Probabil că primul gând pe care l-am avut în august 2011 la Plaiul Foii când am terminat de parcurs creasta Făgăraşului venind de la Turnu Roşu (Munţii Făgăraş de la vest la est) a fost de mulţumire şi împlinire că am reuşit să facem ce ne-am propus... apoi, imediat, că ar trebui să parcurgem creasta şi-n sens invers, de la est la vest. Măcar o dată :-) Gândul a persistat, am ajuns prin Făgăraş aproape în fiecare an de-atunci încoace dar nu pentru atâtea zile câte ne-ar fi fost necesare pentru creastă. În plus, au fost şi alţi munţi care ne-au atras aşa că proiectul a prins viaţă abia 7 ani mai târziu.

În august 2018 echipa noastră este cu 50% mai mare, adică suntem 3 în loc de 2 :-) Ni se alătură Angela şi sperăm să avem câteva zile de vreme bună ca să ajungem în valea Oltului. M-am / ne-am gândit dacă să pornim strict "matematic" de sub Umerii Pietrei Craiului sau măcar din Curmătura Foii. Asta ne-ar fi scutit de drumul până la Rudăriţa dar ar fi însemnat aproape o zi de mers prin pădure peste Tămaşul Mare fără satisfacţii deosebite în afară de "performanţa"de a fi început drumul de creastă din punctul său cel mai estic. Ne-am hotărât totuşi să începem din Rudăriţa şi, eventual, să ieşim în valea Oltului în capătul vestic al muntelui funcţie de dispoziţia pe care o vom avea la momentul respectiv.

Zis şi făcut. Întâmplarea face să fie aceeaşi perioadă din an ca data trecută. În 2011 am plecat din Turnu Roşu pe 13 august. Acum pornim la drum pe 11 august. Plecăm dimineaţă din Bucureşti (eu cu Moniq) şi după transbordarea în Braşov ajungem în Zărneşti unde sunăm la taxi. Ne întâlnim cu Angela în Plaiul Foii şi ajungem la Rudăriţa puţin înainte de 11. Ne aprovizionăm cu apă de la izvorul de peste drum şi ne considerăm norocoşi că n-a fost nevoie să facem drumul pe jos până aici, ar fi fost o zi inutil de obositoare. Ne încurajăm reciproc privind rucsacii mari, ca de început de drum şi pornim încet în amonte pe valea pârâului Lerescu.

Cer albastru şi câţiva nori albi, de vreme bună. Soare puternic dar în răcoarea pădurii este plăcut. E bine că începem cu o porţiune uşoară de drum, de-abia se ajustează rucsacii în spate. În cca 40 de minute ajungem la copacul pe care plăcuţele încercate de trecerea timpului ne arată că suntem pe banda roşie, ghidul nostru din zilele următoare. Aproape că nu se mai înţelege nimic din scrisul vechi dar importantă este direcţia, în sus, prin pădure. Există o variantă, nemarcată, în continuare pe firul apei şi-apoi direct spre Curmătura Lerescului. În urmă cu 7 ani când am coborât pe-aici muncitorii forestieri ne-au indicat o scurtătură, bună dar cam noroioasă (la vremea respectivă).

Acum însă mergem pe poteca marcată. Ne tragem sufletul câteva minute şi ne pregătim psihic să începem urcuşul. Bine că măcar suntem la adăpost de căldura de miez de zi. Poteca traversează apa pârâului şi începe să urce susţinut printre copaci. Rucsacii încep să atârne parcă mai greu în spate aşa că, sub pretextul de a gusta din zmeura care începe să se coacă, ne oprim de câteva ori. Ici-colo chiuim mai ales pe unde zmeurişul şi lăstărişul se înalţă peste capul nostru, doar suntem la Moş Martin acasă. E o zonă pe unde nu cred că m-aş simţi confortabil seara târziu, aşa cum se mai întâmplă, uneori, cu drumeţii întârziaţi care coboară de pe munte.

În cca o oră întâlnim "adevăratul" traseu de creastă, culmea împădurită Tămaşu Mare - Piscul Răchitei - Ciocănea - Piscul Mănăstirii - Fagetu Caprei, în şaua Lerescu Mic. Câteva săgeţi ruginite indică cele 3 direcţii, spre Rudăriţa (de unde venim noi), spre Tămaşul Mare (est) şi spre Berevoescu-Brătila (direcţia în care ne îndreptăm). Drumul, uşor de-a coasta, ne scoate repede din pădure şi traversăm o pantă defrişată pe unde poteca se ghiceşte prin lăstărişul des mai degrabă văzând continuarea în partea cealaltă.

În faţă, spre vest, se ghicesc deja coastele muntelui Comisul dar până acolo mai avem de mers prin pădure. O pădure cu un aer răcoros, de munte, aparent puţin umblată. Cca 15-20 minute poteca merge pe sub creasta care se ghiceşte undeva deasupra noastră după care ieşim într-o zonă mai deschisă, exploatată în anii din urmă. Drumurile forestiere încă brăzdează feţele despădurite ale muntelui şi prin zona de vegetaţie crescută haotic ne uităm atent după semnele de marcaj. E partea cea mai neplăcută a urcuşului, fiind expuşi la soare. Spre sud, dincolo de valea care ascunde lacul Pecineagu (pe care nu-l vedem încă), se înalţă, masiv, Păpuşa, cu piciorul său nordic, Dracsin.

Încet-încet câştigăm în înălţime şi când perdeaua de brazi ne permite, privim înapoi, spre sud-est, către silueta îndrăzneaţă a Craiului. În mai puţin de 1.30 ore, socotind de la ultimul stâlp întâlnit pe creastă (şaua Lerescu Mic), poteca ne scoate într-un mic luminiş, în zona vârfului Lerescu, unde facem o pauză.

Jos, în vale, o stână veche pare fără activitate judecând după ierburile mari care acoperă coasta însorită. Probabil există poteci ciobăneşti care coboară la lacul Pecineagu dar de-aici nu se vede nimic clar. Este primul loc de unde vedem Piatra Craiului în totalitate, întregul Westwand de la nord la sud... culmea parţial împădurită a Tămaşului care direcţionează apele Dâmboviţei în drumul lor spre sud... lacul Pecineagu care adună toate apele din bazinul Dâmboviţei într-un luciu albastru de apă... silueta masivă a Iezerului de la Păpuşa până dincolo de Bătrâna...

Încă 15-20 minute de urcuş prin pădurea tot mai rară, trecem de şaua Comisul şi ieşim în golul alpin la o intersecţie de poteci (stâlp indicator). Rugina a muşcat adânc din panourile indicatoare dar harta ne spune că suntem la o răspântie importantă de drumuri. Spre nord se poate continua spre Mărgineni prin Văcarea Mare - Văcarea Mică (triunghi galben) cu posibilitatea de a reveni la Rudăriţa (din şaua Nămăii) sau spre comuna Sebeş (triunghi albastru). La 300 m există şi izvor dar nu l-am căutat nici acum, nici altă dată. Traseul de creastă continuă spre vârful Comisul. Întâlnim şi primii turişti, unii fericiţi căci vin tocmai de la Turnu Roşu (aşa cum am făcut şi noi în urmă cu 7 ani)... unii fugăriţi de câini pe culmea Mezea-Oticu venind dinspre Iezer...

Continuăm să urcăm pe faţa sudică a vârfului Comisul (1.883 m) printre tufele mărunte de vegetaţie. În cca 20 minute suntem la refugiul Comisul, poteca ocolind uşor vârful, de-a coasta. Cu pauzele de rigoare, am făcut cca 4 ore de la cantonul Rudăriţa.

Refugiul, cel mai estic pe creasta Făgăraşului, arată bine de la distanţă, cu panourile alb-roşii care contrastează cu cerul albastru punctat ici-colo de nori... dar interiorul lasă de dorit. Ceva cetină pe jos, umezeală, miros de mucegai, fără priciuri... Uşa încă funcţionează dar nu pare foarte etanşă. În caz de vreme rea e mai mult decât bine-venit, altfel nu e locul cel mai indicat pentru înoptat, fiind destul de departe de apă. Locul însă este frumos, are o deschidere impresionantă în toate direcţiile iar apusul care colorează versantul vestic al Craiului trebuie să fie o privelişte deosebită. Poate fi o destinaţie în sine pentru fotografi.

Noi însă mai avem ore bune de lumină aşa că ne continuăm drumul spre vest. Acum suntem cu adevărat pe creasta Făgăraşului chiar dacă sunt culmi domoale, pastorale. Lăsăm în urmă vârful şi refugiul Comisul şi ne apropiem de 2.000 m, altitudine sub care nu vom mai coborî în zilele următoare. Depăşim vârful Luţele (2.176 m) apoi coborâm spre curmătura Luţele. În faţă se conturează silueta masivă a Berevoescului.

Spre sud, căldarea glaciară Luţele adăposteşte câteva ochiuri de apă, sursă de apă la nevoie (toate tributare bazinului Dâmboviţei). Iezerul şi Piatra Craiului ne bucură privirea ori de câte ori întoarcem capul spre stânga. Ne mai intersectăm ici-colo cu turişti retrăgându-se din Făgăraş.

În continuare urcăm coasta de sud-est a vârfului Berivoiul Mare (2.300 m) şi curând ni se deschide în faţă platoul unde se află vechiul refugiu, rămas doar ca punct de reper. Spre vest norii s-au aşezat pe creastă aşa că nu vedem mare lucru dar aici încă mai avem parte de soare ici-colo, funcţie de cum se mişcă norii deasupra noastră.

Zona vechiului refugiu poate fi folosită ca loc de campare dar este destul de expusă, atât vântului cât şi descărcărilor electrice (în caz de vreme rea). În plus, e "bântuită" de oi aşa că nu ne tentează în niciun fel. Depăşim piciorul sudic al Berevoescului. În stânga, spre sud, se adânceşte valea Vladului. Ajungem la izvorul din potecă (sub Berevoescu) în mai bine de 2 ore socotind de la refugiul Comisul. Este primul izvor bun pe care-l întâlnim, chiar în potecă, unul din firele de apă ce formează pârâul Vladului care mai departe, la rândul lui, se uneşte cu Oticu-Boarcăşu şi altele cu nume sau fără nume şi dau naştere Dâmboviţei.

Întrucât e aproape 6, ceva vânt şi vizibilitate redusă spre vest, ne hotărâm să ne oprim pe-aici, cât mai aproape de izvor. Până în curmătura Brătilei (unde găsim apă) ar fi cam o oră de mers dar ne declarăm multumiţi pentru prima zi. Acolo am campat data trecută, acum vrem să încercăm şi alte locuri. Ceva mai în faţă pe potecă, la 5 minute de izvor, unde începe urcuşul spre vârful Berevoescu (punct roşu), găsim un loc acceptabil unde să întindem corturile. Refugiul nou Berevoescu este dincolo de vârf, în afara traseului nostru, n-are nicio logică să mergem până acolo. Aici suntem aproape de apă, ceea ce este cel mai important.

Vântul suflă binişor dar ne obişnuim cu zgomotul făcut de foile cortului... mai ales cel al Angelei :-) Nu ne facem însă griji, ştim că vremea va fi bună în zilele următoare. Încet-încet ceaţa se lasă peste noi în pofida vântului care ne-aşteptam să o mai împrăştie. Nu par să fie şanse de culori spectaculoase la asfinţit, de fapt nu vedem mai nimic în jurul corturilor, aşa că după ce ne spălăm şi servim cina copioasă de supe la plic ne băgăm la odihnă. Lumina devine tot mai palidă cu norul care se încăpăţânează să stea pe capul nostru. Printre rafalele de vânt ne mai salutăm cu drumeţi întârziaţi, chiar după 8 seara, unii având dorinţa - puţin nerealistă - să ajungă la Plaiul Foii. Pe cei care întreabă îi lămurim cam care sunt timpii de parcurs şi-i lăsăm să hotărască în cunoştinţă de cauză. În cele din urmă cădem în mrejele somnului, mulţumiţi că am avut o zi frumoasă şi suntem la munte.

Mai multe imagini: photos.app.goo.gl/vDKgVMnXqfLTVXFL7