Luis Trenker a rămas în istorie ca unul dintre cei mai tehnici și carismatici alpiniști ai generației sale, în anii de glorie de la începutul sec. XX, anii marilor premiere în Alpi. Alois Franz Trenker s-a născut pe 4 octombrie 1892 în Urtijëi (St. Ulrich in Groden / Ortisei), Val Gardena din Tirolul de Sud, pe atunci parte a Imperiului Austro-Ungar. Tatăl său, Jakob Trenker, era pictor din Tirolul de Nord, iar mama sa, Karolina, născută Demetz, provenea din aceeași vale.
Sursa foto luistrenker.com
Format la școala de arte și meserii din Bolzano unde a învăţat sculptura în lemn, tânărul Luis a fost de mic atras de munte. Viața de zi cu zi se desfășura la poalele munţilor în ritmul aceestora - cu stările lor mereu schimbătoare, vremea capricioasă și sentimentul de izolare care cultiva autonomia. Alături de ceilalţi copii din sat, se juca pe pantele abrupte şi colinda potecile când înverzite când îngheţate, dobândind o înțelegere instinctivă a mediului înconjurător, atât a frumuseții sale, cât și a pericolelor ascunse. Încă din anii de şcoală şi-a petrecut vacanţele ca ghid montan şi instructor de ski, activitate care i-a modelat nu numai corpul dar și perspectiva asupra vieții.
Alpinistul
Trenker a fost un alpinist talentat. În ciuda lipsei echipamentului adecvat și a unui antrenament adecvat, tânărul Trenker a fost animat de curiozitate față de munți pe care a învăţat să-i urce cu frânghii confecționate de el și sub îndrumarea păstorilor locali, fiecare încercare umplându-l de un curaj și o umilință nou descoperite. Înainte de Primul Război Mondial realizase deja mai multe prime ascensiuni în Dolomiți, unele dificile (grad IV și V), performanțe remarcabile considerând echipamentul rudimentar folosit. A studiat arhitectura la Viena și Graz dar studiile nu l-au îndepărtat de munte. În perioada sa de apogeu sportiv, Trenker a realizat numeroase premiere în Alpi, în special în grupul Sassolungo (Langkofel) și în masivul Geisler. Fisura Trenker (Trenker Riss) de exemplu, premieră realizată în 1913, rămâne un traseu clasic pe Primul Turn Sella (Torri del Sella) din Dolomiți, renumit pentru linia sa simplă și logică ce urcă pe un sistem de diedre bine conturate.
În Primul Război Mondial a luptat inițial ca subofițer într-o unitate de artilerie grea în armata austro-ungară pe Frontul de Est în Galiția, iar din 1916 a servit ca ghid montan în Dolomiți, terminând războiul cu gradul de locotenent. Experiență dramatică pe frontul din Dolomiţi, unde gheața, stânca şi înălţimile au devenit din prieteni un câmp de luptă, i-a marcat viziunea asupra muntelui care nu mai era doar un loc de relaxare şi comuniune cu natura ci şi un spațiu al rezilienței umane și al onoarei. A scris multe cărţi despre experienţa lui din război dintre care "Munţii în Flăcări" (Berge in Flammen) a devenit film în 1931.
După război, Trenker a continuat cu pasiune alpinismul. A rămas fidel înălţimilor din Dolomiţi. Capacitatea sa de a aborda pereți verticali cu mijloacele tehnice ale vremii l-a plasat în elita alpinismului interbelic. Hans Kammerlander mărturisea că Trenker a fost un idol pentru el, iar rutele sale din Grupul Sella erau departe de a fi banale. Mai mult, pregătirea lui ca arhitect îi permitea să "citească" peretele înainte de a-l aborda - o abilitate care, combinată cu curajul nativ al omului crescut la poalele Langkofelului, l-a transformat într-un cățărător cu adevărat complet.
Cineastul
În 1921 a fost cooptat ca ghid alpin şi consultant tehnic pentru drama lui Arnold Fanck "Muntele Destinului" (Berg des Schicksals), un film mut ce necesita secvențe autentice de alpinism realizate chiar în Dolomiți. Trenker a avut chiar un mic rol de actor. Colaborarea cu A.Fanck a deschis un capitol nou în viaţa alpinistului: din ghid de munte a devenit pe rând actor principal, co-regizor, scenarist și producător.
A debutat în calitate de regizor în 1928 cu filmul mut "Lupta pentru Matterhorn" (Der Kampf ums Matterhorn), film dramatic despre prima ascensiune a vârfului Matterhorn în care Trenker l-a personificat pe Jean-Antoine Carrel. Aşa cum filmul western a fost emblematic pentru America în acea perioadă, filmul de munte a fost un subiect important pentru Germania iar Trenker a fost un fel de John Wayne și John Ford contopiţi într-o singură persoană. A fost iubit de germani pentru personajele eroice din filmele în care a celebrat tradiţiile germane.
Este citat ca actor în 34 de pelicule, ca regizor pentru 42 de filme şi scriitor pentru 34 de scenarii. În 1935 Trenker a cucerit Hollywoodul cu filmul "Împăratul Californiei" (The Emperor of California) realizat într-un decor spectaculos în deșertul din Vest. Capodopera sa cinematografică "Muntele cheamă" (Der Berg ruft, 1938) reia povestea despre cucerirea Matterhornului şi despre rivalitatea dintre Whymper și Carrel. Încă o dată, regizorul este şi actor, întruchipându-l pe căţărătorul italian. Filmul rămâne până astăzi un etalon în realismul alpin, Trenker refuzând dublurile și insistând să filmeze în condiții reale la faţa locului. Regimul nazist a sperat să folosească pelicula pentru filmele sale de propagandă dar Trenker a refuzat categoric, iar relația cu autoritățile s-a deteriorat rapid, aşa că în cele din urmă s-a mutat la Roma în 1940.
După război s-a stabilit la Bolzano unde s-a reinventat ca scriitor și documentarist. A publicat peste 80 de cărți, de la romane de aventură la volume de memorii, devenind un ambasador cultural al Tirolului de Sud. Începând cu anii '60 s-a focalizat din ce în ce mai mult pe documentarea peisajului din Tirolul de Sud prin emisiuni la televiziunea locală. Începând cu 1967 a apărut la televizor și în calitate de povestitor, vorbind despre experiențele sale de viață într-un mod captivant în emisiunea "Luis Trenker povestește".
Sursa foto luistrenker.com
Chiar și la vârste înaintate, a continuat să pledeze pentru protejarea mediului montan și pentru păstrarea tradițiilor alpine. Luis Trenker a murit pe 13 aprilie 1990 la Bolzano, la vârsta de 97 de ani, și a fost înmormântat în Urtijëi. În 1992, cu ocazia centenarului nașterii sale, orașul natal i-a dedicat un monument ce îl înfățișează în echipament de alpinist, privind spre Langkofel - muntele pe care l-a iubit cel mai mult.
"Meine Berge" - manifestul unui alpinist
Cartea "Munții mei" (Meine Berge), apărută în 1931 la editura Neufeld & Henius din Berlin, în colaborare cu Walter Schmidkunz, lucrarea de referinţă ță a lui Luis Trenker, este unul dintre cele mai influente volume din literatura alpină a secolului XX. Cartea este plină de descrieri ale peisajelor alpine alături de pasaje introspective personale ale lui Trenker vis-a-vis de ascensiunile lui. Mai mult decât o cronică a aventurilor sale alpine sau o simplă autobiografie cartea este, mai degrabă, un manual de viață montană, structurat cu rigoarea unui om care știe ce înseamnă să stai pe o cornișă la 3.000 de metri într-un vânt tăios sau pe un perete aproape vertical, precar asigurat cu pitoane rudimentare. Cu un talent de povestitor înnăscut, Trenker relatează primele sale contacte cu stânca în Val Gardena, ascensiunile temerare pe Sassolungo sau în masivul Sella dar şi experiențele traumatizante, dar formative, din timpul luptelor din Dolomiţi.
Fiecare capitol te cufundă în provocările și bucuriile explorării montane, în care fiecare obstacol și fiecare traseu parcurs cu greu te ajută să depăşeşti frica, să-ţi valorifici intuiția și să construieşti o camaraderie durabilă cu tovarăşul de coardă. Lecţiile de munte devin universale: perseverează în ciuda obstacolelor, găsește bucurie în greutăți, condu-i pe ceilalţi cu curaj și umilință. În final cartea este o pledoarie pentru o relație matură, responsabilă și reverențioasă cu muntele.
Volumul este ilustrat cu aproape 190 de fotografii în tehnica heliogravurii, realizate de fotografi precum Vittorio Sella, Walter Schmidkunz, Josef Gaberell, Adolfo Ghedina și Trenker însuși - imagini alb-negru de un farmec aparte care surprind pereți de stâncă, creste ascuțite, fețe îngheţate, toate înainte de era turismului de masă. Trenker mărturiseşte de la bun început că "Această carte este dedicată celor care iubesc munții" iar mottoul condensează filosofia sa alpină "Valoarea alpinismului stă în trăirea naturii acolo unde ea și-a creat din stâncă și gheață marele ei simbol: muntele. Să nu profanezi munții prin goana după recorduri - caută sufletul lor!" Tradusă în numeroase limbi, în tiraje mari și inspirând generații de tineri cărora le-a insuflat interesul pentru munte, cartea a devenit un succes al literaturii alpine interbelice. Autorul reuşeşte să transmită cititorului o filosofie de viață bazată pe tenacitate, onoare și respect profund față de natură, într-o epocă în care muntele era văzut ca ultimul bastion al libertății individuale.
Un fragment din carte este în mod deosebit apreciat de oamenii pasionaţi de munte, drumeţie şi escaladă. Deşi scrisă în urmă cu aproape un secol, recomandările lui Trenker sunt de actualitate şi reprezintă un adevărat ghid de etică pentru turismul montan amator sau profesionist.
"Să nu pleci niciodată într-o excursie pentru care nu ești pregătit. Alege întotdeauna ca ţintă un itinerar realizabil, dar în clipa în care îţi dai seama că nu-l poţi duce la bun sfârşit, renunţă la el. Să ai întotdeauna o rezervă de timp şi să nu te întreci cu minutarul. Să nu fii mâncător de piscuri dar nici să nu te fereşti de excursii care pretind greutăţi.
Să pregătești fiecare excursie amănunțit, cu gândul și fapta, indiferent dacă urci singur, cu prietenii sau călăuzit. Echipamentul sufletesc trebuie să fie la fel de bine pregătit ca și echipamentul material. Să știi să te porți cu oamenii pe care îi vei întâlni pe munte, însuflețindu-le încredere și căutând să îi înțelegi.
Să nu ajungi unul dintre aceia care nu văd nimic în afara stâncii. Să nu distrugi stânca înfigând în ea fiare inutile, nu uita că eşti alpinist, nu constructor de drumuri. Să ai în vedere mereu că în munți există pericole pe care, cu prevedere și înțelepciune, le poți evita.
Când ești pe munte să nu uiţi de educația și buna creștere pe care le-ai primit de la mamă și în școală. Necuviinţa, asprimea şi grosolănia nu înseamnă nici pe departe acelaşi lucru cu bucuria şi puterea. Să nu uiţi că excursia ta începe din gară şi că, dacă ai de gând să escaladezi piscuri, nu ai dreptul să asaltezi scările vagonului, demonstrând prin aceasta că eşti un tip teribil.
Să nu foloseşti coarda şi pitoanele drept firmă a breslei tale. Ţine-le în rucsac. Să umbli cu schiurile și bețele astfel încât să nu ameninți nici ochii, nici hainele vecinului tău.
Dacă te întâlnești în drum cu un călător singuratic, salută-l sau răspunde-i la salut. Să nu crezi că pentru a fi turist e nevoie să vorbeşti pocit sau în jargon. Renunță la obiceiurile de mahala, cu totul altfel a înţeles poetul când a spus "Auf der Berger ist die Freiheit" (În munți este libertate).
Să nu pângărești locurile prin care treci și să nu murdărești frumusețile naturii cu cioburi de sticlă, coji de ouă, hârtii şi cutii de conserve. Nu uita că și cel care vine după tine vrea să bea din izvorul limpede pe care tocmai acum îl tulburi.
Să nu suceşti niciodată indicatorul, nici măcar în glumă, în direcţia opusă. Derutarea poate avea consecinţe grave.
Să cânţi numai dacă te pricepi şi numai la timpul potrivit deoarece, de cele mai multe ori, iodlerele nu se potrivesc gâtului tău şi, cu atât mai mult, urechilor celor din jur. În general să nu țipi pe munte deoarece aceasta nu le place nici oamenilor, nici animalelor și nici ție nu-ți face bine.
Să nu arunci cu pietre în vale, nici din greşeală şi nici în glumă.
Să preţuieşti prietenia turistică în cel mai înalt grad. Dacă ești călăuză sau conducător, să nu-ți manifești superioritatea asupra celor mai slabi decât tine. Posibilitățile celui mai slab să fie unitatea de măsură a echipei.
Să nu uiţi că a părăsi un om pe munte poate fi o crimă. Dacă eşti între cei călăuziţi, încearcă să te comporţi cât mai bine şi caută să înveţi ori de câte ori ai ocazia.
Să nu uiţi că nu cade nimeni alpinist din cer dar că un alpinist perfect poate cădea de pe munte.
Fiecare străin care împarte cu tine bucuria unei excursii, să-ţi fie un prieten de două ori mai preţios dacă are nevoie de ajutorul tău, chiar dacă acest ajutor nu constă decât dintr-o înghiţitură de apă din bidonul tău sau dintr-o privire pe harta ta.
Să respecți cabana aşa cum ar trebui să-ți respecți propria ta casă. Să nu ai în cabană pretențiile pe care le ai într-un hotel de lux.
Să nu aduci cu tine în cameră schiuri sau pitoane, ploaie, frig sau murdărie şi dacă se poate, nici măcar sudoarea ta. Să nu cobori cabana la nivelul unei cârciumi. Cabana este un loc de odihnă şi de linişte pentru toţi. Nu face uz de aparatul de radio încercând să-ţi impui dorinţele în privinţa transmisiunii. Să nu te legi de personalul de servici iar chitara s-o atingi numai dacă ştii într-adevăr s-o mânuieşti. Pereţii de stâncă şi cei ai cabanei nu sunt potriviţi pentru exerciţiile de caligrafie.
Alege cu grijă locul de dormit, dar renunță la el de îndată ce vezi că alții mai obosiți sau mai slăbiți ca tine au nevoie de el. Nu te urca încălțat în pat şi nici nu încerca să urci sau să cobori scările în fugă atunci când ai bocanci în picioare. Fii atent cu focul şi lumina şi nu uita că cel care răspunde de cabană este cabanierul.
Lasă fiecare loc aşa cum ai vrea să-l găseşti când vei veni obosit în cabană.
Să nu furi. Să nu furi liniștea și plăcerea altora. Să nu furi beţe sau curele care-ţi lipsesc ţie de la schiuri. Să nu furi florile pe care natura le-a lăsat pentru toți. Să nu dobori sau să scrijelești copacii, numai pentru că nu știi să-ți folosești altfel puterea.
Să nu minți, să nu te lauzi, să nu exagerezi. Nu fii arogant şi lasă pe fiecare fericit în felul său chiar dacă-i vorba de un începător sau un excursionist ocazional. Nu blestema niciodată vremea sau legăturile schiurilor. Nu înjura. Respectă credințele și obiceiurile oamenilor de munte și nu începe să-ți bați joc de ele. Nu uita că ești oaspetele lor, ca de altfel şi al munților.
Păstrează nepătată onoarea de turist și fii mândru că ești o părticică din această nobilă confrerie.
Gândește-te plin de respect la cei care au inaugurat poteca pe care mergi şi la cei care au aşezat piatra de temelie a turismului.
Nu dezonora munții prin tentative donquijoteşti de record ci caută mai degrabă să le înţelegi sufletul."
[text adaptat după traducerea dr. Ioan Giurculescu, revista Munţii Carpaţi, sept. 1997]
