Evaluare utilizator: 4 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță inactivă
 

Omul care a influenţat cel mai mult evoluţia homeopatiei în America şi apoi în întreaga lume a fost James Tyler Kent (1849 - 1916). Practic astăzi termenul de homeopatie clasică aproape se suprapune peste cel de homeopatie kentiană deoarece Kent a preluat ideile lui Hahnemann şi le-a dus mai departe în acelaşi spirit non-materialist. Ca mulţi alţi homeopaţi şi Kent a studiat iniţial medicina. El s-a apropiat de homeopatie după ce soţia lui, grav bolnavă, n-a putut fi salvată decât de un homeopat, un oarecare doctor Phelan. A început să studieze şi a devinit un adept convins al homeopatiei. A avut un rol important şi în învăţământul de specialitate. În 1882 a fost numit profesor de chirurgie la "Colegiul de Homeopatie" din Missouri iar în 1889 a aderat la "Şcoala de Homeopatie" din Philadelphia. În 1900 a devenit decan la "Colegiul Homeopatic Duncan" din Chicago iar între 1908 şi 1911 a fost preşedinte al "Colegiului Homeopatic Hering" format prin unirea tuturor colegiilor din Chicago.

A doua lui soţie a fost şi ea interesată de homeopatie şi l-a ajutat la realizarea celor trei importante lucrări ale sale:

- "Lectures on Homeopathic Philosophy"
- "Lectures on Homeopathic Materia Medica"
- "Repertory to the Homeopathic Materia Medica"

În prima lucrare menţionată, despre filosofia homeopatică, el comentează pe larg unele din aforismele din Organon ediţia a V-a, ultima la care el a avut acces. Stilul său este uneori agresiv referitor la cei care nu aplică homeopatia în spirit hahnemannian, tratând mai mult simptomatic şi nu etiologic. Kent a fost un adept convins al teoriei despre forţă vitală şi celelalte aspecte metafizice. El considera că homeopatia se bazează pe o ordine divină care de altfel guvernează întreaga manifestare, bolile rezultând tocmai din încălcarea acesteia. Psora este privită nu numai ca o afectare fizică dar şi morală a întregii omeniri. Ea este rădăcina întregului rău şi de asemenea şi a celorlalte două miasme principale. Psora însăşi se naşte dintr-o perturbare apărută la cel mai intim nivel al gândirii, voinţei şi acţiunii (cele trei funcţii ale minţii după Emanuel Swedenborg care se pare că a influenţat gândirea multor homeopaţi, după părerea lui Anthony Campbell, aceştia găsind în swedenborgianism suportul religios şi metafizic necesar extinderii teoriei lui Hahnemann). Astfel, Kent pune un mare accent pe simptomele mentale ale pacienţilor ca fiind definitorii pentru găsirea remediului corect, atât în situaţii acute cât şi cronice. De aceea capitolul rezervat mentalului este primul din Repertoar şi, relativ, amplu faţă de alte capitole. Repertoarul rămâne un instrument nepreţuit pe care Kent l-a lăsat posterităţii.

În ceea ce priveşte practica efectivă Kent a fost adeptul potenţelor mari, 1.000 (M), 10.000 (10 M), 100.000 (CM), chiar 1.000.000 (MM) dar a folosit şi potente mai mici, 30 şi 200 în special în situaţiile neclare şi pentru a evita o agravare importantă a simptomelor. Ar fi interesant de ştiut atitudinea sa dacă ar fi avut acces la ultima ediţie a Organon-ului şi ar fi aflat de potenţele LM, mai ales în contextul în care el a fost, probabil, cea mai influentă persoană în homeopatie după Hahnemann.

O contribuţie importantă a avut-o în realizarea Materiei Medica. El a dat multor remedii o personalitate, prezentând patogenezia aridă a remediilor şi în special aspectele mentale oarecum teatral şi făcând astfel informaţia mult mai accesibilă studenţilor. Introduce şi multe observaţii clinice ceea ce îl situează exact la polul opus comparativ cu Richard Hughes din Anglia, adeptul unei rigori crescute privind întocmirea Materiei Medica.

Cu toate aceste succese şi reprezentanţi de valoare homeopatia n-a reuşit să devină sistemul medical dominant în America deşi o bună perioadă de timp a avut acest statut. Dacă la începutul sec. XIX rivalitatea dintre homeopatie şi alopatie era evidentă, pe masură ce prima dintre ele a început să se impună ca urmare a rezultatelor bune obţinute, medicii alopaţi au început să nu mai critice aşa puternic tabăra adversă. Mai mult, au început să folosească medicamente în cantitate mai mică şi chiar remedii homeopatice având tendinţa de a atenua diferenţele dintre cele două metode de tratament. În acelasi timp, unii dintre homeopaţi încep să facă compromisuri folosind şi tratamente convenţionale, remedii în doze materiale, acordând treptat o importanţă mai mică vitalismului hahnemannian. Ei s-au grupat, diferenţiindu-se de ceilalţi homeopaţi şi au rămas cunoscuţi ca cei ce folosesc potenţe joase. Inspiraţi de Hughes din Anglia au reorientat Materia Medica subordonând simptomatologia patologiei. Treptat au ajuns chiar să nege legile fundamentale ale homeopatiei şi încetul cu încetul s-au contopit cu alopaţii. În plus, oamenii au început să apeleze mai puţin la homeopaţi, unde tratamentul era, în multe cazuri, de lungă durată, preferând alopaţii care ofereau soluţii rapide dar paliative şi fără reacţii adverse atât de evidente ca în trecut.

La începutul sec. XX triumful alopatiei este definitiv în America, medicii alopaţi reuşind să controleze şi administrarea fondurilor astfel încât treptat colegiile de homeopatie îşi închid porţile. Chiar dacă în prezent situaţia este mult ameliorată probabil că nivelul glorios din perioada lui Hering, Kent, Allen, Nash, Lippe, etc. din perioada de aur a homeopatiei din a doua jumătate a sec. XIX din America nu va mai fi atins.

Din fericire însă kentianismul s-a răspândit în întreaga lume pentru că mulţi homeopaţi au studiat în America sau în alte părţi ale lumii cu elevi ai lui Kent. Pătrunderea kentianismului în Europa se datorează în mare măsura şcolii engleze. Margaret Tyler, John Weir, Gibson Miller sunt doar câţiva din cei care, practicând homeopatia clasică, au reuşit să se impună în faţa adepţilor lui Hughes promovând ideile lui Kent dar, din păcate, adâncind prăpastia dintre homeopatie şi alopatie.


Nota bene

Informaţiile despre homeopatie prezente pe site au rol informativ general şi nu se raportează la cazuri particulare. Ele nu sunt în mod obligatoriu atotcuprinzătoare, detaliate sau permanent actualizate. Ele nu pot să înlocuiască sfatul calificat al unui medic homeopat în cadrul unei consultaţii şi nu sunt destinate auto-tratamentului.

Afișări articole
974515