Remediile homeopate se prepară din substanţe naturale: plante, minerale şi produse de origine animală. Uneori se folosesc substanţe toxice în stare naturală (fosfor, arsenic, mercur), veninuri de şerpi sau păianjeni... alteori substanţe "inerte" din punct de vedere chimic (fără vreun efect evident asupra corpului) care se elimină aşa cum se ingeră, de exemplu nisipul (dioxid de siliciu, remediul Silicea) sau cărbunele vegetal (remediul Carbo vegetabilis). Cum este posibil ca astfel de substanţe să fie utile în tratarea unor afecţiuni ?
Răspunsul este dat de metoda prin care se prepară remediile. Este un proces numit dinamizare care presupune diluarea progresivă a substanţei iniţiale într-un amestec de alcool şi apă. Scara de diluţie poate fi de 1:10 (scala decimală) sau 1:100 (scala centesimală). În cazul potenţelor LM scala este de 1:50.000. Soluţia astfel obţinută se foloseşte pentru impregnarea unor granule de lactoză (remediile propriu-zise) sau se administrează ca atare.
Din dorinţa de a evita reacţiile adverse ale medicamentelor folosite pe vremea sa, Hahnemann a încercat să folosească doze tot mai mici. A observat că ele acţionează chiar în concentraţii scăzute şi au efecte chiar dacă sunt mult diluate. Astăzi ştim că există hormoni, neurotransmiţători şi alte substanţe biologic active care acţioneaza chiar dacă sunt prezente în concentraţii foarte mici.
Însă dacă în prepararea remediilor ar fi vorba doar de o simplă diluare ar exista o limită până unde ea poate fi realizată, aceasta fiind numărul lui Avogadro. Conform legilor chimiei la o diluţie care depăşeşte numărul lui Avogadro (10 la puterea minus 24) practic nu mai există nicio moleculă din substanţa de la care s-a pornit, ci numai diluantul care s-a folosit. Asta din punct de vedere strict chimic.
În homeopatie însă se folosesc în mod curent remedii mult mai "diluate" care, din punct de vedere strict chimic n-ar trebui să aibă vreun efect, lucru departe de adevăr. Cu cât remediile sunt mai înalt dinamizate, cu atât ele au efecte tot mai variate şi profunde asupra organismelor vii.
Dinamizarea presupune ca la fiecare etapă de diluţie, soluţia să fie şi sucusionată (agitată) de un număr de până la 100 de ori (manual sau în maşini speciale). Repetând acest proces de multe ori, se pare ca amprenta informaţională şi energetică a substanţei diluate se transmite diluantului. Una din teoriile propuse a fost aceea a "memoriei apei"; se pare că apa este capabilă să stocheze informaţii într-un mod care nu poate fi explicat de fizica şi chimia clasică, prin aranjarea într-un mod specific a moleculelor de apă după anumite modele. Cert este ca în acest proces soluţia nu doar se diluează progresiv ci dobândeşte proprietăţi terapeutice noi (comparativ cu substanţa de la care se porneşte). Aşa se explică de ce remediile sunt mai eficiente decât, de exemplu, ceaiurile sau alte extracte preparate din aceleaşi plante.
Chiar dacă în prezent nu se cunoaşte în totalitate mecanismul intim prin care remediile homeopate se nasc şi actionează, eficacitatea lor este certă, dovedită de studii de laborator, fotografii Kirlian, studii clinice şi, nu în ultimul rând, de efectele benefice asupra pacienţilor.
