Muntele Bucşoiul, cel mai însemnat şi mai masiv din culmile nordice ale munţilor Bucegi, atinge prin vârful Bucşoiul Mare 2.492 m. De la baza sudică a vârfului se lasă spre est o creasta stâncoasă, accidentată şi foarte spectaculoasă, creasta Bucşoiului Mic numită şi creasta Balaurului (creasta La Balaur) din cauza colţilor de stâncă asemănători solzilor cornoşi ai unei spinări de balaur :-) Paralelă cu creasta Morarului, este despărţită de aceasta din urmă de valea Morarului. Între creasta Bucşoiului Mic şi creasta propriu-zisă a Bucşoiului Mare se adânceşte valea Bucşoiului.

Creasta Bucşoiului Mic se poate parcurge fără probleme atât în urcare cât şi în coborâre dar o bună cunoaştere a locurilor este necesară. Accesul în urcare se poate face din zona Ţimbalului (varianta aleasă de noi) dar la "capul Balaurului" se poate ajunge şi prin Brâna Mare a Bucşoiului (dinspre sud, valea Morarului sau dinspre nord, valea Bucşoiului) sau pe valea Bucşiată (şiştoaca Răsărită) dinspre poiana Bucşoiului.

Acele Morarului, vedere din poteca pentru valea Morarului (spre Poiana cu Urzici).

Spre Ţimbal, printre tufele de zmeură.

Aproape de Ţimbal; momentan zmeurişul e înlocuit de o iarbă înaltă.

Vedere de pe Ţimbal cu Acele Morarului şi valea Morarului.

Tentaţia e mare... nici nu trebuie să te apleci prea mult să culegi zmeura :-)

Vedere de pe Ţimbal cu Acele Morarului (faţa nordică):
Acul Mare, Degetul Roşu, Acul Crucii şi Acul de Sus (de la stânga la dreapta).

După pauza aferentă culesului de zmeură începem să urcăm spre "capul Balaurului"
prin scocul care se ghiceşte drept în faţă (şiştoaca Ţimbalului).

Ţimbalul rămâne în urmă şi urcăm din greu printre tufele tentante încărcate de fructe...

După ce tentaţia zmeurei rămâne în urmă urcăm mai cu spor :-)

Urcuşul e pieptiş dar câştigăm repede în înălţime.

La capătul vâlcelului poteca ocoleşte spre dreapta şi apoi spre stânga.

O ultimă privire spre Ţimbal.

Printre tufele de jnepeni, aproape de "capul Balaurului".

Ajunşi în creastă putem să admirăm creasta Bucşoiului Mare
dincolo de valea Bucşoiului, parţial în umbră.

Spre sud, peretele nordic al Morarului străbătut de văi abrupte şi brâne transversale.

Fereastra de la "capul Balaurului".

Paul

Marius

Bucşoiul Mare ieşind din ceaţă.

O altă variantă de a ajunge în zona de unde începem să parcurgem concret creasta Bucşoiului Mic (zona capul Balaurului) este să urcăm pe valea Morarului până ce trecem de zona cu aspect de canion şi apoi să continuăm pe o brână de vegetaţie care traversează către dreapta-sus faţa sudică a Bucşoiului Mic (aspectul ei este asemănător cu al brânelor de pe faţa sudică a Morarului).

Brâna Mare a Bucşoiului porneşte aproximativ la acelaşi nivel din valea Morarului cu Brâna Mare a Morarului, intersectează creasta Balaurului şi continuă pe faţa nordică. Mai sus de ea putem găsi o altă brână care ne scoate mai sus pe creasta Bucşoiului Mic şi alte variante care pot studiate pe vreme bună. Imaginile din această pagină (până la capul Balaurului, din nou) sunt din 2010, exact din acelaşi weekend de septembrie. Registrul de culoare este foarte asemănător (ceea ce nu se întâmplă prea des, mai ales la distanţă de 1 an)... dar personajele sunt diferite (parţial) !

Din poteca marcată cu triunghi roşu (Poiana Coştilei - Pichetu' Roşu) putem urca pe valea Morarului spre Poiana cu Urzici atât pe firul văii (rareori are apă) cât şi prin pădure, pe ambele maluri. Pe poteca din dreapta (cum urcăm) avem însă posibilitatea să admirăm Colţii (Acele) Morarului.

Cu cât ora este mai matinală cu atât avem o vedere mai bună către Colţii (Acele) Morarului înainte să avem soarele în faţă. De la stânga la dreapta: Acul Mare, Degetul Roşu, Acul Crucii şi Acul de Sus.

Colţii (Acele) Morarului şi văile de abrupt ale feţei nordice.

Vedere către vale (est) din Poiana Morarului.

Ceţuri matinale de toamnă.

Din Poiana Morarului putem urca direct pe firul văii Morarului sau pe poteca ce urcă (parţial) prin pădure, pe partea stângă. Mai jos, undeva în dreapta am lăsat poteca ce urcă spre Ţimbal.

Un fluture amorţit de răcoarea dimineţii.

Indiferent de drumul urmat, ajungem în acelaşi punct de unde nu ai altă soluţie decât să urmezi firul văii.

Deşi valea nu e marcată (oficial), fiind considerată totuşi o vale de abrupt,
poteca este bine bătută şi se strecoară printre bolovani.

În această zonă, inferioară, valea Morarului are aspectul unui canion.

După un scurt parcurs pe stânga, poteca se abate pe malul drept.

Talvegul văii e punctat de mulţi bolovani uriaşi şi pe alocuri de săritori care de regulă se ocolesc.

Pe malul drept zonele de verdeaţă sunt mai bine reprezentate în această zonă.

Pe unde firul văii e prea prăpăstios se ocoleşte lejer pe feţele de iarbă.

Chiar ocolul pe feţele de iarbă necesită pe alocuri slalom printre sau peste bolovani.

În fine, aproape de finalul zonei cu aspect de canion.
În fundal se vede zona de creastă care leagă Omu de Bucşoiu Mare.

Ceva mai jos de zona unde lăsăm în stânga Brâna Mare a Morarului,
ne angajăm pe faţa sudică însorită a Bucşoiului Mic.

Faţa sudică a Bucşoiului Mic este străbătută de mai multe brâuri de verdeaţă,
la fel ca faţa sudică a Morarului.

În fundal se conturează tot mai bine porţiunea finală a văii Morarului şi vârful care separă şaua Bucşoiului (dreapta) de şaua Morarului (stânga).

Valea Morarului, porţiunea de mijloc cuprinsă între canion şi căldările superioare.

O scurtă pauză la soare înainte de a continua urcuşul pe brână.

Brânele de verdeaţă sunt suspendate la baza unor pereţi impresionanţi pe alocuri.

Panta e mare dar nu pune probleme de vreun fel decât atunci când iarba e udă.

Nici n-ai putea sa spui dacă eşti pe faţa sudică a Morarului sau a Bucşoiului Mic...

Vedere înapoi către valea Morarului şi peretele nordic al Morarului.

Urcuşul e plăcut şi poate mai interesant decât varianta prin Şiştoaca Ţimbalului unde trebuie să urci destul de pieptiş.

De toamnă...

Şi toamna sunt culori care încântă ochiul.

Vedere înapoi către valea Morarului şi brâna de iarbă parcursă; în fundal, pieptul de piatră dincolo de care este căldarea finală a văii, sub staţia meteo de la Omu.

Ultima porţiunea a parcursului până la capul Balaurului e mai neplăcută, vegetaţia fiind densă.

Dincolo de Azuga, munţii Neamţului.

Înainte de a accede la capul Balaurului avem de străbătut o zonă de jnepeniş.

Sub peretele de piatră din faţă urcă Şiştoaca Ţimbalului.

Zona unde dorim să ajungem...

După ce-am traversat zona de jnepeniş ieşim în capul Şiştoacei Ţimbalului.

Traversarea finală şi ieşirea către creastă sunt comune cu varianta de urcuş pe la Ţimbal.

O privire în spate către zona de jnepeniş cu care ne-am luptat.

Ceva mai sus, o privire către zona finală de vegetaţie pe care-am traversat-o.

Practic de-aici intrăm pe creasta Bucşoiului Mic.

Vedere către munţii Neamţului şi Ciucaş (în ultimul plan) din zona "Capul Balaurului".

septembrie 2010

De la "capul Balaurului" ocolim puţin pe faţa nordică.

Bucşoiul Mare

Ne luptăm puţin cu jnepenii...

Ieşim curând din nou în creastă şi vedem sub noi locul de unde am plecat: Ţimbalul şi zona de jnepeni de la "capul Balaurului".

În fundal Piatra Mare (centru) şi Postăvarul cu cheile Râşnoavei (stânga).

Creasta e punctată de colţi de piatră de multe ori abrupţi pe-o parte şi mai domoli pe cealaltă (ca o spinare de balaur :-)).

Urcăm printre tufele de jnepeniş care punctează deocamdată faţa nordică.

Pe măsură ce urcăm creasta capătă aspectul caracteristic de spinare de balaur.

Pe alocuri drumul e domol.

Cu excepţia unor colţi de piatră care nu sunt întotdeauna comozi la urcare sau, mai ales, la coborâre, urmăm (deocamdată) creasta matematică.

Pe alocuri parcă suntem la nivelul norilor :-)

Perspectivele sunt generoase în toate direcţiile :-). Undeva în ultimul plan se văd şi munţii Ciucaş.

Masivul Piatra Mare văzut printre doi colţi de stâncă.

Pe unde nu merge direct, ocolim pe feţele de iarbă, acum pe partea sudică.

Aici este invers, faţa nordică este abruptă şi cea sudică înierbată.

Ocolim un alt colţ de piatră de data asta pe partea nordică.

Sub noi, valea Bucşoiului.

Tot timpul găseşti ceva de admirat şi de fotografiat.

Avantajul de a merge chiar pe creastă... îi poţi privi de sus pe ceilalţi... dezavantajul, uneori e mai greu de coborât :-)

În ciuda aspectului sălbatic al pereţilor, poteca nu este dificilă...

Moniq şi Paul

Moniq şi Marius

La înălţime...

Zona unde ne-am tot pozat; creasta se prăvale spectaculos spre valea Morarului.

Deşi pare foarte abrupt, e o porţiune pe unde se poate merge chiar pe sus, cu atenţie la coborâre.

În partea cealaltă, spre Bucşoiul Mare, pereţi verticali spectaculoşi.

Din nou o porţiune înierbată a crestei.

Continuăm să urcăm...

Mici denivelări de piatră pe parcursul crestei.

Deasupra orizontului...

Un perete serios care necesită un ocol pe faţa sudică.

Ocolim peretele cât mai aproape de baza lui pentru a nu coborî prea mult.

Imediat, un pasaj unde e nevoie să "îmbrăţişezi" puţin bolovanul din potecă.

Urcăm apoi panta de iarbă pentru că pe sus e mai interesant...

Albastru de septembrie

Încă puţin...

Un perete care se lasă spre valea Bucşoiului; în fundal Postăvaru - Piatra Mare.

O privire înapoi... jos, în vale, drumul către Gura Diham iar dincolo de zona împădurită, Azuga.

Subsemnatul către un loc de belvedere.

Să fiu şi eu la înălţime :-)

După o scurtă pauză pornim iar la drum. Bucşoiul Mare pare tot mai aproape.

Dacă te poziţionezi bine, imaginea iese spectaculoasă :-)

O porţiune mai înierbată a crestei.

În continuare mergem în general pe partea sudică a crestei.

Fantezie în piatră

Nu reiese din imagine dar dacă am fi mers strict pe linia matematică am fi întâlnit porţiuni aproape verticale, mai delicat de coborât.

Dincolo de creasta Morarului (aici mai sus de ace), Coştila.

Pe măsură ce ne apropiem de porţiunea finală, aspectul crestei e mai pastoral :-)

Spre sud, porţiunea finală a crestei Morarului şi, în planul următor, Coştila.

Credeam că s-a terminat cu pasajele mai expuse...

Decât să coborâm prea mult am zis că mai bine ţinem creasta cât mai aproape.

Se poate chiar pe sus dacă stai bine cu echilibrul :-)

Una din ultimele zone stâncoase de pe creastă.

În fundal Azuga, munţii Neamţului şi în ultimul plan munţii Ciucaş.

Aproape pe ultima sută de metri...

Aproape de şaua de sub Bucşoiul Mare (curmătura Bucşoiului).

Ne abatem spre stânga să ieşim în poteca turistică.

Văile Mălăieşti şi Ţigăneşti, în spate Piatra Craiului şi Iezer.

Culmea Ţigăneşti, în fundal Piatra Craiului şi Iezer.

Curmătura Bucşoiului. În spate Bucşoiul Mare (2.492 m) dar destinaţia noastră este vârful Omu.

Bucşoiul Mare şi porţiunea finală a crestei Balaurului.

Vârful Omu şi staţia meteo.

Valea Gaura

Refugiul Salvamont de la vârful Omu.

Valea Cerbului şi peretele nordic al Coştilei.

Lumina înserării peste Coştila.

Valea Gaura. Imediat ce-a dispărut soarele, vântul a început să aducă fâşii de nori.

În umbră totală zona Ţigăneşti, în următorul plan Piatra Craiului şi în fundal ceva din Făgăraş cu vârful Urlea vizibil şi custura care-l leagă de zona Fundu' Bândei - Dara - Muşetescu.

Valea Gaura peste care gonesc norii.

Cu un timp lung de expunere norii îşi pierd forma.

Dincolo de zona Ţigăneşti, Piatra Craiului.

Cu puţină imaginaţie, Ţigăneşti, Piatra Craiului şi Păpuşa (Iezer).

În umbră totală, zona Ţigăneşti la asfinţit.

septembrie 2011