Vânătarea lui Buteanu este cel mai accesibil vârf de peste 2.500 m din munţii Făgăraşului dat fiind vecinătatea şoselei Transfăgărăşan care face ca accesul în această zonă a muntelui să fie foarte uşor. Din şaua Capra (punct de joncţiune cu traseul de creastă, bandă roşie) poteca turistică (cruce albastră) merge pe faţa sudică a muntelui Văiuga, prin şaua Văiuga până în spintecătura dintre cele două vârfuri gemene, Capra (2.494 m), la sud şi Vânătarea lui Buteanu (2.507 m), la nord şi mai departe, în sus, până pe vârf.

La fel de uşor, chiar dacă nu este marcat, se poate ajunge pe vârf urcând pe piciorul Capra (traversat de poteca de creastă, bandă roşie). Deseori turiştii care urcă pe vârf coboară pe acest picior şi mai departe spre lacul Capra, loc minunat de popas şi de relaxare pentru ochi. O rută mai spectaculoasă, tot nemarcată, este muchia nordică... accesibilă însă "drumeţilor încercaţi" după cum s-ar exprima autorii noştri clasici de monografii montane.

Pe piciorul care se lasă spre nord din vârf există marcaj turistic până în şaua Netedu (2.244 m). Pornind din Arpaşu de Sus poteca marcată cu punct galben urcă pe această culme împădurită până în zona vârfului La Piatra Răsunătoare. Aici ajunge şi poteca marcată cu bandă albastră care vine dinspre Transfăgărăşan, continuă pe muchie până în şaua Netedu şi coboară la Bâlea Lac. Tot dinspre nord urcă, de data aceasta pe valea Arpăşelului, poteca marcată cu triunghi galben până în şaua Netedu.

Spre sud, între şaua Netedu şi vârful Vânătarea lui Buteanu, este o creastă alpină, accidentată aşa cum sunt multe din muchiile nordice din Făgăraş. Fără marcaj turistic, creasta poate fi parcursă de turiştii antrenaţi, cu experienţă în zona de abrupt. Pe un parcurs de peste 250 m diferenţă de nivel, muchia Buteanu oferă o perspectivă deosebită asupra muntelui, creasta Făgăraşului fiind vizibilă până dincolo de Negoiu la vest şi Viştea-Moldoveanu la est. Muchia separă căldarea Văiuga şi valea Bâlei (vest) de valea Arpăşelului (est).

Sfârşit de septembrie, 2011. Într-o mini-vacanţă la lacul Capra, ne hotărâm să profităm de o zi senină şi să parcurgem muchia Buteanu în partea superioară, zona alpină. Nu sunt necesare materiale tehnice dar o cordelină nu trebuie să lipsească din rucsac. Este absolut obligatoriu ca participanţii să aibă experienţă cu astfel de trasee, să aibă bocanci buni, cu talpă aderentă, echilibru, pasul sigur, să fie familiari cu tehnicile de bază de căţărare pe stâncă şi să nu aibă rău de înălţime. W.Kargel descrie muchia ca având gradul 1 de dificultate, să zicem 1A-1B fiind zone cu expunere mare.

Porţiunea iniţială este mai domoală până în zona Turnului Plecat, precedat de o ruptură mai mare de pantă, şaua Turnului. În amonte creasta este mai spectaculoasă, cu porţiuni foarte expuse pe ambii versanţi, pe alocuri foarte ascuţită, o lume de ţancuri şi turnuri abrupte de piatră. În general se parcurge creasta matematică dar unele porţiuni mai expuse se pot ocoli, pe feţe de iarbă, pe versantul vestic de obicei (către căldarea Văiuga) cu excepţia ultimei porţiuni, chiar sub vârf, unde pantele de iarbă sunt mai facile pe versantul estic.

Circuit lacul Capra - şaua Capra - şaua Văiuga - şaua Netedu - muchia Buteanu - vf. Vânătarea lui Buteanu - piciorul Capra (durata 4-5 ore)

De la lacul Capra putem urca în şaua Capra şi apoi pe potecă (cruce albastră) spre şaua Văiuga. Preferăm să urcăm pantele domoale de iarbă spre piciorul Capra. Lăsăm în urmă Monumentul Alpiniştilor (încă în restaurare în 2011) şi înaintăm în zig-zag-uri pe feţele cu iarbă uscată. În stânga noastră căldarea Capra este străjuită de vârfurile Iezerul Caprei şi Văiuga separate de şaua Capra (răspântie de poteci).

Pe măsură ce urcăm începem să vedem creasta Făgăraşului spre vest, pentru început zona Lespezi-Călţun. Peisajul e tipic de toamnă, muntele e îmbrăcat în haine roşcat-maronii iar cerul albastru, deocamdată fără nori în orele dimineţii, o zi numai bună pentru drumeţie.

Piciorul Capra, vedere spre nord

Ajungem sus, pe piciorul Capra şi putem privi şi în partea cealaltă, spre est. Sub noi se întinde căldarea Fundu Caprei, porţiunea superioară, mărginită la nord de creasta Arpăşel-Vârtopel. Contra soarelui detaliile sunt puţin vizibile spre est dar piramida vârfului Arpaşu Mic este evidentă, la fel ca silueta îndepărtată a zonei Viştea-Moldoveanu.

Ceva mai sus pe piciorul Capra ajungem la Acul Revolver, punct de reper vizibil de departe, loc fotogenic pe care nu-l ocolim niciodată când ajungem pe-aici. Acum însă lumina nu e cea mai potrivită.

Jos, în căldarea Capra, lacurile Capra şi Căpriţa par două pete de cerneală, atât de intens e albastrul luciului de apă. Micul ochi de apă mai sus de Capra e sezonier, în anii secetoşi dispare repede sub soarele verii, e neobişnuit acum să persiste până în septembrie.

Din zona Acului Revolver continăm oarecum de-a coasta şi traversăm către şaua Văiuga (evident se poate merge până pe vârful Capra şi apoi în jos pe potecă, dar am dorit să scurtăm). Pe faţa sudică a muntelui Văiuga merge poteca turistică (cruce albastră) care vine din şaua Capra. Stâlpul de pe potecă marchează coborârea în căldarea Văiuga (punct albastru), drum care face legătura cu traseul spre Bâlea lac (bandă albastră), preferat de unii turişti care vin de la Bâlea şi doresc ceva mai multă linişte (faţă de urcuşul clasic prin şaua Capra).

Mai aruncăm o privire departe spre vest unde orizontul e dominat de culmea Lespezi-Călţun-Negoiu. Pare aproape dar din unghiul ăsta nu se văd toate meandrele crestei şi nici succesiunea de urcuşuri şi coborâşuri.

În căldarea Văiuga este încă umbră. Coborâm prin marea de grohotiş unde liniştea e întreruptă doar de pietrele care mai alunecă la vale. În dreapta, spre est, peretele Buteanu se ridică abrupt ca un zid de cetate. Pare inaccesibil dar probabil există trasee de alpinism.

După zona stearpă, plină de bolovani, urmează o pajişte mai prietenoasă şi ieşim la soare. Privind în faţă, spre dreapta, vedem că suntem puţin sub nivelul şeii Netedu dar avem de coborât şi de urcat până acolo.

Din vârful Văiuga se lasă spre nord un picior scurt care separă căldarea Văiuga de valea Bâlea. O dată ce depăşim acest picior de munte se deschide treptat în faţă marea căldare Bâlea.

Serpentinele şoselei sunt la fel de impresionante ca atunci când le parcurgi cu maşina. Parţial în umbră apare şi lacul Bâlea. Ceva mai jos poteca noastră (punct albastru) ia sfârşit şi începem să urcăm pe cealaltă (bandă albastră), spre şaua Netedu. Bâlea se dezvăluie treptat în toată măreţia ei... lacul, şoseaua, Piscul Bâlei şi, departe, Negoiu şi succesiunea de vârfuri de pe muchia Tunsului.

Spre şaua Netedu

Punct de belvedere însorit cu toată echipa... Marius, Moniq, Alex...

Privind în sus de unde venim, contra soarelui, vedem căldarea Văiuga mărginită la vest (dreapta) de Văiuga şi piciorul scurt nordic, iar la est de muchia Buteanu care atinge punctul cel mai înalt prin Vânătarea lui Buteanu (2.507 m).

Ajungem în Şaua Netedu. Mergând lejer, am făcut până aici mai puţin de-o oră din şaua Văiuga. Admirăm spre vest frumoasele muchii nordice, asemănătoare celei pe care ne aflăm (aşa cum vom vedea mai sus).

Din locul în care ne aflăm privind spre muchia Buteanu nu distingem prea multe amănunte de pe traseul care ne aşteaptă. Este evident însă Turnul Plecat, cea mai importantă ruptură de pantă pe parcursul muchiei care într-un final ajunge la cei 2.507 m ai vârfului Vânătarea lui Buteanu, destinaţia noastră.

La nord de Şaua Netedu se înalţă vârful Netedu (2.351 m) care este traversat de poteca ce urcă dinspre Transfăgărăşan (bandă albastră). Locurile par mai primitoare, mai puţin sălbatice decât ceea ce intuim în partea cealaltă, în amonte.

Spre est, imediat sub noi, se întinde valea Arpăşelului mărginită la est de muchia Albota, acelaşi gen de creastă ca cele care se văd mai clar spre vest, aşa cum sunt majoritatea muchiilor nordice în Făgăraş. Pe valea Arpăşelului vine o potecă (triunghi galben) din Arpaşu de Sus până aici, în şaua Netedu.

După o scurtă pauză pornim în amonte. Porţiunea iniţială a crestei, la sud de şaua Netedu, este mai domoală. Este o zonă cu aspect păşune alpină, acum, la vreme de toamnă, doar cu iarbă uscată... dar este bine că e uscat, atât aici cât mai ales mai sus. Dealtfel, nu e deloc înţelept să parcurgi creasta dacă nu e vreme bună, riscul de accidentare fiind mult mai mare dacă este ud.

Urcăm pe creasta matematică dar pe alocuri putem ocoli zonele stâncoase pe feţele de iarbă din dreapta (vest). În general faţa estică a muchiei e mai prăpăstioasă iar cea vestică ceva mai prietenoasă dar oricum cu pantă mare. Privim cu nesaţ muchiile nordice ale muntelui dar ne oprim doar în locurile unde stăm bine pe picioare.

Mergând cu soarele în faţă, ca în toate traseele pe direcţia nord-sud, prefer să fotografiez înapoi pentru că invers, având soarele în faţă, imaginile sunt de regulă nereuşite. Privim însă mereu înainte, atenţi pe unde călcăm fie că mergem pe sus, fie că ocolim prin dreapta, cum ne inspiră terenul.

Muchia e spectaculoasă ca orice creastă subţire de munte. E evident că prin stânga, spre valea Arpăşelului nu se poate ocoli. Din imagini nu reiese dar până în fundul văii sunt zeci de metri de perete stâncos abrupt. Direcţia generală e în sus (spre sud) dar cu suişuri şi coborâşuri după cum se vede în configuraţia terenului.

Pe alocuri poteca e bine bătută. Pare umblată, ceea ce nu e de mirare, cel puţin în această primă parte a muchiei, unde accesul este mai uşor, sunt doar câteva sute de metri din şaua Netedu.

În dreapta (vest) se întinde căldarea Văiuga (pe unde am coborât), apoi vârful şi muchia sa nordică, mai departe lacul şi întreaga căldare Bâlea şi celelalte locuri minunate dinspre vest, tot mai vizibile pe măsură ce urcăm.

Vedere spre nord de pe muchia Buteanu cu vârful Netedu

Pe muchia Buteanu

Până acum este o drumeţie uşoară dar cu peisaje care încântă sufletul. Fiind la înălţime, pe un picior nordic relativ la distanţă faţă de creasta principală, cuprindem cu vederea locuri îndepărtate de jur împrejur. Spre vest, vârful Văiuga pare aproape să-l atingi cu mâna întinsă.

Continuăm să urcăm dar privim mereu cu interes detaliile muntelui, mereu altele pe măsură ce se schimbă altitudinea şi perspectiva. Ce nu se schimbă este atenţia în timpul mersului, necesară constant pe pantele abrupte.

Nu te mai saturi privind...

Turnul Plecat, la 2.410 m, este o discontinuitate importantă pe creastă. Aici ocolim mai mult pe faţa din dreapta. Direcţia e oarecum evidentă, o potecuţă e destul de vizibilă… mici brâne şi treceri prin şei adânci de piatră (locuri bune pentru poze). Chiar dacă în urcare se poate înainta, în partea cealaltă zona e destul de abruptă, expusă, e greu să te asiguri şi descăţărarea e neplăcută... aşa că varianta prin dreapta e mai sigură...

Ajungem într-o zonă interesantă cu turnuleţe de piatră pe care le ocolim sau le traversăm cum pare mai accesibil. Feţele de iarbă au cam dispărut şi aici sunt feţe prăpăstioase pe ambele părţi.

O scurtă traversare mai expusă pune la încercare aderenţa bocancilor care trebuie să fie foarte bună. Trecem cu atenţie pe feţele înclinate dar totodată ne bucurăm de valurile de adrenalină pe care le simţim în corp.

O scurtă ocolire, un urcuş pe trepte de vegetaţie stabile dar cu un hău mare sub picioarele noastre şi ieşim iar sus, în creastă.

Spre est, valea Arpăşelului

Urmează o porţiune în care mergem strict pe creasta matematică indiferent de micile obstacole care sunt ici-colo. Nu se poate ocoli şi de altfel nici nu e nevoie, e doar o creastă expusă dar fără dificultăţi tehnice de vreun fel. Trebuie doar să fii atent unde calci, să nu te dezechilibrezi.

Zona frământată a Turnului Plecat a rămas în spate. Privind în urmă e clar de ce nu poţi traversa zona direct, cel puţin nu fără asigurare... asigurare care nu e chiar simplu de făcut şi nu ştiu să existe pitoane care să te ajute la un eventual rapel (poate că există dar zona pare puţin friabilă, e un risc inutil).

Mai departe traseul îşi menţine aspectul de creastă expusă cu zone de iarbă şi zone de piatră care nu pun vreo problemă la înaintare.

Fără îndoială locurile sunt fotogenice şi când Moniq şi Alex se opresc să privească depărtările încerc să surprind siluetele lor suspendate parcă la nivelul norilor… Sigur, norii sunt mai sus, dar aici la peste 2.000 m par apropiaţi de nivelul nostru.

Pe alocuri creasta pare o muchie de cuţit… Locul arată spectaculos, dificil la prima vedere, dar ştim că ce-a fost mai greu a trecut. Însă nu lăsăm jos garda, suntem atenţi la fiecare pas.

Printre pâlcurile de iarbă uscată, ici-colo, afine :-)

Întâlnim mici obstacole, creasta e totuşi accidentată chiar dacă nu e greu de parcurs. Încă nu ne relaxăm şi suntem atenţi la toate aceste treceri pentru că nu e locul unde să faci vreo greşeală.

Valea Arpăşelului se întinde în stânga noastră, spre est. Urcăm oarecum paralel cu muchia Albota şi privim cu interes profilul ei îndrăzneţ. Poate, o dată, ajungem şi noi să o urcăm. De la distanţă pare chiar mai sălbatică decât creasta pe care o parcurgem acum.

Ne apropiem de vârf aşa că distingem tot mai multe detalii din Creasta Arpăşelului care închide valea Arpăşelului către sud. Mai departe, spre est, vedem creasta principală atât cât ne permite soarele şi parcurgem cu ochii minţii locuri cunoscute... Arpaşu Mic, Arpaşu Mare, Podragu, Viştea-Moldoveanu.

Urcăm în continuare. Efortul continuă susţinut. Din nou creasta ascuţită ne pune echilibrul la încercare. Ne căţărăm şi descăţărăm cu atenţie. Sunt câteva obstacole mici dar nu trebuie să le tratăm superficial.

Suntem aproape de vârf. Aici e singurul loc unde ocolim uşor prin stânga, pe faţa estică. Pare mai bine decât pe lespezile înclinate din creastă iar prin dreapta nu pare deloc prietenos (spre deosebire de zona inferioară a muchiei unde, la nevoie, ne-am abătut pe dreapta).

Urcăm panta finală de sub vârf. În fundal creasta Arpăşelului este sub nivelul nostru, semn că ne apropiem de punctul cel mai înalt al muchiei parcurse.

În fine, pe vârf… 2.507 m. Am făcut până aici ceva mai mult de-o oră din şaua Netedu dar nici nu am simţit cum a trecut timpul. Urcuşul a fost mai solicitant în partea superioară dar tot timpul la fel de frumos.

Nu zăbovim mult pentru că deja s-au adunat nori... Pentru ziua noastră de vacanţă e devreme, avem tot timpul să ne relaxăm, să mai stăm la soare când se sparg norii, să facem poze... În faţă vârful Capra e la azvârlitură de băţ iar în fundal culmea Arpaşu Mic - Buda - Râiosu - Muşeteica abia se distinge contra soarelui.

Coborâm înapoi în şaua Văiuga, urcăm direct pe vârf, lenevim privind căldarea Bâlea şi într-un final revenim la corturi pentru o masă copioasă.

Muchia Buteanu cu vârful şi şaua Netedu la nord (stânga) şi Vânătarea lui Buteanu la sud (dreapta), timp de parcurgere 1:15-1:30 ore

Mai multe imagini:
- septembrie 2011: photos.app.goo.gl/J9y6QmM9E645sgoU8
- iunie 2017: goo.gl/photos/zJsAp8CUQudRQwPP9
- septembrie 2021: photos.app.goo.gl/mwGRdPidsfv8S6xj6

septembrie 2011 (revizuit 2024)