Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 

Părintele homeopatiei, Samuel Hahnemann, a fost un medic cu o gândire originală care a devansat mult lumea medicală de la începutul sec. XIX, o personalitate controversată, uneori mai greu de înţeles chiar şi pentru noi, astăzi, la peste 200 de ani de la naşterea homeopatiei.

Hahnemann a fost un excentric şi viaţa lui agitată reflectă foarte bine turbulenţele pe care le-a produs în lumea medicală cu teoriile sale asupra bolilor şi tratamentului lor. Pentru a înţelege motivele care l-au dus pe Hahnemann la stabilirea unor noi concepte privind boala şi sănătatea precum şi metodele de vindecare trebuie să înţelegem contextul, mai mult sau mai puţin ştiinţific, al anilor de la sfârşitul sec. XVIII şi începutul sec. XIX în care se afla lumea medicală. Aceşti ani se aflau la cumpăna dintre gândirea medicală medievală şi cea modernă care lua naştere pe baza noilor achiziţii din domeniul fizicii, chimiei, biologiei.

Samuel Christian Hahnemann s-a născut la Meissen, în sud-estul Germaniei, pe data de 10 aprilie 1755, puţin înainte de miezul nopţii. A fost înregistrat însă în registrul bisericii din Meissen abia a doua zi, pe 11 aprilie. Această dată a fost considerată ca cea reală de unii homeopaţi ceea ce a dat naştere la unele controverse privind aniversarea zilei de naştere a Maestrului !

Tatăl lui Hahnemann era meşteşugar în domeniul porţelanului iar familia sa era destul de săracă ceea ce a creat unele greutăţi privind instruirea tânărului Samuel la şcoală. El s-a dovedit a fi un copil precoce iar tatăl său, intuind capacitatea lui mentală, a încercat de timpuriu să-i educe capacităţile latente. Obişnuia să-l închidă pe Samuel în cameră pentru a face "exerciţii de gândire", dându-i să rezolve diferite probleme. Probabil că şi acest lucru a contribuit la faptul că la 12 ani Hahnemann stăpânea foarte bine limba greacă şi chiar o preda colegilor săi la cererea profesorilor. De altfel el va învăţa mai multe limbi spunând că dacă găsea o carte pe care vroia neapărat să o citească învăţa mai întâi limba respectivă, fără să apeleze la eventualele traduceri !

În 1775 Hahnemann intră la Universitatea din Leipzig. Din cauza problemelor financiare este nevoit să se autoîntreţină prin predare şi traduceri (ştia acum 8 limbi). Nemulţumit de învăţământul medical din Leipzig, pleacă la Viena în anul următor dar înainte de a-şi termina studiile aici pleacă la Hermannstadt (Sibiu) pentru un post de bibliotecar şi medic de familie oferit de guvernatorul Transilvaniei, baronul von Brukenthal.

Samuel Hahnemann

Hahnemann îşi termină studiile de medicină la Universitatea din Erlangen absolvind în august 1779. Anul următor practică medicina la Hettstadt dar e foarte dezamăgit de metodele pe care era nevoit să le folosească, în special sângerarea. Practică frecventă în evul mediu, sângerarea a fost susţinută şi popularizată de către Broussais şi aspru criticată de Hahnemann (vezi nota 66 - § 60 şi nota 74 - § 74 din Organon). Sângerarea, prin incizie sau folosind lipitori, înfometarea, băile călduţe nu făceau decât să slăbească treptat forţele pacientului care practic nu mai avea putere să exprime simptomele bolii. Când acestea reapăreau, o nouă sângerare îl reducea din nou la tăcere până când, epuizat, nu mai putea protesta cu nimic împotriva tratamentului. Astfel, încetul cu încetul, omul era sortit morţii şi culmea, anturajul era parcă hipnotizat şi privea moartea sa cu resemnare din moment ce medicul se luptase atât de mult cu boala nemiloasă ! Medicii practicau acest mod facil de tratament nu numai din lipsa unui sistem coerent dar şi pentru că era simplu şi îi scutea să gândească, "cea mai grea munca sub soare" (nota 66 Organon). În aceste condiţii Hahnemann considera că adepţii sângerării au făcut mai multe victime printre pacienţi decât Napoleon în bătăliile sale ! Părerea lui Hahnemann este cu totul îndreptăţită dacă ne amintim de câteva personalităţi care au decedat în urma sângerărilor: împăratul Leopold al II-lea al Austriei şi fiul său Francisc I, Goethe, Raphael, Lordul Byron, Contele Cavour (om de stat italian), George Washington.

Hahnenann se mută la Dassau unde începe să fie interesat mai îndeaproape de chimie, perioada respectivă fiind plină de inovaţii în domeniu: teoria flogistică a arderii începea să fie dezaprobată, noi gaze începuseră să fie identificate, la fel compoziţia aerului iar teoria atomică începea să se impună. Curând Hahnemann devine cunoscut pentru lucrările sale în domeniul medicinei şi chimiei.

De asemenea el a fost preocupat şi de Filosofia Naturii * probabil încă din perioada studenţiei. Deşi nu face referiri exacte la aceasta în scrierile sale, e foarte probabil că viziunea sa religioasă şi metafizică asupra lumii are rădăcini şi în Filosofia Naturii. Minimalizarea revelaţiei în concepţia reprezentanţilor acestei şcoli face ca ea sa fie mai degrabă păgână decât creştină deşi Divinul e considerat ca fiind baza întregii manifestări. Hahnemann, deşi un om foarte religios, considerându-se doar un instrument în mâna Divinului având rolul de a vindeca oamenii suferinzi, cu greu poate fi însă privit ca un creştin. Religia sa se mărgineşte la credinţa şi devoţiunea faţă de Tatăl Ceresc. De altfel căutările lui religioase şi-au găsit suportul în Francmasonerie al cărei adept devine, se pare, de pe vremea când lucra la Sibiu.

[* Filosofia Naturii - concepţie filosofică speculativă despre natură întâlnită în antichitate (şcoala din Milet, Anaxagora, Empedocle, Democrit), apoi ca parte integrantă a unor sisteme filosofice din sec. XVI-XIX şi mai ales din perioada Renaşterii (Bruno, Telesio, Paracelsus) precum şi în filosofia clasică germană. Scopul era conturarea unui tablou general al naturii prin observaţie şi experiment, gândire şi intuiţie mai degrabă decât prin revelaţie. Lipsa unor cunoştinţe ştiinţifice a fost completată de speculaţii abstracte din care au rezultat însă şi idei remarcabile cum ar fi ipoteza lui Oken despre carbon ca bază a materiei vii. Ultimii reprezentanţi de seamă au fost Schelling, Hegel şi Oken. Treptat descoperirile sec. XIX fac ca această teorie speculativă despre natură să se perimeze; ulterior ştiinţele naturii se vor ocupa de studiul fenomenelor naturale. ]


În 1782 Hahnemann se căsătoreşte cu Johanna Kuchler, fiica unui famacist. Un an mai târziu, se naşte primul lor copil. În 1785, la Dresden, abandonează complet practica medicală şi se ocupă numai de traduceri. Îşi continuă însă cercetările în domeniul chimiei şi publică o lucrare în care vorbeşte de recunoaşterea vinului contrafăcut cu plumb. Într-o scrisoare adresată unui prieten Hahnemann spunea:

"Era o tortură pentru mine să înaintez mereu în obscuritate atunci când aveam de tratat un bolnav şi să prescriu, conform uneia sau altei ipoteze medicale, substanţe care nu-şi aveau locul în materia medica decât graţie unor teorii arbitrare... Astfel, după căsătoria mea, am renunţat la practica medicinei pentru a nu mai risca vătămarea oamenilor şi m-am orientat exclusiv către chimie şi lucrările de literatură (dar am devenit tată şi boli grave ameninţau viaţa copiilor mei mult-iubiţi)... "

Cu altă ocazie Hahnemann scria:

"Medicina ca o artă de a salva viaţa şi a restaura sănătatea este, în starea sa actuală, complet nesatisfăcătoare; în cele mai abile mâini ea este sterilă şi incapabilă să îndeplinească promisiunile teoriilor sale. Eu consider că medicina, aparent înalt ştiinţifică în teoriile sale, este în practică mai mult decât o aplicare empirică şi de rutină a măsurilor terapeutice despre care nu ştim nici efectele sigure, nici legile care determină alegerea lor. Nu voi rămâne în continuare ataşat de o artă pe care înţelegerea şi conştiinţa mea o condamnă ca insuficientă şi dăunătoare."

Patru ani mai târziu se mută în Leipzig; familia sa avea număra 6 membri şi se confrunta cu mari probleme financiare, unul din motivele pentru care, între anii 1789-1805, călătoreşte prin multe locuri din Germania de est. Deşi Hahnemann renunţase să practice medicina avea multe idei în acest domeniu. Teoriile medicale ale timpului erau bazate pe simple analogii mecanice şi hidraulice în vederea explicării fiziologiei umane iar bolile erau clasificate în termeni de tonicitate-relaxare conform teoriei "dinamismului organic" a lui Hoffman. Stahl vorbea despre teoria animistă conform căreia sufletul vital este cel care menţine sănătatea.

Teoria vitalistă introdusă de reprezentanţii şcolii de la Montpellier considera că organismul posedă o "forţă vitală", o energie specific umană responsabilă de toate activităţile fiziologice din corp. Astfel de teorii ale sec. XVIII nu au reuşit însă să promoveze nişte metode terapeutice eficiente iar cantităţile mari de droguri folosite, frecvent în amestecuri, purgaţia excesivă, sângerarea nu ofereau alinare pacienţilor. Hahnemann era împotriva acestor metode şi în lipsa unor mijloace corespunzătoare de tratament el recomanda o alimentaţie echilibrată, exerciţiile fizice şi aerul curat. A combătut de asemenea metodele brutale de tratare a bolnavilor psihici recomandând blândeţea şi răbdarea. În 1792 are ocazia să pună în practică aceste idei, la Georgenthal, unde este invitat de ducele Ernst von Sachsen-Gotha care-i pune la dispoziţie o parte dintr-un castel pentru a organiza un azil. Doar un singur pacient a beneficiat de ajutorul său, un ministru pe nume Klockenbring. Despre tratamentul folosit nu se cunosc date. Pacientul a fost recuperat temporar dar 2 ani mai târziu a făcut o recădere şi a murit. În cele din urma Hahnemann a plecat, probabil în urma unor neînţelegeri cu ducele, nereuşind decât să-şi câştige renumele de excentric. Când şeriful din Georgenthal era întrebat câţi pacienţi a avut Hahnemann în azilul lui răspundea: "Doar unul, el însuşi !".

1790 este anul în care Hahnemann face primul experiment pe propria lui persoană, experiment care l-a condus la descoperirea (sau mai corect redescoperirea dar cu punerea sa într-o nouă lumină) a principiului similarităţii. Ideea i-a venit când traducea Materia Medica a lui Cullen, profesor de medicină la Universitatea din Edinburg. În lucrarea sa, Cullen consacra 20 de pagini indicaţiilor terapeutice ale scoarţei arborelui de Cincona (din care mai târziu se va izola chinina) şi considera că succesul acesteia în tratamentul malariei se datora faptului că substanţa este amară ! Explicaţia nu l-a satisfăcut pe Hahnemann ci l-a determinat să o testeze pe el însuşi pentru a vedea ce efecte are; el povesteşte:

"Am luat, pentru a face experienţa, de două ori pe zi, 4 drahme ** de China. Picioarele, extremităţile degetelor etc. au devenit curând reci. Mă simţeam slăbit şi somnolent; în continuare inima a început să aibă palpitaţii şi pulsul a devenit dur, o anxietate intolerabilă, tremurături şi o slăbiciune a tuturor membrelor au apărut. Apoi bătăi în cap, roşeaţa obrajilor, sete, pe scurt toate simptomele caracteristice febrei intermitente şi-au făcut apariţia unul după altul exceptând frisonul particular al accesului de febră. Pe scurt, chiar şi acele simptome care apar de obicei şi sunt caracteristice cum ar fi obnubilarea, rigiditatea membrelor dar mai ales acea senzaţie penibilă de amorţeală părând a avea sediul la nivelul periostului tuturor oaselor din corp, toate aceste simptome au aparut. Aceste paroxisme au durat în jur de 2-3 ore şi nu s-au repetat decât când am mai luat o nouă doză, nu altfel. În final m-am regăsit într-o bună stare de sănătate."

[ ** 1 drahmă = 4 grame ]

Astfel, în mintea lui Hahnemann a încolţit ideea că o substanţă capabilă să producă anumite simptome la un individ sănătos poate eradica simptomele similare ale unui individ suferind. Ceea ce nu este altceva decât principiul de baza al homeopatiei, "Similia Similibus Curantur". O altă consecinţă importantă a acestei întâmplări este realizarea necesităţii de a face experimente pe subiecţi umani sănătoşi, omul fiind de fapt beneficiarul oricarei terapii.

Urmează ani lungi de experimente şi căutari şi de-abia în 1796 Hahnemann publică o lucrare mai degrabă teoretică neavând încă posibilitatea de a testa tratamentul pe bolnavi. Procedura sistematică de a testa efectele unor substanţe pe indivizi sănătoşi şi de a înregistra simptomele care apar a primit numele de "proving" (din engleză "to prove" = a demonstra şi germană "Prufung" = a testa, a investiga). Primele proving-uri au fost realizate de Hahnemann, familia şi prietenii săi. El însuşi a testat aproape o sută de substanţe până la sfârşitul vieţii aceasta neavând nicidecum efecte negative asupra sănătăţii ci ajutându-l, probabil, să-şi păstreze luciditatea mentală până în ultimele clipe; de altfel ultima ediţie, a şasea, a "Organon"-ului a definitivat-o în ultimii ani ai vieţii.


În 1805 Hahnemann se stabileşte la Torgau unde stă aproape 7 ani. Se pare că aici a început să practice medicina conform sistemului său. Situaţia financiară ameliorându-se, el s-a putut concentra mai mult asupra propriilor scrieri. Apar mai multe articole, cel mai important fiind cel din 1806 intitulat "Medicina experimentală" publicat în "Jurnalul de medicină practică" editat de Hufeland. Acesta era un medic renumit şi, deşi nu a împărtăşit ideile lui Hahnemann, a fost interesat de ele. Ideile principale ale acestui articol oferă deja o idee generală despre principiile şi practica homeopatiei:

- medicamentele trebuie alese numai în funcţie de simptomele pacientului;
- efectele medicamentelor pot fi cunoscute doar prin experimente pe oameni sănătoşi altfel nu se pot distinge simptomele bolii de cele ale remediului respectiv;
- alegerea remediului trebuie facută funcţie de principiul similarităţii;
- doza administrată este unică şi dintr-un singur remediu;
- dozele administrate sunt mici pentru a evita agravările;
- repetarea dozei se face funcţie de evoluţia simptomelor pacientului.

Punerea în practică a acestor principii, atât de diferite de cele ale medicinei ortodoxe ale acelui timp, i-au adus faima lui Hahnemann. În 1799 el publicase deja istoria unui caz de scarlatină tratat cu Belladonna. După exemplul său mai mulţi medici germani au folosit acest remediu în scop profilactic şi curativ; din 3747 de pacienţi menţionaţi într-un articol doar 91 au decedat. În 1812 în timpul razboiului cu Rusia, Hahnemann a tratat 180 cazuri de febră tifoidă din care unul singur a murit. În 1831 propune folosirea camforului contra epidemiei de holeră care a bântuit Europa de est. Unul din elevii săi din Leipzig a tratat 150 de cazuri având doar 6 decese în timp ce din 1500 de pacienţi trataţi alopatic au murit 821. Acestea sunt doar cateva exemple care-l îndreptăţesc pe Cleave să scrie în "Enciclopedia biografică a doctorilor şi chirurgilor homeopaţi" în 1873 despre Hahnemann:

"Şi-a petrecut întreaga viaţă, după vârsta de 45 de ani, într-o extremă dăruire de sine, cedând totul, refuzându-şi totul pentru cauza umanităţii... Unii doctori îşi otrăvesc pacienţii prin experimente în interesul ştiinţei, dar Hahnemann s-a otrăvit pe sine pentru a-şi perfecta sistemul pe care îl promova. A lăsat înregistrarea a nu mai puţin de 106 substanţe pe care le-a experimentat pe el însuşi".

Anii petrecuţi la Torgau au fost prolifici pentru Hahnemann. A publicat o carte de farmacologie în care descrie 27 de remedii al căror proving a fost realizat de el şi elevii săi apropiaţi. Dintre acestea, Aconitum, Arnica, Belladonna, Chamomilla, Nux-vomica, Pulsatilla (printre altele) sunt şi astăzi larg folosite de homeopaţi. În 1810 Hahnemann publică "Organonul vindecării raţionale" care mai târziu va primi titlul "Organonul artei de a vindeca". Aici este expusă esenţa doctrinei homeopate în 291 de paragrafe. De-a lungul anilor Hahnemann a îmbunătăţit textul scriind în total 6 ediţii ale lucrării; ultima a fost publicată mult timp după moartea sa, în anul 1922, astfel că marii homeopaţi ai sec. XIX nu au avut acces la ea. Interesul stârnit în rândul medicilor de Organon nu a fost foarte mare, atenţia generală fiind captată de războaiele lui Napoleon din acea vreme.

Tot războiul a fost şi cauza pentru care Hahnenann se mută la Leipzig în 1811. Aici încearcă să fondeze un institut de studiu al homeopatiei pentru absolvenţii facultăţilor de medicină. Nimeni însă nu se înscrie astfel încât Hahnemann se mulţumeşte doar să predea nişte cursuri la universitate. Un astfel de pretendent trebuia să susţină o lucrare despre tema cursului în cauza pentru a se stabili dacă este de interes general pentru studenţi sau nu. Cu un tact neobişnuit pentru el Hahnemann a reuşit să evite subiectul discutabil al homeopatiei şi să prezinte o lucrare mai mult de botanică despre remediul Veratrum album. Nu a avut însă succes cu aceste cursuri, mare parte din studenţi fiind interesaţi mai mult de "spectacolul" oferit de Hahnemann. Cu un aspect foarte impunător, îmbrăcat în haine demodate, se aşeza ceremonios la catedră, îşi dregea glasul şi începea să citească paragrafe din Organon. Treptat, se aprindea tot mai mult în comentariile sale şi sfârşea inevitabil prin a critica aspru metodele medicinei ortodoxe şi pe cei care le practicau. Puţini au fost studenţii cu adevărat devotaţi, la aceasta contribuind şi opoziţia permanentă a celorlalţi profesori faţă de teoriile lui Hahnemann.

Timpul petrecut la Leipzig a fost fructuos din alt punct de vedere şi anume acela al proving-urilor. Hahnemann personal a condus cu stricteţe efectuarea lor şi s-a ocupat de înregistrarea simptomelor. Iniţial el a folosit tincturi ale remediilor solubile şi prima diluţie decimală pentru cele insolubile (pe care le considera devenind solubile prin triturare şi sucusionare). Subiecţii trebuiau să ia remediul până la apariţia primelor simptome şi apoi să le noteze cu atenţie în succesiunea în care apăreau.

Aceste date au fost cumulate de Hahnemann în "Materia Medica Pura" care a fost publicată în 6 volume între anii 1811 - 1821. La aceste date experimentale s-au adăugat cele de toxicologie şi de supradozări medicamentoase consemnate în literatura medicală. Totuşi, Materia Medica Pura era greu de utilizat de către practicieni căci Hahnemann a înregistrat simptomele conform unei scheme anatomice de concepţie proprie, informaţiile fiind greu de pus cap la cap pentru a forma un întreg. Cu toate acestea, proving-urile lui Hahnemann constituie o serioasă încercare de investigare ştiinţifică a acţiunii drogurilor asupra omului, pe nedrept desconsiderată de istoria medicinei care-l recunoaşte pe Claude Bernard (care nici măcar nu se născuse la data când Hahnemann a publicat Materia Medica Pura !) drept fondatorul medicinei experimentale. Fără a diminua cu nimic meritul lui Bernard în ceea ce priveste înţelegerea fiziologiei umane, n-ar trebui trecută cu vederea această contribuţie a lui Hahnemann în domeniul experimentelor medicale !

Succesul pe care Hahnemann l-a avut în tratarea bolnavilor i-a atras ostilitatea nu numai din partea medicilor dar şi a farmaciştilor care-şi vedeau practica ameninţată din moment ce medicii homeopaţi îşi preparau singuri remediile. Exista o lege a farmaciilor, cu scopul de a proteja bolnavii de şarlatani, conform căreia reţetele eliberate de medici erau verificate de farmacişti. Doar ei aveau dreptul de a elibera medicamente, rolul lor fiind în acest context la fel de important ca acela al medicilor. Criticile către Hahnemann au mai diminuat când prinţul Schwarzenberg, eroul luptei de la Leipzig împotriva lui Napoleon, a venit special să fie tratat homeopatic. Din nefericire însă, după o perioadă de ameliorare evidentă a stării de sănătate, prinţul a murit iar Hahnemann a trebuit să părăsească oraşul.

Ducele de Anhalt Kothen îi oferă postul de medic al curţii sale în 1821. Deşi rămas singur, departe de discipolii săi din Leipzig, Hahnemann continuă să lucreze şi să-şi perfecţioneze metoda de lucru. El devine cunoscut în toată Europa şi pacienţi din multe ţări apelează acum la el. Aici el publică ediţiile a doua şi a treia din Materia Medica Pura şi următoarele patru ediţii din Organon. În 1827 îi anunţă pe doi din discipolii săi mai vechi, Staph şi Gross, că a descoperit cauza bolilor cronice şi mai multe remedii ce pot fi folosite în acest scop. Aceste date el le publică în "Bolile cronice", lucrare în 5 volume ce va determina mari controverse. Conflictul cu practicanţii medicinei ortodoxe se adâncea treptat şi probabil ar fi putut fi atenuat dacă Hahnemann n-ar fi fost atât de încăpăţânat, excentric şi independent. Nici chiar cu discipolii săi nu s-a purtat mereu cu bunavoinţă. Când Gross a pierdut un copil i-a scris lui Hahnemann că în unele cazuri homeopatia nu se dovedeşte eficientă sau oricum nu e suficientă; pentru aceste afirmaţii Hahnemann nu l-a iertat niciodată. El spunea că aceia care se abat de la linia trasată de el în noul domeniu al vindecării câtuşi de puţin la stânga sau la dreapta sunt nişte trădători şi preferă să nu mai aibă de-a face cu ei.

Samuel Hahnemann

În 1830 când Hahnemann avea 75 de ani soţia lui moare dar asta nu înseamnă că aventura vieţii lui s-a încheiat aici. Patru ani mai târziu apare în viaţa lui Marie Melanie d'Hervilly, o franţuzoaică de 35 de ani care apelează la Hahnemann pentru o consultaţie. Cunoscută în cele mai bune cercuri sociale şi intelectuale din Franţa şi adeptă a mişcării feministe, Melanie probabil a produs o impresie deosebită asupra lui Hahnemann şi reciproc. Rezultatul a fost căsătoria lor în ianuarie 1835, doar la 3 luni după ce s-au cunoscut, bun prilej pentru inamicii lui Hahnemann să-l ironizeze. În luna iunie pleacă la Paris împreună cu noua lui soţie unde este bine primit, homeopatia fiind deja cunoscută bine aici. Practică aici şi continuă să scrie dând dovadă de o energie uriaşa în ciuda celor aproape 80 de ani ai săi; uneori era chemat la căpătâiul pacienţilor chiar la ore târzii ale nopţii. Melanie se dovedeste un bun elev şi îşi însuşeşte principiile homeopatiei de la maestrul şi soţul ei devenind şi ea o bună practiciană.

Hahnemann se stinge din viaţă la 2 iulie 1843 în vârstă de 88 de ani în deplinătatea facultăţilor mentale. El dealtfel a lucrat până în ultimele zile ale vieţii când a definitivat ediţia a 6-a a Organon-ului în care prezintă o nouă modalitate de preparare şi administrare a remediilor, potenţele LM. De-abia în 1922 Haehl, biograful lui Hahnemann, intră în posesia acestei ultime ediţii şi o publică (însă potenţele LM intră în uzul curent mult mai târziu). Hahnemann a fost înmormântat la Paris.


Nota bene

Informaţiile despre homeopatie prezente pe site au rol informativ general şi nu se raportează la cazuri particulare. Ele nu sunt în mod obligatoriu atotcuprinzătoare, detaliate sau permanent actualizate. Ele nu pot să înlocuiască sfatul calificat al unui medic homeopat în cadrul unei consultaţii şi nu sunt destinate auto-tratamentului.

Afișări articole
990615