Râul Topolog ia naştere pe versantul sudic al munților Făgăraș, prin confluența a două pâraie, Izvorul Scării (vest) și Izvorul Negoiului (est). La est de Negoiu, apele Făgăraşului sunt tributare bazinului râului Argeş, dar Topologul îşi face drum spre vest si se varsă în Olt după mai bine de 100 km. Zona de obârşie a Topologului, respectiv căldările alpine de sub creasta Făgăraşului, sunt locuri de o frumuseţe sălbatică în adevăratul sens al cuvântului.

Am visat mulţi ani la valea Topologului şi văile largi pline de cascade care se ghicesc privind de sus, din creastă. După un prim contact cu ramura vestică, Izvorul Scării ( photos.app.goo.gl/sCd3CV6R4ETyyppF8 ), reuşim acum să facem circuitul întreg în combinaţie cu Izvorul Negoiului, ambele superbe căldări glaciare puţin umblate dar extrem de pitoreşti, mai ales acum când muntele se îmbracă în haine de toamnă.

Ziua 1: În amonte pe pârâul Izvorul Negoiului

După Sălătrucu urmăm drumul forestier cca 32 km exact până în locul unde Topologul se formează din cele două pâraie mari, Izvorul Scării şi Izvorul Negoiului. După ce trece prin vad, drumul de căruţă continuă spre stâna din zona Scara dar pentru maşină este punctul terminus. La început de octombrie dimineţile sunt răcoroase iar aici, la umbră, iarba este acoperită de brumă.

Ne încălzim pregătind rucsacii, ronţăim ceva dulce şi la 10 suntem gata de drum, Gabriela, Moniq, Marinică, Cristi şi Marius. Trecem apa şi pornim fluierând printre brazii uriaşi, în amonte, către izvoarele Negoiului (triunghi roşu). Fluierăm la propriu căci în pustietatea asta Moş Martin e la el acasă şi e politicos să-l înştiinţăm că suntem şi noi pe-aici. Îi vedem urmele, când şi când, pe potecă. Curând părăsim drumul lat de pe lângă apă şi ne abatem spre stânga, prin pădurea de brad, cum ne conduce poteca. Ne îndepărtăm de pârâu dar îl auzim în continuare cum se aruncă la vale, învolburat, peste mici trepte de piatră. Printre brazi se vede un cer albastru cum doar toamna ai ocazia să vezi.

În mai puţin de jumătate de oră ieşim într-o poiană mare unde ne încălzim imediat. În faţă se deschide un peisaj de vis. Soarele luminează muntele într-o simfonie de culori de toamnă. Iarba galbenă, uscată, contrastează cu verdele întunecat al brazilor. Ici-colo, foioasele încep să-şi etaleze galben-roşcatul caracteristic. În depărtare, culmile stâncoase se înalţă ca nişte metereze imposibil de cucerit. Totul sub un cer albastru, fără fir de nor, într-o linişte deplină.

Traversăm ascendent poiana, intrăm din nou în pădure şi ieşim în alt luminiş cu un bordei ciobănesc vechi. Oile, dac-au fost, au plecat de mult, e prea frig acum noaptea pentru ele dar foarte bine pentru noi. "Discuţiile" cu câinii ciobăneşti sunt partea cea mai neplăcută a drumeţiilor în sezonul estival. Începem să urcăm mai susţinut spre stânga, prin pădure, ne îndepărtăm de apă şi harta ne confirmă că poteca urcă şi face un ocol mare în direcţia asta, probabil malurile abrupte ale pârâului şi pădurea deasă nu permit accesul în sălbăticie.

Ici-colo, prin golurile de vegetaţie, avem ocazia să admirăm valea în amonte. Urcăm vreo jumătate de oră şi ieşim deasupra pădurii unde perspectiva devine mult mai generoasă. Jnepenii iau locul brazilor. Paleta de culori se îmbogăţeşte cu roşiaticul tufelor de afiniş. Frunzele sunt atât de mici dar plantele atât de multe încât de la distanţă apar ca pâlcuri mari, colorate. De aproape se văd şi fructele, parţial deshidratate dar foarte dulci, cele care-au rămas nemâncate de vietăţile muntelui, tocmai bune acum pentru noi.

Ne-am îndepărtat destul de mult de vale pe faţa asta a muntelui. De sus vine un alt fir de apă dinspre căldarea Mieilor (de sub şaua Şerbotei), de investigat cu altă ocazie. Hoinărim de plăcere prin locurile frumoase şi atât de pitoreşti la vreme de toamnă dar muntele are şi amintiri mai triste de-acum mai bine de jumătate de veac. În mijlocul pustietăţii întâlnim o troiţă spre aducere-aminte despre vremurile rezistenţei anticomuniste din Făgăraş, respectiv grupul Dumitru Apostol.

La sfârşitul anilor 40, în contextul mai larg al luptei anticomuniste din munţi, grupul de pe valea Topologului era format din ţărani, foşti militari, mici meseriaşi, unii ţărănişti, alţii liberali, alţii fără apartenență politică. Oamenii s-au refugiat în sălbăticia pădurilor pentru a scăpa de arestările orchestrate de autorităţi sau ca semn de protest faţă de măsurile abuzive care începeau să se generalizeze, colectivizarea forţată şi cotele obligatorii. Dumitru Apostol - originar din Sălătrucu - a coordonat activitatea locală, menținând legătura între fugarii din păduri și rețeaua de susținători din satele de pe vale. Faţă de alte grupuri cu profil militar ofensiv, nucleul de pe Valea Topologului a adoptat o strategie predominant defensivă, respectiv clandestinitate și evitarea confruntărilor directe cu trupele de Securitate. Finalul însă a fost acelaşi, oamenii au fost prinşi în cele din urmă, anchetaţi şi condamnaţi la ani grei de închisoare sau chiar executaţi.

Fără să uităm, încercăm acum să ne bucurăm de prezent şi frumuseţea muntelui. După acest ocol larg, până în zona troiţei, ne ostoim setea cu apa din pârâu şi continuăm să traversăm spre dreapta, către firul văii de care ne-am îndepărtat, pe sub o pădurice de jnepeni.

În faţă, privind spre nord, se înalţă un prag uriaş de piatră în care apa a săpat un jgheab prin care se aruncă într-un şir de cascade: cascada Negoiu. Poteca noastră trece apa şi continuă ascendent spre dreapta pe o pantă de iarbă până la baza peretelui.

Aici schimbăm direcţia pe o brână de verdeaţă care merge în diagonală, în sus, peste zona abruptă. Valea se aşterne la picioarele noastre în toată măreţia ei, pădurea prin care am urcat şi poienile unde ne-am bucurat de soare. Treptat locurile se domolesc şi în cele din urmă ieşim în căldarea superioară. Apar petice de zăpadă printre tufele de afine, rămăşiţe din ninsoarea timpurie de sfârşit de septembrie.

Lăsăm în dreapta poteca (triunghi roşu) şi pe firul apei ajungem la lacul Negoiu. Nu e mare, nici pe departe un lac faimos ca celelalte lacuri glaciare din Făgăraş dar are farmecul lui, mai ales că e un loc mai puţin vizitat de turişti. În schimb, e un loc minunat de campare. Ceva mai sus de lac, căutăm un loc mai înalt, mai drept şi uscat dar aproape de pârâu. Apa e din abundenţă peste tot chiar şi acum la început de toamnă săracă în precipitaţii. Suntem într-o veritabilă fortăreaţă de piatră. În stânga (vest) avem piciorul sudic al vârfului Şerbota, în dreapta (est) sunt culmi stâncoase tributare vârfului Negoiu iar în faţă (nord) custura Sărăţii închide complet căldarea. Cu mici pauze între timp, fără să ne grăbim, am făcut până aici cca 3 ore jumătate şi am scăpat de rucsacul greu.

Ne alegem fiecare un loc potrivit de cort şi curând cele trei căsuţe sunt în picioare. Ne relaxăm la soare dar avem timp destul să mai facem o plimbare dup-amiază. Cu mult entuziasm, ne gândim să combinăm custura Sărăţii şi vârful Negoiu... dar planul de-acasă nu se potriveşte mereu cu situaţia din teren :-) Pornim în amonte spre marea de bolovani din Căldarea Pietroasă şi, furaţi de peisaj, depăşim cu mult poteca ce traversează spre vârful Şerbota (bandă galbenă)… aşa că ne îndreptăm spre capătul estic al custurii şi urcăm o pantă de iarbă care pare relativ prietenoasă.

Mai vedem turişti care încearcă în coborâre un culoar asemănător şi când ajungem sus, în creastă, înţelegem de ce se chinuiau să coboare pe-acolo. Tot ce înseamnă traversare pe faţa nordică, pe parcursul custurii (bandă roşie), are multă zăpadă îngheţată. Pare foarte riscant fără echipament de iarnă (inclusiv colţari). Pe creastă şi pe feţele sudice e toamnă autentică şi o căldură plăcută la soare dar pe feţele umbrite zăpada care s-a depus deja este îngheţată bocnă.

Continuăm spre est până sub vârful Sărăţii. Aici situaţia e la fel, scurta traversare pe sub vârf (pe nord) spre şaua Cleopatrei e impracticabilă. Urmele vechi sunt îngheţate, extrem de alunecoase, fără măcar un piolet nu riscăm să continuăm pe cei 20-30 m de coborâre. Matematic peste vârful Sărăţii nu se poate fără rapel aşa că n-avem decât să căutăm o variantă de coborâre înapoi, spre sud dar nu ne dorim panta pe care am urcat. Ceva mai jos de vârf găsim o brână de iarbă acceptabilă ca pantă şi lungime pe care ajungem jos, la soare, în Căldarea Mioarelor (sub şaua Cleopatrei). Privind la cei care coboară de pe Negoiu, ocolind cu mare atenţie peticele albe de pe potecă, ne hotărâm că mai bine stăm la soare şi ne odihnim, ne-a luat aproape 3 ore mica cercetare prin abrupt. Decât să ne prindă întunericul la coborâre şi să ajungem jos mult osteniţi mai bine lăsăm vârful pentru a doua zi dimineaţă.

Ajungem la corturi spre ora 6 când este de mult umbră şi răcoare, dezavantajul zilelor mai scurte de toamnă. Ne primenim rapid cu apa din pârâu, ne îmbrăcăm bine şi ne pregătim pentru festinul de seară. Sus pe creastă o lumină palidă persistă până tâziu dar încet-încet apar stelele şi când se lasă întunericul ne băgăm la culcuş. Mintea e saturată de evenimentele de peste zi, de locurile minunate pe care le-am văzut întâia oară dar corpul resimte oboseala iar în căldura sacului de dormit - la care se adaugă susurul apei din apropiere - vine curând şi somnul.

Ziua 2: Negoiu (dus-întors) şi traseul de creastă de la Şerbota la Scara

Cerul rămâne senin peste noapte, treptat se umple de stele, se vede şi Calea Lactee iar către dimineaţă răsare luna care aduce cu ea o lumină difuză. Ochiurile mici de apă se acoperă cu o pojghiţă subţire de gheaţă. N-a bătut vântul dar căldarea s-a umplut cu un aer rece, probabil câteva grade sub zero. Încet-încet cerul se lumineaza complet, stelele pălesc dar lumina directă a soarelui se lasă aşteptată aici, la corturi. Doar departe, spre sud, piciorul Podeanu se bucură deja de soare.

Ochiurile de apă au farmecul lor aparte în răcoarea şi lumina dimineţii. În loc de exerciţiile de înviorare, o scurtă plimbare este bună să pună sângele în mişcare.

Nu aşteptăm să vină soarele la corturi, ne dezmorţim cu micul dejun şi un ceai cald şi pornim spre Negoiu fără bagaj. Urcăm malul abrupt spre Căldarea Mioarelor (traseu comun bandă galbenă şi triunghi roşu). De menţionat că sunt câteva locuri abrupte şi expuse, trebuie atenţie când ai rucsac greu şi eşti la sfârşitul unei zile lungi, valabil şi în urcare şi în coborâre.

Soarele câştigă teren dar la noi încă nu ajunge. Abia mai sus, în căldare, se ridică dincolo de piciorul Negoiului şi ne încălzim imediat, diferenţa de temperatură între umbră şi soare e considerabilă în dimineţile de toamnă. Ajungem în şaua Cleopatrei o dată cu primii turişti dinspre cabana Negoiu, noi pe la soare, ei pe la umbră 😎

Spre vest creasta se întinde ca-n palmă cu detalii clare în lumina dimineţii. Vedem destinaţia de dup-amiază, şaua Scara, şi dincolo ea, vârfurile Scara, Ciortea-Boia, Budislavu, Suru. Acum însă continuăm spre est, urcăm spre Negoiu. Prima parte a drumului e la soare, poteca s-a înmuiat deja chiar dacă mai e câte-o pată de zăpadă ici-colo dar urcuşul final, la umbră, e răcoros iar zăpada tare ca gheaţa. Întrucât cele mai multe petice de zăpadă sunt chiar pe potecă, ocolim când pe sus când pe jos, din fericire terenul permite asta şi prizele sunt generoase.

La final ieşim printr-un mic horn îngheţat dar sprijinindu-ne în pereţii apropiaţi ieşim din nou la soare. Încă puţin şi suntem pe vârf, la 2.535 m. E soare, e linişte şi-o vizibilitate perfectă în toate direcţiile. Departe, spre est, privirea alunecă de-a lungul crestei până spre piramida Viştea-Moldoveanu. Spre sud, vârfurile Lespezi-Călţun par la o aruncătură de băţ iar mai departe, lacul Vidraru sclipeşte uşor în soare. În toate zonele umbrite se vede aceeaşi zăpadă îngheţată pe care-am întâlnit-o şi noi.

După o pauză de dulciuri şi pozele de rigoare pornim înapoi pe-acelaşi drum, acum cu şi mai multă atenţie la coborâre în zona de umbră cu zăpadă alunecoasă. O dată ce ieşim din nou la soare mergem relaxaţi şi ajungem jos la corturi unde ne întâmpină o căldură plăcută.

Luăm o gustare, strângem bagajele şi pe la ora 2 suntem gata de drum, cu rucsacul în spate. Acum ştim unde e poteca ce ne interesează, urcăm drept în sus pe lângă pârâu apoi ne abatem uşor spre stânga si urmăm marcajul bandă galbenă. Printre bolovani ne apropiem treptat de hornul care urcă destul de pieptiş spre vârful Şerbota.

Poteca urcă abrupt în serpentine scurte pe feţele de iarbă şi se apropie, sub vârf, de traseul de creastă (bandă roşie). În locul cel mai apropiat sunt probabil 20 m distanţă între poteci, o brână de iarbă ce pare accesibilă. Rămânem pe poteca noastră care se abate în zona de umbră şi pentru puţin timp intră în hornul cu pământ sfărâmicios şi pietre instabile. Aici e mai puţin plăcut, urcăm cu atenţie, să nu dizlocăm pietrele dar e aproape imposibil. În coborâre e la fel de neplăcut, chiar mai rău, mai ales că e foarte abrupt. Revenirea pe faţa de iarbă din dreapta se face peste un piept de piatră destul de aerian unde era bun un lanţ (în ideea că poteca e o variantă mai uşoară şi mai sigură pentru custura Sărăţii când ai bagaj mare). Ocolim cumva zona expusă şi ieşim, fiecare cum îl inspiră terenul, din horn, înapoi pe poteca mai prietenoasă. În 2011 (Munţii Făgăraş de la vest la est) când am parcurs creasta am folosit varianta asta ocolitoare - atunci în coborâre - dar nu-mi aminteam porţiunile astea expuse.

Ajungem sus şi urcăm pe vârful Şerbota, 2.331 m. Am făcut mai bine de o oră de jos, de la locul de cort. Iarăşi pauză, iarăşi poze 😊 La ora asta nu mai este nimeni pe sus dar noi suntem în grafic, trebuie să ajungem doar în şaua Scara aşa că nu ne grăbim... stăm, privim şi ne minunăm chiar locurile sunt deja cunoscute

Puţin mai jos se desprinde poteca ce coboară spre cabana Negoiu pe muchia Şerbota ( goo.gl/photos/YK8twYeW1qVXntZU8 ) dar noi continuăm pe faţa lungă de iarbă până în şaua Şerbota. Poteca (bandă roşie) face mai jos un mic ocol prin dreapta (?) deşi drept în jos, spre şa, se coboară pe iarbă fără nicio problemă. Ultima dată (Munţii Făgăraş de la est la vest) aici ne-a plouat până la Scara aşa că acum ne bucurăm cu adevărat de peisaj. În şaua Şerbota găsim aceeaşi momâie uriaşă, punct de reper. Din şa trebuie să cobori puţin până la apă, spre sud (căldarea Mieilor), dar în caz de urgenţă se poate pune cortul aici.

Noi continuăm spre vest cu un urcuş spre vârful Mâzgavu sau Musceaua Scării (a-propos de faptul că mai este un vârf Mâzgavu pe culmea Ciortea-Boia, spre sud).

Urcăm mai bine de 100 m din şa pe alocuri prin locuri stâncoase. La fel şi mai departe, când pe stânga, când pe dreapta, aşa cum se strecoară poteca. Se poate şi direct pe creastă, aşa cum trebuie să mergi când micile traversee laterale sunt acoperite cu zăpadă. Acum ţinem poteca, nu facem echilibristică având rucsacii mari în spate.

Ne apropiem de şaua Scara şi ultima bucată de potecă ocoleşte creasta prin sud, la soare. Ajungem la refugiul Scara după cca o oră din şaua Şerbota. Întâi facem o excursie la izvor. Aici nu mai avem luxul unui pârâu abundent la doi paşi de cort. Găsim izvorul la 5 minute spre sud. Debitul e mic deşi în jur sunt petice de zăpadă. Luăm apă cu cana şi ne declarăm mulţumiţi, important e să avem apă de băut chiar dacă nu putem să ne spălăm.

Anul trecut am pus cortul mai sus de refugiu ( photos.app.goo.gl/sCd3CV6R4ETyyppF8 ), acum ne hotărâm să testăm confortul din interior, doar Cristi preferă "austeritatea" cortului. Masa festivă însă o organizăm înăuntru, e mai plăcut si mai comod decât afară unde adie un vânt rece.

Umbrele se lungesc treptat şi amurgul se instalează pe nesimţite. Târziu apare un drumeţ întârziat, dl Ilie, cu care împărţim spaţiul generos din interior. Noaptea e mai rece decât la locul de cort de la lacul Negoiu, suntem cca 180 m mai sus, locul e descoperit şi bate vântul dar înăuntru e cald şi bine, doar să nu sforăie nimeni 😬

Ziua 3: Răsăritul pe vârful Scara şi întoarcerea pe pârâul Izvorul Scării

Ne trezim devreme şi pe la 6:30 pornim la lumina frontalelor să întâmpinăm răsăritul la înălţime. Ocolim peticele albe bine îngheţate şi pe la jumătatea urcuşului s-a luminat destul cât să nu mai fie nevoie de lanterne. În cca 30 minute suntem pe vârful Scara, 2.306 m. Puţin sub creastă e mai adăpost dar sus vântul adie rece aşa că punem toate hainele pe noi.

Spre est, dincolo de silueta întunecată a vârfului Negoiu şi a culmilor adiacente, cerul se colorează în straturi de galben-roz-roşu-albastru, în nuanţe care se schimbă de la minut la minut. Straturile subţiri de nori devin tot mai saturate coloristic la apogeul orei albastre.

În partea cealaltă, zona Boia-Ciortea-Budislavu se lumineză treptat pe un fundal rozaliu. Lacul Avrig e cuprins de umbră, abia se vede. Către Transilvania, firul luminos al Oltului e acoperit cu vălătuci de ceaţă, în rest atmosfera e rece şi clară până hăt-departe.

Spre 7:30 culmea Ciortea-Boia începe să se înroşească şi lumina înaintează către noi. Încă o dată ziua a câştigat bătălia eternă cu noaptea chiar aici, sub ochii noştri.

În 10-15 minute soarele apare brusc la sud de Călţun, se ridică peste creastă şi o lumină caldă ne mângâie şi pe noi. Farmecul momentului poate fi simţit la faţa locului, dar mai greu poate fi transpus în cuvinte. Nu mai contează nici măcar frigul sau vântul. Te bucuri că eşti aici, într-un moment unic, alături de prieteni. Treptat magia culorilor se estompează şi, o dată cu lumina soarelui, coborâm înapoi către refugiu.

Urmează rutina de dimineaţă, ceaiul cald şi aranjarea bagajelor. Lăsăm totul în ordine la refugiu, închidem bine uşa (cel mai important) şi pe la ora 10 suntem gata de drum. Coborâm spre sud, în direcţia pârâului Izvorul Scării (cruce albastră). E greu să ne despărţim de înălţimea crestei Făgăraşului dar ne pregătim pentru locurile pitoreşti din aval. Vântul din creastă rămâne doar o amintire şi pe măsură ce coborâm ne învăluie o căldură plăcută. Fâşii subţiri de nori albi se întind pe fundalul albastru al cerului, nu mai este seninul "sticlos" de ieri dimineaţă.

Ceva mai jos traversăm apa pârâului pe malul estic şi facem o pauză să ne răcorim. Ce bun ar fi fost izvorul ăsta sus, la refugiu. Apa îşi continuă drumul prin locurile săpate în piatră şi se aruncă în mici cascade peste peretele care delimitează zona superioară a căldării. Noi ocolim cum ne conduce marcajul turistic. Tufele de afine înveselesc pantele abrupte în nuanţe roşcat-cărămizii care se întind pe suprafeţe mari.

Culorile sunt saturate de soarele blând de toamnă. Este o lumină plăcută, deloc obositoare, chiar dacă ne apropiem de orele amiezii... o atmosferă care-ar fi pe placul oricărui pictor. În plus, afinele şi merişoarele îmbie la popas aşa că înaintăm încet, parcă nu dorim să ne rupem prea curând de vraja muntelui.

După ce trecem de zona abruptă a căldării Scara ne abatem puţin în dreapta să vedem mai bine cascadele. Intrăm apoi în păşunea largă din zona de confluenţă cu firul de apă care vine din vest, Izvorul Căldăruşei, valea mai mică mărginită de zona de creastă a Gârbovei, culmea Ciortea-Boia şi piciorul sudic al vârfului Scara.

Privim în sus spre cerul care treptat se curăţă de nori, parcă nu ne dorim să coborâm dar lăsăm picioarele să ne conducă mai departe, la vale. Poteca merge la distanţă de apă dar o auzim cum se învolburează în aval. Curând apar şi brazii iar pantele frumos colorate din amonte rămân doar în amintire. Aici iarba e galbenă, e paradisul oilor (vara), acum plecate în locuri mai calde pentru ele.

Trecem de stâna mare din Scara, ne răcorim cu apa izvorului din potecă şi mai admirăm o ultimă cascadă imediat în amonte de sălaşul oilor. Urmăm drumul lat de căruţă şi continuăm în linişte drumul prin pădure. Mai fluierăm din când în când căci Moş Martin a lăsat peste tot urme pe potecă.

În cca 3 ore de la refugiu ajungem la locul de naştere al râului Topolog, zona de confluenţă a celor două pâraie pe care le-am urmat la urcare (în urmă cu 3 zile) şi la coborâre (acum). Sigur că într-o zi lungă de vară e un traseu sportiv de o zi dar noi preferăm să ne bucurăm de ceea ce vedem, nu să alergăm. Puţină tristeţe e inevitabilă, e greu să te desprinzi de magia muntelui din zilele frumoase de toamnă. Dar şi bucuria este pe măsură, muntele ne-a încântat cu peisaje unice şi ne-a încărcat sufletul cu energia lui. Greutatea rucsacului, somnul mai precar şi celelalte mici inconveniente pălesc în faţa frumuseţii Făgăraşului. Cu siguranţă vom reveni...

Mai multe imagini: photos.app.goo.gl/LTpQUKNaBwkBDjaK8

octombrie 2026