A mai trecut o noapte... urmează o nouă dimineaţă... ne aşteaptă o nouă zi pe creastă. Oare ce locuri nevăzute încă ne vor încânta privirea? Programul de dimineaţă nu include nimic deosebit faţă de dimineţile anterioare. Nici meniul, din păcate, nu e cu mult mai variat... ca să nu zic deloc :-)

Dimineaţa e la fel de senină... deocamdată cel puţin. Curând se adună ceva nori, mult mai devreme decât în zilele precedente; să se schimbe oare ceva? Asta ne întreabă şi polonezele care ne fac o vizită matinală; nu ştim mai mult despre prognoză decât ştiu şi ele dar le încurajez că o să fie bine oricum. Ele rămân aici o zi şi fac o tură de recunoaştere la lacul Ştiol, ar vrea şi la Cascada Cailor (dar pare cam departe). E interesant, desigur, dar nu e în agenda noastră :-) aşa că ne luăm la revedere; o sa le revedem însă în pozele colegelor de la Floarea de Colţ care sunt cu o zi în urma noastră :-)

De oi nu ducem lipsă. Imediat îşi fac apariţia din vale două turme. Noroc că preferă izvorul locului de campare aflat în faţa noastră, ceva mai departe (unde am ezitat noi să mergem aseară). Conform unui program nescris suntem gata puţin după ora 9 :-)

Poteca ne conduce către locul de campare situat la capătul vestic al zonei La Izvoare. Este şi aici apă dar trebuie să cobori puţin la izvor; unde-am stat noi a fost perfect. Se pare că, în cele din urmă, aici au fost cele mai multe corturi. Unii au plecat deja, alţii admiră în tăcere mişcarea browniană a oilor! A fost şi puţină agitaţie între câinii celor două turme, situaţie calmată de bâtele ciobanilor :-)

Drumul nostru se strecoară printre câteva tufe de jnepeni şi ajunge imediat în şaua Galaţului. Aici întâlneşte poteca marcată cu triunghi albastru care coboară spre Borşa prin valea Negoiescului.

Începem să urcăm mai susţinut către vârful Galaţului. Pe măsură ce câştigăm în înălţime în spatele nostru se conturează zona de unde-am coborât ieri (Omului-Gărgălău).

După vârful Galaţului (2.048 m) creasta vălureşte uşor coborând către şaua Laptelui. Aproape că nu mai e soare deloc. Norii se compactează încet-încet. Să fie de bine, să fie de rău? Măcar e răcoare.

După cum se ghiceşte de la distanţă, vârful Laptele Mare (2.167 m) care domină orizontul apropiat, se ocoleşte prin dreapta (nord). La un moment dat se vede un cap. Apoi dispare. Apoi apare şi restul. Un cioban care asculta radioul. "Ce se mai aude despre vreme?" "Caniculă!" Aşa să fie? Parcă cerul arată altfel astăzi.

Ocolind vârful Laptele Mare, poteca merge de-a coasta către şaua Puzdrele. Către nord de şaua Puzdrele, evident, vârful Puzdrele :-)

După cca 2:30 ore suntem în şaua Puzdrele. Poteca ocoleşte vârful pe faţa sudică. Facem o pauză. Cerul tot mai mohorât ne face să ne gândim că nu strică să punem hainele de ploaie mai la îndemână; asta de obicei sperie ploaia :-)

În faţă, ceva mai departe, se vede o şa lungă şi lată; trebuie să fie Tarniţa Bârsanului. Lăsăm în spate şaua Puzdrele şi continuăm de-a coasta cum ne conduce poteca.

Curând întâlnim din stânga drumul care merge pe coasta muntelui Laptele Mare spre valea Anieşul Mare (bandă galbenă). În continuare ne înţepenim în nişte jnepeni. Poteca este totuşi tăiată printre ei şi după câteva pâlcuri din care aproape că nu ne vedem unul cu altul ieşim la lumină.

Tarniţa Bârsanului este o şa largă care ne permite să vedem muntele în toate direcţiile. În dreapta noastră se conturează o vale întinsă închisă în capătul celălalt de culmea Buhăescu-Pietrosu care merge către nord. Ca să ajungem acolo urmăm creasta care ne conduce într-un ocol larg către vest.

Am făcut circa 40 minute din şaua Puzdrele. Dincolo de Tarniţa Bârsanului, Negoiasa Mare şi Negoiasa Mică; poteca ocoleşte întreaga zonă prin dreapta (nord).

Norii sunt deja omni-prezenţi... sperăm să nu se scuture... prea tare... lumina e totuşi interesantă, mai ales ajustată (ulterior) puţin "din condei" :-) Zona Buhăescu-Pietrosu pare aproape s-o atingi cu mâna... dar e mult de ocolit până acolo...

Curând "ne împotmolim" într-un afiniş unde ne oprim pentru doza zilnică de vitamine :-) Cu forţe sporite ne continuăm drumul de-a coasta pe sub Negoiese unde ne intersectăm cu un grup măricel de... polonezi (cel mai probabil), după vorbă, după port...

Depăşim o zonă mai deschisă care trebuie să fie Tarniţa Negoieselor apoi poteca ne duce pe faţa sudică a unei muchii dincolo de care urmează o altă şa largă, Şaua între Izvoare... Nu e nici ora 3 dar e cam întuneric, un întuneric care nu prevesteşte ceva bun...

Negoiesele rămân deja în spate. Suntem la o intersecţie de poteci: cruce galbenă către zona "Între Anieşe" şi punct roşu către Cormaia... cale lungă pe oricare variantă.

În capătul celălalt al şeii pe care o traversăm începe zona numită "La Cărţi" unde e un izvor bun şi loc de campat. N-avem în plan să rămânem aici, locul oricum nu pare prea atrăgător, cu siguranţă din cauza cerului apăsător.

Notă 2017: în august 2017 s-a construit aici un refugiu din bârne de lemn cu baza de piatră, cu două priciuri suprapuse a câte 6 locuri fiecare, masă şi băncuţă, apă la izvorul din apropiere.

Începe să picure dar mergem înainte. Întâlnim doi băieţi, Adrian şi Thilo cu care facem schimb de informaţii privind locul de campat şi apa de băut. Deşi mergem în direcţii opuse, ne vom reîntâlni cu ei când vom reveni în Pasul Rotunda să recuperăm maşina!

Din cauza picăturilor care nu ştim dacă au de gând să se transforme în ceva mai serios sau nu, nu zăbovim prea mult în zona "cărţilor". Aruncăm repede o privire înapoi... Şaua între Izvoare, Negoiesele şi Puzdrele...

Ploaia totuşi ne iartă acum aşa că ne oprim puţin în biblioteca familiei Flinstone :-) Cam greu cu cititul însă :-) După cei câţiva stropi de ploaie parcă se mai luminează aşa că stăm puţin să luăm o gustare (e totuşi trecut de ora 3) şi să mai privim în stânga-n-dreapta.

După o ultimă poză în biblioteca Rodnei ne punem iar în mişcare. Aici poteca are două variante: pe jos şi pe sus :-) Pe sus nu e prea evidentă, pare să fie o variantă mai veche a potecii, mai neclară la început, dar e clar că trebuie să urce muchia către vârful din faţă (Repede)... pe jos e clar marcată dar coboară destul de mult într-o vale (Zănoaga Căţânilor).

Varianta pe sus urmează linia crestei... vârful Repede, vârful Cormaia, vârful La Căţâni. Ajungem pe vârful Repede în circa 30 minute. Urmează o mică şa intermediară după care urcă puţin până pe vârful Cormaia.

Cu un pic de zoom piramida Buhăescu Mic - Buhăescu Mare şi Pietrosu par colea...

De pe vârful Cormaia vedem clar sub noi varianta potecii care traversează valea Zănoaga Căţânilor (cele două unindu-se ulterior în şaua Obârşia Rebrii).

După vârful Cormaia ne abatem la dreapta după cum ne conduce creasta către vârful La Căţâni.

Curând ajungem în Şaua Obârşia Rebrii (2.055 m). Poteca marcată cu bandă albastră coboară spre sud până în Sângeorz-Băi... departe-departe...

Noi continuăm puţin spre vest până în şaua Tarniţa la Cruce, o şa largă, dezolantă, traversată de ditamai drumul de la sud la nord... Dezolantă şi pentru că stă să plouă... şi pentru că n-avem nicio idee unde se poate campa pe-aici (respectiv unde ar fi apă). Spre sud nimic interesant dar spre nord, coborând puţin, se văd două corturi lângă un lac (între timp, lucrurile precipitându-se, nu ne-am mai uitat cu atenţie pe hartă). Coborâm degrabă într-acolo. Pare soluţia cea mai bună. Începe să picure tot mai serios şi e răcoare bine. Încerc să mă orientez de sus asupra unui loc cât de cât bun pentru cort. Se vede un singur om, un polonez bine-înţeles, puţin impacientat văzând cum cobor în fugă spre corturile lui! Nu prea înţelege nimic în engleză, îşi aştepta cei doi colegi plecaţi spre Pietrosu (din câte ne-am înţeles, mai mult prin semne) şi se linişteşte văzând că n-am nicio treabă cu corturile lui :-)

Punem cortul pe ploaie şi parţial spălaţi de apa din cer ne-aruncăm înăuntru să ne tragem sufletul. Noroc că ploaia nu ţine mult aşa că putem ieşi să ne orientăm mai bine în zonă. Mutăm cortul cu totul într-un loc care mă inspiră mai mult. Avem timp să ne şi spălăm puţin deşi e cam frig fiind bine trecut de ora 7 şi să ne facem tot programul de seară pe lumină. Din fericire avem apă bună dintr-unul din izvoarele care alimentează lacul. Poate soarele e cel care contează foarte mult când stai cu cortul... dar Tăul Rebra pare chiar dubios dacă n-ar fi fost celelalte două corturi (pare un loc pustiu şi părăsit cum părea Curmătura Brătilei în Făgăraş acum câţiva ani). Drumul care traversează şaua, un loc vechi de stână în apropiere unde e mizerie şi noroi, atmosfera umedă şi apăsătoare... fac ca amintirea serii precedente să pară un Paradis pierdut...