Vâlcelul cu Fereastră este o denumire generică pentru un traseu care de fapt se desfăşoară pe parcursul a 3 vâlcele, respectiv Vâlcelul cu Fereastră, Vâlcelul cu Smirdar şi Canionul Ciorânga (zona de obârşie sub Creasta Nordică a Pietrei Craiului). Fereastra care dă numele vâlcelului este săpată într-o arcadă naturală elegantă pe o coamă de piatră desprinsă din Muchia Ţimbalului Mare şi face legătura între Vâlcelul cu Fereastră şi Vâlcelul cu Smirdar.

Traseul, unul din cele mai frumoase din Piatra Craiului după cum spune E.Cristea, leagă Brâul Ciorânga Mare (zona refugiului Speranţelor / fosta Cabană Ascunsă) de Creasta Nordică a Pietrei Craiului. Se poate parcurge atât în urcare cât şi în coborâre fiind o variantă rapidă de a ajunge în creastă (prin locuri frumoase umblate mai ales de caprele negre) sau de retragere (din creastă) în caz de nevoie. În coborâre o coardă este utilă pentru micile săritori ale Vâlcelului cu Fereastrǎ (chiar dacă în urcare obstacolele se pot depăşi mai uşor). Deasemenea, la coborâre e necesară mai multă atenţie la orientare (mai ales dacă e ceaţă) pentru a nu rata trecerea dintr-un vâlcel în altul.

Atenţie la coborâre: la munte în general şi în Piatra Craiului în special, dacă nu cunoşti configuraţia locului, o pantă uşoară de iarbă sau un vâlcel prietenos te pot îndemna să cobori doar pentru a constata la un moment dat că nu se mai poate şi trebuie să te întorci dacă nu ai abilităţile sau materialele tehnice necesare să depăşeşti obstacolul; cărţile ne descriu multe accidente de acest fel.

Gradul de dificultate este 1B şi traseul se parcurge prin căţărare liberă. O coardă de minim 20 m este bine-venită pentru a asigura coechipierii începători, mai ales dacă stânca este udă.

Pornim de la Plaiul Foii în aval pe drumul de maşină până la intrarea pe poteca marcată pe Padina lui Călineţ - Brâul Ciorânga Mare (triunghi roşu). La orele dimineţii sunt şanse mari să te întâlneşti cu oile în poiana mare de la baza pădurii. Auzim câinii de departe şi curând suntem înconjuraţi de oi dar ciobanul "ne linişteşte" spunându-ne că dulăii sunt agitaţi nu din cauza noastră ci a ursului care-şi face plimbarea de dimineaţă. Nu pare un motiv suficient de întemeiat să ne întoarcem din drum şi intrăm curând în pădure pe culoarul flancat de aluni. Doar firul subţire de apă se aude discret aşa că fluierăm să ne facem cunoscută prezenţa.

La un moment dat auzim, cu surpindere, nu ursul ci zgomot de motoare şi două maşini de teren trec de noi fără să le pese prea mult de cât de abrupt şi denivelat e drumul. Ceva mai sus în pădure se opresc şi aflăm că e o echipă numeroasă de filmare (despre care auzisem că ar fi fost şi la Ascuţit zilele trecute). Până îşi pregătesc ei echipamentul noi suntem departe, din nou în liniştea pădurii urcând agale pe limba de grohotiş alb care se prelinge de-a lungul văii. Probabil că între timp şi Moş Martin a luat la cunoştinţă de prezenţa omului în ograda lui şi s-a retras în ungherele ascunse ale pădurii.

La izvorul lui Orlovski facem stânga pe poteca marcată. Ocolul prin pădure e destul de mare, inclusiv pe o pantă destul de abruptă destul de accidentată asigurată cu cabluri * Deşi poteca e marcată de mai bine de 5 ani (textul e din 2020) pare că nu e suficient de bine bătătorită de bocancii turiştilor. Pe vremuri urcam doar peste Malul Galben prin diedrul care pare că blochează accesul în amonte, ocolind uşor dreapta şi-apoi stânga, în final printr-o traversare expusă şi alunecoasă. Ajungem, oricum, în aceeaşi şa de unde urcăm mai departe spre Adăpătoarea Caprelor şi apoi, prin vâlcelele care scapă de sub refugiu, întâlnim Brâul de Mijloc şi imediat mai sus, în stânga, refugiul Speranţelor (Ciorânga Mare).

* În 2023 (deşi schimbarea este poate mai veche) am constatat ca acest segment de potecă, printr-o zonă pământoasă frământată, printre pereţi şi asigurat cu cabluri, lipseşte. Poteca arată ceva mai bine, bucla prin pădure este ceva mai lungă şi este mai prietenoasă... o schimbare în bine.

De la cabană la refugiu am făcut cca 2 ore; mai multe amănunte despre acest segment de drum în povestirea despre Brâul Ciorânga Mare, de pe vremea când poteca nu era marcată: mariusradu.ro/drumetie/carpati/piatra-craiului-braul-cioranga-mare

Facem o pauză şi privim în jur la pereţii care se înalţă spre cer; spre sud, dincolo de bazinul Padinei lui Călineţ, în imagine apare Muchia dintre Ţimbale cu vâlcelul Caprelor şi Degetul lui Călineţ în centru-stânga. Din acest unghi turnul impresionant al degetului se suprapune peste peretele de calcar dar când stai la baza lui nu poţi decât să te minunezi de cât de zvelt se avântă în sus. Departe, către vest, dincolo de culmile împădurite învecinate se înalţă, masiv, silueta vârfului Păpuşa şi mai departe, creasta Făgăraşului (extremitatea estică).

Pentru Vâlcelul cu Fereastră continuăm puţin pe Brâul Ciorânga Mare. În 5-10 minute ajungem la vâlcel şi ne abatem în dreapta pe limba de grohotiş amestecat cu pământ negru, alunecos. Dacă n-am făcut-o deja, acum e momentul să ne punem casca. Niciodată nu poţi să ştii când şi de unde te poţi trezi în cap cu o piatră rătacită.

Imediat deasupra întâlnim o săritoare, vizibilă dealtfel din poteca marcată, cu un bolovan uriaş surplombat acoperit de jnepeni. În ciuda aspectului puţin fioros, accesul e facil, uşor dreapta, prin căţărare liberă pe calcarul şlefuit de ape şi, deseori, uşor murdar de noroi deci puţin alunecos. Pentru siguranţă, coechipierii pot fi asiguraţi de sus, aşa că e primul moment în care coarda se dovedeşte utilă. Practic, pasajele mai dificile din parcursul nostru se întâlnesc doar pe cei cca 140 m diferenţă de nivel ai Vâlcelului cu Fereastrǎ (E.Cristea).

În amonte vâlcelul se conturează clar, delimitat de pereţi înalţi abrupţi, greu accesibili. Înaintăm fie direct pe fir, unde se poate, cu atenţie la grohotişul instabil din talveg, fie pe feţe atunci când acestea oferă prize mai bune. Aşa procedăm pentru început şi ne căţărăm prin stânga (versantul drept geografic) ocolind o primă mică săritoare. Stânca e sănătoasă, prizele sunt solide şi destul de mari pentru a te simţi confortabil dar e nevoie de atenţie ca în orice astfel de pasaj, mai ales dacă nu este uscat.

Revenim în firul văii şi curând întâlnim un alt obstacol de cca 10-12 m care, cu puţină îndemânare, se poate depăşi "la liber". Urmează o scurtă porţiune prin grohotişul instabil şi apoi un horn înghesuit la baza peretelui din dreapta (privind în sus). Accesul direct, peste un piept de piatră, e destul de expus, cu prize spălate şi ici-colo smocuri de iarbă care nu prezintă siguranţă aşa că preferăm să ne înghesuim în horn care pare mai sigur deşi la final e necesară o scurtă traversare în stânga, uşor expusă. Există însă un piton de rapel, util pentru asigurarea coechipierilor.

După încă o porţiune de grohotiş, privind drept în sus, pare că vâlcelul se închide într-o zonă greu accesibilă cu pereţi aproape verticali dar de fapt el continuă uşor stânga, prin câteva săritori mici, înlănţuite, cu un aspect mai prietenos. Se pot depăşi fără probleme şi după ultimul obstacol, trecând pe sub crengile aplecate ale unor jnepeni, ajungem la fereastra care dă numele vâlcelului, la cca 1.800 m. Pentru coborâre există variante de asigurare fiind mai comod să foloseşti coarda decât să descaţeri săritorile (plăcute dealtfel în urcare).

Din Brâul Ciorânga Mare până aici am făcut mai puţin de o oră şi e timpul pentru o pauză, locurile fiind deosebit de pitoreşti. Dacă până acum soarele a fost relativ rezervat, mascat de pereţii înalţi de calcar, o dată ce trecem dincolo de fereastră, ca printr-un portal magic, lumina şi căldura lui marchează practic trecerea într-un vâlcel complet diferit ca aspect, Vâlcelul cu Smirdar. E mai larg şi are multă vegetaţie dar şi limbi lungi de grohotiş încadrate de turnuri albe de calcar. Probabil că nu-i nimic mai caracteristic pentru Piatra Craiului ! Privind în amonte vâlcelul pare mai prietenos decât cel anterior şi se parcurge "pe picioare" pe o potecuţă vizibilă. În aval se poate coborî o perioadă (probabil nu mai mult de 100 m) dar deasupra Brâului Ciorânga Mare vâlcelul se rupe printr-o săritoare mare care nu poate fi coborâtă.

Atenţie: în cazul în care la coborâre nu continui prin Vâlcelul cu Fereastră (poate pentru a evita săritorile acestuia) trebuie să traversezi la un moment dat coama stâncoasă ce separă cele două fire, înainte de săritorile de deasupra Brâului Ciorânga Mare, deci e necesar să cunoşti foarte bine configuraţia locului (vezi photos.app.goo.gl/k1entgsiSifEZATQ6).

Acum însă ne bucurăm de soare şi privim cu nesaţ locurile sălbatice care ne înconjoară. Urcăm cum ne conduce poteca evitând cât se poate grohotişul, pentru început prin dreapta. Jos, departe, valea Bârsei se vede ca-n palmă. Pare o altă lume, îndepărtată dar totuşi atât de aproape.

Ceva mai sus coama din stânga noastră pierde din înălţime şi ne permite să aruncăm o privire către valea din stânga, în adâncurile Canionului Ciorânga. Încă puţin printre tufele de jnepeni şi ajungem într-o şa largă de iarbă împodobită cu un ac de piatră, "La Amvon". De la fereastră până aici am făcut mai puţin de jumătate de oră, cca 150 m diferenţă de nivel (E.Cristea). Este unul din cele mai frumoase locuri din Piatra Craiului, răspântie de poteci pe traseul nostru.

Suntem pe Brâul de Sus. Spre stânga (nord) brâul traversează Canionul Ciorânga, se strecoară pe sub pereţi şi peste şei puternic înjnepenite. E.Cristea descrie varianta care urcă în creastă şi ajunge aproape de refugiul de la vârful Ascuţit. Brâul însă merge mai mult spre nord şi după o traversare spectaculoasă şi expusă peste Hornul Închis (ca fapt divers, locul se vede foarte clar de la Plaiul Foii) se pierde treptat în zona accidentată de sub creastă pe unde urcă ramura superioară a Brâului Ciorânga Mare (vezi photos.app.goo.gl/rQZSTLbBr8DUfCqC7).

De la Amvon spre dreapta (sud), având ca reper la distanţă creasta crenelată a Muchiei dintre Ţimbale, Brâul de Sus continuă printr-o zonă mai sălbatică peste vâlcele şi şei de piatră şi coboară destul de precipitat în Padina lui Călineţ (cel puţin în varianta pe care am străbătut-o cu Mugurel în 2010). Mai departe continuitatea este asigurată de Hornul N (O.Lupaşcu) prin care brâul traversează către Valea Podurilor şi apoi de Brâul Soarelui care ajunge până către vârful La Om (vezi photos.app.goo.gl/Tio4UQhajuwR7fLV8)... un parcurs la fel de impresionant şi pitoresc ca al Brâului de Mijloc, dar situat la un etaj superior.

Ne luăm la revedere de la Amvon şi ne abatem puţin spre dreapta (sud) pe poteca Brâului de Sus pe care-l părăsim în cca 20 m, după un pâlc de jnepeni, urcând o rampă de iarbă care merge destul de susţinut până într-o şa marcată cu o momâie mare de piatră.

Peisajul se schimbă din nou. În amonte, dincolo de un perete aproape vertical, uşor dreapta, se vede, departe, creasta pe care se profilează, minuscule, siluete aflate în zona de obârşie a Padinei lui Călineţ, turişti pe creasta nordică a muntelui.

Spre sud, dincolo de adâncurile Padinei lui Călineţ, se înalţă semeţ Muchia dintre Ţimbale crestată de vâlcele înguste şi adânci săpate în pereţii de calcar. E o zonă friabilă şi inaccesibilă, cu verticale ameţitoare unde nici măcar caprele negre nu se încumetă. Greu de distins de-aici Hornul N (pomenit mai sus), poate nu e unghiul cel mai potrivit, poate ochiul nu distinge detaliile necesare; oricum, pare de necrezut că există totuşi o variantă de a traversa muchia dar perspectiva este uneori înşelătoare.

Imediat sub noi se lasă spre dreapta o pantă îmbietoare de iarbă care însă nu ştim pe unde se pierde mai jos, interesant însă de explorat cu altă ocazie. Peretele din faţă este semeţ şi inabordabil dar pe la baza lui, ascendent, între pâlcurile de jnepeni şi perete se strecoară poteca noastră care urcă spre nord până într-o altă şa marcată cu o momâie. În spatele nostru rămâne un labirint impresionant de muchii şi turnuri de calcar întretăiate de zone înierbate, aparent prietenoase.

Dincolo de muchia pe care ne aflăm, spre nord, se deschide bazinul superior al Canionului Ciorânga care aici, către zona de obârşie de sub creastă, se prezintă ca o vale largă, accesibilă, foarte diferită faţă de canionul îngust şi sălbatic din aval.

În faţă avem un perete înclinat de piatră dar un mic brâu de jnepeni traversează elegant această primă porţiune mai expusă. În continuare urcăm uşor în diagonală pe feţele de iarbă din dreapta (versantul stâng geografic), fără nicio dificultate.

Nu mai este niciun obstacol în faţă, doar grohotişul care inevitabil se adună din pereţii de deasupra pe care timpul îi macină încet. Ceva mai sus ne angajăm în ultima porţiune, direct pe firul văii, aici plin cu iarbă.

În stânga (nord) o coamă de calcar fracturat lasă în ea o mică fereastră (vizibilă de altfel chiar din creastă), punct de reper pentru coborâre. Ajungem imediat în poteca de creastă (punct roşu), la cca 10 minute (spre sud) de refugiul de la vârful Ascuţit.

Continuăm spre refugiu şi revenim la Plaiul Foii pe Brâul Ciorânga Mare (triunghi roşu, vezi photos.app.goo.gl/RwzG1seKhKv8FUP27); pentru ramura inferioară a brâului, spre Padina Popii vezi photos.app.goo.gl/dffFTtdUsrbVUhHM6. De pe vârful Ascuţit se poate continua spre nord până pe Padina Popii revenind la Plaiul Foii (via Diana) prin Padina Popii (triunghi albastru) sau Brâna Caprelor (bandă albastră)... sau la Curmătura pe poteca Lehmann (bandă albastră) sau prin vârful Turnu / şaua Crăpăturii (bandă galbenă). Deasemena, de pe vârf se poate ajunge direct la Curmătura prin Padinile Frumoase (triunghi albastru). Spre sud se poate coborî pe Padina lui Călineţ (deşi farmecul unei văi este s-o parcurgi în urcare, vezi photos.app.goo.gl/DGC912ePzCALgbmY9) sau pe Valea Podurilor cu variantele sale (în urcare vezi photos.app.goo.gl/qKCgYXyepPDvEtxA9).

În coborâre, pe traseul descris aici, după un urcuş pe Padina lui Călineţ: photos.app.goo.gl/1gk7nPu5z8V3e4Uc9

În urcare sau în coborâre, parţial sau în întregime, în diverse combinaţii de ture şi parteneri de drumeţie, documentat foto sau nu, Vâlcelul cu Fereastră a devenit de-a lungul anilor unul din locurile mult-îndrăgite în lumea de calcar din Piatra Craiului, unde revenim mereu cu plăcere fermecaţi de măreţia sălbatică a locurilor, impregnate de multe amintiri frumoase.

Marius, august, 2020