Vâlcelul cu Fereastră este un traseu spectaculos în zona de abrupt din Piatra Craiului care face legătura între Brâul Ciorânga Mare (imediat în amonte de refugiul Speranţelor) şi Creasta Nordică (între vârfurile Ascuţit şi Ţimbalul Mare) prin locuri familiare mai degrabă caprelor negre. În urcare ( Vâlcelul cu Fereastră ) se poate parcurge la liber dar este nevoie de o minimă experienţă în căţărare, prima treime (vâlcelul propriu-zis) fiind o înlănţuire de săritori uşoare (unde însă coechipierii mai puţin antrenaţi trebuie asiguraţi). Este o frumoasă introducere în zona mai sălbatică a muntelui printre pereţi abrupţi şi creste semeţe de calcar alb.

În sens invers, vâlcelul asigură o retragere rapidă din creastă către poteca marcată a Brâului Ciorânga. Coarda este obligatorie pentru a coborî în siguranţă săritorile mai ales dacă este ud. Dacă vizibilitatea este scăzută trebuie să fii atent la momâi şi punctele de reper cu care te familiarizezi treptat în urcare (o dată... de mai multe ori...). În general nu e recomandat să cobori prin zone de abrupt pe care nu le cunoşti foarte bine.

Din zona vârfului Ascuţit putem coborî la Plaiul Foii pe traseul marcat cu triunghi roşu (brâul Ciorânga Mare) în cca 5 ore. Vâlcelul cu Fereastră este o altă variantă să ajungem la refugiul Speranţelor (de unde continuăm coborârea pe potecă). De la refugiul Carol Lehmann (vf. Ascuțit) pornim spre sud pe creastă (punct roşu). După câteva suişuri şi coborâşuri ajungem într-o şa în zona de obârşie a văii Canionul Ciorânga. Privind în jos coborârea pare prietenoasă atât cât vedem în aval.

Ca punct de reper avem în dreapta (nord) o creastă accidentată formată din coloane de piatră alăturate cu o mică fereastră săpată în calcar (vizibilă de sus). Ceva mai jos vom întâlni şi momâi pe potecă; nu se văd chiar din creastă ceea ce este bine pentru ca cei care nu cunosc zona să nu fie tentaţi să coboare doar pentru că panta e accesibilă.

Direct pe firul încărcat cu puţin grohotiş sau pe feţele de iarbă coborâm drept în jos în zig-zag-uri scurte. Ceva mai jos se conturează o potecuţă bine bătută - semnalizată cu câteva momâi - care se îndreaptă în diagonală spre muchia din stânga (limita sudică a acestei văi pe care coborâm).

Privind cu atenţie vedem cum poteca se strecoară pe lângă tufe de jnepeni ca o brână care se termină într-o şa înjnepenită unde este o momâie mare.

Sub noi panta creşte şi reţinem un alt punct de reper, un ac de piatră care se înalţă pe mijlocul văii între cei doi pereţi abrupţi. Probabil se poate coborî pe firul văii până în Brâul de Sus (imediat la nord de şaua La Amvon) dar asta rămâne să verificăm altă dată. Acum rămânem pe poteca-brână care se termină în creasta din faţă.

Din şaua în care ne aflăm, privind în sus şi în jos pare că este singura variantă de a traversa mai departe. Aici practic părăsim zona largă de obârşie a văii Canionul Ciorânga şi ceva mai jos vom intra în Vâlcelul cu Smirdar, a doua etapă în traseul nostru.

Privind înainte (sud) vedem cum poteca se strecoară printre tufe de jnepeni şi un perete care se înalţă treptat în stânga. Mai jos e vizibilă o altă şa (momâie) care marchează intrarea în vâlcelul următor.

Spectaculos şi măreţ în acelaşi timp, spre sud se înalţă peretele nordic al Muchiei dintre Ţimbale, dincolo de Padina lui Călineţ (care se ghiceşte undeva în faţă). Privind hornurile aproape verticale săpate în calcarul friabil peretele pare inaccesibil chiar dacă ştim că Hornul N permite totuşi trecerea dincolo, către Valea Podurilor. Ceva mai jos ne reamintim de şaua peste care am trecut când am traversat către Padina lui Călineţ, una din variantele de acces pe Brâul de Sus între zona La Amvon şi Padina lui Călineţ ( Brâul de Sus de la Amvon în Padina lui Călineţ şi Hornul N către Valea Podurilor ). Acum e clar că din Brâul de Sus putem urca pe Vâlcelul cu Smirdar (până în şaua către care coborâm acum) şi să continuăm apoi către şaua S2b.

Lăsând amintirile de-o parte continuăm să coborâm apoi ne abatem spre dreapta către şaua înierbată pe care o vedeam de sus. Aici suntem în Vâlcelul cu Smirdar, porţiunea scurtă de deasupra Brâului de Sus, practic o rampă prietenoasă de iarbă uşor de urcat şi - acum - de coborât.

Privind înapoi pe unde-am coborât e evidentă linia de acces pe lângă jnepeni, la baza peretelui, un contrafort puternic care se înalţă către Ţimbalul Mare, singura variantă de acces pe drumul nostru.

Coborâm lejer pe iarbă. Imediat deasupra pâlcului mare de jnepeni către care coborâm se vede potecuţa Brâului de Sus şi imediat în dreapta, şaua Acului de la Amvon.

Din şa mai privim în sus către rampa pe care am coborât-o. Suntem aproximativ la jumătatea drumului şi locurile mai înverzite şi mai prietenoase pe care le-am străbătut devin treptat ceva mai sălbatice.

Micul turn de piatră este un reper de neuitat în zona de abrupt din Piatra Craiului, un capriciu al vântului şi ploilor împotriva calcarului maleabil. Şaua este un loc minunat de popas străjuit de pereţi impresionanţi şi viroage adânci. O scurtă pauză este întotdeauna bine-venită în acest loc.

Brâul de Sus continuă şi spre sud şi spre nord dar noi coborâm cu atenţie poteca alunecoasă de pe lângă jnepeni. Creasta pe lângă care coborâm separă Vâlcelul cu Smirdar (sud) de partea alpină a Canionului Ciorânga (nord) şi se întrerupe într-un punct de belvedere spre hăul canionului.

De aici ne abatem uşor spre stânga şi printre jenepeni ieşim către o limbă masivă de grohotiş care umple valea străjuită de pereţi înalţi. Mai jos firul văii se abate uşor dreapta, îşi vede de treaba lui şi întâlneşte Brâul Ciorânga printr-o rupere de pantă verticală, inaccesibilă (pe care o ştim din poteca marcată a brâului)... aşa că traseul nostru rămâne pe Vâlcelul cu Smirdar, în principiu pe partea stângă (cum coborâm), până la fereastra prin care trecem în Vâlcelul cu Fereastră (propriu-zis).

Portalul săpat de fantezia naturii în muchia de calcar face trecerea către o zonă îngustă şi stâncoasă. Dacă până aici am coborât normal, pe potecă, acum beţele de trekking ajung pe rucsac şi scoatem coarda pentru o serie de rapeluri. Imediat sub fereastră este amenajat un punct de rapel cu mai multe bucle prinse solid de jnepeni unite cu o verigă rapidă (maillion). Pusă în două pentru rapel, semicoarda noastră de 30m nu e suficientă dar cca 10m mai jos găsim alte câteva bucle, tot în jnepeni.

Deşi puţin departe de perete, reuşim să direcţionăm coarda după un bolovan proeminent ca să putem coborî în direcţia bună. Aici 15m ne ajung la limită. Privind în jos poate părea greu accesibil dar aceşti cca 25m se urcă la liber, sunt prize suficiente. În coborâre însă e mai comod (şi mai sigur) să foloseşti coarda, nu ai mereu vizibilitate bună la descăţărare şi e un risc inutil (mai ales dacă este ud).

În continuare vâlcelul se orientează uşor dreapta şi urmează o altă săritoare. Aici găsim în peretele din stânga un spit cu un inel mare, lucios, prietenos cu coarda. Cu atenţie pe lângă perete, 15m e suficient din nou, la limită.

După 15-20 m pe firul văii urmează al treilea rapel. Există un piton mai vechi în perete (stânga) ceva mai sus dar şi unul bătut chiar în talveg într-un loc sigur. Noi folosim punctul de rapel de jos cu mare atenţie la pietrele care abia aşteaptă să zboare în aval. Ne orientăm la fel, pe lângă perete, e o mică porţiune surplombată dar ajungem cu bine jos.

Mai coborâm puţin şi pentru al patrulea rapel găsim un set de bucle în două pitoane vechi în dreapta de data asta. Şi aici urcarea nu pune niciun fel de probleme (când totul e uscat) dar în jos e mai simplu să folosim coarda.

Urmează o ultimă porţiune scurtă de coborât pe picioare, pe grohotiş şi ajungem la brăduţii suspendaţi la marginea ultimului obstacol, săritoarea-ciupercă. Sunt bucle pe un trunchi solid; la fel de bine coarda poate fi trecută direct peste trunchi dar la recuperare se freacă mai mult. În anii din urmă parcă era şi aici o verigă rapidă?

Aici avem de coborât cca 10m cu o porţiunea puţin surplombată sub bolovanul uriaş care formează pălăria “ciupercii” dar nimic dificil.

Încă puţin grohotiş şi suntem în poteca brâului Ciorânga Mare. Strângem coarda şi în 5 minute ajungem la refugiul Speranţelor de unde continuăm să coborâm pe poteca marcată (triunghi roşu). Până la Plaiul Foii mai sunt cca 2 ore.

Luând ca punct de plecare vârful Ascuţit am făcut cca 2 ore şi-un sfert. Manevrele cu coarda consumă timp dar sunt necesare iar pentru o echipă mai mare, evident, e nevoie de mai mult timp. Coborârea pe brâul Ciorânga necesită la fel, minim 2 ore şi nu este foarte plăcută, e mult grohotiş alunecos şi e nevoie de atenţie. Varianta prin Vâlcelul cu Fereastră e o allternativă utilă (pentru vreme bună) cu condiţia, menţionată anterior, că cel puţin o persoană din grup trebuie să cunoască foarte bine configuraţia locurilor.

Mai multe imagini cu vâlcelul în coborâre:
- aug 2026 photos.app.goo.gl/a7iUWjfzGLR1BFDPA
- aug 2023 photos.app.goo.gl/1gk7nPu5z8V3e4Uc9
- aug 2012 photos.app.goo.gl/qKCgYXyepPDvEtxA9
- aug 2007 photos.app.goo.gl/DGC912ePzCALgbmY9

august 2026