Prin munţii Măcinului, a doua zi :: o parte din creasta principală, Ţuţuiatu - Ghiunaltu - Moroianu - Greci

După o noapte în care vântul a bătut fără încetare şi în care fiecare a dormit cum a putut (relativ bine, totuşi), ieşim pe rând din cort să ne dezmorţim. Jos, spre Greci e lumină dar în partea cealaltă, spre pădure, e ceva ceaţă şi-un nor destul de jos dar, pe ansamblu, pare în regulă. Luăm mâncarea şi sticlele de apă şi coborâm la izvor. Ocupanţii cortului de-acolo nu dau semne de viaţă. Mâncăm pe-ndelete, pregătim câte ceva şi pentru drum, luăm apă şi-napoi pe vârf... parcă mai greu acum, la urcuş şi cu toate sticlele pline...

Prin munţii Măcinului, prima zi :: Culmea Pricopanului între Caramalău şi Sulucu Mare, traversare către Ţuţuiatu

Multă lume susţine că oricine e pasionat de munte trebuie să ajungă măcar o dată şi în munţii Măcinului... nu doar pentru că există şi sunt cei mai bătrâni munţi din România ci pentru că într-adevăr merită să fie văzuţi. Ce a rămas în prezent din fundaţia vechilor munţi Hercinici nu depăşeşte înălţimea medie de 400 m dar efortul de a urca şi coborî crestele în miniatură se poate dovedi destul de serios dacă îţi propui un traseu suficient de lung iar orientarea pe creasta principală a Măcinului, împădurită, e un bun exerciţiu de orientare, ţinând cont de multele poteci care împânzesc pădurea.