Unul din principiile de bază în homeopatie este administrarea unui singur remediu la un moment dat, remediul care corespunde cel mai bine stării patologice actuale, constituţiei pacientului, remediul similimum.

Există însă mai multe opinii referitor la acest lucru aşa că principiul remediului unic este respectat doar în (ceea ce numim) homeopatia unicistă sau homeopatia clasică... "clasică" pentru că respectă teoria şi practica bazată pe învăţăturile maeştrilor clasici ai homeopatiei. Unii medici administrează fie mai multe remedii în acelaşi timp fie combinaţii de remedii, ceea ce se înscrie în alte "curente" ale homeopatiei, homeopatia pluralistă, mai degrabă o abordare alopată care foloseşte însă remedii homeopate. Unicism versus pluralism este o dezbatere care a dat naştere multor păreri pro şi contra (vezi Unicism şi pluralism în homeopatie).

Dacă acceptăm scrierile lui Hahnemann ca punct de plecare în orice discuţie pe teme de homeopatie atunci totul devine simplu. În paragraful 273 din Organon, lucrarea fundamentală în care Hahnemann expune "doctrina" homeopatiei, autorul menţionează foarte clar că "... este de neconceput că ar putea exista cea mai mică îndoială asupra faptului dacă e mai natural şi mai raţional să se prescrie o singură substanţă simplă, cu efecte binecunoscute sau un amestec din mai multe substanţe unui pacient la un moment dat. În homeopatie, singura terapie naturală adevărată şi simplă, este absolut interzisă administrarea a două substanţe medicinale diferite în acelaşi timp".

În termenul de "substanţă simplă" Hahnemann include şi combinaţii de substanţe care există ca atare în starea lor naturală, de exemplu săruri sau esteri precum şi tincturile folosite pentru prepararea remediilor de origine vegetală (tincturi care, evident, au o compoziţie complexă). Chiar dacă în astfel de situaţii nu este vorba propriu-zis de o singură substanţă (la modul absolut) de la care se porneşte în prepararea remediului, ceea ce rezultă este un remediu cu o individualitate unică, particulară, caracteristică. În ultimă instanţă ceea ce Hahnemann vrea să spună este că nu se folosesc mai multe remedii homeopate în acelaşi timp.

Motivul este întemeiat, simplu şi logic... ceea ce se cunoaşte despre efectele remediilor, simptomele caracteristice fiecăruia în parte (colectate în lucrările de materia medica), se cunoaşte din experimentele făcute pe subiecţi sănătoşi (proving-uri) şi din datele de toxicologie (la care ulterior se adaugă şi datele clinice, observate în practică prin folosirea remediilor). Puse cap la cap, aceste informaţii formează, pentru fiecare remediu în parte, un tablou simptomatic unic, diferit de cel al unui alt remediu, cel puţin în aspectele lui particulare (întrucât, evident, există şi trăsături comune pentru mai multe remedii). Până în prezent nu s-au facut experimente cu amestecuri de remedii sau cu mai multe remedii administrate aceluiaşi individ (în acelaşi timp) aşa că practic nu cunoaştem felul în care două sau mai multe remedii interacţionează dacă sunt folosite simultan sau în preparate complexe (formule comerciale ce conţin mai multe remedii, după modelul unor preparate fitoterapeutice). În astfel de situaţii remediile pot avea acţiuni sinergice sau antagonice (sau, în cel mai fericit caz, însă puţin probabil, nu ar interacţiona între ele).

Cunoscând proprietăţile fizico-chimice ale unor substanţe, putem aprecia în ce fel ar putea ele acţiona dacă se folosesc în acelaşi timp. Nu putem spune acelaşi lucru despre remediile homeopate. Acţiunea remediului homeopatic nu este o acţiune fizică, nici chimică ci, mai degrabă, de natură informaţională / energetică, la nivelul energiei vitale care asigură legătura atât între diferitele nivele ale fiinţei umane (fizic, emoţional, mental) cât şi între organism şi mediul înconjurator.

Remediul homeopatic nu se alege funcţie de proprietăţile grosiere ale substanţei din care este preparat ci funcţie de efectele lui dinamice asupra energiei vitale a organismului. Cum se face practic acest lucru ? Prin suprapunerea (prin asemănare, similaritate) simptomelor pacientului cu cele caracteristice ale remediului (pe care le cunoaştem din experimente). Cu cât această "potrivire" este mai exactă, cu atât remediul are şanse mai mari să iniţieze procesul de vindecare. Este o problemă de rezonanţă, este principiul similarităţii (vezi Principiul similarităţii, Similia Similibus Curantur). Găsirea remediului similimum însă nu este un lucru simplu şi necesită destul de multă muncă. De aceea interviul cu pacientul durează mai mult comparativ cu o consultaţie obişnuită la medicul alopat. Cât de mult... depinde de cât de clar este tabloul simptomatic al pacientului. Este unul din motivele pentru care apare tentaţia pluralismului (administrarea mai multor remedii): dacă remediul unic este greu de găsit, este mai uşor să foloseşti mai multe remedii în speranţa că fiecare acţionează, poate, pe unele simptome fără a ţine cont că homeopatia este, totuşi, o terapie holistică şi tratează pacientul ca pe un întreg, nu pe părţi componente.

Sunt situaţii când există efecte bune chiar dacă se folsesc mai multe remedii în acelaşi timp. De ce oare ? Unul dintre ele se dovedeşte a fi cel potrivit iar celelalte, din fericire, nu interferă cu acţiunea lui. Dar ce facem pe viitor ? Care din ele este cel bun ? Şi oare folosind frecvent mai multe remedii şi combinaţii fanteziste nu apar în timp şi efecte nedorite ? Sunt întrebari la care încă nu avem un răspuns. Ştim că remediile nu au efecte adverse dar folosirea lor nejustificată timp îndelungat, face ca tabloul de ansamblu să devină confuz, fără un fir director care să conducă la o soluţie terapeutică logică şi eficientă.

De ce este totuşi necesar remediul unic ? O analogie simplă poate fi mai sugestivă decât alte explicaţii. Din multitudinea de unde radio care străbat spaţiul, un aparat este capabil să recepţioneze, pe rând, fiecare post în parte. Fiecare undă are propria energie şi informaţie care nu este transformată în sunet decât atunci când radioul este acordat corespunzător pentru respectiva lungime de undă. Numai atunci informaţia este procesată, atunci când are loc o rezonanţă între unda purtătoare de informaţie şi aparatul capabil să decodeze şi să foloseasca informaţia respectivă. La fel, un organism bolnav are nevoie la un moment dat de un anumit remediu, unul singur, cu care pe moment intră în rezonanţă, remediu capabil să aducă informaţia şi energia necesare declanşării unui proces de vindecare. Aşa cum aparatul de radio nu poate recepţiona clar mai multe posturi în acelaşi timp, tot aşa, organismul uman nu poate rezona cu mai multe remedii în acelaşi timp...