Unul din principiile de bază din homeopatie este folosirea unui singur remediu pentru un pacient la un moment dat. Remediu unic = unicism = homeopatie clasică (alături de celelalte principii fundamentale enunţate de Hahnemann) = homeopatie hahnemanniană = homeopatie pur şi simplu, în adevăratul înţeles al cuvântului.
Totul este foarte logic în contextul doctrinei homeopate aşa cum este ea enunţată de Hahnemann în Organon şi celelalte lucrări teoretice. Remediul se alege funcţie de totalitatea simptomelor pe care le prezintă pacientul într-un anumit context, totalitate neînsemnând neapărat suma aritmetică a tuturor simptomelor ci doar a celor esenţiale, definitorii pentru pacientul respectiv.
"... totalitatea simptomelor, imaginea externă care exprimă esenţa lăuntrică a bolii, adică a forţei vitale perturbate, este cea care trebuie să fie principalul, chiar singurul mijloc prin care boala ne permite să aflăm remediul necesar, singurul care poate decide alegerea corectă... " (§ 7, Organon)
Conform principiului similarităţii, cu cât suprapunerea dintre simptomele bolnavului şi simptomele remediului se face mai exact, cu atât şansele de ameliorare / vindecare sunt mai mari. Remediul similimum este capabil să producă transformări curative remarcabile. Însă găsirea acestui remediu nu este întotdeauna uşoară... dimpotrivă, de cele mai multe ori este un proces laborios, deloc facil şi care necesită multă muncă din partea medicului. Din acest punct de vedere nu există reţete standard, fiecare caz se abordează printr-o strategie impusă de situaţia particulară a pacientului respectiv. Individualizarea este o trăsătură fundamentală a oricărei analize de caz în homeopatie.
Renunţarea la această abordare şi folosirea unor "scurtături" în speranţa găsirii unor soluţii mai comode la problemele pacientului ne îndepărtează de spiritul homeopatiei. În pluralism sau polifarmacie se folosesc mai multe remedii homeopate în acelaşi timp / repetate la interval scurt sau formule complexe realizate din mai multe remedii (complexism). Folosirea unor astfel de soluţii nu se regăseşte nicăieri în scrierile lui Hahnemann şi-ale urmaşilor săi din "perioada de aur" a homeopatiei.
Cu siguranţă că Hahnemann era la curent cu posibilitatea folosirii mai multor remedii în acelaşi timp după cum reiese din nota la paragraful 272 din ediţia a 5-a a Organon-ului:
"În cazurile în care au considerat că un remediu este potrivit homeopatic pentru o parte a simptomelor unui caz şi un al doilea remediu pentru o altă parte, unii homeopaţi au încercat să administreze ambele remedii în acelaşi timp; dar dezaprob cu fermitate un astfel de experiment riscant care nu este niciodată necesar deşi uneori pare util."
Ediţia a 5-a a fost tipărită în 1833. Hahnemann a cizelat în continuare Organon-ul, în următorii 10 ani, până în ultimele zile ale vieţii sale. În ultima ediţie, a 6-a, el a renunţat la această notă de subsol. Ideea enunţată în paragraful 272 că "... în niciun caz nu este necesar să administrezi mai mult decât o singură substanţă medicinală simplă la un moment dat" şi continuată în paragraful următor (în ediţia a 5-a) este reluată pe larg şi explicată mai clar în paragraful 273 din ediţia a 6-a (versiunea finală a Organon-ului, după ani de gândire şi experienţă homeopatică):
"În niciun caz tratat, nu este necesar să se administreze pacientului mai mult decât o singură substanţă medicinală simplă la un moment dat şi, din acest motiv, este inadmisibil să se facă aşa ceva. Este de neconceput că ar putea exista cea mai mică îndoială despre faptul dacă este mai natural şi mai raţional să se prescrie unui pacient la un moment dat o singură substanţă medicinală simplă *, bine cunoscută sau un amestec din mai multe substanţe diferite. În homeopatie, singura terapie naturală adevărată şi simplă, este interzis să se administreze pacientului două substanţe medicinale diferite în acelaşi timp.
* (nota 159) Sărurile neutre şi intermediare formate, în proporţii bine definite, prin afinitate chimică din două substanţe opuse; metalele sulfurate, care există ca atare în stare naturală şi compuşii sulfului cu săruri alcaline şi pământuri formate artificial în proporţii bine definite (de exemplu, compuşii sulfului cu sodiu sau calciu); esterii formaţi prin combinarea alcoolului cu acizii prin distilare; fosforul: acestea pot fi acceptate de medicii homeopaţi ca substanţe medicinale simple şi folosite pentru a trata pacienţii.
Pe de altă parte, aşa-numiţii alcaloizi extraşi din plante cu ajutorul acizilor (de exemplu, chinină, stricnină, morfină) sunt predispuşi la variaţii mari în preparare şi de aceea nu pot fi acceptaţi de medicul homeopat ca medicamente simple, invariabile, mai ales întrucât el are deja în înseşi plantele folosite în starea lor naturală (scoarţa de cinchona, nuca vomică, opiul) tot ce are nevoie pentru vindecare. În plus, alcaloizii nu sunt singurele componente medicinale ale plantei respective."
Deşi lucrurile sunt explicate foarte clar de Hahnemann, faptul că există medici care preferă să folosească formule complexe sau prescripţii complexe cu mai multe remedii administrate mai mult sau mai puţin în acelaşi timp, arată că principiile fundamentale din homeopatie fie nu sunt înţelese, fie nu sunt puse în practică din diverse motive. Există însă rezultate în această abordare ? Dacă da, motivul nu poate fi decât unul singur... în situaţiile în care, evident, reacţia pacientului este bună şi susţinută în timp, acest lucru arată că din multitudinea de remedii folosite a existat totuşi şi un remediu foarte similar sau chiar similimum şi care a acţionat chiar în aceste condiţii. Este greu de explicat cum se întâmplă acest lucru dar, cu siguranţă, uneori se întâmplă... greu de explicat pentru că nu avem referinţe legate de felul cum acţionează astfel de amestecuri asupra forţei vitale...
Ceea ce ştim despre remedii ştim în primul rând din proving-uri şi din datele de toxicologie; sunt cele mai importante surse de cunoaştere privind efectul unui remediu. Ştim care sunt simptomele remediilor Drosera, Coccus cacti, Rumex, de exemplu, la fiecare în parte şi dacă este vorba de a o afecţiune respiratorie cu o tuse supărătoare poate fi destul de greu să facem diferenţa între aceste remedii (şi altele). Nu ştim însă ce efect ar putea avea asupra forţei vitale un complex realizat din toate aceste 3 remedii sau mai multe; nu s-a făcut niciun experiment în acest sens. Folosirea unui astfel de compus complex nu se justifică absolut cu nimic din punct de vedere al homeopatiei clasice. Este doar o modalitate facilă de a încerca ameliorarea unor simptome fără a recurge la analiza minuţioasă a cazului pentru a stabili care remediu este, de fapt, cel indicat. Într-o astfel de analiză se trece cu vederea individualizarea care face ca abordarea homeopatică a fiecărui caz să semene cu o muncă de detectiv.
În varianta cealaltă, a administrării mai multor remedii la intervale scurte de timp, în aceeaşi zi sau în zile diferite ale săptămânii, problema este alta. În absenţa unui remediu cu adevărat similar, în această abordare se folosesc mai multe remedii, fiecare adresându-se unui simptom / set de simptome, ceea ce contravine de la bun început cu ceea ce Hahnemann spune despre totalitate ! E-adevărat, sunt situaţii când informaţiile nu sunt suficiente pentru a găsi acel remediu unic necesar pacientului în cauză şi se întâmplă ca remediul administrat să nu fie decât parţial; ulterior este necesară o reanaliză a cazului.
"Dacă în examinarea unui caz şi alegerea remediului pentru prima dată medicul constată că totalitatea simptomelor bolii nu este suficient acoperită de simptomele nici unui remediu întrucât nu se cunosc suficiente medicamente şi că sunt două, la fel de bine indicate, primul corespunzând homeopatic unei părţi a simptomelor, iar al doilea, unei alte părţi, nu este de dorit ca, după ce-l administrează pe cel mai indicat dintre cele două, să recurgă apoi automat la celălalt, fără să reevalueze cazul *, pentru că medicamentul considerat iniţial potrivit pentru a fi folosit în continuare poate să nu mai corespundă simptomelor restante.
În astfel de cazuri, un alt remediu mai potrivit homeopatic trebuie selectat în locul celui de-al doilea pentru noul set de simptome.
* Şi mult mai puţin de dorit este să le administreze pe amândouă în acelaşi timp (§ 273)." (§ 169, Organon)
O astfel de situaţie nu este totuşi un motiv pentru a recurge la două sau mai multe remedii în acelaşi timp, după cum explică însuşi Hahnemann. Nu se cunosc nici efectele pe termen lung ale stimulării forţei vitale prin multiple remedii. Repetarea, chiar îndelungată (cum este uneori necesar), a unui singur remediu poate fi monitorizată în timp pentru că ştim că organismul respectiv este sub influenţa unui singur tip de stimul ale cărui efecte sunt cunoscute din proving-uri. Mai multe remedii repetate la intervale scurte de timp, fără evaluarea reacţiei forţei vitale la remediul precedent, nu poate fi nicicum urmărită în timp. Practic medicul nu poate şti care remediu ce efect are !
În homeopatie, abordarea cazului şi înţelegerea pacientului este holistică. Pacientul trebuie tratat ca un întreg şi nu pe bucăţi. Nu te poţi adresa unei dureri de stomac fără să iei în considerare contextul general care a dus la apariţia acestei dureri. Nu poţi trata separat durerile şi separat starea emoţională... în homeopatie cel puţin. Pacientul este un tot unitar şi are nevoie de un remediu care să-l ajte să se reechilibreze din toate punctele de vedere. În medicina alopată stomacul este tratat de un internist, reumatismul de un reumatolog (problema este că unele dintre antiinflamatoriile şi antialgicele folosite agravează durerea de stomac !), problemele de natură mental-emoţională de un psiholog sau psihiatru, etc. În homeopatie trebuie să înţelegem legătura dintre aceste planuri ale corpului uman şi să le tratăm împreună. Folosirea unui remediu pentru o parte a organismului şi a unui alt remediu pentru o altă parte (simultan) nu poate fi considerată drept tratament homeopatic pentru că nu respectă principiile homeopatiei... cel mult este o gândire alopată (pe părţi componente) obiectivată printr-un tratament cu remedii homeopate... dar nu este homeopatie. Pentru a-şi justifica denumirea de tratament homeopatic trebuie ca el să se facă în conformitate cu "doctrina" homeopată.
