Impresia plăcută pe care ne-a lăsat-o Pirin-ul vara trecută (Pirin, lacuri şi munţi) şi scurta introducere de care am avut parte în Rila (vârful Musala şi mănăstirea Rila) pe drumul de întoarcere au făcut ca undeva, în subconştient, să persiste dorinţa de a reveni pe meleagurile sud-dunărene. Ocazia s-a ivit foarte curând, la doar un an după excursia precedentă.

Rila... şapte munţi... şapte văi... şapte lacuri... de fapt mai mult de şapte, lucru evident dacă arunci o privire din satelit (via Google) sau pe hartă. Sunt circa 200 de lacuri, mai mari sau mai mici! Tot masivul se întinde pe cca 2.400 km2 şi dacă-ţi propui să parcurgi creasta muntelui (aşa cum, de exemplu, te gândeşti la creasta Făgăraşului sau la creasta Pietrei Craiului) este evident că ai o problemă... sunt de fapt mai multe creste, masivul fiind separat prin văi adânci în mai multe zone: (1) Rila de est, cea mai întinsă şi cea mai înaltă atinge 2.925 m prin vârful Musala (cel mai înalt din Balcani), (2) Rila centrală, cea mai mică în suprafaţă, (3) Rila de nord-vest, cunoscută mai ales pentru cele Şapte lacuri (Sedemte Ezera) şi (4) Rila de sud-vest care include cea mai veche rezervaţie din Bulgaria... aşa că este mult de explorat.

Când mergi departe de casă doreşti să vezi cât mai multe şi să te întorci cu impresii cât mai bogate dar Rila fiind un masiv atât de întins nu putem acoperi decât o parte a muntelui. Singura hartă mai sumară pe care să pot desena ce dorim să parcurgem în câteva zile am găsit-o, ulterior, la parks.bg. Deşi distanţele sunt apreciabile, chiar dacă poate nu reiese din schiţă, este evident că rămân zone mari din masiv în afara traseului... dar nu se poate totul într-o singură excursie.

Ne propunem un plan aproximativ care să înceapă cu Musala, în Borovets fiind facil de ajuns şi cunoscând drumul de anul trecut. Aproximativ doar... pentru că nu găsim informaţii suficiente (şi de încredere) privind distanţele între cabane. Vrem să mergem doar cu un bagaj uşor şi-n plus, ni se alătură şi Mihai care nu este mare amator de cort. Sunt 17 cabane şi 4 refugii pe teritoriul masivului aşa că avem de unde alege:-) Refugiile nu le socotim pentru că ne interesează să găsim şi mâncare!

În drumul spre Borovets singura necunoscută este... podul de la Giurgiu. Fiind în reparaţii avem neşansa să nimerim o dimineaţă aglomerată. Apropiindu-ne de Giurgiu şiruri de camioane sunt trase pe dreapta şi supravegheate de poliţie. Se pare că au prioritate "călătorii". Reuşim să stăm "doar" vreo două ore care nu ne costă decât cei 13 lei, taxa de pod... noi ne gândeam c-o să primim aceşti bani, nu că o să-i dăm... Ritmul "frenetic" de lucru la pod ne face să ne gândim că e posibil ca termenul lucrărilor să fie mult prea optimist... sau poate asta e doar impresia de luni dimineaţă...

Cu pauzele de rigoare ajungem către 5 după-amiază în Borovets. Gondola pentru Yastrebets este închisă. Se pare că vara, cel puţin în sezonul ăsta, luni şi marţi nu merge. Ne-ar fi dus de la 1.315 m la 2.369 m de unde în maxim o oră am fi fost la cabana Musala unde dorim să rămânem peste noapte. Planul de rezervă rămâne în vigoare! Adică... să mergem pe jos. După o zi de stat în maşină puţină mişcare nu strică :-) Avem de urcat puţin peste 1.000 m (până la 2.389 m). Estimăm că circa 3 ore vor fi suficiente. Găsim un loc să lăsăm maşina, în parcarea unui hotel, contra unei sume modice pe care o negociem prin semne cu portarul :-) De altfel, de-acum înainte vom discuta mult în felul ăsta, engleza şi franceza nefiind suficiente în majoritatea situaţiilor.

În jur de 5 pornim la drum. Deocamdată drept în sus, pe drumul din centrul staţiunii. Avem de urmat banda roşie. Bulgarii nu se complică să folosească şi semne ca la noi, cruce, punct, triunghi... ci numai o linie colorată. De altfel, marcajele în Rila ni s-au parut mult mai aproximative decât cele din Pirin unde culorile erau mai clare şi coincideau cu harta. Aici verdele de pe teren era deseori albastru pe hartă sau invers. Pe neaşteptate pe alocuri apare o altă culoare (aparent) de niciunde... alteori dispare în ceaţă fără nicio avertizare... Banda roşie însă va fi constantă pe parcursul următoarelor zile.

Curând părăsim şoseaua şi ne afundăm în pădurea deasă de brad şi pin. Este răcoare şi plăcut de mers chiar dacă urcăm constant. Puţină lume, evident în sens contrar. Dacă la sfârşit de săptămână este un adevărat pelerinaj pe Musala (anul trecut, urcând sămbătă, erau sute de oameni înşiraţi de-a lungul potecii) acum, luni seara, e mult mai puţină agitaţie mai ales că nu merge gondola iar orele sunt (relativ) înaintate.

Poteca noastră se laţeşte pe nesimţite iar podeţele amenajate peste pârâul de-a lungul căruia urcăm sunt chiar exagerat de late... ceea ce ne face să ne gândim că de fapt suntem pe o pârtie de ski. Din fericire acum, la sfârşit de august, nu prea sunt amatori pentru sporturile de iarnă :-) Ici-colo ne mai delectăm cu câte-o afină sau câte-o zmeurică. După ploile de săptămâna trecută parcă nu prea mai au savoare.

Treptat pădurea se cam termină şi rămânem într-o zonă de jnepeniş. Zona către urcăm este acoperită de nori dar nu ne temem, prognoza pentru toată săptămâna este bună. Undeva în dreapta noastră se separă o potecă ce urcă spre Yastrebets, noi însă rămânem pe firul văii.

Norii care acoperă parţial culmile ce ne înconjoară încep să se coloreze încet-încet în portocaliu pe măsură ce soarele coboară... iar noi ne apropiem de cabană. Când şi când, Musala însuşi se lasă mângâiat de privirile noastre. Curând apare şi acoperişul cabanei. Apusul e frumos. Din păcate nu e timp de oprit şi montat trepiedul. Încerc doar câteva cadre din mers. Moniq şi Mihai merg constant şi trebuie să-i prind din urmă... Ruperile de ritm sunt puţin obositoare dar asta se întâmplă mereu când fotografiezi din mers...

În curând soarele îşi încheie spectacolul. Luna începe actul doi dar nu mai avem mult timp să admirăm cerul căci ajungem şi noi la cabană. Aproape 2.400 m. Nu prea se vede nicio lumină dar afară sunt doi băieţi la taclale. Semn bun. Intrăm în cabană. Un spălător înăuntru cu un robinet care are două poziţii: deschis şi semi-deschis. Apa e rece dar măcar e în interior. La bucătărie, un băiat pe post de cabanier. Începem o conversaţie de ne dor mâinile :-) Reuşim să ne facem înţelese intenţiile. Printre scârţâieli demne de filmele lui Hitchcock ne conduce la etaj într-un dormitor (15 leva de persoană) unde sunt cazaţi şi cei doi de-afară. Mihai încearcă să negocieze o cameră separată să nu ne deranjăm unii pe alţii cu sforăituri peste noapte dar reiese c-ar mai fi clienţi în camerele celelalte. Aşa să fie? E parcă prea linişte dar aşa este...

Ne instalăm şi coborâm în camera de masă. Ceva de mâncare s-o fi găsind? Primim câte-o ciorbă de fasole (cu mult tarhon). Fiind caldă e bine-venită. Mai completăm cu ceva din rezervele din rucsac şi-un ceai la sfârşit. Între timp prind viaţă bulgarii din camerele vecine. Probabil foamea i-a sculat din somn. Sunt mai bine pregătiţi decât noi. Nu poftesc la ciorba de fasole pentru că au câteva sacoşe burduşite cu mâncare. Cu speranţa ca în zilele următoare meniul să fie ceva mai variat ne pregătim de culcare. Mai aruncăm o privire afară, cerul e senin şi-n consecinţă cam răcoare dar suntem la munte totuşi; am scăpat de căldura de la câmpie. Eu am un sac de dormit subţire şi uşor, bun pentru cabane. Moniq şi Mihai se înfăşoară bine în pături. Peste noapte nu-i chiar aşa rău. E chiar linişte şi ne odihnim mulţumitor.