit Kali Gandaki. La confluenţa sa cu Ghar Khola (pe valea căruia am coborât până acum), în satul cu acelaşi nume, este un alt punct de control (şi următorul în Tatopani). Imediat, o punte suspendată, destul de lungă, peste Kali Gandaki.

Pe valea lui Ghar Khola, foto Marius

Pe valea lui Ghar Khola

După circa 30 minute am intrat în Tatopani (1.160 m) pe malul vestic al lui Kali Gandaki. Tot drumul până aici a fost cam 6-7 ore. Tatopani (tato=cald, pani=apa) îşi trage numele de la izvoarele termale de aici; chiar pe malul râului sunt amenajate două mici bazine în care te poţi reface după drumul lung. E ceva obişnuit pentru cei din Pokhara să vină aici pentru câteva zile de linişte (eventual prin Beni, evitând urcuşul până-n Ghorepani). Hanurile şi mâncarea sunt foarte bune. M-am oprit la Dhaulagiri Guest House atras de o gradină cu portocali. Am prins ultima cameră liberă (nu c-ar fi fost vreo problemă să găsesc un loc în altă parte), cu două paturi e-adevărat dar am stat singur. Am făcut un duş şi m-am conversat puţin cu un băiat care venea "din partea cealaltă", peste Thorung-La... foarte puţină zăpadă sus în trecătoare deşi este iarnă. Cu toate că e seara de anul nou şi anul 2000 bate la uşă n-am stat prea târziu. Am mâncat bine şi mi-am completat notiţele despre ziua în curs. În sala de mese este cald şi bine, muzică... dar oboseala şi-a spus cuvântul... am dormit aproape ne-ntors 9 ore.

1 ianuarie 2000... la 8 dimineaţa am plecat. Drumul continuă prin valea lui Kali Gandaki, cel mai adânc canion din lume după cum se spune. Dhaulagiri şi Annapurna, vârfuri de peste 8.000 m fiecare, sunt despărţite în linie dreaptă de mai puţin de 40 km iar albia râului este aproape 6.000 m mai jos ! Poteca începe să urce foarte domol prin câteva sate mici, Jhartare, Guite, printre portocali şi lămâi. După un mic afluent, Bhalu Khola, urmează un sat mai mare, Dana (1.400 m). Aici valea este mai largă şi pământul fertil. De mult nu se mai văd vârfuri înzăpezite căci sunt mascate de pereţii înalţi ai văii.

În următorul sătuc, Rupse Chhahara (1.550 m), drumul trece pe lângă o cascadă foarte frumoasă. O pauză de ceai la un mic han chiar la poalele cascadei, la soare... ce poate fi mai plăcut ? Pe o porţiune destul de mare poteca este distrusă de alunecări de teren şi deci impracticabilă aşa că am trecut pe malul estic al văii. Asta se poate face imediat după acest mic han pe un pod de lemn care se şi vede de-aici. Este însă şi un drum mai lung care urcă pe lângă cascadă. Astfel ai ocazia s-o vezi mai bine dar urci mai mult şi în cele din urmă tot trebuie să treci dincolo, ceva mai departe, pe un pod metalic. Pe malul celălalt poteca urcă pe marginea unei alunecări de teren, destul de abrupt, până-n Kopchepani unde un indicator ACAP anunţă intrarea în districtul Mustang. Este Mustangul inferior a cărui limită nordică este Kagbeni unde probabil voi fi peste vreo două zile (mai departe nu se poate căci pentru accesul în Mustangul superior este nevoie de un permis special, prea scump pentru buzunarul meu).

Pod peste Kali Gandaki, foto Marius

Pod peste Kali Gandaki

De-aici sau din Dana pleacă o potecă pe valea lui Miristi Khola către Tabăra de Bază Annapurna Nord (4.130 m) folosită de expediţia franceză condusă de Maurice Herzog în 1950, expediţie care a cucerit acest vârf, primul de peste 8.000 m. Amănunte în cartea lui Herzog, "Annapurna", tradusă şi-n limba română.

Curând drumul trece înapoi pe malul vestic şi urmează Ghasa (2.080 m), un loc foarte primitor cu locuri de camping şi câteva hanuri mari în plin soare care te îmbie la odihnă. Ghasa este (aproximativ) limita sudică a budismului tibetan care predomină în aşezările din partea superioară a văii. Încep să apară steagurile de rugăciune (bucăţi de pânză colorată - alb, roşu, verde, albastru şi galben - pe care sunt imprimate rugăciuni, mantre, figuri de Buddha-şi), roţi de rugăciune montate în suporturi pe marginea drumului sau în kanis, mici arcade de piatră peste drum. De-aici încolo Kali Gandaki este numit şi Thak Khola iar oamenii, satele şi arhitectura lor, thakali.

Spre est, către malul celălalt se vede câte ceva din Annapurna, mai exact din Nilgiri căci aici am cam depăşit Annapurna I pe verticală (mă refer la latitudine). Până aici am făcut cam 5 ore dar n-a fost foarte obositor şi mi-am zis că se poate merge mai departe (deşi colegii de drum au rămas aici la soare, după cum am aflat mai târziu).


Comentarii   

0 # Anka 21-10-2013 16:27
Am fost si eu aici in dec. 2008 - ian. 2009. Nepalul se schimba de la an la an. Am mai fost in dec. 2011 - ian. 2012 si tarifele erau dublate in Kathmandu. Cam peste tot aveai insa conexiune wifi la internet! Pentru mine, decembrie este o luna ideala. Sa prinzi decembrie si ianuarie pe poteci himalayene e un vis si sper sa mai ajuns acolo...
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
A- A A+

Atenţie

Unele trasee montane descrise pe site sau prezente în albumele foto pot prezenta un risc important de accidentare gravă. Parcurgerea lor necesită o minimă pregătire tehnică prealabilă şi experienţă în mersul pe munte. Traseele montane pot suferi modificări în timp şi pot fi diferite faţă de cum sunt ele prezentate aici; autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere dacă informațiile nu sunt exacte sau de actualitate. Folosirea oricăror informații prezentate aici se face integral pe propria răspundere. Autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a informaţiilor prezentate pe site.

Afișări articole
1011344