Brâul de Sus este un traseu spectaculos în Piatra Craiului ce se întinde pe o lungime comparabilă cu cea a Brâului de Mijloc, acesta din urmă mult mai cunoscut şi mai frecvent umblat. Cu ani în urmă am parcurs aproape toate segmentele importante ale brâului şi ocazional ne place să le revedem şi să le includem în diverse combinaţii de ture în zona de abrupt. Între Vâlcelul cu Smirdar şi Padina lui Călineţ, ambele îndrăgite şi bine-cunoscute de iubitorii de munte, Brâul de Sus are un parcurs scurt dar interesant prin zone sălbatice din zona superioară a afluenţilor Călineţului.

Refugiul Speranţelor, Vâlcelul cu Fereastră, Amvon, Brâul de Sus, Hornul N, Valea Podurilor, Termopile

Moniq, Vali şi Marius pornim în drumeţie de la Plaiul Foii pe poteca acum marcată (triunghi roşu) care urcă la vârful Ascuţit prin Brâul Ciorânga Mare (Brâul Ciorânga Mare). Sub Malul Galben cei care merg către zona de abrupt preferă încă scurtătura pe alocuri expusă care te ajută să câştigi poate cca 30 minute. Izvorul lui Orlovski se vede abia picurând, e indicat să faci aprovizionarea cu apă la începutul traseului.

La Refugiul Speranţelor suntem la limita între Brâul de Mijloc (spre sud) şi Brâul Ciorânga Mare (spre nord). Pe promontoriul situat deasupra refugiului vizibilitatea către Muchia dintre Ţimbale şi Brâul de Mijloc este foarte bună, din păcate mai mulţi brazi s-au prăbuşit în ultimii ani.

Recunoaştem linia Vâlcelului Caprelor prin care se traversează din Valea Podurilor (firul secundar) către Brâul de Mijloc trecând pe la Degetul lui Călineţ (photos.app.goo.gl/jJkZ8yhR13yGQiD98, photos.app.goo.gl/wjD1yESZfuKL2LAR6). Mai sus nu distingem detalii în peretele pe care-l vom traversa ceva mai târziu.

Continuăm pe Brâul Ciorânga Mare şi imediat intersectăm Vâlcelul cu Fereastră pe care-l recunoaştem după săritoarea cu o pălărie de piatră înjnepenită deasupra (Vâlcelul cu Fereastră). Casca e obligatorie de-acum, la fel coarda şi un minim echipament pentru fiecare participant dacă e nevoie ca cineva să fie asigurat.

Am urcat şi coborât de multe ori, nu sunt noutăţi pe vâlcel, în cazul de faţă este doar o cale de acces, dar întotdeauna trebuie să fii atent la prize şi pietrele care pot să zboare în talvegul văii. Trecem de fereastră şi continuăm pe Vâlcelul cu Smirdar până în şaua unde tronează un ac de piatră, La Amvon.

Aici, la cca 1.940m, suntem pe Brâul de Sus. Acesta continuă spre est, traversează canionul Ciorânga şi urcă în creastă în zona vârfului Ascuţit dar are şi o ramură care traversează mai departe spre nord-est până către brâul Ciorânga, ramura superioară (photos.app.goo.gl/rQZSTLbBr8DUfCqC7); mai departe nu ştim ce face şi dacă mai face ceva :-) Pe noi ne interesează acum direcţia opusă. Am fost o singură dată pe-aici cu mulţi ani, împreună cu Mugurel, până către poteca La Lanţuri (photos.app.goo.gl/Tio4UQhajuwR7fLV8). Cu textul lui Mugurel şi imaginile de-acum 15 ani în memorie, ne propunem să refacem o mică parte din traseul de-atunci.

Continuăm spre sud-vest pe poteca vizibilă. În stânga, în sus, Vâlcelul cu Smirdar (VS) continuă cu o pantă de iarbă pe care de obicei urcăm să ieşim în creastă (Vâlcelul cu Fereastră). Hăţaşul Brâului de Sus (BS) urcă cca 20m către o şa cu jnepeni pe creasta care limitează spre vest Vâlcelul cu Smirdar, pentru noi şaua nr 1 (S1), prima din cele pe care le vom traversa.

În faţă se deschide o lume de creste şi turnuri de piatră ce are în fundal peretele Muchiei dintre Ţimbale brăzdat de hornuri abrupte inabordabile cu excepţia unuia pe care-l vom vedea mai în detaliu pe măsură ce ne apropiem.

Coborâm un vâlcel relativ abrupt nu mai mult de 50m ca să vedem mai exact ce se află în faţă. Trebuie să traversăm firul de vale şi să trecem dincolo de o creastă pe care vedem două şei, una la altitudine mai mică (S2a) pentru care trebuie să coborâm destul de mult şi să urcăm către ea şi una mai sus (S2b), ambele accesibile.

Deşi nu reţin exact configuraţia locului (au trecut între timp 15 ani şi probabil jnepenii s-au îndesit), ţin minte însă că am mers cu Mugurel spre şaua din amonte, în ideea că fiind pe Brâul de Sus, căutăm cele mai de sus locuri posibile de acces. Pentru asta traversăm către stânga cum ne permite terenul şi continuăm pe deasupra unui pâlc de jnepeni (care nu ne lasă să trecem direct).

Ajungem la o limbă de grohotiş situată sub o pantă cu iarbă şi jnepeni de pe un vâlcel larg care vine aparent din zona de tranziţie dintre Vâlcelul cu Smirdar şi zona superioară a Canionului Ciorânga (acces către creasta nordică)... dar asta o să verificăm exact altă dată (fiind în cazul ăsta o altă variantă de a ajunge aici).

În şaua de sus (S2b) suntem la cca 1.980m (cu menţiunea că datele înregistrate de GPS-ul telefonului pot să nu fie extrem de exacte) şi avem în faţă un alt fir de vale mărginit de o nouă creastă peste care trebuie să trecem. În fundal, dincolo de Padina lui Călineţ, vedem tot mai clar hornul care urcă spre Muchia dintre Ţimbale.

Coborâm cca 70m pe lângă jnepeni şi apoi direct prin talvegul văii şi ne apropiem de peretele pe care trebuie să-l traversăm.

De data asta avem o singură opţiune, un horn friabil cu un bolovan încastrat în partea de sus, şaua nr 3 (S3). Bolovanul e bun ca punct de reper, poate va fi acolo peste ani şi ani sau poate se va prăbuşi la un moment dat.

În dreapta vedem continuarea din şaua S2a; coborârea se face pe feţe de iarbă accesibile, nimic complicat. În aval însă nu vedem decât povârnişuri abrupte care nu invită la explorare (cel puţin nu în coborâre).

Ca să ajungem la baza hornului menţionat trecem peste un mic umăr de piatră (unde este acum Vali) de unde vedem mai exact ceea ce urmează.

Hornul are 8-10m, puţin friabil, ultimii m aproape verticali dar, mai ales dacă este uscat, se poate urca la liber. De sus putem asigura cumva coechipierii dacă e nevoie (dar n-am văzut vreun piton).

Ieşim cu ochii în soare (la propriu), ne regrupăm sus şi auzim vocile celor care urcă pe Padina lui Călineţ. Suntem foarte aproape, avem de coborât maxim 50m.

Coborârea e abruptă şi suntem foarte atenţi la pietre, să nu zboare jos în vale. Ultimii 5-7m însă nu pot fi descăţăraţi, e nevoie de coardă pentru că zona e abruptă. Nu sunt soluţii foarte multe dar din fericire cineva a lăsat o buclă de cordelină bine fixată după un mic colţ de stâncă (la fel am procedat şi în urmă cu 15 ani).

Ajungem cu bine în Padina lui Călineţ după cca 1:30 ore pentru că nu ne-am grăbit şi-am căutat să trecem toate pasajele în siguranţă. Avantajul de a coborî în acest loc (din S3) este că la cca 10m în aval găsim calea de acces către Valea Podurilor, respectiv Hornul N.

Suntem deasupra săritorii mari din Padina lui Călineţ care se ocoleşte prin dreapta (în urcare). Bradul care pare suspendat dasupra pereţilor rezistă de-a lungul anilor, o imagine bună ca punct de reper pentru locul în care ne aflăm.

Se pare că Hornul lui Nicu era cunoscut din anii '60 de pasionaţii care explorau abruptul din Piatra Craiului (Dan Mârza). Dincolo de folclorul montan, hornul devine cunoscut prin textul lui Ovidiu Lupaşcu din România Pitorească, probabil prima descriere în scris a Hornului N. Unii l-au redescoperit pe cont propriu, alţii folosind textul lui O.Lupaşcu, mai ales urcând Padina lui Călineţ, aşa cum e descris traseul în revistă. Litera N săpată în stâncă ce marchează intrarea în horn probabil s-a estompat de mult, noi cel puţin n-am găsit-o.

Suntem la cca 1.900m. Privind în amonte în lungul hornului pare greu de parcurs dar în realitate se face prin căţărare liberă. Dacă este uscat singura grijă este să nu dislocăm pietre aşa că e util să urcăm apropiaţi şi tot timpul atenţi pe ce punem mâna sau piciorul.

Micile obstacole se depăşesc direct iar unde e prea dificil ocolind prin dreapta. Pe alocuri este destul de strâmt ca să poţi face şpraiţ dar sunt şi zone mai largi, mai aerisite.

Câştigăm repede în înălţime şi privim înapoi către zona pe care am străbătut-o. Atât cât permite perspectiva şi suprapunerea planurilor, identificăm şeile şi vâlcelele traversate. Aşa cum priveam spre horn şi părea vertical, tot aşa, privind în urmă, locurile par foarte prăpăstoase.

La cca 2.000m ajungem într-o zonă cu verdeaţă, motiv pentru un scurt popas să admirăm dantelăria de piatră a muntelui. Departe, la baza peretelui alb de calcar, vedem un mic punct roşu, refugiul Speranţelor unde eram cu câteva ore în urmă. Practic hornul se termină aici. O.Lupaşcu descrie accesul mai departe prin vâlcelul din dreapta. În acest caz ajungi în Valea Podurilor în zona firului secundar de unde ai acces mai uşor către şaua Caprelor şi mai departe Vâlcelul Caprelor pentru Brâul de Mijloc (photos.app.goo.gl/SidE8CtdhQnyLWAz9).

Acum ne inspiră mai mult firul din stânga la care ajungem după ce mai urcăm puţin o zonă cu iarbă. Între aceste două hornuri cu acces în muchie se înalţă în spate un turn de piatră cu un deget îndreptat spre cer, util ca punct de reper (şi aici şi de vis-a-vis pentru a identifica hornul corect).

Mai urcăm cca 80m de la prispa de iarbă de mai jos şi ajungem sus pe Muchia dintre Ţimbale într-o şa înierbată şi însorită. La cca 2.080m suntem doar la 150m diferenţă de nivel faţă de Vârful dintre Ţimbale şi se poate urca direct în creastă. Cu excepţia unui mic pas mai dificil la început muchia se parcurge fără probleme până sus, perspectiva asupra locurilor fiind deosebită.

În faţă, dincolo de Valea Podurilor se ridică peretele masiv al Ţimbalului Mic brăzdat de hornuri asemănătoare celor pe care tocmai le-am lăsat în urmă. Brâul de Sus continuă pe unul din acestea iar undeva spre sud se uneşte practic cu Brâul Soarelui (asta de fapt fiind varianta iniţială pe care am parcurs-o cu Mugurel până spre poteca La Lanţuri, photos.app.goo.gl/Tio4UQhajuwR7fLV8).

Acum însă coborâm în Valea Podurilor pe o faţă prietenoasă de iarbă până la limba mare de grohotiş din zona superioară a văii (Valea Podurilor). Muchia din dreapta se termină şi rămânem pe lângă pâlcul de jnepeni. Pe deasupra lor se poate traversa către firul secundar.

Noi rămânem în firul principal şi continuăm să coborâm pe lângă jnepeni iar mai jos direct prin talvegul plin de bolovani. Ceva mai jos sunt câteva trepte mai mari de piatră, uşor de parcurs în urcare, dar acum le evităm ocolind mai departe către stânga pe feţe de iarbă până în zona unde începe Brâul Soarelui (photos.app.goo.gl/EVZaziz6Z3xsvK1NA).

Revenim în firul văii pe o pantă de iarbă şi facem un rapel scurt către zona de bifurcaţie a celor două fire ale văii dominată în amonte de un turn ascuţit de piatră.

Ajungem la "săritoarea cu alveole", mai facem un rapel şi suntem chiar deasupra săritorii uriaşe care blochează valea atât în urcare cât şi în coborâre. Cu corzi suficient de lungi se poate face rapel mai departe până jos, în Brâul de Mijloc.

Noi urcăm în stânga o mică viroagă apoi continuăm pe hăţaşul de pe lângă perete (Muchia Colţilor Gemeni) până ajungem în şaua de unde coborâm în Brâul de Mijloc, în Amfiteatrul Colţilor Gemeni.

În 10 minute suntem la Termopile şi continuăm coborârea prin pădure. Mai jos de bifurcaţia cu Brâul de Jos şi punctul de belvedere către Iezer-Păpuşa întâlnim mulţi brazi prăbuşiti şi ocolim prin stânga mai mult decât ar fi trebuit dar găsim poteca ce coboară în zig-zag-uri spre Poiana Coţofenei. Încetişor, ajungem la Plaiul Foii după mai bine de 10 ore.

Mai multe imagini photos.app.goo.gl/34ePkUX3PfoKujJk7

August 2025