Formica rufa (furnici vii zdrobite)
(form)
(Materia Medica, W.Boericke)

Un medicament bun pentru afecţiuni inflamatorii articulare. Gută şi reumatism articular; dureri agravate la mişcare, amelioarate la presiune. Afectează mai ales partea dreaptă a corpului. Gută cronică şi înţepeneală în articulaţii. Exacerbări acute de gută mai ales ca nevralgii. Tuberculoză, carcinom, lupus, nefrită cronică. Probleme după ridicarea de greutăţi. Afecţiuni însoţite de accidente vasculare cerebrale. Încetineşte vizibil formarea polipilor.

Cap. Vertij. Durere de cap cu pocnituri în urechea stângă. Simte creierul prea greu şi mare. Senzaţie ca şi cum o bulă s-ar sparge la nivelul frunţii. Uituc în timpul serii. Vesel, vioi. Coriză şi senzaţie de nas înfundat. Irită reumatică. Polipi nazali.

Urechi. Ţiuit şi bâzâit. Pocnituri în urechea stângă în timpul durerii de cap. Simte zona din jurul urechii umflată. Polipi.

Stomac. Presiune constantă şi durere arzătoare la nivelul cardiei. Greaţă cu durere de cap şi vărsătura unui mucus gălbui amar. Durere care se mută de la stomac în vertex. Nu poate elimina gazele.

Abdomen şi scaune. Dimineaţa elimină cu greu cantităţi mici de gaze după care are senzaţia imperioasă de scaun diareic. Durere abdominală înainte de scaun, cu tremor ca de frig. Constricţie în anus. Durere ca o tragere în jurul ombilicului înainte de scaun.

Urină. Cu sânge, albumină, senzaţie imperioasă de micţiune; uraţi în cantitate mare.

Aparat respirator. Răguşeală, gât uscat, dureros; tuse agravată noaptea cu durere în zona frontală şi durere constrictivă în piept; dureri pleurale.

Organe genitale masculine. Emisii seminale, slăbiciune. "Neglijent" faţă de bolile venerice.

Extremităţi. Dureri reumatice; articulaţii înţepenite şi contractate. Simte muşchii tensionaţi şi desprinşi de inserţiile osoase. Slăbiciune a membrelor inferioare. Paraplegie. Durere în şolduri. Reumatismul debutează brusc şi cu nelinişte (agitaţie). Transpiraţia nu aduce nicio ameliorare. Ameliorare după miezul nopţii şi după masaj.

Piele. Roşie, cu prurit şi arsuri. Urzicături. Noduli în jurul articulaţiilor (Ammonium phosphoricum). Transpiraţie abundentă care nu aduce nicio ameliorare.

Modalităţi. Agravare la frig şi apă rece, umezeală, înainte de ninsoare. Ameliorare la căldură, presiune, masaj, pieptănat.

Compară: Formic acid (Mialgie cronică. Dureri musculare. Gută şi reumatism articular cu debut brusc. Dureri mai accentuate de obicei pe partea dreaptă, agravate la mişcare şi ameliorate la presiune. Vederea scade treptat. Ameliorează puterea musculară şi rezistenţa la efort. Se simte mai puternic şi "în formă" la mersul pe jos. Efect diuretic pronunţat, elimină cantităţi importante de produşi de catabolism, mai ales uree. Tremor. Tuberculoza, nefrita cronică şi carcinomul, lupusul, etc. au fost tratate cu succes prin injecţii de Formic Acid corespunzând unei diluţii de 3-4CH. Pentru varice, polipi, catar, Dr. J.H.Clarke recomandă 1-2 uncii de soluţie de Formic Acid în proporţia de 1:11 cu apă distilată; din această soluţie se ia o linguriţă diluată într-o lingură de apă după masă, o dată sau de două ori pe zi. Dureri în aponevrozele şi muşchii capului, gâtului şi umerilor înainte de ninsoare.). Rhus toxicodendron. Dulcamara, Urtica urens şi Juniperus conţin acid formic. Methanol (Wood alcohol); metanolul din produsele alcoolice (în vremea prohibiţiei - nota trad.) se elimină greu din organism şi este convertit treptat în acid formic, atacând creierul şi ducând la moarte şi orbire.

Dr. Sylwestrowicz de la Centrul de Cercetare Hering al Colegiului Hahnemann din Philadelphia împărtăşeşte din experienţa sa cu Formic Acid:

"Cazurile de gută atipică beneficiază cel mai mult de folosirea Formic Acid. Includem aici afecţiunile musculare ca miozita, inflamaţiile osoase periosteale sub forma tumefierilor păstoase, modificările fasciale cum este contracţia Dupuytren, bolile de piele cum sunt eczemele cronice, psoriazisul şi căderea părului, problemele renale ca nefrita subacută şi cronică. În astfel de cazuri 1 cm cub de Formic Acid 12x şi 30x se administrează subcutanat la interval de 2-4 săptămâni. Deseori o agravare apare la 8-12 zile după prima injecţie.

În febra acută reumatică şi artrita acută gonoreică administrarea de Formic Acid 6x 1 cm cub la fiecare 6 zile, uneori 12x la pacienţii sensibili are de obicei la rezultate minunate diminuând durerile şi prevenind recăderile.

Artrita cronică necesită o discuţie aparte. Cercetările clinice făcute la Centrul de Cercetare Hering al Colegiului Hahnemann din Philadelphia pe un număr mare de pacienţi cu artrită arată că Formic Acid acţionează mai ales pe ligamente, capsula ligamentară şi bursa articulaţiilor. Astfel de cazuri răspund repede la tratament.

Prognosticul depinde în mare măsură de etiologia cazului. Cazurile cele mai fericite sunt cele de artrită cronică dezvoltată pe un fond de diateză gutoasă. Artrita cronică ce apare după un episod de febră acută reumatică se ameliorează deasemenea spectaculos chiar dacă deseori persistă în anumite zone dureri nevralgice supărătoare.

La fel, artrita cronică post-traumatică poate fi vindecată cu Formic Acid. În această ultimă situaţie Formic Acid 6x are rezultate mai bune şi mai rapide decât Formic Acid 12x sau 30x indicate în cazurile anterioare. În general dispariţia senzaţiei de înţepeneală a articulaţiilor este primul semn de ameliorare. Durerea şi tumefierea se reduc treptat în 1-6 luni.

Tratamentul cu Formic Acid nu este atât de eficient în artrita cronică unde deformările sunt evidente la nivelul articulaţiilor. Aceste procese inflamatorii pot fi oprite complet în stadiile iniţiale dar cazurile avansate pot fi doar ameliorate. Se poate întâmpla ca ameliorarea să fie doar temporară. Asta se observă în cazurile de artrită deformantă unde inflamaţia la nivelul ligamentelor şi capsulei articulare este continuă, progresivă."

Doză. Potenţa 6-30.


A- A A+

Nota bene

Informaţiile despre homeopatie prezente pe site au rol informativ general şi nu se raportează la cazuri particulare. Ele nu sunt în mod obligatoriu atotcuprinzătoare, detaliate sau permanent actualizate. Ele nu pot să înlocuiască sfatul calificat al unui medic homeopat în cadrul unei consultaţii şi nu sunt destinate auto-tratamentului.

Afișări articole
1092536