Homeopatia este o formă holistică de medicină care tratează omul ca un întreg, dpdv mental, emoţional şi fizic, integrat în mediul familial, social şi natural.
Homeopatia ia în considerare simptomele caracteristice și constituția generală a pacientului iar tratamentul este personalizat, adaptat fiecăruia în parte.
Remediile homeopate sunt derivate din surse naturale (minerale, plante, animale) şi sunt acceptate ca sigure, neinvazive şi fără efecte secundare semnificative.
Homeopatia se bazează pe principii simple şi clare, enunţate de Samuel Hahnemann şi discipolii săi, confirmate în practică de peste două secole.
Homeopatia se poate folosi ca tratament de sine stătător sau complementar, alături de tratamentul alopatic sau alte forme de terapie.
Tratamentul homeopatic este sigur şi eficient pentru pacienţi de orice vârstă, de la sugari şi copii până la adulţi şi seniorii familiei.
Stânjenel, Iris
(iris)
(Materia Medica, W.Boericke)
Acţionează în special pe tiroidă, pancreas, glandele salivare şi intestinale, membranele mucoase gastro-intestinale. Creşte secreţia biliară. Are acţiune terapeutică importantă în dureri de cap (migrene) şi gastro-enterite acute (cholera morbus).
În 1790 Hahnemann a avut curiozitatea să facă un experiment pe propria lui persoana cu scoarţa arborelui de Cinchona (din care mai târziu se va izola chinina) folosită, la acea vreme, pentru tratamentul malariei, despre care însă nu se ştia cum acţionează în acest scop. Administrându-şi substanţa respectivă a observat că dezvoltă simptome ca şi cum ar avea malarie, simptome care dispar la un timp după ce opreşte administrarea.
Ignama sălbatică (Wild Yam)
(dios)
(Materia Medica, W.Boericke)
Folosit pentru multe tipuri de durere, mai ales colici şi afecţiuni dureroase ale organelor din abdomen şi pelvis, Dioscorea este la fel de important ca remediile policreste. Este indicat pentru pacienţii cu digestie slabă, băutori de ceai, cu multă flatulenţă. Colici biliare.
La moartea lui Hahnemann homeopatia era cunoscută şi practicată nu numai în Germania şi Franţa, ţări în care el însuşi a lucrat, dar şi în Anglia, Italia, Spania, ţările Scandinave, Polonia, Rusia, India şi cele două Americi. Urmaşii lui Hahnemann nu s-au mulţumit să se limiteze la cele scrise de maestru ci au preluat conceptele sale şi le-au dezvoltat.
