Acum putem să vedem mai bine ce ne aşteaptă în continuare pe creastă. Până la cruce sunt ceva mai mult de 400 m diferenţă de altitudine dar e mult de urcat, coborât şi ceva de căţărat.

Până una-alta nişte apă e binevenită căci căldura e destul de mare. Ştiam că doi litri nu vor fi suficienţi dar cine să care mai multă apă ? Trebuie raţionalizată asta care o avem. Nu stăm mult, ne pregătim de rapel.

Deşi coarda lui Tudor are 60 m facem cele 3 segmente, ca la carte. Data trecută am coborât în Dulfer. Că ar fi mai sigur aşa, fără alte elemente interpuse între tine şi coardă e discutabil... acum nu se pune problema că avem tot ce ne trebuie. Coarda însă pare să aibe alte planuri şi nu se lasă uşor descâlcită, te şi miri cum se încurcă aşa uşor. În fine, ajunge la locul ei, în buclele de cordelină din cuiul de rapel şi Tudor o aruncă în jos, nu se vede unde dar ştim direcţia care trebuie urmată, uşor dreapta (privind în jos) către următoarea treaptă înierbată, la cca 20 m mai jos. Îl las mereu pe Tudor primul şi eu fac poze.

Al doilea rapel, ceva mai scurt, ne duce printr-un horn către următoarea treaptă.

Al treilea rapel. Încă cca. 10-15 m şi ajungem în strungă, un loc destul de strâmt. Din valea Albă ajunge aici Albişoara Strungii; la nevoie se pot face rapeluri până jos dar nu este o variantă optimă de coborâre.

În partea cealaltă, vâlcelul Strungii se poate coborî cu câteva rapeluri lungi până în valea Seacă a Caraimanului. Varianta recomandată de coborâre de aici este însă Albişoara Turnurilor ceea ce presupune o traversare relativ expusă până într-un loc de unde se poate coborî în rapel în firul văii, alte rapeluri fiind apoi necesare până jos. Când am fost cu Mircea şi Mugurel era încă zăpadă pe Albişoara Turnurilor aşa că am coborât mai uşor cu colţarii până în firul văii Albe. Cristea recomandă o coborâre de cca 50 m pe Albişoarea Strungii şi apoi o traversare către Albişoara Turnurilor cu rapel de cca 30 m în firul acesteia.

Ca să continuăm creasta Picăturii trebuie să urcăm în vârful Strunga Mare. Nu spune nimeni foarte clar pe unde e mai bine aşa că ne alegem o linie uşor ondulată profitând de pâlcurile de vegetaţie, ocolind porţiunile foarte expuse. Intrarea pe această faţă este însă destul de aeriană dar altă soluţie nu este. Teoretic te poţi asigura de zadele care punctează ici-colo faţa de piatră dar coarda poate să te şi încurce teribil dacă se agaţă aşa că preferăm la liber, cu atenţie.

Pe măsură ce urcăm Picătura rămâne în spate şi distingem foarte clar detaliile feţei vestive şi treptele de vegetaţie între care se fac rapelurile către strungă.

Ajungem sus şi până când Tudor pregăteşte rapelul eu mai fac câteva poze. Aproape poţi atinge cu mâna Turnurile Albişoarelor.

Coarda de 60 m ne permite să coborâm fără probleme dintr-o bucată până în firul Albişoarei Turnurilor (firul sudic), la baza primului turn, de-a lungul unor hornuri, în total cca 25 m.

Primul turn se poate ocoli prin dreapta, coborând puţin pe faţa dinspre valea Albă sau se poate urca pe faţa cu jnepeni, căutând varianta optimă de înaintare. Al doilea turn, mai înalt şi mai spectaculos, presupune un pic de căţărare (2A) dar îl ocolim pe la bază, prin dreapta şi ajungem în Strunga Turnurilor unde se termină celălalt fir al Albişoarei Turnurilor, la baza Feţei Înalte.

Privind în sus, contra soarelui (motivul pentru care nici n-am încercat sa fac vreo imagine), Faţa Înaltă ne dezvăluie căile de acces de-a lungul ei: un diedru în partea stângă şi un horn mai central, către dreapta. Totuşi, o imagine anterioară cuprinde detaliile traseului, în continuare.

Mai în dreapta peretele pare mai domol, întrerupt de multe prispe mici de vegetaţie. Cam în această direcţie ne îndreptăm încercând să profităm de micile zade agăţate de perete. Înaintăm cu mici zig-zag-uri dreapta-stânga după cum ne simţim mai în siguranţă. Turnurile Albişoarelor rămân în urmă, le depăşim curând ca altitudine şi privind în spate admirăm zona de creastă parcursă până acum.

Nu uităm să mai aruncăm o privire şi în jur... către peretele Văii Albe de exemplu.

Continuăm să ne strecurăm la liber prin jnepenişul care ne "blochează" calea către Faţa Înaltă. Cum-necum, găsim o variantă optimă să înaintăm fără probleme :-).

Cumva nu ajungem în zona hornului şi curând constatăm că am ieşit în prispa largă de la baza Feţei Hornurilor!

O pauză de hidratare şi orientare în teren este binevenită. Aici se termină Albişoara Hornurilor. Pe la baza Feţei Hornurilor se ghiceşte o brână care merge către dreapta (privind în sus) şi care traversează către Albişoara Gemenelor (şi se pare şi mai departe, în traseu uşor descendent până în valea Albă, undeva sub săritoarea Cârnului ?).

Faţa Hornurilor e brăzdată de 3 hornuri, primele două mai dificile, al treilea, mai accesibil. O variantă de ocolire a acestei feţe este vestitul tunel care te scoate în partea cealaltă, pe faţa dinspre Caraiman dar întrucât nu ne este clar pe unde-ar fi rămâne să-l căutăm altă dată.

Ne îndreptăm la baza hornului din dreapta urcând câteva trepte de vegetaţie. Deasupra, un bolovan care închide hornul, ne obligă să ne orientăm către peretele din dreapta. Găsim un piton care ne confirmă că suntem pe drumul bun. Urcând câţiva m pe peretele din dreapta urmează o scurtă traversare către stânga pentru a ieşi deasupra zonei surplombate pe care-am ocolit-o. Este o trecere expusă, cu prize mici şi zone de pământ şi iarbă care se dislocă destul de uşor, trecere asigurată însă de un al doilea piton. Noroc că este uscat, altfel ar fi destul de neplăcut. Cu atenţie traversăm către peretele din stânga al hornului. Încă un piton ne mai ridică moralul şi în continuare este deja mai uşor. Fără să privim prea mult în jos ieşim într-o zonă mai domoală care ne scoate imediat în prispa largă a Gemenelor.

Aici iese în creastă Albişoara Gemenelor. Tot pe-aici ar fi trebuit să ajungem şi dacă urcam prin tunel. În sus creasta Picăturii nu mai pune niciun fel de probleme. Ce-a fost greu a trecut aşa că mai facem o pauză şi transferăm o parte din apa din sticlă în stomac. În continuare urcăm pe feţele de iarbă, relativ domoale dinspre valea Albă.

Ocolim Colţii Gemeni, ne mai abatem către stânga să admirăm abruptul Caraimanului şi în cca. 30 de minute ajungem în Şaua Mare a Caraimanului.

Imediat în stânga, zona largă ca o copaie unde se termină Spălătura văii Seci.

Am făcut exact 8 ore de când am plecat de la maşină. Ne dezechipăm şi ar fi cazul să mâncăm ceva dar corpul e suficient de obosit şi deshidratat aşa că afară de apă nu prea alunecă nimic pe gât. Terminăm apa şi ne gândim la izvorul rece din pădure, pe valea Jepilor; o să rezistăm până acolo. Ne odihnim 10-15 minute la soare. Înspre Coştila se adună nori tot mai mulţi dar acum nu mai contează, poate să şi plouă (deşi ar de preferat să nu). Bucurându-ne de verdele alpin din abundenţă aici şi de culorile vesele ale florilor pornim agale pe Brâna Mare a Caraimanului.

De la cabană ne angajăm pe poteca atât de circulată a Jepilor şi coborâm cu gândul la aceste ultime ore petrecute în lumea minunată a Caraimanului.

Mai multe imagini aici.

iulie 2011