Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 

Dimineaţa, mult înainte de 7, dau fuga afară. E senin însă aşa că nu prevăd ceva spectaculos de pozat. Dau ocol lacului de lângă cabană. Un hotel uriaş aparent terminat (pe-afară cel puţin) cu două basculante care zac în faţă, o altă casă mare cu schele pe jumătate din suprafaţă, cabana însăşi (care arată destul de rău) şi alte semne evidente ale prezenţei omului... fac ca locul în sine să nu fie prea atractiv... lucru tot mai evident pe măsură ce soarele se ridică.

foto Marius

Încerc însă să fiu atent mai degrabă la vârfurile care încet-încet devin roşiatice. Un norişor ici-colo ar fi fost bine-venit dar aşa e scenariul pentru dimineaţa asta! Câţiva apar totuşi fugitiv şi dispar la fel de repede precum au apărut.

După o toaletă sumară de dimineaţă ne dăm întâlnire în sala de mese. "Ceva de mâncare?" întreabă Mihai, specialistul nostru în limba bulgară :-) Mai nimic, nici măcar ciorba de-aseară. Cine s-o fi terminat peste noapte? Apelăm din nou la rezervele strategice altfel ne aştepta un mic-dejun hepatic: pâine cu ceai. Cam atât putem servi. Probabil o să vină şi alte alimente acum, la început de săptămână. Până una-alta la bucătărie se pregăteşte... o nouă ciorbă de fasole... prea târziu pentru noi... Ne mulţumim cu ce-avem şi pornim la drum.

foto Marius

Până pe Musala nimic nou. Toţi am mai fost. Marea căldare de sub vârf adăposteşte 6 lacuri pe lângă care urcă poteca turistică. De la cabană sunt două variante, funcţie de partea pe care ocoleşti cele două lacuri de jos. Rămânem pe poteca pe care-am mai fost fiindcă aşa ştim că trecem mai aproape de alte două lacuri. E răcoare dar urcuşul ne încălzeşte.

foto Marius

Între timp norii s-au tot aşezat pe munte în faţa noastră aşa că de-abia mai vedem vârful. Situaţia este însă trecătoare întrucât pare să fie vânt pe sus. Primul lac îl lăsăm în dreapta noastră. Malurile sunt pline de un grohotiş masiv cum sunt şi la noi multe lacuri în Retezat şi Parâng.

foto Marius

Următorul e mai mare şi mai impresionant. Musala se reflectă în apa lacului dar pentru a cuprinde tot într-o imagine parcă e necesar un obiectiv super-angular. Momentan lipseşte :-( Din fericire memoria personală are suficient spaţiu de stocare iar ochiul este suficient de bun pentru a capta imagini de calitate! Cele din aparatul foto sunt doar ajutătoare... pentru a readuce la viaţă formele şi culorile din memorie.

foto Marius

Nu se vede nimeni. Bulgarii din camera vecină de la cabană au plecat ceva mai devreme dar ei sunt într-o tură dus-întors pentru că nu aveau bagaje la ei. Poteca ne conduce în serpentine uşoare printr-o mare de bolovani. Undeva în dreapta se mai ghiceşte un lac pe care-l vedem mai de la distanţă. Câte-un petec de zăpadă ici-colo. Banuim că sunt reminiscenţe ale iernii. Chiar dacă săptămâna trecută a nins pe Musala, nu pare să fie zăpadă proaspătă. Soarele de august e totuşi puternic.

foto Marius

Curând se vede acoperişul metalic al refugiului Ledenoto Ezero, pe malul lacului cu acelaşi nume (Lacul Îngheţat), se pare cel mai înalt lac din Balcani, 2.709 m. Căldarea care-l adăposteşte e plină de grohotiş, la fel malurile lacului. E un loc plăcut de popas, chiar sub vârful (Musala) care se înalţă peste 200 m mai sus. La refugiu se găsesc sucuri, dulciuri şi snack-uri, nu mâncare. Ştiam şi nu ne bazam c-am fi găsit altceva aici. Având 30 de locuri de cazare (la prici se pare) e un loc ideal de înoptat pentru o fugă pe vârf la apus sau la răsărit. Deasemenea, iarna trebuie să fie superb. Apă de băut se poate servi... din lac. E amenajat un "izvor", din pârâul emergent, ascuns sub limbile de grohotiş, chiar în potecă, la 5 minute înainte de a ajunge la refugiu. Chiar dacă apa din lacuri rămâne ca o ultimă soluţie, acum trebuie să ne mulţumim cu ce avem!

Am făcut până aici ceva mai mult de o oră dar fiind soare ne propunem o pauză. Scoatem harta şi studiem ce urmează după vârf dar nu putem aprecia foarte exact; sperăm că la staţia meteo de pe vârf o să aflăm amănunte despre distanţele dintre cabanele următoare.

foto Marius

Poteca urcă spre vârf în serpentine scurte care te duc repede în sus. Se vede că e bătută de multă lume. Pe alocuri baraje mici de piatră împiedică drumul să se erodeze prea mult. Sub noi, lacul devine tot mai fotogenic, clar conturat în căldarea plină de bolovani.

foto Marius

Privind către căldarea de unde venim, lacurile îşi dezvăluie mai exact formele armonioase. Se vede şi cabana şi drumul dintre cabană şi Yastrebets (punctul terminus al gondolei din Borovets). Curând poteca ne duce către muchia pe care au rămas stâlpi zdraveni cu resturi de cabluri groase şi care, bănuim, marchează traseul de iarnă. Toată căldarea pe care am străbătut-o se întinde acum la picioarele noastre şi doar pâcla împiedică vederea să pătrundă până hăt-departe. Către dreapta se întind munţi cât vezi cu ochii dar, evident, habar n-avem la ce ne uităm :-)

foto Marius

foto Marius

De la Ledenoto ezero facem cam 30 de minute până sus. Musala, 2.925 m. Piramida de piatră de pe vârf este locul tocmai bun pentru poze. Mihai are şi-un tricolor la el aşa că avem şi culorile noastre alături de ale bulgarilor sus, pe vârf. A ieşit şi soarele între timp; timing-ul a fost perfect. Suntem în punctul cel mai înalt din Balcani aşa că privirea nu este îngrădită de nimic în nicio direcţie. Privim în tăcere şi ne minunăm. Nu putem identifica prea exact ce-avem în jur chiar dacă avem harta la îndemână. Anul trecut când am ajuns pe vârf de-abia am avut timp să aruncăm o privire de jur-împrejur că s-a acoperit imediat. Acum munţii şi cerul albastru punctat de nori albi ne răsfaţă cu o privelişte de neuitat.

Alături de vechea staţie meteo de pe vârf mai este o clădire modernă, metalică de unde se-aude un bâzâit continuu. Unul din tinerii care lucrează acolo înţelege ceva în engleză dar nu cunoaşte muntele aşa că ne serveşte doar ca interpret. Cunoscător pare să fie un bulgar de la staţia veche dar care ne răspunde în doi peri. Văzând că suntem români e deranjat de faptul că nu vrem să vorbim în ruseşte cu ei! Neam prost aş putea spune aşa că nu punem bază prea mare pe ce spune el (deşi era cât de cât corect).

foto Marius

Ştim şi noi că până la următoarea cabană, Granchar, avem 3-4 ore de mers. Asta ar însemna, per total, o zi relativ scurtă de mers. Dacă adăugăm însă următoarea cabană care ne interesează, lângă lacul Ribni Ezero, ar putea fi prea mult pentru o zi... sau, din nou, prea puţin pentru următoarea zi. O (relativă) dilemă...

foto Marius

De pe Musala n-ai ce să faci. În orice direcţie te îndrepţi, trebuie să cobori. Poteca noastră, marcată ici-colo cu bandă roşie, ne conduce către sud şi începem să coborâm în zig-zag-uri scurte. Privind înapoi şi fiind aproape de el, vârful n-are o alură aşa de impresionantă. Privim totuşi mai mult înainte, pe-aici n-a mai fost niciunul dintre noi.

Ceva mai jos întâlnim un grup de 3 bulgari care veneau de la Granchar. "Cam cât ar fi până acolo?" "Vreo 3 ore" zice cel bătrân iar cel tânăr ne traduce. Asta-i bine, ne gândim noi. "Mai departe până la Ribni Ezero?" "Alte 3-4 ore" Aici însă se cam înşeală; e prea generos în apreciere (după cum aveam să aflăm). "La Granchar e mâncare?" "Sigur" Nu ştiu dacă întrebarea în sine sau feţele noastre exprimă ceva... dar primim un pachet de napolitane pe care e greu să-l refuzăm. Să fie primit! Uite că sunt şi bulgari de treabă şi putem afla una-alta chiar dacă pe jumătate prin semne!

foto Marius

Continuăm coborârea până într-o şa unde ne oprim să degustăm napolitanele cu cacao primite. Bune. În stânga se conturează o vale mare unde se ghicesc două lacuri, Maritsa, care se continuă cu pârâul cu acelaşi nume. Nu le vedem însă prea bine întrucât poteca merge în continuare de-a coasta pe faţa cealaltă a vârfului din faţă, Malak Bliznak. Poteca în general nu ţine creasta matematică, aşa cum se întâmplă şi în munţii noştri, ci în general ocoleşte vârfurile când pe o faţă când pe cealaltă. În multe locuri însă stâlpii de marcaj urmează creasta, probabil ca variantă de iarnă.

foto Marius

În dreapta o altă vale imensă. Unul din râurile importante care izvorăsc din masiv, Beli Iskar, este zăgăzuit şi lacul cu acelaşi nume acoperă fundul văii, aşa cum vom vedea imediat... vale pe care, fără să ştim încă, va trebui să o ocolim în totalitate în drumul nostru spre sud. Creasta de dincolo de vale se menţine şi ea, constant, la peste 2.500 m, dominată de Golyam Skakavets (2.706 m).

foto Marius

Am coborât peste 300 m diferenţă de nivel. Vârful din faţă se înalţă la peste 2.700 m. Malak Bliznak este urmat curând de un frate geamăn, Golyam Bliznak pe care-l ocolim pe faţa cealaltă. Cu ocazia asta admirăm partea de creastă din stânga noastră, Mariski-Manco... dar lacurile (Maritsa) mai puţin...

Ne intersectăm cu o pereche de bulgari cu un copil. Estimările lor sunt mult mai pesimiste în ceea ce priveşte distanţa până la cabană dar acum ce-o fi o fi...

foto Marius

Traversăm... coborâm... urcăm... până într-o altă şa de unde se dezvăluie privirii lacul de acumulare de pe firul lui Beli Iskar. Acum vedem mai clar cum creasta pe care ne aflăm şi care ne conduce către sud ocoleşte această vale. Fără să ştim încă va trebui să ajungem tocmai în partea cealaltă a văii, după un ocol pe care privirea abia dacă îl cuprinde. Deocamdată însă ne bucurăm de ceea ce vedem.

foto Marius

Către stânga se desprinde o altă potecă ce pare că merge către şaua Zavrachitsa (conform hărţii), o altă răspântie de drumuri, în inima Rilei de est. Ocolind vârful din stânga (Mariski), noi continuăm pe banda roşie şi curând întâlnim un izvor. Este chiar în potecă şi e bine-venit. Prima sursă de apă pe creastă, la circa 2 ore distanţă de Musala. Apă rece, minunată, mult mai bună decât cea din rezervele noastre făcute la Ledenoto.

foto Marius

Mergem mai departe. Drumul ne duce înainte fără denivelări majore până când, în faţa noastră se conturează o şa foarte adâncă. Din şa, spre dreapta, un drum coboară la lacul de acumulare. Spre stânga, o căldare cu un lac şi o cabană. Granchar. Coborâm printre tufe mari de jnepeni. Ajungem în şa în circa o oră de la izvor, în total cam 3 ore de pe vârf (Musala). Aici ne-ar fi plăcut să găsim un stâlp cu informaţii aşa cum ar fi normal (!) măcar în răspântiile importante. N-ai să vezi aşa ceva în Rila. Nici nu e nimeni pe care să-l întrebăm aşa că pornim spre cabană.

Ceva mai jos, o pereche de păstori. Nu ne înţelegem cu ei. Văcuţele nici atât nu pot răspunde la întrebările noastre. La cabană, un grup măricel de bulgari la picnic. "Cam cât ar fi până la Ribni Ezero?" O singură fată rupe ceva pe engleză. "4-6 ore... " dar nu e sigură şi nici ceilalţi nu prea au habar. Cu femeia de la bucătărie nu vorbim decât limbajul semnelor. Părerea ei însă bate spre 6 ore...

foto Marius

Deocamdată mâncăm o ciorbă (de fasole, bineînţeles) dacă tot am venit până aici şi ne mai gândim. Mai studiem harta şi încercăm să aproximăm distanţele ştiind măcar cât am făcut până aici. 5-6 ore pare realist... ca să nu spunem optimist... Dacă rămânem aici, e cam devreme deşi e aproape 4 după-amiază. Dacă facem bucata asta mâine, până la Ribni Ezero, vom fi nevoiţi să ne rezumăm doar la atât pentru că în continuare ar fi prea mult... Lăsăm dilema în grija Monicăi. Să hotărască ea. Noi totuşi avem picioare mai lungi :-) Hotărâm totuşi, de comun acord ca să nu existe discuţii ulterioare, să plecăm. Dacă ajungem pe întuneric avem lanterne. Să ne rătăcim, puţin probabil.

O decizie proastă este totuşi mai bună decât o stare de indecizie sau discuţii interminabile. Măcar suntem toţi de acord. Cu forţele împrospătate de masa de prânz urcăm înapoi în şa. Tot acest ocol la cabană ne-a luat cam o oră, timp preţios dar măcar am mâncat ceva. Dacă ştiam de la început cât mai avem de mers puteam să renunţăm la ciorbă şi ne continuam drumul. Hotărâm totuşi să-l lăsăm deoparte pe "dacă"...

Pe cât de mult am coborât în această şa, pe atât avem de urcat în partea cealaltă. Adică mult. Undeva în jnepeni ne întâlnim cu un bulgar care, fără să ştie dilema noastră, vrea să ne încurajeze. Ar fi doar vreo 4 ore de mers. Bine-ar fi... Oricum, ne vedem de drum. Ajungem suficient de sus ca să apreciem mai bine, privind în urmă, cât de mult am mers până aici.

foto Marius

Lacul cu cabana rămân în stânga noastră şi curând ne luăm la revedere de la ele. Mie nu-mi pare rău. Nu prea mi-a plăcut cabana. Destul de ponosită ca de altfel cam toate cabanele din Rila. Se vede că sunt din vremuri străvechi, probabil dintr-o perioadă când excursiile la munte erau, poate, o sarcină de partid şi era nevoie ca oamenii muncii să fie cumva distraşi de la alte gânduri în timpul liber. Asta nu înseamnă că era ceva rău. Din păcate însă, timpul şi-a lăsat amprenta asupra construcţiilor care ar avea nevoie de reparaţii capitale. Însă şi la noi sunt cabane care sunt în aceeaşi situaţie... aici parcă ceva mai mult...

foto Marius

foto Marius

Gândindu-mă la soarta cabanelor ajungem curând într-o poiană largă, un loc minunat pentru cort, mai ales că este şi apă. Poteca traversează un pârâu pe jumătate ascuns de o limbă de grohotiş pe care trecătorii au înălţat numeroase momâi. Departe, în spatele nostru, Musala ne urmăreşte precum ochiul lui Sauron :-) N-ai unde să te ascunzi de privirea lui. Poate doar în cort... dar n-avem...

Mergem înainte. Bucata asta de drum are un aspect pastoral. Traversăm, aproape pe linie de cotă, culmi domoale. O păşune alpină unde nu se-aude decât ocazional clinchetul unor văcuţe din vale. Nu e nimic dificil doar că e cam lung.

foto Marius

Undeva, departe, pare că valea pe marginea căreia am tot mers se închide şi ea la un moment dat. Bănuim că în zona aceea ar cam fi destinaţia noastră. Mai e ceva de ocolit până acolo. Soarele coboară tot mai mult şi razele lui se filtrează prin stratul de nori dinspre apus în perdele de lumină. Ne bucurăm, atât cât putem, de apusul care se apropie cu paşi repezi.

foto Marius

Continuăm să mergem către soare-apune. Nu e timp de admirat şi meditat deşi la asta te îndeamnă sfârşitul de zi.

foto Marius

Undeva în stânga, departe către sud-est, se ghicesc culmile Pirin-ului. Mai departe, gândul mai degrabă decât privirea, ajunge până în Grecia. Continuăm totuşi să privim în faţă întrebându-ne cât mai avem de mers până să vedem marele lac, Ribni Ezero.

Culmea înierbată se termină la un moment dat şi se conturează în faţa noastră o porţiune ceva mai sălbatică, mai stâncoasă. Lumina este deja destul de palidă, suficientă însă ca să ne continuăm drumul. Inevitabil, gândul că poate era mai bine să fi rămas la Granchar îşi face loc din când în când din străfundul subconştientului. Totuşi, după bucata asta de creastă se vede o şa de unde sperăm să vedem lacul.

Ajungem în şa dar nu distingem nimic nici în stânga, nici în dreapta. De fapt nu prea mai vedem nimic. E puţin trecut de 9 seara şi abia mai vedem cărarea pe unde mergem aşa că... luăm o pauză! Ronţăim ceva dulce, mai bem o gură de apă, ne îmbrăcăm căci răcoarea se simte binişor pe braţele transpirate şi mai examinăm harta la lumina frontalelor. N-avem însă cum să apreciem cât mai avem de mers. În faţă se continuă o creastă care urcă spre un vârf; nu pare o direcţie bună deşi se văd clar nişte stâlpi de marcaj dar am văzut până aici că poteca de obicei evită astfel de urcuşuri. Spre dreapta, deşi în întunericul care s-a lăsat deja nu se ghiceşte decât un hău negru, se mai ghiceşte poteca şi ceva mai încolo nişte semne... şi momâi... Atunci aşa trebuie să fie. Sunt aproape sigur că n-am trecut de lac şi de cabană, sunt prea mari ca să nu le fi văzut şi, conform hărţii, trebuie să fie chiar în drumul nostru. "Dacă poteca nu se lasă undeva către stânga si nu vedem lacul în stânga noastră la un moment dat, dau foc la hartă" gândesc eu cu voce tare.

foto Marius

La lumina frontalelor coborâm printr-un labirint de bolovani şi grohotiş. Coborâm mult. Noroc că semnele sunt dese, la fel momâile aşa că nimerim corect toate serpentinele. Pe nesimţite poteca urmează faţa muntelui de-a coasta şi e clar că drumul ocoleşte vârful înalt care rămâne în stânga noastră. Deocamdată harta răsuflă uşurată în rucsac :-) La lumina pâlpitoare a stelelor urmăm poteca. Urmează un urcuş scurt. Luna ne mai îmbărbătează puţin de-acolo, de sus. Ne-am consolat cu ideea că o să ajungem târziu... numai să ajungem... Ultimul urcuş ne poartă către o şa largă care ne permite să vedem dincolo. Un lac foarte întins. Ăsta trebuie să fie Ribno Ezero. Suntem în şaua Kanarski. De data asta harta a scăpat de răzbunare :-) Poteca era desenată corect numai nu am avut cum să apreciem exact distanţa.

Le fac semne colegilor de suferinţă că mai avem puţin. Avem de coborât o faţă abruptă către lac pe serpentine largi. La coada lacului vedem şi lumini la cabană. Optimismul ne încălzeşte din nou corpul. Lacul trebuie să fie splendid dar acum, către ora 10 seara, e doar o pată întunecată care se măreşte treptat pe măsură ce pierdem din altitudine. Se văd chiar şi oameni în lumina din faţa cabanei. Cu siguranţă şi ei au văzut luminiţele care coboară spre ei.

Ajungem la cabană şi ne oprim direct în sala de mese. Ne ia în primire un tânăr care vorbeşte bine engleza. Slavă Domnului! Măcar să nu mai dăm atât din mâini c-am dat destul din picioare până aici! E trecut bine de ora 10 aşa că am făcut vreo 6 ore, e-adevărat mers încet dar aproape fără pauze. Tânărul bulgar e de părere că am făcut aproape drumul a două zile de drumeţie (venind tocmai de la Musala) aşa că mâine ar fi bine să stăm să ne odihnim. Dar ce, suntem în vacanţă să ne odihnim?

În sala de mese, veselie mare. Un grup mare de bulgari petrec de zor. Sper să mai găsim şi noi măcar nişte ciorbă. Mai este. De pui! Cu fasolea ne-am făcut plinul deocamdată. Aşteptăm cam mult ciorba. Sper că nu acum se jumuleşte puiul la bucătărie! Ca să treacă mai uşor timpul ne hidratăm cu puţină bere. Merge cu câteva feliuţe de babic din rezervele strategice! Şi ciorba se dovedeşte reuşită în cele din urmă. Lichidul cald reuşeşte să disipeze ultimele gânduri de îngrijorare ale serii şi ne pregătim să vedem cum e cu cazarea. "Pot să vă ofer aici, în cabană sau afară la bungalouri o cameră doar pentru voi" spune amicul bulgar. Întrucât la cabană veselia se poate prelungi în noapte preferăm să stăm puţin mai retraşi.

Bungalou sună mai exotic decât este în realitate. Nişte căsuţe cu pereţi din placaj subţire. Înăuntru e cam ca afară dar ce mai contează. Primim şi aşternuturi şi lăsăm în schimb 15 leva de persoană. Mihai chiar se bagă singur într-o cameră alături de noi. E totuşi un pas înainte faţă de Musala... chiar dacă nu cu mult. După o toaletă sumară de seară ne pregătim să ne băgăm în pat. Cu atenţie însă pentru că plasa metalică ce ţine loc de somieră are o elasticitate îngrijorătoare. Dacă-ţi iei puţin avânt rişti să ajungi până la podea! După adrenalina ultimelor ore somnul nu vine atât de uşor dar, în cele din urmă, oboseala îşi spune cuvântul. Am încheiat o zi plină, suntem "în grafic", şi, în plus, am câştigat o excursie gratuită a doua zi până la Maliovitsa!

Mai multe imagini aici.


A- A A+

Atenţie

Unele trasee montane descrise pe site sau prezente în albumele foto pot prezenta un risc important de accidentare gravă. Parcurgerea lor necesită o minimă pregătire tehnică prealabilă şi experienţă în mersul pe munte. Traseele montane pot suferi modificări în timp şi pot fi diferite faţă de cum sunt ele prezentate aici; autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere dacă informațiile nu sunt exacte sau de actualitate. Folosirea oricăror informații prezentate aici se face integral pe propria răspundere. Autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a informaţiilor prezentate pe site.

Afișări articole
1091346