O zi de odihnă activă în Piatra Craiului. Suntem în a 5-a zi de vreme bună într-un circuit în jurul izvoarelor Dâmboviţei (Cu cortul la izvoarele Dâmboviţei). Am intrat prin Făgăraş, am trecut prin Iezer iar acum suntem la cabana Garofiţa. Nu ne grăbim să ne întoarcem acasă, se anunţă o zi frumoasă, aşa că pornim într-o tură prin Piatra Craiului, în zona sudică a muntelui. Fără cort, doar cu un rucsac mic în spate, plecăm devreme (pe la 7:30) în sus, spre Marele Grohotiş (cruce galbenă). Ne udăm bine prin vegetaţia înaltă cât noi şi sperăm că nu ne vom întâlni cu Moş Martin.

Ajungem în cca 1:30 ore în poteca Şaua Funduri - Umerii Pietrei Craiului (triunghi albastru). Este încă umbră şi o răcoare plăcută. Spre vest orizontul e dominat de silueta masivă a vârfului Păpuşa şi ne reamintim cu plăcere de noaptea petrecută acolo sus. Traversăm Marele Grohotiş şi ne abatem spre intrarea pe Brâul Roşu (Brâul Roşu).

Până ajung şi fetele eu fac un ocol până la peretele unde e montată plăcuţa lui Nicolae Anghelide, căzut din Muchia Roşie în 29 iunie 1975. Urcăm agale, în linişte, fiecare în ritmul lui, poteca firavă care ne conduce către Poieniţa Închisă. Între timp soarele urcă pe cer şi razele lui calde ajung şi la noi, luminând treptat faţa muntelui.

E un loc cu totul special unde nici nu-ţi vine să vorbeşti, să nu rupi cumva vraja locului... aşa că privim în tăcere caprele care par să ne ignore complet, interesate mai mult de iarba grasă din poieniţă decât de noi. Privim roată pereţii maiestuoşi de calcar, ca zidul unei cetăţi şi ne minunăm de existenţa căilor de acces către creastă, atât de aproape, cca 100m diferenţa de nivel, dar aparent de neatins.

Mergem să ne răcorim cu apa de la izvor, o adevărată minune ţinând cont de uscăciunea muntelui şi de altitudinea la care ne aflăm, aproape 2.000m, foarte aproape de creastă. Acum e apă destulă în bazin dar şi pe-afară, pentru capre.

Traversăm limba de grohotiş care se pierde în aval către Padina Lăncii şi ne hotărâm să ieşim în creastă pe o potecă discretă dar vizibilă, Brâul de Sus *. Mergând spre nord, practic aici începe Brâul de Sus, întrucât dincolo de Poieniţa Închisă şi Peretele Central nu pare să mai fie vreo brână practicabilă mai sus de nivelul Brâului Roşu (acesta din urmă fiind extrema sudică a Brâului de Mijloc). Privind peretele din faţa noastră se întrevede o cale de acces, uşor în zig-zag, spre muchia din fundal.

* Pentru segmentul descris din Brâul de Sus sunt şi câteva imagini din 2025 :-)

Pe alocuri parcursul brâului este evident. Ca regulă generală, dacă e vreun pasaj dificil de căţărat, înseamnă că nu suntem unde trebuie şi e necesar să ne reorientăm. Oricum, nu trebuie să urci o porţiune pe care n-o poţi coborî la nevoie.

N-am mai fost pe-aici de mulţi ani dar brânele subţiri de vegetaţie şi hornurile cu grohotiş ne călăuzesc paşii şi ne ajută să ne reamintim configuraţia locurilor. Poiana primitoare rămâne în spatele nostru şi înălţimea ne permite să avem o privire mai cuprinzătoare asupra locului atât de îndrăgit de capre. Depăşim o muchie intermediară dincolo de care se adânceşte un vâlcel care se avântă în aval.

Urmează o zonă cu mai mult jnepeniş unde tatonăm terenul pentru cea mai bună direcţie de înaintare, ştiind că direcţia generală este în diagonală, în sus, către creastă. Întâlnim şi câteva momâi, poate nu suficiente să te bazezi doar pe prezenţa lor.

Din loc în loc ne oprim în puncte de belvedere unde este recomandat să nu ai rău de înălţime :-) Ici-colo ne ies în drum flori de colţ şi delicatele garofiţe ale Pietrei Craiului, o adevarată încântare pentru ochi.

Practic ocolim într-o diagonală în urcare contraforturile stâncoase ale vârfului Lespezi. După câteva vâlcele slab conturate, limbi de grohotiş şi brâne de verdeaţă, se conturează în faţă bazinul Padinei Lăncii şi peretele cu acelaşi nume. Peretele practic întrerupe brâul şi te obligă să cauţi o ieşire convenabilă în creastă. Este prea abrupt şi nu oferă o soluţie facilă pentru a continua către Umerii Pietrei Craiului la acest nivel ci doar mult mai jos, la nivelul Brâului de Mijloc (sau cel puţin noi n-am văzut vreo astfel de soluţie).

Acum brâul continuă mult mai clar, foarte aproape de creastă şi traversează pe deasupra unor pâlcuri de jnepeni sub care se ghiceşte peretele aproape vertical al Padinei Lăncii.

În final brâul urcă elegant în creasta sudică printr-un scoc înierbat, la cca 100m nord de vârful Lespezi. Din Poieniţa Închisă am făcut cca 1:15 ore până în creastă pe o diferenţă de nivel de cca 100m.

Pornim spre sud pe traseul de creastă (punct roşu) bucurându-ne că vântul adie uşor. Creasta Pietrei Craiului are farmecul ei aparte pe care-l ştie oricine a străbătut-o măcar o dată în viaţă. Curând ajungem deasupra Poieniţei Închise de unde-am pornit cu câteva ore în urmă.

Încercăm să identificăm zonele pe unde se poate coborî fiind o variantă bună de a te retrage din creastă în caz de vreme proastă (însă doar dacă eşti familiar cu locurile, altfel nu te poţi avânta orbeşte în jos). Acum nu e cazul, ne continuăm drumul spre sud, chiar dacă norii se aglomerează pe cer.

Ajungem deasupra Peretelui Central, zona atât de friabilă care alimentează Marele Grohotiş. Poteca înaintează mai mult pe faţa estică, înierbată şi mai domoală dar ici-colo se apropie şi de faţă vestică, mai sălbatică.

Trecem de Muchia Roşie şi încercăm să localizăm sub noi Moara Dracului, şi ea o sursă importantă de grohotiş. Undeva, departe în pădure, vedem şi micul luminiş unde este amplasată Garofiţa, gazda noastră bună. Treptat pierdem din înălţime şi jnepenişul se îndeseşte. Mergem pe creastă cam 2:30 ore până ajungem aproape de şaua Funduri, o dată cu nişte nori negri care ameninţă să se scuture puţin.

Norul pare că se aşează mai bine dincolo de vale, peste Păpuşa a cărei zonă somitală nu se mai vede acum, mascată de norul negru.

Coborâm pe poteca ce duce la Marele Grohotiş (triunghi albastru). Coborârea nu e foarte plăcută, e abruptă iar poteca destul de deteriorată. Depăşim punctul terminus al Brâului Roşu (Brâul Roşu) şi aproape de pădure începe să picure. Ne răcorim puţin şi continuăm către locul numit La Prepeleac (altul decât cel din Bucegi, desigur :-)) unde se ramifică poteca marcată cu cruce roşie către Crucea Grănicerului.

Noi mergem spre Ceardac şi Peştera Stanciului minunându-ne ca de fiecare dată de iscusinţa Naturii în a dăltui calcarul în forme măreţe şi elegante în acelaşi timp. Revenim la cabană pe aceeaşi potecă pe care am urcat (cruce galbenă) aruncând din când în când o privire peste umăr... nu după Moş Martin ci pentru a admira pereţii muntelui luminaţi de soarele dup-amiezii.

Imagini 2019: Marele Grohotiş, Poieniţa Închisă, Brâul de Sus, Creasta Sudică, Şaua Funduri photos.app.goo.gl/hD7nhdCAqnxRA1Dv5

Imagini 2025: Padina Lăncii, Poieniţa Închisă, Brâul de Sus, Creasta Sudică, Şaua Grind photos.app.goo.gl/y7nct7QnTLSN7scQ6

Marius, august 2019