Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 

A doua zi dimineaţă pământul era acoperit cu un strat subţire de zăpadă care însă a dispărut repede sub soarele puternic. De seara ma hotărâsem să urc pe Kyanjin Ri (4.773 m) deşi Tsergo Ri (4.984 m) era mult mai tentant. Însă distanţa mult mai mare, vremea schimbătoare, orientarea poate mai dificilă, faptul că eram singur... au înclinat balanţa. Am urcat printr-o viroagă care se vedea de jos, pe o potecă şerpuită drapată cu zăpadă. De partea cealaltă a văii se vede tot mai bine Naya Kangri şi Ganja La. E plăcut să urci dimineaţa pe răcoare. Soarele însă este foarte puternic şi nici nu se pune problema să nu porţi ochelari şi, eventual, ceva pe cap. După circa o oră şi jumătate am ajuns pe o creastă care coboară înspre est din Kyanjin Ri. De-aici panorama este impresionantă. Se vede tot amfiteatrul delimitat de Langtang Lirung, Kimshun, Yansa Tsenji, Kyanjin Ri şi gheţarii care cad de pe pantele munţilor.

Mai departe, către est, se vede Tsergo Ri şi Yala Peak (5.500 m); acesta din urma poate fi urcat din Kyanjin Gompa dar sunt necesare 2 zile şi, evident, cort şi mâncare pentru o noapte petrecută sus... poate altă dată. Este o excursie ce merita facută dacă ai timp şi pe cineva care cunoaşte drumul (sau măcar o hartă bună) căci pentru vârfurile sub 6.000 m nu ai nevoie de un permis special sau de vreo taxă suplimentară şi, slavă Domnului, sunt destule în jur.

După pozele de rigoare am urcat puţin spre dreapta, către est. Creasta este destul de expusă, pe ambii versanţi şi la un moment dat devine prea accidentată pentru o simplă plimbare de unul singur. Am lăsat acolo, în punctul cel mai înalt, îmi place să cred aproape de 5.000 m, una din eşarfele de mătase (kata) pe care le-am luat din Kathmandu şi-am făcut cale întoarsă. Am mai zăbovit mai jos, pe creastă, făcând o pauză de dulciuri. Este un loc din care nu prea-ţi vine să pleci ! Dar am pornit în partea cealaltă către Kyanjin Ri. Movile de pietre şi un "catarg" de lemn cu steaguri de rugăciune şi kata marchează vârful. În vale se vede foarte clar "patul" şerpuit al gheţarului şi nu poţi decât să te minunezi de forţa gheţii care a modelat roca dura. O altă pauză de poze şi de admirat peisajul. De jur-împrejur, mai aproape sau mai departe, vârfuri înzăpezite care strălucesc în soare, efectiv nu ştii încotro să priveşti mai întâi ! Este deja ora prânzului şi fâşii de nori încep să-şi facă apariţia peste creste. La început firave, încet-încet s-au transformat în forme masive şi compacte care acoperă vârfurile şi aduc umbra în vale. Se pare că este scenariul fiecărei zile. Aşa că, vrând-nevrând, a trebuit să cobor. Ceva mai jos mai este un vârf secundar pe aceasta creastă care se vede de jos din Kyanjin Gompa. Şi el este marcat cu steaguri decolorate de soare şi ploaie dar care flutură vesele în vânt.

Toata plimbarea a durat cam 6 ore dar nici nu mi-am dat seama cum a trecut timpul. După-masa mi-am rezervat timp să zac puţin la soarele care se mai vedea prin spărturile din nori... la urma urmelor sunt în vacanţă ! Pe bolovanii uriaşi aduşi de gheţari şi ape se poate face bouldering dacă n-ai cu ce altceva să-ţi consumi energia. Soarele n-a mai ieşit până seara aşa că la un moment dat m-am retras la un foc mic (deşi am insistat să nu ardă prea multe lemne doar pentru un singur client) şi m-am delectat un ceaiuri calde şi propriile notiţe. Noaptea a fulguit uşor cam tot timpul.

În cameră a fost chiar mai frig decât noaptea trecută aşa că m-am băgat repede în sac şi cu fes pe cap deşi nu-mi prea place asta. Chiar şi-aşa m-a cam durut capul, într-un mod destul de ciudat, oasele capului, bănuiesc că de frig. Şi-am şi tusit zdravăn. Dar ce contează când dimineaţa te trezeşte un soare superb care te invită la drum ! Ultima zi petrecută integral aici. M-am gândit că cel mai bine este să explorez valea în amonte. Într-o zi se poate merge dus-întors până în Langshisha Kharka, un punct destul de aproape de partea finală a văii. Dacă mergi cu cortul şi proviziile aferente se poate explora mai mult zona, inclusiv gheţarii de-acolo şi ceva vârfuri... poate altă dată... Până atunci mi-am propus ca măcar să citesc cartea lui Tilman.

Aşa că mi-am pregătit rucsacul şi-am plecat. Poteca este destul de clară, pe malul nordic, puţin de urcat. După ce-am trecut de un pârâu ce venea din stânga şi care avea o albie foarte interesantă, plină cu pietre albe, şlefuite de apă, am intrat pe o porţiune cam mlăştinoasă. Noroc că dimineaţa totul este îngheţat. Este de fapt o mică pistă de aerodrom care însă nu cred că mai este practicabilă. La capătul celălalt al "pistei", nişte momâi de piatră, prilej pentru o scurtă pauză de fotografii. În spate, valea străjuită de Naya Kangri şi cele două vârfuri Langtang cu câteva firişoare de nori ce veneau de jos. Câţiva iaci pasc liniştiţi, parcă toată lumea e a lor ! Au o blană foarte neagră ce străluceşte în soare şi coarne mari şi divergente, altfel zici că sunt nişte vaci mai mari. Mai departe am mai întâlnit nişte căluţi şi cam astea au fost toate vietăţile, în afară de păsărele, pe care le-am auzit toată ziua. După vre-o oră şi jumătate, nişte colibe de piatră, kharka, de fapt doar nişte pereţi din pietre cu rogojini deasupra, folosite ocazional de păstori, acum goale.

Treptat valea se orientează către nord-est şi încep să se vadă alte vârfuri, Langshisha Ri (6.319 m) şi Penthang Karpo Ri (Domme Blanc, 6.830 m). Gang Chhenpo practic nu se mai vede fiind mascat de picioarele puternice care coboară din el către vale, aceasta îngustându-se; la fel Tsergo Ri. Râul pe alocuri se împarte în mai multe braţe. Parţial este îngheţat dar se vede apa care curge pe sub gheaţă. Pământul este şi el îngheţat, pe alocuri acoperit cu petice de zăpadă dar temperatura este placută căci soarele îşi face datoria. Peretele "nordic" al văii este mult mai abrupt, chiar cu porţiuni verticale şi complet lipsit de zăpadă căci soarele îl bate toata ziua. În câteva locuri am văzut, mai sus, pe o creastă secundară, steaguri de rugăciune bătute de vânt, pete de culoare pe cenuşiul stâncii.

La un moment dat valea pare blocată de o mare movilă de pământ. Conform hărţii am dedus că este morena gheţarului Shalbachum, acesta însă nefiind vizibil de aici. Este situat în valea dintre creasta ce vine dinspre Yansa Tsenji ce se continuă cu Yala Peak şi o alta creastă mai estică cu vârfurile Morimoto (6.750 m) şi Kyungka Ri (6.979 m). Vestea bună este că sunt foarte aproape de Langshisha Kharka, ce-ar trebui să fie dincolo de morenă. Langshisha Ri şi Domme Blanc se văd superb de-aici, cel de-al doilea meritându-şi din plin numele; este acoperit de o platoşă de gheaţă şi zăpadă care-ţi ia ochii. Poteca urcă şerpuind pe morena dincolo de care valea se deschide iar destul de larg. Undeva jos este Langshisha Kharka dar n-am mai coborât până acolo fiindcă oricum nu aveam timp să merg mai departe şi de jos nu s-ar fi văzut mai bine decât aici.

Valea se termină în "fund de sac", creasta care o mărgineşte către nord-est fiind chiar graniţa cu Tibetul. Dincolo de aceasta se află Shisha Pangma (Gosainthan, Lăcaşul Zeilor, 8.013 m), cel mai mic dintre optmiari, nu foarte departe dar din păcate invizibil din acest unghi ! În fundul văii, deşi nu pot vedea de-aici, trebuie să fie doi gheţari, Langtang către nord şi Langshisha către sud. Între timp cerul s-a mai acoperit dar am reuşit însă să văd cam tot ce se putea vedea. Ar trebui să petreci aici câteva zile să explorezi zona pe îndelete ! Am lăsat încă o kata pe o momâie lângă potecă, am mâncat puţin şi m-am întors căci cerul, înspre vale nu arată prea bine. Norii au urcat încet-încet iar soarele a început să fie mai zgârcit cu lumina şi căldura. Până aici am făcut cam 4 ore din Kyanjin Gompa. Înapoi cam 3 ore dar mi s-a părut mai lung şi oricum, mai neplăcut căci a început un vânt destul de puternic şi o ninsoare uşoară. Tot coborând, a început să fie şi ceaţă şi vizibilitatea a scăzut destul de mult. Noroc că poteca este clară şi tot timpul pe malul nordic aşa că, teoretic, nu e nicio problema. Teoretic spun pentru că în zona aerodromului nu vedeai la 50 m, tocmai unde era teren plat fara urmă de potecă. Am cam bâjbâit prin ninsoare. În cel mai rău caz puteam să cobor până la apă şi-apoi să urc înapoi către Kyanjin Gompa, perspectivă care totuşi nu este cea mai fericită. Dar după emoţiile de rigoare am regăsit poteca prin tatonări sus-jos. Acasă, la căldurică, ninsoarea pare mai frumoasă ! Toată seara a fost ceaţă, a nins uşor şi a bătut vântul.

Minivacanţa mea aici sus s-a terminat aşa că a doua zi am pornit pe drumul de întoarcere. Ca de obicei, dimineaţa vreme frumoasă, zăpada s-a topit repede dar norii s-au strâns mai devreme, mai ales că mergeam în întâmpinarea lor, în vale. După o amplă privire de jur-împrejur am plecat, cu regretul că n-am putut sta mai mult dar şi cu bucuria c-am mai vazut o mică parte din Himalaya... Până-n Langtang (sat) am făcut cam două ore mergând încet. Aici, complet înnorat, cum de altfel a fost tot drumul de întoarcere, numai că n-a plouat. După o pauză de ceai am plecat mai departe şi după o oră şi jumătate am fost în Ghora Tabela. Ar cam fi fost timpul pentru o gustare dar timpul, stând a ploaie, nu prea m-a îmbiat. Apoi aceeaşi pădure de rododendroni năpădiţi de muşchi, licheni şi ferigi... în Riverside Lodge am făcut o pauză, am mâncat un porridge de tsampa şi m-am încălzit puţin la foc dar n-am rămas pentru noapte. Pe drum m-am mai intersectat cu porteri ce duceau diverse provizii în Langtang şi scânduri uriaşe pentru construcţii. Pe mine mă durea spatele numai când mă uitam la ei cât puteau să care, mai ales scândurile acelea imense de 3-4 m lungime ! Am coborât până-n Lama Hotel unde am ajuns după încă o oră pe o vreme foarte mohorâtă. Dacă aşa o fi şi sus, înseamnă ca am avut noroc de o vreme bună zilele astea. Nu se vede nimic deşi la urcare aici am avut primul contact vizual mai de aproape cu Langtang I şi II. De apă caldă nici vorba, că dacă nu e soare instalaţiile solare sunt doar de decor... Aşa că am pierdut ceva timp admirând bolovanii uriaşi peste care Langtang Khola facea spume în drumul său către vale. Seara s-a scurs în sala de mese, cu caietul în faţă încercând să-mi ordonez gândurile.

A urmat o zi uşoară, până-n Syabru. Cerul a fost acoperit tot timpul, dar n-a plouat. În partea inferioară a văii foarte umed, mai ales în pădure. Urcuşul final până-n sat, de care pomeneam cu câteva zile în urmă, a fost pe măsură, poate şi din cauza lipsei entuziasmului legat de întoarcerea acasă. De-abia aici am reuşit să fac o baie mai serioasă. Spre după-masă a început să plouă, mărunt dar susţinut. A fost însă cald, chiar şi noaptea, spre deosebire de gerul din nopţile precedente. Abia acum mi-am dat seama că drumul de întoarcere se putea face, cu puţin efort, doar în două zile (câştigând astfel o zi în plus de stat sus), în loc de trei cum mi-am planificat eu... de ţinut minte pentru data viitoare, dacă va fi vreodată. Cred că e mai rentabil să cobori în Syabrubesi şi să iei de-acolo autobuzul. Drumul prin Syabru merită poate la urcuş pentru "încălzire" şi pentru priveliştea spre Ganesh Himal... dacă vremea e frumoasă. La întoarcere, dacă nu mergi de exemplu spre Sing Gompa din Syabru, n-are nici un rost să mai pierzi încă o zi pe-aici. Dar dacă tot am revenit pe-aici mi-am luat nişte traiste ţărăneşti de-aici ca amintire !

În ultima zi, drumul până-n Dunche. Cerul tot acoperit. Având timp, am admirat mai mult rododendronii înfloriţi. Un roşu atât de viu ! Ultimii 6 km pe şosea total neinteresanţi. Dunche, acelaşi... ce să se schimbe în câteva zile ? Seara de-abia s-au mai spart puţin norii. A doua zi dimineaţă, la prima oră, faimosul autobuz. Chiar la urcare, apucând rucsacul doar de o parte mi s-a rupt o cataramă care n-am observat că ar fi dat semne de slăbiciune. Noroc că s-a întâmplat la sfârşit ! După 8 ore cu autobuzul, înapoi în Kathmandu, obosit, murdar, transpirat... Fuga acasă pentru un duş autentic, micile plăceri ale vieţii... Toată călătoria a fost ca un vis frumos... cum va fi data viitoare ?

februarie 2000


Comentarii   

0 # Anka 21-10-2013 16:47
Materialul nu este datat si nu are fotografii. Pacat.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
0 # Marius 29-10-2013 10:10
E din aceeaşi perioada ca celelalte două povestiri, aşa cum am menţionat chiar la începutul articolului (2000). Fotografiile sunt doar pe film, n-am nimic scanat.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
A- A A+

Atenţie

Unele trasee montane descrise pe site sau prezente în albumele foto pot prezenta un risc important de accidentare gravă. Parcurgerea lor necesită o minimă pregătire tehnică prealabilă şi experienţă în mersul pe munte. Traseele montane pot suferi modificări în timp şi pot fi diferite faţă de cum sunt ele prezentate aici; autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere dacă informațiile nu sunt exacte sau de actualitate. Folosirea oricăror informații prezentate aici se face integral pe propria răspundere. Autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a informaţiilor prezentate pe site.

Afișări articole
1091367