Homeopatia, ca ştiinţă, se bazează pe principii bine definite, formulate de Hahnemann şi urmaşii săi. Similia similibus curantur, principiul similarităţii, afirmă că o substanţă care produce un set de simptome când este administrată unui om sănătos, poate vindeca simptome asemănătoare la un bolnav dacă este folosită în doze foarte mici.
S.Hahnemann (Samuel Hahnemann) (re)descoperă principiul similarităţii atunci când face experimentul din 1790 cu scoarţa arborelui de cinchona şi-l menţionează în scris în 1806 în articolul intitulat "Medicina experimentală" publicat în "Jurnalul de medicină practică" al lui Hufeland, alături de celelalte elemente importante legate de practica homeopatică pe care le va relua amănunţit în Organon.
[ Principiul similarităţii, Similia Similibus Curantur ]
Remediile se administrează în doze infinitezimale. Astfel, substanţele din care se prepară remediile îşi pierd eventuala toxicitate şi potenţialul de a produce reacţii adverse. În plus, prin procesul specific de diluare şi dinamizare, remediile dobândesc proprietăţi curative noi, prezente doar în stare latentă în substanţa crudă şi devenite astfel manifeste.
[ Doza minimă ]
Totalitatea simptomelor şi a caracteristicilor fizice şi mental-emoţionale ale unui pacient la un moment dat alcătuiesc un tablou unic, specific lui şi diferit de al altor pacienţi. Astfel, tratamentul este individualizat. Homeopatia tratează bolnavul şi nu boala. Doi pacienţi cu acelaşi diagnostic vor primi remedii diferite funcţie de simptomele fiecăruia, incluzând aici şi caracteristici generale şi mental-emoţionale aparent fără legătură cu afecţiunea de bază, dar specifice lui, ca individ.
Tratamentul se face cu un singur remediu, cel care corespunde cel mai bine stării patologice actuale.
[ Remediul unic ]
Experimentele făcute pe voluntari (proving) s-au făcut cu fiecare remediu în parte, niciodată cu mai multe remedii în acelaşi timp şi această regulă este valabilă şi pentru tratament. Abordarea pluralistă, folosirea amestecurilor de remedii sau a mai multor remedii în acelaşi timp, nu ţine de ceea ce numim homeopatia clasică, bazată pe aceste principii clar enunţate de Hahnemann.
[ Experimentele în homeopatie ] [ Unicism şi pluralism în homeopatie ]
Homeopatia nu tratează separat problemele fizice, cele psiho-emoţionale sau mentale, ci pe toate împreună, pacientul fiind privit ca un tot unitar. Astfel, homeopatia este o terapie holistică. În plus, pacientul nu poate fi exclus din mediul în care trăieşte. Pentru a găsi remediul potrivit, medicul homeopat trebuie să afle nu numai caracterul exact al simptomelor (cu cât mai multe amănunte, cu atât mai bine) dar şi felul în care pacientul interacţioneaza cu mediul şi cu oamenii din jur.
Remediul homeopatic acţionează asupra vitalităţii pacientului stimulând mecanismele de apărare ale organismului. Dacă boala este privită ca un dezechilibru apărut la un anumit nivel al organismului, remediul caută să restabilească acest echilibru pierdut.
[ Forţa vitală ]
Vindecarea are loc dinăuntru spre afară, de la organele mai importante către cele mai puţin importante, de sus în jos. Astfel, o erupţie cutanată poate persista în timp ce afecţiunea cardiacă, pulmonară, hepatică, etc. se ameliorează. Daca erupţia de pe piele dispare dar problema internă se agravează este vorba de o supresie, boala de piele fiind "împinsă" în interiorul organismului, dar nu vindecată. Atribuită lui C.Hering (Constantine Hering), legea direcţiei vindecării este general valabilă, indiferent că este vorba de tratament homeopatic sau alt gen de tratament.
