După o noapte cu vânt şi ceaţă urmează o dimineaţă cu... vânt şi ceaţă... dar în curs de ameliorare :-) Pe măsură ce soarele se ridică, norul se subţiază treptat şi peticele de cer albastru devin tot mai mari. Oile sunt mult mai matinale decât noi şi traversează fantomatic panta lăptoasă, înceţoşată de sub Berivoiul Mare. Câinii sunt liniştiţi câtă vreme noi trebăluim pe lângă corturi. Soarele apare în cele din urmă. Spre vest, ultimele rămăşite ale vălătucilor de ceaţă matinală acoperă creasta Făgăraşului.

Spre sud, dincolo de bazinul de obârşie al Dâmboviţei, se conturează clar silueta albăstrie a Iezerului. Puţin după ora 9 suntem gata de plecare. Nu ne stresăm să fim foarte matinali, doar suntem în concediu :-) Întâlnim deja primii turişti care vin probabil din curmătura Brătilei.

În stânga noastră (sud) se adânceşte valea Vladului. Pârâul cu acelaşi nume adună toate firele de apă dintre piciorul sudic al Berevoescului şi culmea Brătila-Căţunu. Dincolo de bazinul Dâmboviţei, culmea Bătrâna - Frăcea - Tambura din Iezer.

Străbatem o zonă relativ plată, lăsând în dreapta (nord) Muchia dintre Belii şi Belia Mică precum şi căldările aferente cu pâraiele care în aval formează pârâul Berivoiului. Spre est bazinul pârâului este limitat de piciorul masiv care se continuă din Berivoiul Mare cu culmea Belia Mare - Scoarţa. În Curmătura Ţiganului potecile se despart, punct roşu către refugiul Scoarţa (poteca ajunge în satul Copăcel) şi cruce roşie care face legătura cu poteca Sebeş - Comisul (triunghi albastru).

Spre vest poteca de creastă merge ocolind uşor vârful Pietrele Popii (2.229 m) apoi coboară agale pe plaiuri pastorale către curmătura Vladului. Ochiuri sezoniere de apă menţin iarba verde, altfel, în mare parte, uscată. Piramida vârfului Urlea devine tot mai vizibilă sub norii albi care plutesc agale peste creastă.

În continuare urcăm puţin ocolind vârful Brătila (2.274 m) pe faţa nordică. În dreapta (nord) pante abrupte se prăvălesc către valea Radului (valea Dejanilor) cu pârâul omonim, cale de acces către Ţara Făgăraşului (Recea-Dejani). Încet-încet ne-apropiem de curmătura Brătilei, unde creasta intersectează poteca menţionată. Am făcut cca 1 oră de la locul de campare (izvorul de sub Berevoescu).

Refugiul Brătila este în stare relativ bună dar interiorul lasă de dorit, ca şi refugiul precedent (Comisul). Este totuşi un loc bun de campare, apa este aproape, la 5 min în vale, spre Dejani (triunghi roşu), izvorul Radului. Spre sud poteca marcată cu triunghi roşu continuă către Căţunu - Mezea - Oticu - vârful Roşu (Iezer), vechi drum pastoral şi arteră de legătură între Ţara Făgăraşului (nord) şi Ţara Românească (sud), cumpăna apelor între Dâmboviţa (est) şi Râul Doamnei (vest). Ne gândim la circuitul la izvoarele Dâmboviţei de ceva timp dar încă nu s-a materializat. Sperăm în curând.

După o scurtă pauză continuăm spre vest cu un urcuş în serpentine spre vârful Ludişoru (2.302 m) ocolindu-l uşor prin nord.

Poteca se domoleşte, revenim pe faţa sudică a muntelui şi traversăm aproximativ pe linie de cotă bazinul larg al Ludişorului pe feţe blânde cu iarbă pe sub punctul cel mai înalt al zonei, vârful La Fundu Lăngii / Faţa Unsă (2.248 m). Nu-l mai vedem din acest unghi dar piciorul nordic pe sub care mergem continuă viguros către Langa - Izvorului - Padina - Hermeneasa. Refugiul Langa ar trebui să fie pe undeva între vârfurile Langa şi Izvorului; rămâne de cercetat altă dată.

Urmează o scurtă porţiune ca de platou de unde se vede, departe, zona înaltă Hârtopu - Dara - Iezeru - Urlea apoi intrăm în bazinul Zârnei. Poteca ocoleşte vârful Zârna (2.223 m) pe la sud şi ne conduce într-o zonă de izvoare punctată de pâlcuri albastre de omag, deseori indicator de proximitate pentru apă.

Nu avem decât să lăsăm rucsacii din spate, să ne bucurăm de combinaţia de culori şi să ne răcorim cu apa curată a izvorului. Norii mânaţi de vânt contribuie cu un joc de lumini şi umbre pe pantele înverzite ale muntelui într-o continuă schimbare şi delectare pentru ochi. Trebuie însă să mergem mai departe. Deşi coborâm către curmătura Zârnei nu e neapărat un motiv de bucurie pentru că va trebui să urcăm tot ce-am coborât. Ăsta-i farmecul traseului de creastă :-)

Înainte de panta finală către şa mă abat puţin în dreapta unde văzusem un ochi de apă pe care nu-l ştiam să fac câteva poze apoi mă grăbesc să le prind pe fete din urmă.

Coborâm spre curmătura Zârnei printre tufe de rododendron. În august florile s-au dus de mult, doar ici-colo persită câteva, întârziate. Prin iulie mă gândesc că trebuie să fie un adevărat spectacol. Ochiurile de apă din şa sunt doar fotogenice dar apa nu e potabilă (decât pentru animale). Ciobanii îşi pun stâna de obicei spre sud, puţin sub lacuri. Acum oile nu se văd, cu siguranţă sunt pe undeva pe sus. Din refugiul vechi, oricum de mult abandonat, parcă nu se mai vede nimic. Refugiul nou e relativ curat, în stare bună, incomparabil cu precedentele două, doar că uşa nu se mai închide bine. Apă se găseşte spre sud, spre stână. În mers domol am făcut cca 2 ore din curmătura Brătilei până aici.

O potecă marcată cu punct roşu porneşte de la refugiu şi traversează căldarea Urlea către şaua Moşului. Pare amuzant dar trist în acelaşi timp că pe stâlpul indicator e menţionată cabana Urlea, de mult o ruină nelocuibilă. Spre sud probabil sunt poteci ciobăneşti până către valea Rea - lacul Văsălatu. Facem o pauză de dulciuri şi hidratare pentru că urmează un urcuş lung.

Zona refugiului înconjurat de ochiuri de apă este fotogenică chiar şi în miez de zi, norii aducându-şi partea lor de contribuţie la efectele artistice. Curmătura Zârnei mi se pare mult mai prietenoasă pentru popas decât curmătura Brătilei dar e o impresie subiectivă, desigur. Oricum, e de-abia ora prânzului, mai avem de mers până la popasul de seară.

Varianta ocolitoare prin căldarea Urlei străbate locuri pitoreşti, personal n-am urcat niciodată către Urlea în acest fel dar acum rămânem credincioşi traseului de creastă. Începem să urcăm un picior lung de munte către vârful Leaota. Este aproape miezul zilei şi soare puternic aşa că înaintăm încet, fiecare în ritmul lui. Norii se compactează tot mai mult dar umbra lor încă nu ajunge la noi. Ne mai oprim, mai privim în urmă (est) către zona de unde venim... către dreapta (nord) unde căldarea Urlea şi vârful omonim se dezvăluie în toată măreţia lor... către stânga (sud), zona de obârşie a pârâului Zârna şi lacul aferent, nu foarte spectaculos, poate că lumina nu cade cum trebuie în acest moment al zilei.

Poteca ocoleşte prin sud vârful Leaota (2.312 m) şi continuă apoi în ritm domol pe plaiurile largi ale muntelui, Şleaul Leaotei. Spre sud se adânceşte căldarea Hârtoapelor cu lacurile din zonă, Mioarelor, Geamănu de Sus, Geamănu de Jos, Scoica, Lacul Roşu. Spre vest căldarea e închisă de un picior important de munte, Dara - Hârtopu - Muşetescu - Boureţu care se uneşte cu creasta principală în zona vârfului La Fundu Bândei (2.454 m).

În şaua dinaintea vârfului putem vedea lacul Urlea în toată splendoarea lui, verde-smarald, chiar dacă între timp soarele s-a cam ascuns în spatele norilor. Refugiul este mai departe de lac, spre nord, dar se ghiceşte ca un punct colorat în alb-roşu.

Poteca se abate pe partea de nord-est a vârfului La Fundu Bândei şi coteşte către nord, spre vârful Urlea. Zona cu aspect de custură Iezerul - Urlea limitează către est marea căldarea a Bândei dincolo de care creasta Făgăraşului se ascunde sub o mantie groasă de nori, după tipicul unei zile de vară. Moldoveanu însă se arată semeţ ca o siluetă întunecată profilată pe fundalul alb al norilor. Ne hotărâm că Urlea este un loc frumos de popas pentru noi. Angela porneşte înainte către Portiţa Lacului iar eu cu Moniq lăsăm rucsacii într-o viroagă în potecă şi ne abatem către Dara, primul vârf de 2.500 m din traseul nostru. E o diversiune plăcută fără rucsac în spate chiar dacă norii ne privează puţin de frumuseţea muntelui.

În cca 30 minute facem deja poze cu steagul de pe vârf. Zona merită explorată mai pe îndelete, în ture de-o zi se urcă de obicei pe valea Sâmbetei, accesul din sud din câte ştiu se poate face doar pe poteci ciobăneşti pe care trebuie să le cunoşti. Fiind puţin către sud faţă de creasta principală muntele se dezvăluie măreţ şi către vest şi către est numai că acum norii îl acoperă în mare parte.

Revenim la rucsaci şi continuăm spre vârful Iezer (2.429 m) pe care poteca îl ocoleşte uşor pe faţa vestică. Pe linia de creastă putem privi când spre vest în căldarea Bândei când spre est în căldarea Urlea.

Coborâm până în Portiţa Lacului unde părăsim oficial creasta şi ne abatem către lac pe poteca marcată cu punct albastru. E foarte expusă pe alocuri şi pe vreme proastă trebuie multă atenţie mai ales dacă se parcurge în coborâre. Ajungem aproape de lac apoi ne îndreptăm către refugiu unde ajungem după ora 7. Angela s-a instalat în refugiu. Ca şi celelalte de acelaşi model, arată bine doar în poze; în interior câteva elemente triunghiulare pe post de prici oferă un confort precar dar un adăpost sigur.

Mai este un cort în apropiere şi găsim şi noi un loc cât de cât drept lângă un fir de apă de unde ne putem aproviziona cu furtunaşul din dotare :-) După aproape 10 ore, incluzând pauzele şi ocolul dus-întors pe Dara, seara se scurge încet după un ritual care va deveni obişnuinţă în zilele care urmează. Norii mai persistă pe creastă dar către seară cerul se curăţă treptat. Suntem în plină perioadă de Perseide dar oboseala de peste zi îşi spune cuvântul aşa că după ora stingerii nu mai ies afară să admir cerul înstelat.

Mai multe imagini: photos.app.goo.gl/3ixyiX6Dyzz5mM9E6