Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 

Impresia plăcută pe care ne-a lăsat-o Pirin-ul vara trecută (Pirin, lacuri şi munţi) şi scurta introducere de care am avut parte în Rila (vârful Musala şi mănăstirea Rila) pe drumul de întoarcere au făcut ca undeva, în subconştient, să persiste dorinţa de a reveni pe meleagurile sud-dunărene. Ocazia s-a ivit foarte curând, la doar un an după excursia precedentă.

Rila... şapte munţi... şapte văi... şapte lacuri... de fapt mai mult de şapte, lucru evident dacă arunci o privire din satelit (via Google) sau pe hartă. Sunt circa 200 de lacuri, mai mari sau mai mici! Tot masivul se întinde pe cca 2.400 km2 şi dacă-ţi propui să parcurgi creasta muntelui (aşa cum, de exemplu, te gândeşti la creasta Făgăraşului sau la creasta Pietrei Craiului) este evident că ai o problemă... sunt de fapt mai multe creste, masivul fiind separat prin văi adânci în mai multe zone: (1) Rila de est, cea mai întinsă şi cea mai înaltă atinge 2.925 m prin vârful Musala (cel mai înalt din Balcani), (2) Rila centrală, cea mai mică în suprafaţă, (3) Rila de nord-vest, cunoscută mai ales pentru cele Şapte lacuri (Sedemte Ezera) şi (4) Rila de sud-vest care include cea mai veche rezervaţie din Bulgaria... aşa că este mult de explorat.

foto Marius

Când mergi departe de casă doreşti să vezi cât mai multe şi să te întorci cu impresii cât mai bogate dar Rila fiind un masiv atât de întins nu putem acoperi decât o parte a muntelui. Singura hartă mai sumară pe care să pot desena ce dorim să parcurgem în câteva zile am găsit-o, ulterior, la parks.bg. Deşi distanţele sunt apreciabile, chiar dacă poate nu reiese din schiţă, este evident că rămân zone mari din masiv în afara traseului... dar nu se poate totul într-o singură excursie.

Ne propunem un plan aproximativ care să înceapă cu Musala, în Borovets fiind facil de ajuns şi cunoscând drumul de anul trecut. Aproximativ doar... pentru că nu găsim informaţii suficiente (şi de încredere) privind distanţele între cabane. Vrem să mergem doar cu un bagaj uşor şi-n plus, ni se alătură şi Mihai care nu este mare amator de cort. Sunt 17 cabane şi 4 refugii pe teritoriul masivului aşa că avem de unde alege:-) Refugiile nu le socotim pentru că ne interesează să găsim şi mâncare!

În drumul spre Borovets singura necunoscută este... podul de la Giurgiu. Fiind în reparaţii avem neşansa să nimerim o dimineaţă aglomerată. Apropiindu-ne de Giurgiu şiruri de camioane sunt trase pe dreapta şi supravegheate de poliţie. Se pare că au prioritate "călătorii". Reuşim să stăm "doar" vreo două ore care nu ne costă decât cei 13 lei, taxa de pod... noi ne gândeam c-o să primim aceşti bani, nu că o să-i dăm... Ritmul "frenetic" de lucru la pod ne face să ne gândim că e posibil ca termenul lucrărilor să fie mult prea optimist... sau poate asta e doar impresia de luni dimineaţă...

Cu pauzele de rigoare ajungem către 5 după-amiază în Borovets. Gondola pentru Yastrebets este închisă. Se pare că vara, cel puţin în sezonul ăsta, luni şi marţi nu merge. Ne-ar fi dus de la 1.315 m la 2.369 m de unde în maxim o oră am fi fost la cabana Musala unde dorim să rămânem peste noapte. Planul de rezervă rămâne în vigoare! Adică... să mergem pe jos. După o zi de stat în maşină puţină mişcare nu strică :-) Avem de urcat puţin peste 1.000 m (până la 2.389 m). Estimăm că circa 3 ore vor fi suficiente. Găsim un loc să lăsăm maşina, în parcarea unui hotel, contra unei sume modice pe care o negociem prin semne cu portarul :-) De altfel, de-acum înainte vom discuta mult în felul ăsta, engleza şi franceza nefiind suficiente în majoritatea situaţiilor.

În jur de 5 pornim la drum. Deocamdată drept în sus, pe drumul din centrul staţiunii. Avem de urmat banda roşie. Bulgarii nu se complică să folosească şi semne ca la noi, cruce, punct, triunghi... ci numai o linie colorată. De altfel, marcajele în Rila ni s-au parut mult mai aproximative decât cele din Pirin unde culorile erau mai clare şi coincideau cu harta. Aici verdele de pe teren era deseori albastru pe hartă sau invers. Pe neaşteptate pe alocuri apare o altă culoare (aparent) de niciunde... alteori dispare în ceaţă fără nicio avertizare... Banda roşie însă va fi constantă pe parcursul următoarelor zile.

Curând părăsim şoseaua şi ne afundăm în pădurea deasă de brad şi pin. Este răcoare şi plăcut de mers chiar dacă urcăm constant. Puţină lume, evident în sens contrar. Dacă la sfârşit de săptămână este un adevărat pelerinaj pe Musala (anul trecut, urcând sămbătă, erau sute de oameni înşiraţi de-a lungul potecii) acum, luni seara, e mult mai puţină agitaţie mai ales că nu merge gondola iar orele sunt (relativ) înaintate.

foto Marius

Poteca noastră se laţeşte pe nesimţite iar podeţele amenajate peste pârâul de-a lungul căruia urcăm sunt chiar exagerat de late... ceea ce ne face să ne gândim că de fapt suntem pe o pârtie de ski. Din fericire acum, la sfârşit de august, nu prea sunt amatori pentru sporturile de iarnă :-) Ici-colo ne mai delectăm cu câte-o afină sau câte-o zmeurică. După ploile de săptămâna trecută parcă nu prea mai au savoare.

foto Marius

Treptat pădurea se cam termină şi rămânem într-o zonă de jnepeniş. Zona către urcăm este acoperită de nori dar nu ne temem, prognoza pentru toată săptămâna este bună. Undeva în dreapta noastră se separă o potecă ce urcă spre Yastrebets, noi însă rămânem pe firul văii.

foto Marius

foto Marius

Norii care acoperă parţial culmile ce ne înconjoară încep să se coloreze încet-încet în portocaliu pe măsură ce soarele coboară... iar noi ne apropiem de cabană. Când şi când, Musala însuşi se lasă mângâiat de privirile noastre. Curând apare şi acoperişul cabanei. Apusul e frumos. Din păcate nu e timp de oprit şi montat trepiedul. Încerc doar câteva cadre din mers. Moniq şi Mihai merg constant şi trebuie să-i prind din urmă... Ruperile de ritm sunt puţin obositoare dar asta se întâmplă mereu când fotografiezi din mers...

foto Marius

În curând soarele îşi încheie spectacolul. Luna începe actul doi dar nu mai avem mult timp să admirăm cerul căci ajungem şi noi la cabană. Aproape 2.400 m. Nu prea se vede nicio lumină dar afară sunt doi băieţi la taclale. Semn bun. Intrăm în cabană. Un spălător înăuntru cu un robinet care are două poziţii: deschis şi semi-deschis. Apa e rece dar măcar e în interior. La bucătărie, un băiat pe post de cabanier. Începem o conversaţie de ne dor mâinile :-) Reuşim să ne facem înţelese intenţiile. Printre scârţâieli demne de filmele lui Hitchcock ne conduce la etaj într-un dormitor (15 leva de persoană) unde sunt cazaţi şi cei doi de-afară. Mihai încearcă să negocieze o cameră separată să nu ne deranjăm unii pe alţii cu sforăituri peste noapte dar reiese c-ar mai fi clienţi în camerele celelalte. Aşa să fie? E parcă prea linişte dar aşa este...

Ne instalăm şi coborâm în camera de masă. Ceva de mâncare s-o fi găsind? Primim câte-o ciorbă de fasole (cu mult tarhon). Fiind caldă e bine-venită. Mai completăm cu ceva din rezervele din rucsac şi-un ceai la sfârşit. Între timp prind viaţă bulgarii din camerele vecine. Probabil foamea i-a sculat din somn. Sunt mai bine pregătiţi decât noi. Nu poftesc la ciorba de fasole pentru că au câteva sacoşe burduşite cu mâncare. Cu speranţa ca în zilele următoare meniul să fie ceva mai variat ne pregătim de culcare. Mai aruncăm o privire afară, cerul e senin şi-n consecinţă cam răcoare dar suntem la munte totuşi; am scăpat de căldura de la câmpie. Eu am un sac de dormit subţire şi uşor, bun pentru cabane. Moniq şi Mihai se înfăşoară bine în pături. Peste noapte nu-i chiar aşa rău. E chiar linişte şi ne odihnim mulţumitor.

Mai multe imagini aici.


Dimineaţa, mult înainte de 7, dau fuga afară. E senin însă aşa că nu prevăd ceva spectaculos de pozat. Dau ocol lacului de lângă cabană. Un hotel uriaş aparent terminat (pe-afară cel puţin) cu două basculante care zac în faţă, o altă casă mare cu schele pe jumătate din suprafaţă, cabana însăşi (care arată destul de rău) şi alte semne evidente ale prezenţei omului... fac ca locul în sine să nu fie prea atractiv... lucru tot mai evident pe măsură ce soarele se ridică.

foto Marius

Încerc însă să fiu atent mai degrabă la vârfurile care încet-încet devin roşiatice. Un norişor ici-colo ar fi fost bine-venit dar aşa e scenariul pentru dimineaţa asta! Câţiva apar totuşi fugitiv şi dispar la fel de repede precum au apărut.

După o toaletă sumară de dimineaţă ne dăm întâlnire în sala de mese. "Ceva de mâncare?" întreabă Mihai, specialistul nostru în limba bulgară :-) Mai nimic, nici măcar ciorba de-aseară. Cine s-o fi terminat peste noapte? Apelăm din nou la rezervele strategice altfel ne aştepta un mic-dejun hepatic: pâine cu ceai. Cam atât putem servi. Probabil o să vină şi alte alimente acum, la început de săptămână. Până una-alta la bucătărie se pregăteşte... o nouă ciorbă de fasole... prea târziu pentru noi... Ne mulţumim cu ce-avem şi pornim la drum.

foto Marius

Până pe Musala nimic nou. Toţi am mai fost. Marea căldare de sub vârf adăposteşte 6 lacuri pe lângă care urcă poteca turistică. De la cabană sunt două variante, funcţie de partea pe care ocoleşti cele două lacuri de jos. Rămânem pe poteca pe care-am mai fost fiindcă aşa ştim că trecem mai aproape de alte două lacuri. E răcoare dar urcuşul ne încălzeşte.

foto Marius

Între timp norii s-au tot aşezat pe munte în faţa noastră aşa că de-abia mai vedem vârful. Situaţia este însă trecătoare întrucât pare să fie vânt pe sus. Primul lac îl lăsăm în dreapta noastră. Malurile sunt pline de un grohotiş masiv cum sunt şi la noi multe lacuri în Retezat şi Parâng.

foto Marius

Următorul e mai mare şi mai impresionant. Musala se reflectă în apa lacului dar pentru a cuprinde tot într-o imagine parcă e necesar un obiectiv super-angular. Momentan lipseşte :-( Din fericire memoria personală are suficient spaţiu de stocare iar ochiul este suficient de bun pentru a capta imagini de calitate! Cele din aparatul foto sunt doar ajutătoare... pentru a readuce la viaţă formele şi culorile din memorie.

foto Marius

Nu se vede nimeni. Bulgarii din camera vecină de la cabană au plecat ceva mai devreme dar ei sunt într-o tură dus-întors pentru că nu aveau bagaje la ei. Poteca ne conduce în serpentine uşoare printr-o mare de bolovani. Undeva în dreapta se mai ghiceşte un lac pe care-l vedem mai de la distanţă. Câte-un petec de zăpadă ici-colo. Banuim că sunt reminiscenţe ale iernii. Chiar dacă săptămâna trecută a nins pe Musala, nu pare să fie zăpadă proaspătă. Soarele de august e totuşi puternic.

foto Marius

Curând se vede acoperişul metalic al refugiului Ledenoto Ezero, pe malul lacului cu acelaşi nume (Lacul Îngheţat), se pare cel mai înalt lac din Balcani, 2.709 m. Căldarea care-l adăposteşte e plină de grohotiş, la fel malurile lacului. E un loc plăcut de popas, chiar sub vârful (Musala) care se înalţă peste 200 m mai sus. La refugiu se găsesc sucuri, dulciuri şi snack-uri, nu mâncare. Ştiam şi nu ne bazam c-am fi găsit altceva aici. Având 30 de locuri de cazare (la prici se pare) e un loc ideal de înoptat pentru o fugă pe vârf la apus sau la răsărit. Deasemenea, iarna trebuie să fie superb. Apă de băut se poate servi... din lac. E amenajat un "izvor", din pârâul emergent, ascuns sub limbile de grohotiş, chiar în potecă, la 5 minute înainte de a ajunge la refugiu. Chiar dacă apa din lacuri rămâne ca o ultimă soluţie, acum trebuie să ne mulţumim cu ce avem!

Am făcut până aici ceva mai mult de o oră dar fiind soare ne propunem o pauză. Scoatem harta şi studiem ce urmează după vârf dar nu putem aprecia foarte exact; sperăm că la staţia meteo de pe vârf o să aflăm amănunte despre distanţele dintre cabanele următoare.

foto Marius

Poteca urcă spre vârf în serpentine scurte care te duc repede în sus. Se vede că e bătută de multă lume. Pe alocuri baraje mici de piatră împiedică drumul să se erodeze prea mult. Sub noi, lacul devine tot mai fotogenic, clar conturat în căldarea plină de bolovani.

foto Marius

Privind către căldarea de unde venim, lacurile îşi dezvăluie mai exact formele armonioase. Se vede şi cabana şi drumul dintre cabană şi Yastrebets (punctul terminus al gondolei din Borovets). Curând poteca ne duce către muchia pe care au rămas stâlpi zdraveni cu resturi de cabluri groase şi care, bănuim, marchează traseul de iarnă. Toată căldarea pe care am străbătut-o se întinde acum la picioarele noastre şi doar pâcla împiedică vederea să pătrundă până hăt-departe. Către dreapta se întind munţi cât vezi cu ochii dar, evident, habar n-avem la ce ne uităm :-)

foto Marius

foto Marius

De la Ledenoto ezero facem cam 30 de minute până sus. Musala, 2.925 m. Piramida de piatră de pe vârf este locul tocmai bun pentru poze. Mihai are şi-un tricolor la el aşa că avem şi culorile noastre alături de ale bulgarilor sus, pe vârf. A ieşit şi soarele între timp; timing-ul a fost perfect. Suntem în punctul cel mai înalt din Balcani aşa că privirea nu este îngrădită de nimic în nicio direcţie. Privim în tăcere şi ne minunăm. Nu putem identifica prea exact ce-avem în jur chiar dacă avem harta la îndemână. Anul trecut când am ajuns pe vârf de-abia am avut timp să aruncăm o privire de jur-împrejur că s-a acoperit imediat. Acum munţii şi cerul albastru punctat de nori albi ne răsfaţă cu o privelişte de neuitat.

Alături de vechea staţie meteo de pe vârf mai este o clădire modernă, metalică de unde se-aude un bâzâit continuu. Unul din tinerii care lucrează acolo înţelege ceva în engleză dar nu cunoaşte muntele aşa că ne serveşte doar ca interpret. Cunoscător pare să fie un bulgar de la staţia veche dar care ne răspunde în doi peri. Văzând că suntem români e deranjat de faptul că nu vrem să vorbim în ruseşte cu ei! Neam prost aş putea spune aşa că nu punem bază prea mare pe ce spune el (deşi era cât de cât corect).

foto Marius

Ştim şi noi că până la următoarea cabană, Granchar, avem 3-4 ore de mers. Asta ar însemna, per total, o zi relativ scurtă de mers. Dacă adăugăm însă următoarea cabană care ne interesează, lângă lacul Ribni Ezero, ar putea fi prea mult pentru o zi... sau, din nou, prea puţin pentru următoarea zi. O (relativă) dilemă...

foto Marius

De pe Musala n-ai ce să faci. În orice direcţie te îndrepţi, trebuie să cobori. Poteca noastră, marcată ici-colo cu bandă roşie, ne conduce către sud şi începem să coborâm în zig-zag-uri scurte. Privind înapoi şi fiind aproape de el, vârful n-are o alură aşa de impresionantă. Privim totuşi mai mult înainte, pe-aici n-a mai fost niciunul dintre noi.

Ceva mai jos întâlnim un grup de 3 bulgari care veneau de la Granchar. "Cam cât ar fi până acolo?" "Vreo 3 ore" zice cel bătrân iar cel tânăr ne traduce. Asta-i bine, ne gândim noi. "Mai departe până la Ribni Ezero?" "Alte 3-4 ore" Aici însă se cam înşeală; e prea generos în apreciere (după cum aveam să aflăm). "La Granchar e mâncare?" "Sigur" Nu ştiu dacă întrebarea în sine sau feţele noastre exprimă ceva... dar primim un pachet de napolitane pe care e greu să-l refuzăm. Să fie primit! Uite că sunt şi bulgari de treabă şi putem afla una-alta chiar dacă pe jumătate prin semne!

foto Marius

Continuăm coborârea până într-o şa unde ne oprim să degustăm napolitanele cu cacao primite. Bune. În stânga se conturează o vale mare unde se ghicesc două lacuri, Maritsa, care se continuă cu pârâul cu acelaşi nume. Nu le vedem însă prea bine întrucât poteca merge în continuare de-a coasta pe faţa cealaltă a vârfului din faţă, Malak Bliznak. Poteca în general nu ţine creasta matematică, aşa cum se întâmplă şi în munţii noştri, ci în general ocoleşte vârfurile când pe o faţă când pe cealaltă. În multe locuri însă stâlpii de marcaj urmează creasta, probabil ca variantă de iarnă.

foto Marius

În dreapta o altă vale imensă. Unul din râurile importante care izvorăsc din masiv, Beli Iskar, este zăgăzuit şi lacul cu acelaşi nume acoperă fundul văii, aşa cum vom vedea imediat... vale pe care, fără să ştim încă, va trebui să o ocolim în totalitate în drumul nostru spre sud. Creasta de dincolo de vale se menţine şi ea, constant, la peste 2.500 m, dominată de Golyam Skakavets (2.706 m).

foto Marius

Am coborât peste 300 m diferenţă de nivel. Vârful din faţă se înalţă la peste 2.700 m. Malak Bliznak este urmat curând de un frate geamăn, Golyam Bliznak pe care-l ocolim pe faţa cealaltă. Cu ocazia asta admirăm partea de creastă din stânga noastră, Mariski-Manco... dar lacurile (Maritsa) mai puţin...

Ne intersectăm cu o pereche de bulgari cu un copil. Estimările lor sunt mult mai pesimiste în ceea ce priveşte distanţa până la cabană dar acum ce-o fi o fi...

foto Marius

Traversăm... coborâm... urcăm... până într-o altă şa de unde se dezvăluie privirii lacul de acumulare de pe firul lui Beli Iskar. Acum vedem mai clar cum creasta pe care ne aflăm şi care ne conduce către sud ocoleşte această vale. Fără să ştim încă va trebui să ajungem tocmai în partea cealaltă a văii, după un ocol pe care privirea abia dacă îl cuprinde. Deocamdată însă ne bucurăm de ceea ce vedem.

foto Marius

Către stânga se desprinde o altă potecă ce pare că merge către şaua Zavrachitsa (conform hărţii), o altă răspântie de drumuri, în inima Rilei de est. Ocolind vârful din stânga (Mariski), noi continuăm pe banda roşie şi curând întâlnim un izvor. Este chiar în potecă şi e bine-venit. Prima sursă de apă pe creastă, la circa 2 ore distanţă de Musala. Apă rece, minunată, mult mai bună decât cea din rezervele noastre făcute la Ledenoto.

foto Marius

Mergem mai departe. Drumul ne duce înainte fără denivelări majore până când, în faţa noastră se conturează o şa foarte adâncă. Din şa, spre dreapta, un drum coboară la lacul de acumulare. Spre stânga, o căldare cu un lac şi o cabană. Granchar. Coborâm printre tufe mari de jnepeni. Ajungem în şa în circa o oră de la izvor, în total cam 3 ore de pe vârf (Musala). Aici ne-ar fi plăcut să găsim un stâlp cu informaţii aşa cum ar fi normal (!) măcar în răspântiile importante. N-ai să vezi aşa ceva în Rila. Nici nu e nimeni pe care să-l întrebăm aşa că pornim spre cabană.

Ceva mai jos, o pereche de păstori. Nu ne înţelegem cu ei. Văcuţele nici atât nu pot răspunde la întrebările noastre. La cabană, un grup măricel de bulgari la picnic. "Cam cât ar fi până la Ribni Ezero?" O singură fată rupe ceva pe engleză. "4-6 ore... " dar nu e sigură şi nici ceilalţi nu prea au habar. Cu femeia de la bucătărie nu vorbim decât limbajul semnelor. Părerea ei însă bate spre 6 ore...

foto Marius

Deocamdată mâncăm o ciorbă (de fasole, bineînţeles) dacă tot am venit până aici şi ne mai gândim. Mai studiem harta şi încercăm să aproximăm distanţele ştiind măcar cât am făcut până aici. 5-6 ore pare realist... ca să nu spunem optimist... Dacă rămânem aici, e cam devreme deşi e aproape 4 după-amiază. Dacă facem bucata asta mâine, până la Ribni Ezero, vom fi nevoiţi să ne rezumăm doar la atât pentru că în continuare ar fi prea mult... Lăsăm dilema în grija Monicăi. Să hotărască ea. Noi totuşi avem picioare mai lungi :-) Hotărâm totuşi, de comun acord ca să nu existe discuţii ulterioare, să plecăm. Dacă ajungem pe întuneric avem lanterne. Să ne rătăcim, puţin probabil.

O decizie proastă este totuşi mai bună decât o stare de indecizie sau discuţii interminabile. Măcar suntem toţi de acord. Cu forţele împrospătate de masa de prânz urcăm înapoi în şa. Tot acest ocol la cabană ne-a luat cam o oră, timp preţios dar măcar am mâncat ceva. Dacă ştiam de la început cât mai avem de mers puteam să renunţăm la ciorbă şi ne continuam drumul. Hotărâm totuşi să-l lăsăm deoparte pe "dacă"...

Pe cât de mult am coborât în această şa, pe atât avem de urcat în partea cealaltă. Adică mult. Undeva în jnepeni ne întâlnim cu un bulgar care, fără să ştie dilema noastră, vrea să ne încurajeze. Ar fi doar vreo 4 ore de mers. Bine-ar fi... Oricum, ne vedem de drum. Ajungem suficient de sus ca să apreciem mai bine, privind în urmă, cât de mult am mers până aici.

foto Marius

Lacul cu cabana rămân în stânga noastră şi curând ne luăm la revedere de la ele. Mie nu-mi pare rău. Nu prea mi-a plăcut cabana. Destul de ponosită ca de altfel cam toate cabanele din Rila. Se vede că sunt din vremuri străvechi, probabil dintr-o perioadă când excursiile la munte erau, poate, o sarcină de partid şi era nevoie ca oamenii muncii să fie cumva distraşi de la alte gânduri în timpul liber. Asta nu înseamnă că era ceva rău. Din păcate însă, timpul şi-a lăsat amprenta asupra construcţiilor care ar avea nevoie de reparaţii capitale. Însă şi la noi sunt cabane care sunt în aceeaşi situaţie... aici parcă ceva mai mult...

foto Marius

foto Marius

Gândindu-mă la soarta cabanelor ajungem curând într-o poiană largă, un loc minunat pentru cort, mai ales că este şi apă. Poteca traversează un pârâu pe jumătate ascuns de o limbă de grohotiş pe care trecătorii au înălţat numeroase momâi. Departe, în spatele nostru, Musala ne urmăreşte precum ochiul lui Sauron :-) N-ai unde să te ascunzi de privirea lui. Poate doar în cort... dar n-avem...

Mergem înainte. Bucata asta de drum are un aspect pastoral. Traversăm, aproape pe linie de cotă, culmi domoale. O păşune alpină unde nu se-aude decât ocazional clinchetul unor văcuţe din vale. Nu e nimic dificil doar că e cam lung.

foto Marius

Undeva, departe, pare că valea pe marginea căreia am tot mers se închide şi ea la un moment dat. Bănuim că în zona aceea ar cam fi destinaţia noastră. Mai e ceva de ocolit până acolo. Soarele coboară tot mai mult şi razele lui se filtrează prin stratul de nori dinspre apus în perdele de lumină. Ne bucurăm, atât cât putem, de apusul care se apropie cu paşi repezi.

foto Marius

Continuăm să mergem către soare-apune. Nu e timp de admirat şi meditat deşi la asta te îndeamnă sfârşitul de zi.

foto Marius

Undeva în stânga, departe către sud-est, se ghicesc culmile Pirin-ului. Mai departe, gândul mai degrabă decât privirea, ajunge până în Grecia. Continuăm totuşi să privim în faţă întrebându-ne cât mai avem de mers până să vedem marele lac, Ribni Ezero.

Culmea înierbată se termină la un moment dat şi se conturează în faţa noastră o porţiune ceva mai sălbatică, mai stâncoasă. Lumina este deja destul de palidă, suficientă însă ca să ne continuăm drumul. Inevitabil, gândul că poate era mai bine să fi rămas la Granchar îşi face loc din când în când din străfundul subconştientului. Totuşi, după bucata asta de creastă se vede o şa de unde sperăm să vedem lacul.

Ajungem în şa dar nu distingem nimic nici în stânga, nici în dreapta. De fapt nu prea mai vedem nimic. E puţin trecut de 9 seara şi abia mai vedem cărarea pe unde mergem aşa că... luăm o pauză! Ronţăim ceva dulce, mai bem o gură de apă, ne îmbrăcăm căci răcoarea se simte binişor pe braţele transpirate şi mai examinăm harta la lumina frontalelor. N-avem însă cum să apreciem cât mai avem de mers. În faţă se continuă o creastă care urcă spre un vârf; nu pare o direcţie bună deşi se văd clar nişte stâlpi de marcaj dar am văzut până aici că poteca de obicei evită astfel de urcuşuri. Spre dreapta, deşi în întunericul care s-a lăsat deja nu se ghiceşte decât un hău negru, se mai ghiceşte poteca şi ceva mai încolo nişte semne... şi momâi... Atunci aşa trebuie să fie. Sunt aproape sigur că n-am trecut de lac şi de cabană, sunt prea mari ca să nu le fi văzut şi, conform hărţii, trebuie să fie chiar în drumul nostru. "Dacă poteca nu se lasă undeva către stânga si nu vedem lacul în stânga noastră la un moment dat, dau foc la hartă" gândesc eu cu voce tare.

foto Marius

La lumina frontalelor coborâm printr-un labirint de bolovani şi grohotiş. Coborâm mult. Noroc că semnele sunt dese, la fel momâile aşa că nimerim corect toate serpentinele. Pe nesimţite poteca urmează faţa muntelui de-a coasta şi e clar că drumul ocoleşte vârful înalt care rămâne în stânga noastră. Deocamdată harta răsuflă uşurată în rucsac :-) La lumina pâlpitoare a stelelor urmăm poteca. Urmează un urcuş scurt. Luna ne mai îmbărbătează puţin de-acolo, de sus. Ne-am consolat cu ideea că o să ajungem târziu... numai să ajungem... Ultimul urcuş ne poartă către o şa largă care ne permite să vedem dincolo. Un lac foarte întins. Ăsta trebuie să fie Ribno Ezero. Suntem în şaua Kanarski. De data asta harta a scăpat de răzbunare :-) Poteca era desenată corect numai nu am avut cum să apreciem exact distanţa.

Le fac semne colegilor de suferinţă că mai avem puţin. Avem de coborât o faţă abruptă către lac pe serpentine largi. La coada lacului vedem şi lumini la cabană. Optimismul ne încălzeşte din nou corpul. Lacul trebuie să fie splendid dar acum, către ora 10 seara, e doar o pată întunecată care se măreşte treptat pe măsură ce pierdem din altitudine. Se văd chiar şi oameni în lumina din faţa cabanei. Cu siguranţă şi ei au văzut luminiţele care coboară spre ei.

Ajungem la cabană şi ne oprim direct în sala de mese. Ne ia în primire un tânăr care vorbeşte bine engleza. Slavă Domnului! Măcar să nu mai dăm atât din mâini c-am dat destul din picioare până aici! E trecut bine de ora 10 aşa că am făcut vreo 6 ore, e-adevărat mers încet dar aproape fără pauze. Tânărul bulgar e de părere că am făcut aproape drumul a două zile de drumeţie (venind tocmai de la Musala) aşa că mâine ar fi bine să stăm să ne odihnim. Dar ce, suntem în vacanţă să ne odihnim?

În sala de mese, veselie mare. Un grup mare de bulgari petrec de zor. Sper să mai găsim şi noi măcar nişte ciorbă. Mai este. De pui! Cu fasolea ne-am făcut plinul deocamdată. Aşteptăm cam mult ciorba. Sper că nu acum se jumuleşte puiul la bucătărie! Ca să treacă mai uşor timpul ne hidratăm cu puţină bere. Merge cu câteva feliuţe de babic din rezervele strategice! Şi ciorba se dovedeşte reuşită în cele din urmă. Lichidul cald reuşeşte să disipeze ultimele gânduri de îngrijorare ale serii şi ne pregătim să vedem cum e cu cazarea. "Pot să vă ofer aici, în cabană sau afară la bungalouri o cameră doar pentru voi" spune amicul bulgar. Întrucât la cabană veselia se poate prelungi în noapte preferăm să stăm puţin mai retraşi.

Bungalou sună mai exotic decât este în realitate. Nişte căsuţe cu pereţi din placaj subţire. Înăuntru e cam ca afară dar ce mai contează. Primim şi aşternuturi şi lăsăm în schimb 15 leva de persoană. Mihai chiar se bagă singur într-o cameră alături de noi. E totuşi un pas înainte faţă de Musala... chiar dacă nu cu mult. După o toaletă sumară de seară ne pregătim să ne băgăm în pat. Cu atenţie însă pentru că plasa metalică ce ţine loc de somieră are o elasticitate îngrijorătoare. Dacă-ţi iei puţin avânt rişti să ajungi până la podea! După adrenalina ultimelor ore somnul nu vine atât de uşor dar, în cele din urmă, oboseala îşi spune cuvântul. Am încheiat o zi plină, suntem "în grafic", şi, în plus, am câştigat o excursie gratuită a doua zi până la Maliovitsa!

Mai multe imagini aici.


Noaptea trece fără incidente. Cât de mult a continuat petrecerea la cabană nu ştim, până la noi n-au răzbătut cântecele. Sunt drumeţi mai matinali decât noi dar ne permitem "răsfăţul" de a nu pleca mai devreme de ora 9. Aflasem că până la Maliovitsa ar cam fi 9 ore. Pot fi chiar 10 ore, o să ajungem totuşi pe lumină de data asta.

foto Marius

Dimineaţa ne "răsfăţăm" cu apa rece de la spălătorul aflat chiar în faţa căsuţei dar pe care aseară nu-l văzusem. Spălăm chiar şi nişte ciorapi în speranţă că până seara, agăţaţi în spatele rucsacului, se vor usca. Ne dăm întâlnire în sala de mese pe la 8. La bucătărie niciun vorbitor de engleză la ora asta "matinală". Îl las pe Mihai să negocieze micul-dejun. Cu omleta e simplu că sună cam la fel în ambele limbi dar unt, gem, ceva de întins pe pâine... Gesturile lui Mihai sunt înţelese în cele din urmă. "Completa?" Aşa să fie... ce-o mai fi şi asta... Bănuielile se confirmă: o bucată de brânză, un ou fiert, puţină margarină (cam suspectă), un bol mic cu gem (care arată bine). Plus omletă. Generoasă, mare cât farfuria, cam uleioasă şi bine prăjită. Parcă simţi cum se răsuceşte de "încântare" vezica biliară! Noroc că vine cu puţină salată de varză care-ţi mai taie greaţa! Dar a fost bună, să nu fim cârcotaşi. Ca să nu ne crească subit colesterolul, oul fiert îl păstrăm pentru gustarea de prânz. Plus unul-două ceaiuri, o cafeluţă şi suntem gata de drum.

Ne pregătim de plecare dar încotro? Pe unde-o fi poteca noastră? Era prea frumos ca în faţa cabanei să fie un stâlp care să arate clar cele 4 direcţii posibile de mers de-aici, spre Granchar (de unde venim noi), spre cabana Makedonia (sud), spre mănăstirea Rila şi, în direcţia noastră, Maliovitsa. Mai dăm puţin din mâini şi reuşim să aflăm unde e banda roşie. Din păcate nu vom mai vedem lacul de sus (cum ne imaginam noi aseară, asta ar fi fost ruta spre Makedonia) ci continuăm către vale. Oricum, lacul e parţial îndiguit aşa că nefiind 100% natural parcă n-are un farmec prea mare!

foto Marius

Pornim de-a lungul pârâului emergent şi vedem că imediat mai jos e un alt lac. Ceva mai mic şi, la fel, cu un mic dig. Mai jos de el, un mic punct hidroelectric pentru cabană. Practic, cele două lacuri dau naştere râului Rila. Tot în jos, pe vale, se poate ajunge la mănăstirea Rila (bandă galbenă); vom vedea de sus că destul de aproape, pe vale, începe un drum forestier aşa că pare uşor de ajuns la Ribni Ezero dinspre Rila.

foto Marius

Lăsăm în stânga acest al doilea lac şi continuăm, oarecum de-a coasta, printre tufe mari de jnepeni către o culme care se conturează în faţă. Ne intersectăm cu un grup de tineri care sunt înşiraţi de-a lungul potecii. Judecând după rucsacii mari pe care-i au, e clar că au stat cu cortul. Nu departe, pentru că e destul de devreme.

Mai aruncăm câte-o privire în spate. În fundul căldării, către stânga se ghiceşte vârful pe care l-am ocolit aseară, pe întuneric. Să fi ţinut linia crestei, Kanarata-Pavlev, care se menţine la peste 2.600 m ar fi fost o idee proastă. Deşi se văd stâlpi pe sus nu suntem foarte siguri că e o creastă practicabilă pe întuneric!

foto Marius

Privind în faţă, lucrurile sunt mult mai domoale. Urcăm agale apoi coborâm în valea care se conturează în faţă, mare, cât să încapă jumate din Bucegi după cum calculează rapid Mihai :-) Probabil că aici au stat tinerii cu cortul. O oră de mers de la Ribni Ezero. Este plăcut, iarbă frumoasă, nu prea se văd urme de animale. Fundul văii este străbătut de un pârâu care ondulează leneş în meandre largi, Marinkovitsa, afluent al Rilei.

Din păcate n-avem timp să stăm la soare cu picioarele în apă aşa cum ne-ar tenta la prima vedere. Undeva în dreapta (est) valea se închide. Privirea nu mai răzbate dincolo de creasta de peste 2.600 m, Josifitsa-Venetsa-Sishkovitsa-Vazela. În aval (vest) valea, evident, se lărgeşte :-) Ne aflăm practic în marele bazin de origine al râului Rila. Drumul nostru însă continuă dincolo de vale.

foto Marius

Întâlnim imediat un izvor amenajat aşa că ne aprovizionăm cu apă proaspătă. Poteca urcă agale pe faţa sudică a muntelui Marinkovitsa. Direcţia generală este acum nord-vest. Zona parcursă aseară pe întuneric a fost cea mai sudică pe care am atins-o.

foto Marius

Pe măsură ce câştigăm în înălţime mai privim în urmă către lacurile pe care le-am părăsit. Abia se mai văd în căldarea dominată la est de vârful Josifitsa. Nebulozitatea este mai accentuată decât ieri şi o parte din creasta pe care am lăsat-o în spate este învăluită de nori.

foto Marius

Puţin mai la vest de cele două lacuri (Ribni ezero) vedem acum o altă căldare care adăposteşte un lac mare, Smradlivo ezero; pârâul emergent se prăvale prin pădure câteva sute de metri diferenţă de nivel până întâlneşte jos în vale râul Rila.

foto Marius

Urcuşul nostru durează, încet-încet, cam 1:30 ore până când ajungem în zona de creastă de unde putem vedem ce ne aşteaptă mai departe. Este deja 12. Norii compacţi din spatele nostru ne pun pe gânduri aşa că propun să speriem cumva ploaia. Schimb pantalonii lungi (oricum, e cald chiar dacă nu foarte soare) ca să pot folosi, mai comod, supra-pantalonii de ploaie la nevoie. Succesul e asigurat. Pe măsură ce ne vedem de drumul nostru soarele devine tot mai prezent :-) Norii care păreau să pună probleme devin, treptat, o prezenţă fotogenică binevenită.

foto Marius

Poteca se abate uşor către stânga. Lăsăm în dreapta câteva lacuri, grupul Gornolevoretski. Deja prezenţa lor nu ne mai miră. Sunt atâtea că nu le mai ţinem socoteala. În Rila centrală sunt multe astfel de grupuri de lacuri.

foto Marius

Mai avem puţin de urcat. Vârful Vodni, prin cei 2.683 m ai săi, este punctul culminant şi final al acestei porţiuni de creastă.

foto Marius

În continuare traversăm de-a coasta şi fiind suficient de sus mai aruncăm o ultimă privire înapoi şi dincolo de valea râului Rila.

foto Marius

Traversăm o scurtă porţiune cu aspect de custură. Parcă mai interesant însă este ceea ce vedem chiar la picioarele noastre, lacurile Vodnivrashki... mai ales când lumina cade sub unghiul potrivit care dă apei o culoare intensă, verde-albastră.

foto Marius

foto Marius

Ocolim pe sus căldarea care adăposteşte aceste lacuri şi curând ne pregătim de o lungă coborâre spre nord. Acum însă privirea e atrasă ca un magnet de creasta care se întinde spre nord-vest, cu atât mai impresionantă cu cât ne apropiem şi-o vedem mai bine. Zona Maliovitsa-Elin-Orlovets-Lovnitsa-Kupen-Popova pare inexpugnabilă dar trebuie să fie pe-acolo şi-o trecere pentru noi :-)

foto Marius

Puţin în dreapta, Lopushki pare încadrat de nişte zone mai domoale şi bănuim că-l vom ocoli fie prin stânga, fie prin dreapta. Până una-alta avem de traversat o vale, chiar mai mare decât precedenta, dincolo de care intrăm, oficial, în Rila de nord-vest :-) Aproape că este un alt munte faţă de Rila centrală şi Rila de est de unde venim noi.

foto Marius

Coborâm privind când în stânga către cetatea de stâncă cu vârfurile menţionate... când către dreapta unde, departe, Musala încă domină linia orizontului şi are privirea, încă, aţintită spre noi.

foto Marius

foto Marius

Coborâm şi iar coborâm de ne paşte depresia gândindu-ne că trebuie apoi să urcăm la loc tot ce-am coborât :-) Ajungem într-o zonă cu pâlcuri de jnepeni unde, pe alocuri, abia dacă ne mai vedem unul cu altul. Coborâm... dar parcă am mai spus asta... E greu de apreciat diferenţa de nivel dar a durat aproape o oră povestea asta. Examinând ulterior harta constat că am coborât peste 500 m.

foto Marius

Ajungem în cele din urmă pe fundul plat al văii populat de vaci şi cai aflaţi, bineînţeles, la ora mesei. E de înţeles căci este ora 2. Am făcut cam 4:30 ore de la cabană. Apreciem că suntem pe la jumătatea drumului. Oare ne aşteaptă jumătatea mai lungă sau jumătatea mai scurtă? Găsim aici un refugiu prăpădit. Suntem curioşi să vedem cum arată înăuntru dar uşa nu se lasă cu una cu două aşa că nu insistăm, să nu se dărâme cu totul peste noi!

foto Marius

Surpriză: un panou pe care scrie unde ne aflăm şi direcţiile posibile de-aici! Cât de mult ne-am fi dorit astfel de informaţii ieri! Mihai pare emoţionat până la lacrimi! Kobilino Branishte se dovedeşte o răspântie de poteci. Până la cabana Maliovitsa ar mai fi circa 4 ore (pe la lacul Strashnoto). Până la complexul Maliovitsa (aflat mai jos de cabană) se fac 5 ore (pe la lacul Yoncevo). Spre vest (pe vale) se coboară spre mănăstirea Rila iar spre nord urcă o potecă spre vârful Mechit. Vale spre sud-vest (spre Rila)... vale spre nord-est (unul din afluenţii lui Levi Iskar)... La 2.145 m suntem pe linia care separă Rila de nord-vest de Rila centrală.

Facem o pauză pentru o gustare scurtă. Din faţă vine în viteză un grup de ucrainieni. Noroc că stăm jos aşa că nu ne ia curentul :-) Mai agale apar şi fetele şi cu toţii se opresc lângă refugiu. Nu ştiu dacă să-i compătimim pe ei pentru cei 500 m pe care îi au de urcat... sau să ne compătimim pe noi :-) Noi măcar nu ştim ce ne aşteaptă :-) dar nu poate fi mai rău decât până acum!

foto Marius

Banda roşie se abate spre vest pentru început urcând într-o diagonală lungă pe coasta muntelui din faţă, ocolind vârful care se înalţă la 2.698 m deasupra noastră, Lopushki. Urcăm atenţi la firele de apă pe care le mai avem în drum. Nu ne-ar strica nişte apă rece de băut. Sunt multe izvoraşe dar sunt prea călcate în picioare de animale aşa că nu ne inspiră niciunul. Mai aşteptăm...

foto Marius

Tot urcăm... După circa o oră de mers încep să apară lacurile, grupul Popovokapski. Câteva mai mici pentru început dar fotogenice şi ele.

foto Marius

La cel mare, ceva mai sus, facem o scurtă pauză apoi de vedem de drum. Continuăm să urcăm de-a lungul firului de apă care alimentează lacul către şaua care se ghiceşte undeva mai sus. Apa apare şi dispare în grohotiş. Găsim un loc care pare de încredere de unde ne astâmpărăm setea.

foto Marius

Doi băieţi urcă agale cu rucsaci măricei; aflăm că suntem pe drumul cel bun :-) Ei rămân la refugiul de lângă lacul Strashnoto; de-acolo ar mai fi vreo două ore până la Maliovitsa.

foto Marius

Băieţii nu sunt singuri. Fetele, mai sprintene, îi aşteaptă mai sus. Ajungem în şaua vizată (Popovokapski), doar un loc intermediar... mai e ceva de urcat către stânga... O mulţime de cai îşi fac veacul pe-aici. "Aveţi grijă, sunt periculoşi" zice una din fete. "Muşcă?" "Nu, lovesc cu copita".

foto Marius

După experienţa noastră plăcută cu caii din munţii Rodnei ne minunăm că semenii lor bulgari sunt atât de nervoşi :-) Mă cam îndoiesc să fie chiar aşa, avem grijă totuşi să fim pe potecă deasupra lor, să nu le vină vreo idee s-o ia la goană în jos. Probabil c-au şi ei chef de joacă după cum vedem că se hârjonesc unii cu alţii. Fetele rămân să-şi aştepte prietenii. Noi continuăm să urcăm şi facem în cele din urmă o scurtă pauză de masă. Suntem de partea cealaltă a crestei pe care am tot privit-o toată ziua.

foto Marius

Apar şi bulgarii şi ne depăşesc aşa că vedem pe unde continuă poteca, spre soare-apune.

foto Marius

Pare singura zonă mai alpină pe care o avem de parcurs, o traversare pe o faţă accidentată de munte. Ici-colo cabluri ruginite stau mărturie pentru vremurile mai bune când poteca era mai bine întreţinută.

foto Marius

Ghidaţi de soare, ne ia cam 15 minute să depăşim labirintul de stânci şi ieşim într-o şa înverzită. Începem să coborâm uşor având în stânga noastră zona de creastă cuprinsă între Golyama Popova Kapa şi Kupen. E porţiunea cea mai impresionantă a muntelui pe care-am văzut-o până acum dar ceea ce urmează merită chiar mai multe superlative.

foto Marius

Strashnoto ezero (Scary lake) pare mai degrabă fermecat decât înspăimântător. Numele (şi renumele) i se trage de la ecoul care reverberează înainte şi-napoi între pereţii înalţi care se înalţă chiar din marginea apei. "Tunetele sunt cu adevărat înspăimântătore aici" ne spune unul din cei doi bulgari; s-au oprit şi ei la un punct de belvedere deasupra lacului. Stăm şi ne minunăm. Din păcate obiectivul aparatului nu poate cuprinde prea mult, locul fiind strâmt, dezvoltat mai ales pe verticală. De la înălţime apa are o culoarea vie, albastru-verzuie.

foto Marius

Coborâm la lac. Refugiul cu acelaşi nume pare solid, din piatră, se pare că are 20 de locuri la prici. E un loc ca-n poveşti iar acum, în absenţa oricărei posibile furtuni cu tunete şi trăznete, o linişte care te îndeamnă la odihnă.

foto Marius

Ar fi frumos de explorat zona din jurul lacului dar din păcate suntem doar într-o misiune informativă; amănuntele le lăsăm pentru altă dată. Stăm ce stăm dar întrucât e-aproape ora 6 trebuie să rupem vraja şi să pornim mai departe. Cu altă ocazie poate vom înopta aici.

foto Marius

Puţin mai jos un alt lac, ceva mai mic, dar poate fi altceva mai deosebit decât ce-am văzut deja? Doar un lac ca celelalte... au fost deja prea multe... Un ciopor de capre negre, singurele pe care le-am văzut în aceste zile, se adapă la lac. Apropiindu-ne, şi-au văzut de drumul lor pe pantele stâncoase de deasupra.

foto Marius

Cabana Maliovitsa este la 1.960 m aşa că ne aşteaptă o coborâre destul de lungă. Nimic spectaculos aici mai ales că porţiunea finală este foarte abruptă, de-a lungul unui pârâu flancat de o pădurice de jneapăn. Pe la 7:30, printre jnepeni, apare silueta zveltă a vârfului Maliovitsa şi cabana undeva, jos, în vale... aşa că, puţin înainte de ora 8, ajungem la destinaţie.

foto Marius

Petrecere mare în sala de mese, ca şi-n seara trecută, dar nu ne mai mirăm! Accesul la cabană e facil, pe un drum forestier. Fata care serveşte la bucătărie, singura care rupe şi puţină engleză, este ocupată până peste cap cu comenzile care vin pe bandă rulantă. Într-un târziu se ocupă şi de noi, ne dă cearceafuri şi ne conduce într-o cameră goală la etajul 2. 12 leva de persoană. Toaleta comună şi spălătorul nu sunt grozave dar sunt înăuntru aşa că ne primenim cum putem mai bine cu apă rece. După ce terminăm, o femeie ne spune că la etajul 1 sunt şi duşuri! Prea târziu! Doar Mihai insistă să fie în seara asta (foarte) curat şi uscat! Restul, mâine dimineaţă :-) Reuşim să şi mâncăm ceva. Din fericire găsim supă de linte (ca alternativă la supa de fasole omni-prezentă). Salata la care visam nu se materializează, bulgarii au ras tot! Mihai încearcă o "kioftea"; eşec total, cel puţin după gusturile mele dar ne răsfăţăm apoi cu cartofi prăjiţi şi brânză... ca să meargă mai bine berea...

Mai multe imagini aici.


În ceea ce priveşte cazarea, lucrurile au mers ascendent în aceste 3 nopţi aşa că dimineaţa ne mobilizăm cu spor pentru o nouă zi. Ne propunem să fie o zi mai normală, sub 10 ore de mers, dar rămâne de văzut... După un mic-dejun bun cu omletă (evident), pâine cu brânză la cuptor, ceai şi cafea suntem gata de plecare în jur de ora 9.

foto Marius

Soarele aproape că a ajuns şi la cabană. Cursa de Maliovitsa aşteaptă pasagerii dar nu cred că ne va duce până pe vârf :-)

foto Marius

Afară găsim doi băieţi care vorbesc bine engleză şi ne mai zic una-alta, c-am avea doar 5-6 ore până la Sedemte Ezero (puţin optimistă aprecierea)... sau că vis-a-vis de cabană există chiar un traseu de via-ferrata... interesant dar rămâne pentru altă dată.

foto Marius

Deocamdată ne interesează doar să ajungem în creastă. Asta-i partea cea mai grea a zilei întrucât Maliovitsa se înalţă la aproape 700 m deasupra noastră! Pornim în amonte pe pârâul cu acelaşi nume. Drumul se dovedeşte foarte plăcut, urcă susţinut dar nu abrupt, în mare parte pe lângă apă. E răcoare şi peisajul cu adevărat de munte. Maliovitsa este cel mai înalt vârf din zonă (2.729 m) iar faţa nordică este impresionantă; cu siguranţă trebuie să fie şi trasee alpine adevărate!

foto Marius

Pe măsură ce urcăm vârful îşi modifică silueta şi treptat este mascat de geamănul mai scund (Malka Maliovitsa). Străbatem o serie de mici platouri înierbate. În faţă se vede cum valea se închide la un moment dat dar poteca şerpuieşte mult din căldare în căldare.

foto Marius

foto Marius

Azi pare senin, nici urmă de nori. O să avem nevoie de mai multă apă dar câtă vreme urcăm de-a lungul pârâului aşteptăm să ajungem mai sus până să ne refacem rezervele. Poate e un simplu izvor, poate sunt lacuri undeva, deasupra. Nu ne obosim să consultăm harta pentru amănunte, rezervându-ne plăcerea să descoperim locurile în ritmul mersului.

foto Marius

Ritm domol dar constant. Urcăm când pe-o parte când pe cealaltă a pârâului. Pe alocuri apa dispare dar se aude susurând pe sub pietre. Ceva mai sus găsim un loc bun unde apa revine la suprafaţă după un parcurs subteran mai lung şi facem o pauză de hidratare.

foto Marius

foto Marius

După circa două ore ne intersectăm cu un grup de nemţi care coboară. Suntem într-o căldare cu pereţi înalţi dar mai avem încă de urcat. Creasta ne joacă feste; pare aproape dar drumul e lung.

foto Marius

foto Marius

În cele din urmă ajungem la sursa de apă a pârâului pe care l-am urmat până aici, Elenski ezero. Lacul e foarte frumos, destul de mare şi la mal, unde apa e mai caldă, plin de peştişori. Când şi când câte-un plescăit mai consistent ne face să ne gândim că există şi exemplare mai mari. Pare frumos de stat cu cortul, sunt şi locuri mai drepte şi cu iarbă pe malul lacului. De-aici chiar se vede creasta, nu e nicio îndoială :-)

foto Marius

foto Marius

Părăsim lacul şi urcăm în serpentine scurte ultima porţine, ceva mai abruptă, până în creastă. Mai facem 30 de minute până sus, în total cam 3 ore de la cabană (cu două scurte pauze). Suntem, probabil la peste 2.600 m (socotind după vârfurile din jur).

foto Marius

Dincolo de creastă, spre sud, muntele pierde repede din înălţime şi undeva în pădure vedem mănăstirea Rila.

foto Marius

Departe, către sud-est, contra luminii, munţii Pirin îşi conturează silueta. Sunt departe dar încercăm să recunoaştem silueta Vihren-ului.

foto Marius

Spre est continuă creasta care ieri ne atrăgea privirile ca magnetul, Elin-Orlovets-Lovnitsa-Kupen-Popova (n-aveam de unde să ştim că urma s-o ocolim şi să ieşim chiar în inima ei)... iar în ultimul plan, bine-nţeles, Musala :-) Trei tineri vin de pe creastă şi continuă spre est; îi privim cu invidie căci creasta arată foarte bine! Se pare că se mai poate merge până în zona vârfului Kupen (cel puţin) de unde se poate coborî înapoi către sud (un circuit interesant având ca punct de plecare mănăstirea). Şi partea nordică a crestei se poate investiga mai mult. În afară de Strashnoto mai există un refugiu, Orlovets, aşa că e o zonă ce merită cercetată... altă dată...

foto Marius

Drumul nostru însă se abate de-acum către vest. Avem parte doar de o scurtă porţiune mai alpină după care totul se domoleşte. Undeva în dreapta noastră se află vârful Maliovitsa dar nici că-l recunoaştem! Partea sudică este o simplă păşune alpină pe care o parcurgem fără rucsaci, fiind în afara potecii.

foto Marius

foto Marius

"Cucerim" astfel vârful pe un drum de pensionari :-) După pozele de rigoare în care în afară de noi apare şi, bineînţeles, Musala în depărtare... mai aruncăm o privire către nord, către salba de lacuri Maliovitsa şi revenim la rucsaci.

foto Marius

foto Marius

Urmează un drum pastoral către zona vârfurilor Golyam Mramorets, Malak Mramorets, Dodov. Nimic foarte spectaculos. Şi pe-aici sunt cai dar turiştii nu par impacientaţi ca cele două fete de-aseară. Da, pe-aici vedem mai mulţi turişti, e o zonă mai umblată. Spre sud, în vale, mănăstirea Rila... undeva, în faţă, zona marilor lacuri...

foto Marius

Privind înapoi ne dăm seama că Maliovitsa este de fapt un platou înierbat care coboară agale spre vest dar care, aşa cum am văzut, lasă feţe abrupte spre est şi, mai ales, spre nord. De-aici însă n-are nimic spectaculos.

foto Marius

În circa 30 de minute ajungem în şaua dintre cele două vârfuri Mramorets. Aici ajunge, urcând dinspre sud, o potecă de la mănăstirea Rila. "Nu vă recomandăm" ne spun un cuplu de tineri care vin din vale. Am auzit şi noi că e abrupt şi c-ar fi circa 1.000 m diferenţă de nivel. Oricum, nu e în drumul nostru :-)

foto Marius

Mai urcăm circa 30 de minute, ceva mai susţinut pe ultima porţiune şi ajungem în zona superioară dominată de vârful Dodov. Speram că vom vedea lacurile. Nici vorbă însă. Muntele cu aspect de platou se întinde încă mult spre vest. Facem totuşi o pauză de masă. Nu putem sta prea mult din cauza insectelor agitate de căldură. Nici nu prea adie vântul aşa că nu ne lasă să mâncăm liniştiţi.

foto Marius

Pe la 14:30 pornim mai departe. O culme domoală, înierbată, ce ne aminteşte de munţii Baiului, se întinde în faţa noastră. Curând, în valea care se conturează în dreapta (nord) vedem nişte lacuri. Destul de mari dar nu sunt încă lacurile pe care le căutăm.

foto Marius

foto Marius

Marea căldare Urdini pe care o ocolim pe la înălţime adăposteşte, la diferite înălţimi 6 lacuri. Pare interesant de colindat cu piciorul pe jos printre lacuri dar nu acum... E clar că nu sunt cele 7 lacuri; nu ies la socoteală! Să fie aşa de departe? Au trecut de mult cele şase ore de care ni se spusese la Maliovitsa dar nu ne facem griji căci ziua e lungă...

foto Marius

Culmea pe care suntem se abate către nord. Coborâm într-o şi apoi urcăm din nou către muchia din faţă. În zona vârfului Vazov suntem din nou la peste 2.600 m. Către vest se vede o cabană mare. Trebuie să fie Ivan Vazov dar nu e în drumul nostru. În faţă un alt mic platou... dar nici urmă de lacuri. În centru, o răspântie de poteci. Conform hărţii trebuie să fie Razdela. Banda verde se abate în stânga către Ivan Vazov. Banda albastră merge în partea cealaltă către creasta care închide către nord căldarea Urdini. Noi trebuie să continuăm în faţă (nord).

foto Marius

Aşa facem şi curând ni se deschide în faţă bazinul care adăposteşte cele şapte lacuri, Sedemte ezero. Dintr-odată ne-apar în faţă 4 din cele 7, Bliznaka, Trilistnika, Ribnoto şi Dolnoto. A meritat aşteptarea! Din păcate a venit şi vremea ca Frăţia Inelului să se destrame. Mulţumit că a văzut măcar o parte din lacuri, Mihai vrea să coboarea către Rila. Nu putem sta în calea dorinţelor lui, sperăm totuşi că nu vrea să se călugărească! De-acasă însă îşi dorea să vadă şi zona aceasta de munte; în plus, trebuie să ajungă acasă cu o zi mai devreme... Cu lacrimi în ochi :-) face cale întoarsă spre Razdela ca să coboare spre Ivan Vazov şi-a doua zi către Rila. Noi ne ştergem lacrimile :-) şi pornim agale să ne bucurăm de peisajul mult-aşteptat.

foto Marius

foto Marius

Cel mai de sus, Salzata (Lacrima) este la 2.525 m, are 4,5 m adâncime şi este cel mai mic ca suprafaţă dar asta nu înseamnă că nu e fotogenic :-) Partea de sus a lacului, unde sunt izvoarele, musteşte de apă şi e plină de muşchi şi tot felul de floricele... şi nici măcar nu e sezonul florilor. În mai-iunie-iulie bănuiesc că e chiar mai frumos.

foto Marius

Deasupra lacului, un punct de belvedere, plin de momâi înălţate de turişti, parcă te invită la pauză pentru că toată căldarea se întinde la picioarele tale...

foto Marius

foto Marius

Coborâm către al doilea lac, Okoto (Ochiul). La 2.440 m, este al treilea ca suprafaţă şi cel mai adânc, 37.5 m, un adevărat aven plin cu apă! O potecă ocoleşte lacul şi urcă înapoi în creastă, o variantă către Ivan Vazov. Lacul în sine e mai mult decât minunat, cuvintele sunt poate insuficiente pentru a găsi adjectivele cele mai sugestive.

foto Marius

Pârâul emergent se îndreaptă către lacurile de mai jos. Coborâm şi noi o bucată abruptă de potecă. Se vede că e o zonă foarte umblată după aspectul degradat al potecii. Ici-colo sunt întinse benzi de avertizare pentru a nu tăia poteca; asta nu-i rău dar parcă nu se potrivesc în peisaj.

foto Marius

Al treilea lac, Babreka (Rinichiul), nu e greu de ghicit de ce are acest nume. La 2.282 m este al doilea ca suprafaţă şi al doilea ca adâncime, 28 m! Malul vestic, partea externă a "rinichiului", este foarte abrupt, tăiat direct din munte pe când malul estic este domol şi înierbat. Din zona asta cu aspect de platou se poate coborî direct spre Skakavitsa (bandă roşie) dar noi ne abatem către celelalte lacuri. De altfel, circuitul în jurul lacurilor este o plimbare minunată de-o zi în care ai timp să zăboveşti pe îndelete pe la fiecare în parte şi/sau să le admiri de sus.

foto Marius

Al patrulea lac, Bliznaka (Geamănul), la 2.243 m este cel mai întins iar numele i se datorează formei de clepsidră (evidentă de sus, mai puţin din locul în care ne aflăm). Este cel mai mare ca suprafaţă, puţin mare mare ca Babreka şi al treilea ca adâncime, 27.5 m, aproape la fel ca Babreka; numai formele lor diferă foarte mult!

foto Marius

Fiind cam la nivelul lacului, obiectivul nu-l poate cuprinde în totalitate. În plus, soarele coboară rapid şi umbra se întinde deja peste lac deşi nu e nici 6. Şi malurile lui sunt interesant de străbătut dar, din păcate, nu e timp pentru asta acum.

foto Marius

Al cincilea lac, Trilistnika (Trifoiul) la 2.216 m este parcă mai puţin interesant văzut de pe mal; doar de sus pare un pic mai atractiv dar nu se compară cu celelalte.. Cu malurile joase, este al treilea cel mai mic. Nu zăbovim, ne interesează mai mult să vedem dacă se poate sta la refugiul de lângă lac. N-arată rău dar este cam... închis... Nu-i nimic, ceva mai jos este cabana Sedemte Ezera. Nu mi-e clar nici acum dacă refugiul are acelaşi nume sau nu...

foto Marius

Aşa că mai coborâm. Al şaselea lac, Ribnoto (Peştele) este la 2.184 m şi cel mai puţin adânc, 2.5 m. Altitudinea joasă face ca malurile să fie mult mai bogate în vegetaţie faţă de lacurile de mai sus. Pe malul celălalt al lacului, cabana Sedemte Ezera.

foto Marius

Aici se vede lume. Ne-ar interesa însă dacă se poate mânca ceva (afară de sucurile care se vând afară). Îl găsim pe responsabil şi începem o discuţie interesantă :-) "Ceva de mâncare?" Sperăm că din gesturi înţelege ce dorim. "Supa bob". Cam puţin după o zi de drum. "Altceva, felul doi?" "Supa bob". Răspuns standard :-( "Dimineaţa însă s-ar putea mânca altceva?" "Supa bob". Deja ne-am săturat de ea fără măcar s-o gustăm! Nu e clar dacă el a înţeles ceva din ce-am întrebat noi dar după aspectul general al locului e posibil ca meniul să fi fost într-adevăr ăsta, la fel de variat ca la Musala :-(

foto Marius

Din fericire există o soluţie salvatoare. Ceva mai departe este o cabană mare, de fapt un hotel judecând după mărime (5 etaje), Rilski Ezera. L-am văzut de sus, ştiam de pe hartă că există şi chiar se vede de-aici. Ne hotărâm să plecăm, cu siguranţă acolo avem mai multe şanse de cazare şi masă. Din fericire poteca traversează de-a coasta şi-n 30 de minute ajungem. Cu ocazia asta vedem şi ultimul lac, cel mai de jos, Dolnoto (Cel de jos), undeva sub poteca noastră, la 2.095 m într-o zonă plină de jnepeni.

La Rilski Ezera primim o cameră dublă pentru 80 leva (cu mic-dejun). Oho! Aproape cât celelalte 3 nopţi de până acum (dacă nu socotim masa de dimineaţă inclusă aici care, oricum, se va dovedi mizerabilă). Sunt însă 2.150 m. Perspectiva unui duş cald însă, lăsând la o parte faptul că n-avem altă variantă :-) ne face nici să nu clipim! Oricum, pare ditamai hotelul. La suprafaţă măcar căci camera nu arată grozav dar nu mai contează. Apa chiar se încălzeşte la un moment dat şi odată cu asta dispar toate grijile şi se instalează o oboseală plăcută în corp. Masa e acceptabilă, avem de unde alege la "împinge-tava", ar fi fost păcat să ne culcăm flămânzi, doar cu o ciorbă de fasole/bob la activ!

foto Marius

Mai ieşim puţin pe-afară dar pare frig... sau poate e doar oboseala de vină. Luna e aproape plină, a tot crescut în ultimele zile şi-şi face apariţia deasupra unei creste de munte îndepărtată... şi totuşi abia dimineaţă am fost acolo. Pare însă c-a trecut atât de mult timp. Aşa se întâmplă când ziua este plină de impresii vizuale... impresii cu care ne băgăm în culcuş cu părere de rău totuşi că mâine trebuie să coborâm...

Mai multe imagini aici.


Ce-ar mai fi de spus? Ultima zi la munte înseamnă drumul spre casă, mă rog, până în Borovets la maşină. De la Rilski Ezera avem numai de coborât, cât de mult avem să aflăm... După marele mic-dejun constând din "completa" care alunecă pe gât cam cu noduri ne pregătim de plecare. Banda roşie rămâne călăuza noastră. Drumul principal de coborâre, de la lacul Babreka spre Skakavitsa, este puţin mai la vest de cabană aşa că avem puţin de traversat din locul în care ne aflăm.

foto Marius

Furaţi de peisaj urcăm prea mult pe drumul bine bătut de turiştii care fac turul lacurilor pe sus. Cu ocazia asta mai vedem ultimele două lacuri; pentru celelalte ar trebui să mai mergem dar drumul nostru merge exact în sensul opus. Ne luăm la revedere de la lacuri şi traversăm până întâlnim din nou poteca marcată. De-acum n-o vom mai părăsi.

foto Marius

Coborând spre sud linia orizontului este dominată de silueta muntelui Vitosha dincolo de care se află Sofia.

foto Marius

În dreapta noastră (est) privirea zăboveşte pe conturul muntelui din zona pe care am străbătut-o zilele trecute; undeva în depărtare Musala are încă ochii aţintiţi spre noi!

foto Marius

În mai puţin de o oră intrăm în pădure. La început pini şi brazi mai mici apoi tot mai falnici. Umbra este binevenită căci soarele începe deja să se simtă. În pădure însă e răcoare. După circa 40 minute prin pădure ajungem într-un luminiş unde se vede cabana Skakavitsa. Undeva în stânga, fără să-l vedem din drumul nostru, am trecut de lacul Skakavitsa. Pârâul emergent (cu acelaşi nume) are la un moment dat o rupere de pantă de peste 70 m. Cascada e unul din punctele de atracţie din zonă aşa că ne abatem s-o vedem.

foto Marius

De la cabană trebuie să ne ducem şi să ne întoarcem pe acelaşi drum, cascada fiind într-o căldare mai la vest. Noroc că nu e departe.

foto Marius

Drumul prin pădurea seculară este plăcut... mulţi pini cu tulpina dublă sau triplă... pârâul cu mici cascade ici-colo... iar în căldarea de sub cascadă chiar ceva flori. Toată vegetaţia de altfel e luxuriantă, trădând abundenţa apei. Totuşi, pârâul n-are un debit prea mare (e totuşi august) iar cascada nu e foarte bogată. Sunt sigur însă că are şi zile mai bune :-)

foto Marius

Lăsăm rucsacii undeva la umbră şi urcăm până la baza cascadei. Cam greu de făcut poze, panta e mare dar încerc să pun trepiedul în câteva locuri.

foto Marius

Zăbovim aproape 30 minute prin zonă apoi ne întoarcem. Continuăm să coborâm prin pădure, multă lume urcă la ora asta, bănuim că de undeva de unde se poate ajunge cu maşina după felul cum sunt încălţaţi :-)

foto Marius

Deşi nu ducem lipsă de apă ne răcorim dintr-un izvor care iese chiar de sub un pin. Cam în 30 minute de la cabană ajungem la un alt loc de popas, Zeleni Preslap. De-aici începe drumul asfaltat. E bine şi nu e bine. Drumul e clar pe şosea deocamdată dar majoritatea maşinilor urcă la ora asta. Fără prea multă tragere de inimă pornim mai departe. Câteva serpentine prin pădure şi-ajungem la o intersecţie; drumul devine mai lat, cu două benzi clare, merge şi-n stânga şi-n dreapta. Continuăm în sensul nostru (sperăm); din păcate drumul urcă puţin la început dar direcţia pare bună. Avem noroc, o maşină opreşte. Un cuplu de bulgari. Întrebăm diplomatic cât mai e de mers până în Sapareva Bania. Mult, se pare, vreo 10 km pe drum din Panicishte însă! Până acolo sunt câţiva km buni de şosea dar ne pot lua ei. Zis şi făcut!

Din Panicishte continuăm pe şosea. O bucată scurtă de drum ne abatem prin pădure aşa că mai scutim câteva serpentine. Undeva în dreapta pare să fie şi-un lac în pădure dar nu ne mai abatem până acolo. Chiar Panicishte ar fi interesant de vizitat dar rămâne pe altă dată când eventual venim cu maşina. Acum trebuie să coborâm cumva. La un moment dat poteca e semnalizată prin pădure. Bănuim că mai tăiem câteva serpentine însă continuă mult în jos; deşi nu pare umblată poteca e mai bună decât asfaltul! La un moment dat intersectăm din nou şoseaua; sperăm să fi coborât destul. O scurtă pauză la un izvor şi traversăm şoseaua.

foto Marius

În curând apar primele case. Sapareva Bania. Urmăm nişte săgeţi roşii care au apărut mai de sus, un circuit eco amenajat cu fonduri europene (după cum aflăm pe un panou pe şosea).

foto Marius

Găsim în cele din urmă centrul localităţii. Conform internetului ar trebui să fie un autobuz după masă către Borovets. Se pare totuşi că nu este sau cel puţin astea sunt informaţiile pe care cu greu le culegem. Avem totuşi noroc. Un cuplu de tineri care-şi montau bicicletele pe maşină merg înapoi în Sofia şi ne pot lua până în Samokov. Sunt foarte amabili şi ne lasă chiar la autogară.

foto Marius

Din Samokov sunt microbuze din oră-n-oră până-n Borovets. Suntem salvaţi! Puţin după ora 5 ajungem la destinaţie, recuperăm maşina, ne cazăm cu 66 leva la un hotel adevărat (faţă de care Rilski Ezera pare doar o cocioabă scumpă... însă la 2.150 m!), mâncăm de seară şi... putem considera excursia încheiată, cel puţin partea la munte...

Mai multe imagini aici.

Câteva informaţii care nouă ne-au lipsit şi care ne-ar fi fost utile în planificare şi anume timpii de parcurs, aproximativ măcar:

Borovets - cabana Musala: 2:45-3:00 ore
Cabana Musala - refugiul Ledenoto ezero: 1:15-1:30 ore
Ledenoto ezero - vf. Musala: 1/2 ore
Musala - cabana Granchar: 3:30-4:00 ore
Cabana Granchar - cabana Ribni ezero: 5:00-6:00 ore
Ribni ezero - refugiul Kobilino Branishte: 4:30-5:00 ore
Kobilino Branishte - refugiul Strashnoto: 2:30-3:00 ore
Strashnoto - cabana Maliovitsa: 2:00 ore
Maliovitsa - vf. Maliovitsa: 3:00-3:30 ore
Vf. Maliovitsa - şaua Mramorets: 3/4 ore (acces către Rila)
Vf. Maliovitsa - Razdela: 3:00-3:30 ore (acces către cabana Ivan Vazov şi către Sedemte ezero)
Sedemte ezero, turul lacurilor în coborâre: 2:00-2:30 ore
Cabana Sedemte ezera - cabana Rilski ezera: 30-45 minute
Cabana Rilski ezera - cabana Skakavitsa: 2:00 ore
Cabana Skakavitsa - cascada Skakavitsa: 1/2 ore
Skakavitsa - Zeleni Preslap: 1/2 ore (începe asfaltul!)

În continuare fiind drum asfaltat conteaza norocul de a găsi un transport motorizat :-) Noi am făcut până în Sapareva Bania ceva mai mult de 2:30 ore în care câţiva km buni de drum (nu mai mult de 5) i-am făcut cu maşina.

august 2015


A- A A+

Atenţie

Unele trasee montane descrise pe site sau prezente în albumele foto pot prezenta un risc important de accidentare gravă. Parcurgerea lor necesită o minimă pregătire tehnică prealabilă şi experienţă în mersul pe munte. Traseele montane pot suferi modificări în timp şi pot fi diferite faţă de cum sunt ele prezentate aici; autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere dacă informațiile nu sunt exacte sau de actualitate. Folosirea oricăror informații prezentate aici se face integral pe propria răspundere. Autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a informaţiilor prezentate pe site.

Afișări articole
1133505