Homeopatia este o formă holistică de medicină care tratează omul ca un întreg, dpdv mental, emoţional şi fizic, integrat în mediul familial, social şi natural.
Homeopatia ia în considerare simptomele caracteristice și constituția generală a pacientului iar tratamentul este personalizat, adaptat fiecăruia în parte.
Remediile homeopate sunt derivate din surse naturale (minerale, plante, animale) şi sunt acceptate ca sigure, neinvazive şi fără efecte secundare semnificative.
Homeopatia se bazează pe principii simple şi clare, enunţate de Samuel Hahnemann şi discipolii săi, confirmate în practică de peste două secole.
Homeopatia se poate folosi ca tratament de sine stătător sau complementar, alături de tratamentul alopatic sau alte forme de terapie.
Tratamentul homeopatic este sigur şi eficient pentru pacienţi de orice vârstă, de la sugari şi copii până la adulţi şi seniorii familiei.
William Boericke este un nume de referinţă în şcoala americană de homeopatie dar contribuţia lui în acest domeniu nu se limitează la zona unde a trăit şi practicat homeopatia. Renumele şi opera lui sunt cunoscute în întreaga lume.
Sugarul îşi manifestă curiozitatea privind fix şi zâmbind la cei din jur, explorând tot ceea ce prinde în mână. Când este bolnav poate fi foarte iritabil, plângând dacă are febră mare, rash sau diaree.
Constantine Hering, nume de referinţă în istoria homeopatiei în America, s-a născut pe 1 ianuarie 1800 în Oschatz, Saxonia.
Arnica montana este unul din remediile care n-ar trebui sa lipsească din casă. Arnica (potbal de munte, carul zânelor, carul pădurilor) este o plantă din familia Compositae, de circa 30-50 cm înălţime, cu flori galbene care se deschid în iunie-iulie. După cum îi spune şi numele, creşte mai ales la munte. Tinctura care se foloseşte pentru prepararea potenţelor homeopatice, se prepară din planta proaspătă, întreagă.
Rădăcină de Carapichea ipecacuanha
(ip)
(Materia Medica, W.Boericke)
Principala acțiune este asupra ramurilor nervului pneumogastric, producând iritații spasmodice la nivelul pieptului și stomacului. Dependenţă de opiacee. Trăsăturile importante la Ipecacuanha sunt greața persistentă și vărsăturile, principalele simptome ale remediului. Indicat după alimente indigeste, stafide, prăjituri etc. Indicat mai ales pentru copii și adulți grași, care sunt firavi și răcesc uşor; în vreme caldă, umedă. Afecțiuni spasmodice. Hemoragii abundente cu sânge de culoare roșu aprins.
Timothy Field Allen s-a născut în Westminster, Vermont, la 24 aprilie 1837. A studiat la Amherst College, Massachusetts (1858) şi New York University (1861) de unde şi-a luat licenţa în medicină.
Worm-seed
(cina)
(Materia Medica, W.Boericke)
Este un remediu folosit frecvent la copii (mari, graşi, rozalii, scrofuloşi), pentru multe afecţiuni care au legătură cu iritaţia intestinală, de exemplu parazitozele intestinale şi simptomele însoţitoare. Stare de nervozitate, apetit schimbător, scrâşnet al dinţilor, chiar convulsii, cu ţipete şi smucituri violente ale mâinilor şi picioarelor. Pacientul este înfometat, supărat, urâcios, vrea să fie legănat. Durerile (apar) ca nişte şocuri. Piele sensibilă la atingere.
Bugle-weed
(lycps-v)
(Materia Medica, W.Boericke)
Scade tensiunea arterială, reduce frecvenţa cardiacă şi măreşte considerabil durata sistolei. Hemoragii pasive (Adrenalinum 6x). Remediu cardiac. Util în guşa exoftalmică şi hemoragiile hemoroidale. Indicat în bolile însoţite de o activitate tumultuoasă a cordului, cu mai multă sau mai puţină durere. Hemoptizie în bolile valvulare cronice. Util în guşa toxică înainte de intervenţia chirurgicală, 5 picături din tinctura-mamă (Beebe).