A treia zi putem spune că suntem în inima Făgăraşului. Dimineaţa ne invită afară din cort cu o lumină caldă şi cer senin. Acum înţeleg de ce refugiul a fost montat aici, destul de departe de lac, soarele ajunge aici mult mai devreme decât la lac.

Ca de obicei, oile sunt mai matinale decât noi şi până să terminăm noi cu împachetatul de dimineaţă suntem într-o mare de oi :-) Noi însă ne vedem de treburile noastre... ele de ale lor... Ca să evităm urcuşul (neplăcut) înapoi în Portiţa Lacului ne propunem un ocol prin căldarea Urlea până în şaua Moşului (punct albastru) apoi în sus spre vârful Urlea (triunghi albastru), o zonă necercetată de niciunul din noi până acum :-) Ne abatem de la creastă în felul ăsta dar avem ocazia să vedem locuri noi şi să ajungem pe Urlea unde de obicei nu mai urcăm când ne grăbim pe creastă într-un sens sau celălalt.

Ca de obicei suntem gara de plecare în jur de 9, program de vacanţă :-) Urmăm poteca marcată cu punct albastru şi întâlnim locuri foarte frumoase de cort şi multe pâraie.

Ceva mai sus, chiar în potecă, un mic izvor ne îmbie cu apa lui rece. Traversăm căldarea apoi urcăm uşor, în diagonală, către şaua Moşului, răspântie de poteci: punct albastru (din căldarea Urlea), punct roşu (din curmătura Zârnei), triunghi albastru (vârful Urlea - cabana Urlea). Facem cam o oră până aici. Din şaua Moşului se poate continua către nord, via cabana Urlea, până în Breaza pe două poteci (punct roşu, triunghi roşu). Sub vârful Moşuleţei se află un refugiu.

NB: aflată într-un proiect de reabilitare la iniţiativa asociaţiei "Poveştile Carpaţilor", în septembrie 2019, din păcate, au ars ambele corpuri de clădire ale cabanei Urlea.

În continuare ne abatem către vest spre vârful Urlea. Deja norii fac un adevărat spectacol pe cer şi ne bucurăm de acest ocol care ne permite să vedem căldarea Urlea în toată măreţia ei. În partea cealaltă, spre nord, se întinde Ţara Făgăraşului punctată de picioarele scurte dar viguroase ale muntelui.

Dincolo de creasta La Fundu Bândei - Iezerul - Urlea apare treptat şi Dara, acum într-o lumină mult mai frumoasă. Departe, spre est, contra soarelui, distingem mai puţine detalii din zona parcursă în primele 2 zile. Trecem de vârful Moşu (2.278 m) apoi de vârful Somnului (2.385 m) şi nu ne mai săturăm privind...

Urmează o ultimă porţiune, mai stâncoasă şi ajungem pe Urlea (2.473 m). Chiar dacă nu atinge pragul de 2.500 m vârful oferă o perspectivă deosebită asupra Făgăraşului care se întinde cât vezi cu ochii. La propriu :-)

Am mai făcut o oră până aici şi zăbovim puţin, inclusiv pentru o poză de grup; erau mai potrivite nişte culori mai ţipătoare la tricouri :-) Spre vest creasta se întinde ademenitor cu o pătură subţire de nori albi sub cerul albastru... dar cu multe urcuşuri şi coborâşuri. Piramida Viştea - Moldoveanu domină linia orizontului.

Coborâm şi reîntâlnim banda roşie aproape de curmătura Mogoşului; aici am fi ajuns în mod normal dacă urcam în Portiţa Lacului şi continuam pe traseul de creastă, pe sub vârful Urlea. Urmează o traversare de-a coasta pe feţele sudice ale vârfului lui Mogoş (2.398 m).

Ici-colo avem parte şi de umbră după cum se plimbă norii pe cer. Următoarea răspântie de poteci o întâlnim sub vârful La Cheia Bândei (2.383 m), variantă de acces către valea Sâmbetei (punct roşu) sau, mai departe către nord, culmea Rezistoarele-Caţaveiu (punct albastru), cu refugiul Caţaveiu pe parcurs.

Noi ne continuăm drumul spre vest având în dreapta (nord) Căldarea Mare a Sâmbetei iar în stânga (sud) Căldarea Bândei. Ceţurile se ridică în viteză dinspre nord şi învăluie crestele accidentate ale muntelui. Aerul cald din sud le împiedică să treacă muntele şi din zona crestei se avântă în sus. Ici-colo bucăţi de creastă par că plutesc prinse între ceaţa din vale şi norii de deasupra.

Cu soarele în spate avem chiar norocul să vedem un halou Gloria. O frumuseţe efemeră care se destramă la fel de repede precum apare... Cred că prima dată când am văzut pe viu fenomenul a fost tot în Făgăraş, cu 7 ani în urmă, deasupra căldării Bâlei... dar cel mai spectaculos a fost în munţii Baiului într-o zi de ianuarie (goo.gl/photos/5cVeKuWsaMbgCpMP8).

Ocolim pe departe, prin sud, zona colţului Bălăceni (2.286 m) şi cam într-o oră, socotind din şaua Mogoşului, ajungem în Fereastra Mare a Sâmbetei. Până la cabana Valea Sâmbetei sunt cam 2 ore (triunghi roşu), cale importantă de acces în creastă dinspre nord. Din şaua adâncă, unde întâlnim primii turişti care vin din vale, urcăm în continuare serpentinele către vârful Slănina (2.268 m). Treptat văile dinspre nord se umplu complet cu ceaţă, pe când sudul rămâne însorit, fenomen întâlnit deseori pe o creastă orientată est-vest.

Ocolind uşor vârful Slănina coborâm către Fereastra Mică a Sâmbetei unde ajungem în cca 30 minute (socotind din Fereastra Mare). Prin Căldarea Mică a Sâmbetei o altă potecă se lasă spre nord către cabana Sâmbăta (triunghi galben) şi cu legătură spre muchia Drăguşului şi valea Viştişoara.

Refugiul din Fereastra Mică arată dezolant, aproape de nelocuit. Mare păcat. Pe priciuri doar câteva resturi de bureţi, restul măcinaţi, pe jos. Uşa stă să cadă, nu se mai închide. Cel puţin nu mai are aspectul de abator de oi cum au fost nişte relatări în anii trecuţi ! În caz de furtună probabil că e mai bine înăuntru decât afară dar în rest nu văd niciun motiv pentru care să înoptezi aici decât în cazuri de extremă urgenţă. Apă se găseşte spre sud, la 5 minute de refugiu.

Puţin întristaţi ne vedem de drumul nostru. Urmează un urcuş susţinut pe Gălăşescu Mic (2.433 m), cca 30 minute şi aproape 200 m diferenţă de nivel. Nu chiar până sus fiindcă poteca ocoleşte uşor vârful prin sud. Apoi coborâm de-a coasta către Fereastra Răcorelelor. Un horn prăpăstios se lasă spre nord şi aruncăm o privire spre Căldarea Răcorelelor. Ne răcorim bine fiindcă dincolo e frig şi ceaţă.

Mai departe urcăm pantele muntelui Gălăşescu Mare (2.470 m). Traversăm piciorul sudic al vârfului, scurt dar puternic, apoi coborâm în şaua Viştişoara. Deja în zona asta întâlnim turişti mai mulţi, la vest de zona Sâmbetei creasta este mult mai umblată decât până acum. Ceţurile se mai ridică, mai coboară dar au tendinţa să persiste în căldările nordice. La fel şi stratul gros de nori care se apropie de creastă dar nu sunt semne că s-ar strica vremea.

Spre sud, în căldarea Văii Rele a Gălăşescului, apele lacului Mănăstirii / Gălăşescu lucesc într-un albastru închis. Spre nord, din şaua Viştişoara, vedem lacul cu acelaşi nume o dată ce ceţurile se mai risipesc. La cca 200 m după şaua Viştişoara, spre vest, izvoare sezoniere pe peretele de stâncă, acum aproape imposibil de colectat apa, fiind doar un perete de stâncă umed. Mai departe, încă o traversare de-a coasta în urcare apoi în coborâre, ocolind vârful Gălbenele (2.456 m). Spre sud, câteva ochiuri mici de apă pe faţa de piatră a muntelui. Spre nord, n-o vedem dar o intuim, muchia Zănoaga.

O nouă şa, un nou urcuş, nici nu mai ştim al câtelea pe ziua de astăzi şi ajungem sub vârful Hârtopul Ursului (2.461 m). Piramida Viştea-Moldoveanu pare aproape mai-mai să o atingi cu mâna. Norul persistă deasupra dar mai departe, spre vest, pare lumină.

Coborâm în şaua Viştea, punctul terminus al zilei. Doar 8 ore pe drum dar am avut parte de diferenţe mari de nivel. Angela găseşte un loc în refugiu iar noi coborâm puţin sub creastă să căutăm un loc de cort cât mai aproape de vreun fir de apă. Îl găsim, ne instalăm şi improvizăm un mic izvor din apa care se prelinge pe perete cu ţeava de plastic, accesoriu foarte util în astfel de situaţii :-)

Ceţurile se plimbă peste munte toată seara, într-un final se colorează puţin aşa, pentru o poză, două şi încet-încet ne pregătim să ne retragem la cort să ne punem în ordine gândurile de peste zi. Vremea a ţinut cu noi primele 3 zile dar se aud zvonuri că ar veni şi nişte averse... mâine, poimâine ? Sperăm să fie doar zvonuri sau cel mult nişte ploi uşoare de vară care să ne permită să ajungem în valea Oltului şi ne culcăm cu gândul ăsta în minte.

Mai multe imagini: photos.app.goo.gl/VJjLN4FtKza5A7tC9