Mijloc de martie... Întrucât avertizarea de avalanşe este de grad 3-4 în Făgăraş şi Bucegi la peste 1.800 m ne gândim la Iezer pentru o noapte la înălţime, în speranţa că aici zăpada va fi mai mică. Mihai propune să plecăm devreme din Piteşti aşa că la 5 dimineaţa suntem cu rucsacii în maşină. În drum spre Câmpulung cerul începe deja să se lumineze către est dar deocamdată nu suficient de mult ca să ne dăm seama cum va fi vremea. La buletinul meteo se anunţase posibil ploi slabe şi izolate în partea de sud a ţării, insuficient să ne facem o idee precisă despre vreme.

Pe la 6 dimineaţa intrăm în Lereşti. Este deja lumină spre nord arată destul de bine, oricum nu sunt nori compacţi. Până la baraj, la Râuşor, sunt vreo 10 km şi apoi încă vreo 10 km până la Voina, la cabană. Întâlnim în drum şi un autobuz local (de mare folos pe vremuri când trebuia să apelăm la mijloacele de transport locale). După Lereşti, un mic sat de rromi, "pitoresc" ca toate satele de acest gen. Drumul este însă mult mai bun ca altădată. Mai departe însă, până la baraj şi mai sus, până la cabană, este destul de prost şi trebuie să faci slalom printre gropile de pe şosea... dar Dacia se descurcă bine.

În fine, ajungem la cabană... pustiu după cum ne aşteptam dar şi foarte uscat... mă refer la noroi care este îngheţat bine şi la lipsa zăpezii; chiar şi pe sus, petice mari de iarbă, nicidecum zăpada la care ne aşteptam. Rămânem totuşi la varianta de dormit în cort în speranţa că o să găsim o zonă cu zăpadă suficientă să ancorăm cortul întrucât nu am luat şi cuiele. Pe la 7 suntem gata echipaţi (bocanci de iarnă, colţari în rucsac, piolet, beţe, rachete de zăpadă... tot tacâmul, mai bine să le cărăm degeaba decât să avem nevoie şi să le ducem dorul) şi pornim. Urcăm spre Găinaţul Mare aşa că ne întoarcem puţin pe şosea, traversăm Râul Târgului şi intrăm pe Valea Largă, pe drumul forestier pe unde merg (împreună deocamdată) banda roşie şi triunghiul roşu. Dupa cca 3 km ajungem la "Căprărie" unde cele două marcaje se despart. Triunghiul roşu merge către dreapta şi începe să urce pe piciorul împădurit din faţă având ca destinaţie finală Cojocaru, în valea Dâmboviţei. Noi continuăm pe banda roşie către stânga şi... trosc... rucsacul meu rămâne într-o mână... catarama de la cureaua dreaptă îşi dă obştescul sfârşit. Era de aşteptat să se întâmple odată şi-odată însă nu acum este momentul cel mai potrivit. Noroc că se poate improviza un nod care se va dovedi suficient, numai că nu se mai poate ajusta lungimea curelei. Merge şi-aşa. Bem puţină apă din pârâul pe care tocmai îl traversăm, ne mai ajustăm hainele întrucât drumul până aici ne-a mai încălzit puţin şi spre ora 8 începem să urcăm poteca şerpuită prin pădure.

Marcajul este în regulă, oricum nu prea este zăpadă ca să nu se cunoască poteca, deci nu sunt probleme de orientare. Urcăm încet pentru că nu ne grăbim şi nici nu vrem să transpirăm (prea tare) mai ales dacă vrem să rămânem la cort peste noapte (chiar dacă avem haine de schimb). Pe măsură ce urcăm cerul se cam acoperă, sperăm să fie doar ceva temporar. Pe alocuri mai abruptă, uneori mai cu noroi, alteori îngheţată, poteca ne duce susţinut în sus şi după circa o oră ieşim într-o zona mai luminată de unde putem vedea Iezerul Mare printre copacii mai rari. De aici poteca se abate oarecum către dreapta şi continuă prin pădure, pe alocuri urcând uşor pe versantul estic pe unde începe chiar să se arate soarele. Peticele de zăpadă sunt tot mai dese ceea ce este mai comod pentru bocancii de iarnă decât pe pământul îngheţat sau printre bolovani. Dupa încă cca 20 de minute ieşim într-un luminiş. Sunt câţiva brazi căzuţi, unul mai uscat chiar lângă unul dintre ultimii brazi cu marcaj, util ca punct de reper când vii de sus şi doreşti să nimereşti poteca de coborâre prin pădure dar, sigur, nu poţi să ştii cât timp vor mai exista brazii căzuţi şi nu vor fi folosiţi ca lemn de foc.

După 10-15 minute lăsăm în spate ultimii brazi şi vedem în stânga, la limita pădurii, stâna de pe Găinaţul Mare. Facem o scurtă pauză de ciocolată cu rom (senzaţii tari !) şi ne punem ceva de vânt fiindcă aici e mai răcoare. Poteca ocoleşte Găinaţul Mare dar urcăm către vârf pentru vedea mai bine în jur, ghidaţi de antena de pe vârf. Probabil că marcajul este doar pe pietrele acoperite de zăpadă deci inutil pe vreme de iarnă. E mai plăcut de urcat pe zăpadă dar stratul nu este continuu. Aproape de antenă deviem totuşi către stânga ca să nu ocolim prea mult. Acum deja se vede bine Păpuşa pe care-l luam ca punct de reper; acum direcţia e clară dar pe vreme proastă cu ceaţă, orientarea poate fi dificilă. Pe alocuri mai apare şi banda roşie pe câte-o piatră neacoperită de zăpadă.

În Şaua Găinaţul Mare, pe la 1.780 m, poteca noastră se intersectează cu banda albastră care vine dinspre Şaua Argeşel - Plaiul Păpuşii (care porneşte tocmai de jos, din Lereşti). Noi continuăm către nord, către Şaua Grădişteanu, altă răspântie importantă de poteci. E devreme dar facem o scurtă pauză de masă într-un loc adăpostit de vânt ţinând cont că scularea a fost pe la 4.30 dimineaţa. Deja de-aici vedem cam tot masivul. De partea cealaltă a potcoavei, Iezerul Mare şi vârful Roşu par să aibă mai multă zăpadă. Chiar dacă bate uşor vântul, atmosfera e un pic neclară, cu pâclă la distanţă.

Vedere spre Şaua Grădişteanu cu vf. Păpuşa în ceaţă

Cu forţe proaspete ne punem iar în mişcare şi mai urcăm câteva pante domoale şi ajungem în Şaua Grădişteanu pe la 11.30. Aici puteam urca şi venind de la Cuca pe banda albastră via Culmea Grădişteanu dar aveam de făcut cei 4,5 km de drum între Voina şi Cuca. În Şaua Grădişteanu ajunge şi crucea albastră care vine dinspre Piscul Ars - Şaua Tefeleica - Piscul Calului - Muntişoru - Rucăr. De-acum începe o bucată serioasă de urcuş către Păpuşa, marcată de câţiva stâlpi. Dacă pe vreme bună (cum este acum) poţi urca după cum te inspira peisajul, pe vreme proastă poţi foarte uşor să deviezi de la traseu în absenţa altor puncte de reper.

Spre vf. Păpuşa cu Iezerul Mare - Roşu - Bătrâna în fundal

Panoramă cu creasta Iezerului de la culmea Văcarea până spre vf. Păpuşa

Acum însă, aproape tot timpul cu Păpuşa în faţă, urcăm de voie când mai de-a dreptul, când în zig-zag, când pe zăpadă, când pe păşunea uscată. Pe masură ce urcăm apare spre dreapta Piatra Craiului. Chiar dacă e ceva pâclă conturul cunoscut al crestei, Poieniţa Ascunsă, Marele Grohotiş şi alte puncte de reper ale Craiului se lasă descoperite. În spate, în vale, lacul strâns în spatele barajului de la Râuşor luceşte uşor în soare. Cam la jumătatea urcuşului, după cca 45 minute, mai facem o pauză şi privim spre Iezerul Mare. Dupa încă cca 45 minute suntem aproape sus, sub Păpuşa. Poteca nu ajunge pe vârf, continuă spre Spintecatura Păpuşii, dar facem un ocol până sus.

Creasta Iezerului, vedere de pe vf. Păpuşa

Fără rucsac e mult mai uşor. Ne-amintim că ultimele două dăţi când am fost aici ceaţa şi ninsoarea abundentă ne-au întors din drum. Acum însă e soare, e călduţ, e zăpadă, e minunat... Mai sunt urme pe-aici dar destul de vechi, nu par din zilele trecute. Pe versantul dinspre Dâmboviţa vântul a aranjat câteva cornişe însă pe vârf nu e foarte multă zăpadă. Stăm şi admirăm pe îndelete totul de jur-împrejur... Piatra Craiului şi Bucegii în depărtare, Făgăraşul şi creasta Iezerului spre vest. Am urcat cca 1.400 m până aici dar a meritat.

Revenim în poteca şi pe la 13.30 ne mobilizăm şi coborâm cu atenţie către Spintecătura Păpuşii. Zăpada nu e foarte mare dar suficientă iar panta destul de accentuată ca să zbori destul dacă nu eşti atent. În căldarea din spatele vârfului vântul aproape nu bate deloc şi este foarte cald... şi foarte multă zăpadă adunată aici. Dar nu pare să fie nicio problemă, nu sunt pante periculoase ca zăpada să o ia la vale. Coborâm totuşi în tăcere şi cu atenţie.

Spintecătura Păpuşii

Cam în 15 minute suntem jos şi privim panta pe care trebuie s-o urcăm în partea cealaltă. Faţa sudică a muntelui (Tambura) este bine acoperită aici cu zăpadă, panta este mare şi se vede şi o linie de ruptură a zăpezii. Însă urcăm chiar pe muchie şi, chiar dacă este abrupt pe alocuri, nu este nicio problemă... ne descurcăm doar cu beţele, fără piolet...

Până sus pe Tambura sunt de urcat vreo 70 m. Poteca ocoleşte uşor pe faţa sudică. Aici nu e nicio problemă cu zăpada aşa că nu respectăm chiar creasta matematică. Pe alocuri poteca este mai expusă, zăpada moale cu o crustă foarte fină de gheaţă deasupra. Probabil că dimineaţa este îngheţat dar acum se merge uşor, fără colţari.

Încet-încet Păpuşa rămâne în spate. Pe la 2 şi ceva ne oprim să mai luăm o gustare. Apă n-am cărat prea multă, ne propunem să recuperăm la cort. De-acum încolo, până spre Bătrâna, e mai mult promenadă, "creasta" fiind de fapt o spinare largă, plată... o plimbare plăcută ţinând cont de oboseala care s-a acumulat până aici.

Continuăm în tăcere, fiecare cu gândurile lui, cu soarele în faţă, admirând zonele învecinate. Când nu adie vântul nu se aude absolut nimic afară de propria respiraţie. Păsărelele încă nu s-au dezmorţit suficient ca să urce până aici şi alte vietăţi chiar nu sunt. După încă o oră ne mai oprim pentru vreo 5 minute căci începe o oarecare pantă către zona Bătrâna. Nu mai mergem însă mult şi Mihai sugerează să ne oprim căci pare o zonă bună de pus cortul, relativ plată şi cu suficientă zăpadă să-l putem ancora, puţin sub creastă, într-un loc ferit cât de cât de vântul care pare să sufle predominant dinspre nord. Aşa că pe la 15.40 ne dăm jos rucsacii şi ne pregătim să campăm. Este devreme dar pregătirile de seară oricum durează destul aşa că e bine să le faci pe lumină... iar locul este plăcut.

Şi dacă tot am cărat rachetele de zăpadă până aici le punem în picioare şi încercăm să nivelăm puţin locul... cât de cât... Cortul interior îl fixăm cu 2 beţe şi cei doi pioleţi care intră bine în zăpadă. Pentru cortul exterior mai folosim 2 beţe şi prelungitoarele de la rachete pe care le îngropăm bine, ca nişte ancore. E suficient.

Pe la 16.30 Vaude-ul lui Mihai este gata, bagajele desfăcute şi culcuşul pregătit... urmează pregătirile pentru masă. Punem arzătorul într-o absidă a cortului, la adăpost de curent şi începem să topim zăpada. Butelia începută pe care o aveam de astă-vară din Făgăraş îşi dă duhul destul de repede, reuşeşte doar să topească circa jumătate de litru aşa că trecem repede la cea nouă. După zgomotul pe care-l scoate îţi mai vine inima la loc.

Între timp ne mai îmbrăcăm întrucât căldura de la efortul de peste zi se disipează încet-încet. Stând pe loc frigul începe să se simtă. Noroc că trebuie să facem puţină mişcare: supraveghem arzătorul, mai punem zăpadă, mai mestecăm apa călâie care, încet-încet, se încălzeşte suficient pentru mâncare. Felul unu şi doi combinate: o mâncare deshidratată de legume, tăiţei şi pui care are nevoie doar de apă fierbinte. Pare destul de consistentă aşa că renunţăm la supa tradiţională. Preferăm să trecem la câte o porţie dublă de cacao fierbinte îmbunătăţită cu nişte ciocolată suplimentară şi uite-aşa, pe la 17.30, suntem gata şi cu masa. Mai topim însă zăpadă ca să ne umplem bidoanele să avem apă peste noapte şi, eventual, dimineaţa. Între timp zăpada s-a întărit destul ca să fie nevoie să râcâim bine cu cana ca să culegem pentru topit.

Când soarele dispare dincolo de munte, o dată cu umbra vine şi frigul dar nu mai contează fiindca deja am rezolvat ceea ce era mai important. Mihai se bagă mai devreme în cort pentru că e în urmă cu somnul, bioritmul lui fiind încă adaptat fusului orar de peste ocean. Şi întrucât se pare că e musai să ajungă mai repede mâine acasă schimbăm planul pentru a doua zi. N-o să mai facem şi restul de creastă, o să coborâm direct pe Plaiul lui Pătru ca să putem ajunge pe la prânz acasă... rămâne pe altă dată, muntele nu pleacă nicăieri, bine că acum suntem aici.

Eu mai rămân pe-afară pentru o plimbare să mă mai încălzesc la picioare şi să mai fac ceva fotografii. Apusul e minunat, păcat că nu suntem undeva cu vedere liberă către vest. Urc totuşi puţin până în creastă dar mi-e cam lene să merg până spre Bătrâna; oricum, se întunecă destul de repede. Fâşiile de nori dinspre apus se colorează în galben, roşu, portocaliu până când soarele îşi ia complet la revedere şi se pregăteşte de culcare.

Este linişte, vântul s-a oprit şi el şi e foarte plăcut dar dacă nu mai e lumină chiar că nu prea mai ai ce să faci... şi la urma urmei o să fie bine şi în cort sau cel puţin aşa îmi imaginez... aşa că pe la 19.00 mă bag în sacul de dormit. Plimbarea a fost bună, m-am încălzit. Singura problemă e că podeaua e cam tare şi e greu de găsit o poziţie comodă... când pe o parte, când pe cealaltă... e şi cam înghesuială în sac... butelia, bidoanele, aparatul foto şi pe deasupra şi eu în pufoaică pentru că nu mi-am luat un sac gros. Mi-aduc aminte şi de ciorapii schimbaţi aşa că îi bag şi pe ei la căldură, la piept; până dimineaţă or să fie zvântaţi complet.

Pun telefonul să sune pe la 5 dimineaţa, măcar să dormim noi atâtea ore... ceea ce însă nu prea se întâmplă. La un moment dat aprind frontala să văd cât e ceasul, nu e nici două, deci mai avem de moţăit. Se face însă ceva mai frig, la picioare doar fiindca geaca groasă este totuşi suficientă. În cele din urmă spre 5 aprindem lumina, ajunge cu atâta odihnă, eu îmi frec picioarele să le aduc la o temperatură mai civilizată şi montez şi arzătorul să facem ceva cald de băut. Nici prin cap nu ne trece să ieşim în frig să luam ceva zăpadă fiindca mai avem apa din bidoane. Mâncăm câte o porţie de cereale, bem cacao caldă şi parcă e ceva mai bine. Cortul e uscat, nu e condens care să fi îngheţat, deci a funcţionat bine peste noapte; foaia exterioară însă sclipeşte de cristale mici de gheaţă la lumina frontalei.

Afară începe să se lumineze aşa că ne mobilizăm să ne îmbrăcăm şi pe la 6 reuşim să ieşim. E o lumină plăcută, se vede şi luna iar toată valea e acoperită de nori. Pornim la o plimbare până pe Bătrâna, măcar atât dacă tot am venit până aici. Zăpada scârţaie plăcut sub bocanci şi e minunat urcuşul la ora asta fără bagaj, doar cu aparatul foto. Cerul începe să se coloreze, linia orizontului fiind de un roz pal încadrată de albul zăpezii şi albastrul cerului de dimineaţă. Din când în când câte un ochi înapoi să nu ratăm momentul când soarele se ridică din pătura de nori. În cca 30 minute ajungem şi pe Bătrâna. Făgăraşul este departe dar piramida Moldoveanu - Viştea este inconfundabilă ca punct de reper, aşa că ne orientăm de-a lungul crestei. Urcăm şi pe celălalt vârf al Bătrânei, mai facem ceva poze şi, cu regret, ne întoarcem.

Vedere spre Iezeru Mare - Roşu - Piscanu

Panoramă cu creasta Făgăraşului

Creasta Iezerului de la Iezerul Mare până spre Bătrâna

Soarele este deja sus, e lumină, norii din vale încep încet-încet să se ridice; cu siguranţă va fi o zi frumoasă. Pe la 7.30 suntem în plin proces de demontare a cortului. Prelungitoarele de la rachete s-au lăsat mai greu convinse să iasă din zăpada bine întărită peste noapte aşa că a fost nevoie de intervenţia pioletului; beţele însă au fost mai cooperante; a trebuit însă să curăţăm bine gheaţa de pe ele ca să putem băga la loc rozetele.

În fundal culmea Văcarea cu vf. Iezerul Mare şi Roşu în dreapta

Pe la 8 şi ceva pornim voiniceşte la vale lăsând în spate, cu regret, un minunat cer albastru. Coborâm drept în jos şi la un moment dat cotim spre stânga să ocolim o viroagă mare, ceea ce nu s-a dovedit o idee bună. Dacă ne uitam mai bine de sus şi dacă ceaţa din vale ne lăsa să vedem mai clar culmile poate ne dădeam seama că nu era piciorul pe care trebuia să coborâm; asta vom realiza mult mai jos când era prea târziu. Deocamdată mergem încet la vale, în contracurent cu norii care se ridică aşa ca în curând nu mai vedem nimic spre Iezerul Mare.

După mai puţin de o oră ne înscriem pe o limbă lungă de zăpadă care merge spre dreapta şi se termină până aproape de locul dezgolit unde se află stâna (de fapt pe Plaiul lui Pătru sunt două stâne). Zăpada e destul de tare, nu s-a înmuiat suficient chiar dacă este zăpuşeală şi călcâiele nu intră foarte mult aşa că suntem atenţi la coborâre. După ce se termină limba de zăpadă trecem pe lângă o momâie (aparent, semn bun), apoi pe lângă stână, mai aruncăm o privire în spate către Păpuşa şi Spintecătură şi coborâm până la lizieră să căutăm intrarea în pădure (pe Plaiul lui Pătru este un marcaj cu triunghi roşu... dacă-l găseşti); ne dăm seama c-am ajuns cam repede aici fiindcă acest picior este mai scurt.

Nici urmă de marcaj deşi am căutat sârguincios, în schimb multe marcaje forestiere care păreau să aibă o logică, în sensul că mergeau oarecum la vale, spre dreapta; în plus, nişte urme prin zăpadă prin pădure. Sigur, urmele pădurarilor nu duc întotdeauna unde trebuie, aveam deja dubii mari că am fi fost unde ar fi trebuit dar hotărâm să coborâm gândindu-ne că undeva trebuie să ieşim deşi asta nu este întotdeauna soluţia cea mai buna... Urmele însă coboară, e drept se cam pierd la un moment dat dar, cu mici excepţii, pădurea e relativ rară şi se coboară bine. Suntem pe o culme care trebuie să ajungă undeva, încadrată de două pâraie care se aud tot mai clar, ceea ce poate să fie bine sau să nu fie prea bine; un fir de apă te duce întotdeauna la unul mai mare, în vale dar, evident, nu ştii dacă-l poţi urma până la o cărare sau drum... şi nu ştii dacă nu cumva vei ajunge la nişte pereţi ! Marcajele forestiere de pe copaci continuă ceea ce înseamnă că se poate totuşi circula pe acolo şi foarte probabil marchează această culme. Oricum, ţinem culmea atât cât se poate, ocolim puţin de vreo două ori unde pare mai accidentat dar la un moment dat devine prea abrupt. Întrucât firul de apă din dreapta se vede deja aproape coborâm în direcţia lui şi, surpriză plăcută, întâlnim un drum.

Aşa se face că ieşim destul de aproape de Cuca. Am coborât prin pădure cca o oră. Foarte probabil piciorul pe care am coborât este Frăcea. Evident am pornit prost de sus; dacă nu erau norii din vale ar fi trebuit să vedem că piciorul ăsta e mult mai scurt decât Plaiul lui Pătru şi are doar o stână în loc de două (cum scrie în cartea lui I.I.Dunăreanu). Măcar am aflat că se poate coborî şi pe acest picior; probabil există şi o variantă mai bună pornind de la stână dar asta poate vom afla altă dată... Acum mai avem câţiva km pe drum până la Voina şi gata drumeţia...

Mai multe imagini photos.app.goo.gl/VmZWdzQWE1egJ9J48

martie 2007