James Tyler Kent a fost cel care a influenţat cel mai mult homeopatia la cumpăna dintre sec XIX şi XX. Practic astăzi termenul de homeopatie clasică aproape se suprapune peste cel de homeopatie kentiană deoarece Kent a preluat ideile lui Hahnemann şi le-a dus mai departe în acelaşi spirit non-materialist.

James Tyler Kent (1849-1916)

Kent s-a născut pe 31 martie 1849 în Woodhul, New York. A studiat la Madison University, Bellevue Medical College şi în 1874, la 25 de ani, a absolvit Eclectic Medical Institute în Cincinnati având cunoştinţe de alopatie, homeopatie, naturopatie şi chiropractică. În acelaşi an s-a căsătorit, s-a stabilit în St. Louis şi a început practica medicală. În 1876 a devenit profesor de anatomie la colegiul din oraş. A fost puţin interesat de homeopatie până în 1878 când soţia lui, grav bolnavă, n-a putut fi salvată decât de un homeopat, un oarecare doctor Phelan.

A început să studieze şi a devenit un adept convins al homeopatiei.

Între anii 1881-1888 a fost profesor de anatomie şi apoi şi de chirurgie la Colegiul de Homeopatie din Missouri. În 1883 a început să predea materia medica la acelaşi colegiu. Între anii 1889-1899 a activat la Şcoala de Homeopatie din Philadelphia. În 1900 a devenit decan la Colegiul Homeopatic Hahnemann din Chicago iar între anii 1908-1911 a fost preşedinte al Colegiului Homeopatic Hering format prin unirea tuturor colegiilor din Chicago.

A doua lui soţie, Clara-Louise, a fost şi ea interesată de homeopatie şi l-a ajutat la realizarea celor trei importante lucrări ale sale: Lectures on Homeopathic Philosophy, Lectures on Homeopathic Materia Medica, Repertory to the Homeopathic Materia Medica.

În Lectures on Homeopathic Philosophy, care în timp a devenit o lucrare clasică despre filosofia homeopată, el comentează pe larg unele din aforismele din Organon ediţia a V-a, ultima la care el a avut acces. Stilul său este uneori agresiv referitor la cei care nu aplică homeopatia în spirit hahnemannian, tratând mai mult simptomatic.

Reacţiile posibile după remediu sunt prezentate în detaliu, la fel şi conduita corespunzătoare la controalele care urmează după prima consultaţie homeopată. Kent considera agravarea homeopată foarte importantă, chiar dacă neplăcută uneori pentru pacient, ca o dovadă clară că remediul acţionează.

Kent a fost un adept convins al teoriei despre forţă vitală şi celelalte aspecte metafizice. El considera că homeopatia se bazează pe o ordine divină care de altfel guvernează întreaga manifestare, bolile rezultând tocmai din încălcarea acesteia. Psora este privită nu numai ca o afectare fizică dar şi morală a întregii omeniri. Ea este rădăcina întregului rău şi de asemenea şi a celorlalte două miasme principale. Psora însăşi se naşte dintr-o perturbare apărută la cel mai intim nivel al gândirii, voinţei şi acţiunii (cele trei funcţii ale minţii după Emanuel Swedenborg care se pare că a influenţat gândirea multor homeopaţi, după părerea lui Anthony Campbell, aceştia găsind în swedenborgianism suportul religios şi metafizic necesar extinderii teoriei lui Hahnemann).

Astfel, Kent pune un mare accent pe simptomele mental-emoţionale ale pacienţilor ca fiind definitorii pentru găsirea remediului corect, atât în situaţii acute cât şi cronice. De aceea capitolul rezervat mentalului este primul din Repertoar şi, relativ, amplu faţă de alte capitole. Repertoarul rămâne un instrument nepreţuit pe care Kent l-a lăsat posterităţii. Este folosit şi în prezent, cu corecţiile de rigoare. Lucrarea lui Kent a stat la baza multora din repertoriile moderne care încă păstrează împărţirea pe capitole aşa cum a fost gândită de Kent şi precum şi modalitatea de listare a simptomelor.

Vindecarea trebuie să aibă loc din centru către periferie pentru că "centrul" (voinţa, înţelegerea / gândirea şi memoria) este esenţial pentru fiinţa umană. Dacă nu se întâmplă aşa, Kent considera că remediul este greşit şi trebuie antidotat şi prescris ulterior remediul corect.

În ceea ce priveşte practica efectivă Kent a fost adeptul potenţelor mari, 1.000 (M), 10.000 (10 M), 100.000 (CM), chiar 1.000.000 (MM) dar a folosit şi potenţe mai mici, 30 şi 200, în special în situaţiile neclare şi pentru a evita o agravare importantă a simptomelor. El considera că remediul trebuie administrat crecător ca potenţă o dată ce doza anterioară nu mai avea efect, potenţele fiind administrate în ordinea enunţată anterior.

Nu putem cunoaşte părerea lui vis-a-vis de ultima ediţie a Organon-ului (publicată după moartea sa) şi potenţele LM folosite de Hahnemann în ultimii ani de viaţă, mai ales în contextul în care Kent a influenţat atât de mult practica în homeopatie.

O contribuţie importantă a avut-o în realizarea Materiei Medica. A făcut proving pentru mai multe remedii descrise în New Remedies, Clinical Cases, Lesser Writings, Aphorisms and Precepts.

Kent a dat multor remedii o personalitate, prezentând patogenezia aridă a remediilor şi în special aspectele mentale oarecum teatral şi făcând astfel informaţia mult mai accesibilă studenţilor. Introduce şi multe observaţii clinice ceea ce îl situează exact la polul opus comparativ cu Richard Hughes din Anglia, adeptul unei rigori crescute privind întocmirea Materiei Medica.

S-a stins din viaţă din viaţă la 67 de ani, pe 5 iunie 1916 în Sunnyside Orchard, Montana. Kentianismul s-a răspândit în întreaga lume în special prin intermediul şcolii engleze. Margaret Tyler, John Weir, Gibson Miller sunt doar câţiva din cei care, practicând homeopatia clasică, au reuşit să se impună în faţa adepţilor lui Hughes, promovând ideile lui Kent.