Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 

Prima zi n-a fost foarte lungă, am mers doar vreo 5 ore, iar ca distanţă cam o treime până la punctul terminus, Kyanjin Gompa. Pare puţin şi de fapt chiar şi este numai că în ultima porţiune câştigul de altitudine va fi destul de mare şi pentru a preveni răul de altitudine nu este recomandat să urci doar în două zile până la 3.850 m. Cam o oră şi jumătate am mers pe drumul de autobuz până-n Thulo Bharku. Aici nu prea ai unde să rămâi peste noapte, sunt doar câteva locuri destul de jegoase, aşa că nu e o afacere prea mare să vii cu autobuzul până aici. O alta variantă "viabilă" este să mergi cu maşina până-n Syabrubesi şi să urci de acolo. În acest fel "ratezi" tot acest drum din prima zi şi poţi urca până mai sus de Syabru, unde eu am rămas a doua noapte... însă fiind indicat să nu urci în mai puţin de 3 zile până-n Kyanjin Gompa puţin mers pe jos nu strică...

Dar să revin... Din Bharku se desprinde o potecă ce începe să urce domol aşa că am scăpat de drumul de maşină. Unii rododendroni sunt şi pe-aici înfloriţi deşi sunt peste 2.000 m. Încet-încet se conturează către este Ganesh Himal, o creastă frumoasă, înzăpezită care culminează cu Ganesh Peak (7.406 m). Sunt mai multe puncte de belvedere, pe bolovani uriaşi, unde merită să pierzi ceva timp, căci la urma urmei nu e niciun concurs contra cronometru şi doar pentru asta am venit, să văd ! Din loc în loc mici adăposturi unde m-am "răcorit" cu un ceai cu lapte care de-acum încolo va costa cam 30 rupii o cană (ceva mai puţin de 0,5 $). Şi apa este foarte bună, deseori de-a lungul potecii sunt furtune de cauciuc care aduc apa de departe (dacă nu sunt bine îngropate nu prea "dau" bine în peisaj). La carte însă spune să nu bei fără să o sterilizezi cu iod (sau altceva) dacă nu poate fi fiartă ceea ce am făcut mereu conform principiului că e mai uşor să previi decât să tratezi ! În plus, ca să fierbi apa trebuie să consumi combustibil (kerosen, care e mai scump la munte căci este adus de porteri) sau lemne şi nu trebuie să fii mare ecologist ca să-ţi dai seama că presiunea asupra mediului poate ajunge destul de mare ! Drumul este aproape în totalitate prin pădure, plăcut dar relativ pustiu. Primul sat mai mare este Brabal, cu case răsfirate pe panta dealului. Chiar de-a lungul potecii sunt câteva hanuri unde se poate sta peste noapte în caz de necesitate dar turiştii nu se opresc de obicei decât pentru a mânca ceva. Se vede foarte bine de-aici Ganesh Himal căci pădurea a fost tăiată pe o porţiune destul de mare pentru a câştiga puţin teren agricol.

Până-n Syabru am făcut mai puţin de o oră şi jumătate aşa că pe la ora 2 pm sunt gata de cazare. Destul de devreme dar nu ştiam sigur cam cât mai este până la următorul loc posibil de popas şi era un soare aşa de frumos încât m-am considerat în vacanţă şi-am rămas aici să explorez puţin şi satul. Aproape toate casele sunt îngrămădite pe o culme de deal, de-o parte şi de alta a potecii (care de-aici va începe să coboare în valea Langtang). Grupul etnic dominant din vale este tamang, apropiat cultural şi religios mai degrabă de tibetani decât de restul Nepalului.

Ta-mang înseamnă războinic călare. Se pare că aceşti locuitori ai văii au originea în triburile nomade din nordul Himalayei care, uneori, făceau incursiuni în sud. Vorbesc un dialect tibetano-birmanez (între ei) şi practică o formă de lamaism (budism tibetan) ca religie. Casele sunt din lemn şi piatră lipite cu lut şi au acoperişuri plate. În fiecare curte, un stâlp înalt cu steaguri de rugăciune în cele cinci culori, alb, albastru, galben, verde şi roşu care dau satului un aspect vesel şi pitoresc. Sunt însă şi case mai noi făcute din beton căci civilizaţia betonului şi-a sticlei a pătruns chiar şi-aici ! Foarte multe hanuri (să le zicem aşa)... e greu să alegi la prima vedere. În principiu te poţi orienta după cele care au instalaţii solare ca să poţi face un duş cald.

Femeile din Syabru sunt renumite pentru reclama pe care şi-o fac lor şi caselor lor aşa că nu trebuie decât să "cedezi farmecelor" uneia dintre ele. Hotel Everest, unde am stat eu, sună foarte pompos dar nu e decât o casă amărâta cu nişte camere la etaj pentru turişti şi o mică terasă deasupra bucătăriei de unde se vede fain tot satul... dar care ai senzaţia că se poate prăbuşi în orice clipă. Dar întrucât n-am căutat luxul pe nicăieri sunt foarte mulţumit, cât de cât curat să fie ! Impresionantă mi s-a părut toaleta, cu o aerisire largă şi o vedere splendidă către Ganesh Himal ! Soţul gazdei era plecat în Kathmandu să muncească iar ea, singură, cu 3 copii şi mama-soacră, avea grijă de casă, scenariu destul de frecvent întâlnit în familiile din zona de munte. Bătrâna ţesea un brâu din lână colorată în motive şi culori care mi-au amintit de cele de pe la noi la ţară. Interesant este că nu foloseşte un "război" ci doar o urzeală ţinută întinsă între brâul ei şi un stâlp din faţă. Din astfel de "împletituri" colorate dar mai late se fac şi nişte traiste foarte atrăgătoare, foarte populare în zonă. După o porţie de orez prăjit şi inevitabilul ceai cu lapte am zăcut puţin la soare şi-apoi m-am plimbat prin sat în sus şi-n jos că altundeva nu ai pe unde.

Din Syabru pleacă o potecă spre Sing Gompa unde ajungi cam şase ore după spusele localnicilor; în ghid scrie că în sus nu e foarte recomandat de mers de-aici pentru că poteca se ramifică şi nu e foarte clar pe unde s-o iei. Evident că nu există marcaje şi dacă n-ai pe cine să întrebi poţi să bâjbâi destul de bine. În schimb, dacă vii dinspre Gosainkund şi vrei să mergi în Langtang poţi să şuntezi drumul spre Dunche şi să cobori direct în Syabru; venind de sus vizibilitatea este mai bună şi te poţi orienta mai uşor.

Undeva deasupra satului am văzut şi o biserică mică, singura pe care am văzut-o în drumurile mele prin munţii din Nepal. Până m-am întors gazda mea mai acostase o pereche de turişti, din State, ce veneau de sus, aşa că am avut cu cine schimba câteva vorbe seara. Apusul a colorat munţii în nuanţe sângerii greu de descris în cuvinte ! Alături, la o casă vecină, un bărbos din Alaska, venit cu soţia şi fetiţa, îşi exprima admiraţia faţă de peisaj; bineînţeles că a găsit el un termen de comparaţie cu peisajul nord-american, ca orice american care se respectă ! Cina, la lumina lumânărilor, până când a intrat în acţiune o lampă Tilman... dispozitiv "enigmatic", foarte comun şi eficient, un litru de kerosen fiind suficient pentru şase-opt ore de lumină ! Am mâncat o supă cu chapati şi "momo" care aici nu erau mici ca nişte "cornuleţe" ca-n Kathmandu ci o singură bucată mare (din motive de economie de combustibil, probabil, fiind mai uşor de preparat), ca o gogoaşă, umplută cu legume din producţia proprie (cartoful este o cultură de succes în zonă). Bucătăria într-o astfel de casă cred că arată ca acum multe sute de ani, mică, întunecoasă, luminată doar de lemnele ce ard într-o sobă mică de lut. Eventual se foloseşte şi o lampă cu kerosen şi oale sub presiune. E incredibil cum o singură persoană poate găti destul de repede diverse mâncăruri manevrând tigăile şi oalele prin semiobscuritate... chestie de antrenament fără îndoială. Pentru propria familie gazda prepară evident dhaal bhaat şi servesc a doua şi ultima masă a zilei pe la opt seara sau mai târziu dacă n-au terminat cu oaspeţii.

După o noapte cu somn nu prea bun, căci jos cam toată lumea tuşea iar copilul cel mic plângea de zor, am luat un mic dejun şi-am plecat pe la opt şi ceva. Poteca se strecoară în jos, printre case şi apoi printre terasele cultivate; după ultimele case, printre tufe mici de bambus, ajunge până la nivelul lui Gopcha Khola, un pârâu ce vine dinspre regiunea Gosainkund. Aici e un pod metalic sub care funcţionează o moară mică. Pe malul celălalt drumul continuă ascendent pentru a recupera înălţimea pierdută. Poteca e foarte clară şi nu sunt probleme de orientare. Apare la un moment dat o variantă care urcă foarte abrupt pe care, privind-o ieri din Syabru am văzut că merge la nişte case undeva sus pe panta dealului; pe pamânt era un semn scrijelit probabil de vreun ghid, cum că să n-o iei pe-acolo ! Privind înapoi spre Syabru, se vede foarte fain satul cu casele înşirate pe culmea dealului, profilate pe fundalul strălucitor al lui Ganesh Himal, departe în spate ! Şi pe-aici foarte multe tufe de bambus de unde mi-am confecţionat şi eu un toiag de drum. Porţiunea de urcuş se termină în dreptul unei mici colibe unde poţi cumpăra mici suveniruri (sunt tot oameni din Syabru) sau te poţi răcori cu o băutură. O ultima privire către Ganesh Himal...

De-abia acum începe propriu-zis valea Langtang şi poteca începe să coboare din nou. Curând apare o mică alunecare de teren unde, destul de greu vizibil, este un semn care arată că aici vine de jos o altă potecă dinspre Syabrubesi (care merge strict pe valea lui Langtang Khola); de-aici în sus cele două variante se contopesc. După porţiunea de coborât, destul de abruptă (ceea ce mă face să mă gândesc la drumul de întoarcere când va trebui urcată !), apare o altă casă mică unde e timpul de o pauză de ceai. Aici jos în vale e umbră şi umezeală. Lagtang nu e chiar un pârâu nevinovat, pare destul de aprig şi cu debit mare, nici vorbă să-l poţi traversa, dac-ar fi cazul, fără riscul de a face o baie zdravănă. Pe malul celălalt sunt câteva izvoare cu apă caldă adusă aici prin furtune de cauciuc aşa că în frigul de-aici te poţi spăla cu apă caldă non-stop !

Distracţia s-a cam terminat, începe un urcuş mai serios pe malul sudic prin pădure. Pe partea cealaltă e soare şi mai puţină vegetaţie pe pereţii abrupţi ai văii, pe alocuri cu aspect de canion. Dar efortul este suficient de mare ca umbra să fie mai de dorit acum decât soarele. Diverse păsărele înveselesc aerul cu cântecele lor dar nu prea se lasă zărite. În schimb, multe maimuţe, languri, care însă nu stau să fie fotografiate. De mărimea unui motan gras, au o coadă de trei ori mai lungă, culoare gri-roşcat şi faţa neagră, încadrată de o coamă albă zburlită. Când nici nu te-aştepţi apare în pădure un luminiş chiar pe malul apei, câteva căsuţe şi nelipsitele steaguri colorate. Este Bamboo Lodge. Până aici am făcut cam 3 ore aşa că e timpul de o pauză de biscuiţi (din dotare) şi ceai, mai ales că ultima porţiune prin pădure a fost numai de urcat. Se poate sta aici peste noapte şi as fi putut ajunge din prima zi, cu puţin efort. Locul este suficient de pitoresc însă în afară de apa care goneşte la vale altceva nu prea ai ce vedea, unde mai pui că este umbră şi umezeală; în Syabru locul este deschis şi mai plăcut, cu o panoramă impresionantă.


Comentarii   

0 # Anka 21-10-2013 16:47
Materialul nu este datat si nu are fotografii. Pacat.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
0 # Marius 29-10-2013 10:10
E din aceeaşi perioada ca celelalte două povestiri, aşa cum am menţionat chiar la începutul articolului (2000). Fotografiile sunt doar pe film, n-am nimic scanat.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
A- A A+

Atenţie

Unele trasee montane descrise pe site sau prezente în albumele foto pot prezenta un risc important de accidentare gravă. Parcurgerea lor necesită o minimă pregătire tehnică prealabilă şi experienţă în mersul pe munte. Traseele montane pot suferi modificări în timp şi pot fi diferite faţă de cum sunt ele prezentate aici; autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere dacă informațiile nu sunt exacte sau de actualitate. Folosirea oricăror informații prezentate aici se face integral pe propria răspundere. Autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a informaţiilor prezentate pe site.

Afișări articole
1133568