Practica homeopatiei se bazează pe principii care, deşi enunţate cu cca 200 de ani în urmă, rămân valabile, aşa cum legile imuabile ale fizicii rămân aceleaşi indiferent că le cunoaştem şi înţelegem în totalitate sau nu. C.Hering (Constantine Hering) a fost un nume important în homeopatie în sec. XIX şi rămâne în continuare datorită aportului său la dezvoltarea acestei ştiinţe medicale.
Cele peste 70 de remedii noi introduse în materia medica şi cele 10 volume ale lucrării sale "The Guiding Symptoms of Our Materia Medica" sunt poate exemplele cele mai cunoscute ale contribuţiei lui în homeopatie.
Numele lui C.Hering este legat şi de ceea ce se numeşte "legea direcţiei vindecării" însă nu toţi autorii contemporani consideră că aceasta i se poate atribui. Se pare că dovezile istorice nu sunt concludente dar importantă este idea şi nu neapărat paternitatea ei. Legea este interesantă pentru că se poate aplica oricărei metode terapeutice. În esenţă ea stipulează că este importantă nu numai dispariţia simptomelor pacientului dar şi ordinea în care se face... pentru că nu întotdeauna simpla ameliorare / dispariţie a unor simptome înseamnă vindecare.
Pe scurt, această lege spune ca remiterea simptomelor şi vindecarea trebuie să se facă:
1. din interior către exterior, de la organele mai importante către organele mai puţin importante (pentru supravieţuirea individului). Asta înseamnă că mai întâi trebuie vindecate problemele care ţin de organele vitale interne - creier, inimă, ficat, plămâni, rinichi, etc. - şi apoi organele "periferice" ale corpului - oase, muşchi, piele, mucoase. Această "ierarhie" a organelor este importantă pentru că, de exemplu, o zonă mică de ischemie la nivelul cordului poate avea efecte devastatoare asupra pacientului pe când la nivel muscular sau cutanat poate să fie insignifiantă. Dacă un pacient are probleme cardiace şi în urma tratamentului (indiferent care ar fi acela) starea lui se îmbunătăţeşte dar dupa un timp apar simptome la nivelul articulaţiilor (poate nişte dureri reumatice) evoluţia pe ansamblu a stării lui de sănătate este favorabilă pentru că "centrul de greutate" al patologiei s-a mutat de la inima la articulaţii... de la un organ vital la un organ "mai puţin important". Sigur, contează şi intensitatea simptomelor şi gradul de invaliditate pe care îl induc pacientului pentru că o artrită reumatoidă severă poate fi mai gravă şi mai invalidantă pentru pacient decât o cardiopatie ischemică uşoară... dar ideea generală este că inima este un organ mai important pentru supravieţuirea întregului decât articulaţiile. Invers, dacă patologia avansează de la piele sau articulaţii către plămâni sau inimă, putem aprecia, pe ansamblu, că starea de sănătate a pacientului s-a deteriorat iar dacă asta se întâmplă în urma unui tratament, putem considera că efectul acestuia a fost supresiv şi nu curativ.
2. de sus în jos, ceea ce exprimă, mai mult sau mai puţin, aceeaşi idee. Acest lucru se poate aprecia cel mai evident în cazul unei erupţii cutanate şi se aplică cel mai mult acestei categorii de afecţiuni. Dacă erupţia dispare mai întâi la nivelul corpului şi capului şi persistă o perioadă la extremităţi, evoluţia este considerată corectă. Dacă însă dispare la nivelul membrelor şi apare pe piept sau pe faţă, evoluţia trebuie urmărită cu multă atenţie, aparent nefiind o direcţie bună de evoluţie a simptomelor. Evident, şi în acest caz, medicul trebuie să ţină cont şi de intensitatea simptomelor şi de ordinea iniţială în care ele au apărut (vezi pct. 3 în continuare).
3. în ordinea inversă apariţiei lor. Este indicat ca primele simptome care dispar să fie cele mai recente. Este foarte probabil ca simptomele mai vechi, poate de ani de zile, să aibă nevoie de mai mult timp pentru a fi eliminate. Vindecarea se produce astfel în ordine inversă apariţiei problemelor. Este important să înţelegem că într-un proces de vindecare este posibil ca pe parcursul tratamentului să reapară simptome din trecut (sau foarte asemănătoare lor), simptome care nu au fost vindecate cu adevărat ci doar "mascate" sau supresate într-un fel sau altul. Dacă forţa vitală reuşeşte să readucă la suprafaţă aceste simptome se consideră că direcţia în care evoluează starea pacientului este corectă. Este ca şi cum forţa vitală şi-ar "reaminti", treptat, tulburările suferite în trecut... uneori toate acestea până la momentul iniţial când, foarte probabil, a existat o cauză declanşatoare. Asta nu înseamnă că, de exemplu, dacă pacientul a avut ulcer în tinereţe, ulceraţia mucoasei gastrice reapare efectiv, dar este posibil ca nişte dureri asemănătoare să reapară pentru scurt timp. Acestea trec de la sine, este doar o reacţie temporară, o "suferinţă necesară" pentru ca organismul să poată face un pas înainte către un nivel mai bun de sănătate. În acest context, chiar dacă este neplăcut pentru pacient, este de bun augur reapariţia unor simptome vechi cum ar fi erupţii, negi, secreţii (nazale, genitale), etc. pe care pacientul le-a avut în trecut. Reapariţia lor este însoţită de ameliorarea simptomelor prezente şi a stării generale şi atunci când acest lucru se întâmplă este foarte probabil că pacientul se află pe direcţia bună în procesul de vindecare.
Indiferent că aceste afirmaţii se datorează sau nu lui Hering, ele pot fi observate în practică şi ne ajută să înţelegem cum evoluează simptomele într-un caz particular. Putem astfel aprecia dacă simpla dispariţie a unor simptome este un lucru bun sau nu. Putem, deasemenea, să înţelegem legătura de cauzalitate între evenimente îndepărtate în timp, lucru de multe ori ignorat dar poate important pentru a înţelege ce se întâmplă în prezent. Este unul din motivele pentru care interviul cu pacientul este amănunţit, presărat de multe ori cu întrebari aparent de neînţeles sau fără legătura cu problemele actuale. De fapt, tot ce ţine de pacient, trecut sau prezent, este important şi numai mergând înapoi în timp putem afla cauza de la care a pornit lanţul de evenimente care a dus la starea actuală. Dacă înţelegem cum au evoluat simptomele în timp, vom şti şi la ce ne putem aştepta pe parcursul tratamentului şi observaţiile de mai sus pot fi un ghid preţios pentru această evaluare.
