Unul din lucrurile cunoscute despre homeopatie este că se folosesc cantităţi foarte mici de substanţă activă şi că remediile sunt diluate foarte mult. Prepararea remediilor nu presupune însă doar o simplă diluţie ci un proces mai complex care include şi agitarea soluţiei de remediu, proces numit dinamizare (potenţare).
Matematicianul francez Maupertius spunea "Cantitatea de acţiune necesară pentru a produce orice schimbare este cea mai mică posibilă: cantitatea decisivă este întotdeauna minimă, infinitezimală". Cum s-a ajuns însă la acest lucru în homeopatie ?
Medicii au fost interesaţi întotdeauna nu numai de găsirea unor substanţe cu efect benefic pentru bolile cu care se confruntă oamenii dar şi de aflarea cantităţii optime ce trebuie administrată pentru a fi eficientă. Pe vremea lui Hahnemann medicamentele erau administrate în doze mari şi foarte mari astfel încât efectele secundare erau frecvente şi de multe ori agravau starea pacienţilor. Purgativele folosite în exces, emeticele, preparatele pe bază de mercur (folosite pentru sifilis), etc. erau greu de suportat de un organism şi-aşa slăbit de boală. Chiar şi Hahnemann după ce a descoperit aplicabilitatea practică a principiului similarităţii a continuat să folosească un timp medicamente în cantităţi mari. A observat însă că în multe cazuri simptomele se agravau iar în alte cazuri chiar apăreau simptome noi. În paragraful 275 din Organon el scria că "... un medicament administrat într-o doză prea mare, deşi potrivit din punct de vedere homeopatic şi fiind benefic prin natura sa, va face rău pacientului dacă este administrat în doză mare, având o acţiune prea puternică asupra forţei vitale... "
Acesta a fost motivul pentru care Hahnemann a început să folosească remediile în cantităţi tot mai mici. Fiind în acelaşi timp şi un bun chimist a experimentat diluţiile respective nu la întâmplare ci după nişte reguli stricte pentru ca tot ce făcea el să poată fi reprodus de oricine. Astfel, s-a oprit la două scale de diluţie şi anume 1:10 şi 1:100 (mult mai târziu a introdus o nouă scală de diluţie, 1:50.000). Cum a apărut şi ideea de sucusionare (agitare) a soluţiei, nu este încă bine cunoscut. Hahnemann a observat că folosind remediile astfel preparate reacţiile adverse erau, bineînţeles, tot mai reduse iar efectele curative tot mai puternice apropiindu-se de dezideratul formulat de el, de a înapoia sănătatea "rapid, blând, permanent" (Organon, paragraful 2).
Prin dinamizare, în homeopatie se pot folosi şi substanţe toxice în stare nativă de exemplu mercur (Mercurius), arsenic (Arsenicum album), plumb (Plumbum metallicum), fosfor (Phosphorus), veninuri de şerpi (Lachesis) sau păianjeni (Tarentula)... dar şi substanţe inerte, care nu produc niciun fel de reacţie ingerate de un organism sănătos cum ar fi cărbunele vegetal (Carbo vegetabilis), nisipul (dioxid de siliciu, Silicea) sau cel puţin nu în cantităţi obişnuite, de exemplu sarea de bucătărie (Natrum muriaticum). În mod similar, remediile preparate din plante au proprietăţi curative care nu se regăsesc la planta ca atare (sub formă de ceai, decoct, tinctură, etc). Acest lucru arată că în procesul de dinamizare se eliberează informaţii latente care există în substanţa respectivă dar nu sunt manifeste în niciun fel; iar ceea ce contează în homeopatie este tocmai această informaţie şi "energie" care declanşează procesul curativ.
Metaforic vorbind principiul dozei minime a fost sintetizat în aforismul lui Arndt-Schutz: "Dozele mari omoară, dozele medii paralizează, dozele mici stimulează (şi vindecă)". Dozele mici folosite în homeopatie au atras însă şi numeroase critici legate de faptul că diluţiile foarte mari practic nu mai conţin nimic din substanţa de la care se porneşte. Din punct de vedere chimic este adevărat pentru diluţii mai mari de 10-24 când se depăşeşte numărul lui Avogadro. Aceasta corespunde unei diluţii 24 pe scara decimală (1:10) sau 12 pe scara centesimală (1:100). În homeopatie însă se folosesc în mod uzual potenţe mult mai înalte. Chiar şi aşa remediile acţionează deşi, fizic vorbind, se ajunge la diluţii inimaginabil de mari, 1.000, 10.000, 100.000, etc, efectele fiind totuşi impresionante... desigur, dacă remediul este corect din punct de vedere al similarităţii !
Dozele mici folosite în homeopatie nu au reacţii adverse şi dacă remediul este corect ales, pe baza simptomelor celor mai caracteristice ale cazului, efectul lor este doar curativ. Ceea ce se poate întâmpla însă este o acutizare temporară a simptomelor prezente (aşa-numita agravare homeopatică) şi / sau o revenire a unor simptome din trecut, ambele situaţii fiind o confirmare că remediul este corect.
