Valea Bucşoiului îşi are obârşia sub vârful Bucşoiul Mare, în zona de confluenţă cu Creasta Bucşoiului Mic (creasta estică a Bucşoiului / creasta Balaurului). Are o orientare preponderent estică şi coboară prin zone stâncoase abrupte, pe alocuri cu aspect de canion sau prin locuri mai domoale acoperite cu pajişti şi jnepeni până în Poiana Bucşoiului, intersectează poteca turistică Pichetu Roşu - Mălăieşti iar în final se pierde în zona de pădure a Văii Glăjăriei. Partea alpină a văii este cea cuprinsă între Poiana Bucşoiului şi zona de obârşie, porţiunea finală a văii fiind o râpă împădurită.

Valea este descrisă ca având gradul de dificultate 1B. Ascensiunea văii durează, vara, 3-5 ore din Poiana Bucşoiului până la Omu (E.Cristea). Urcuşul, direct pe fir, este întrerupt de câteva săritori care fie se abordează direct fie se ocolesc. Pe zăpadă stabilă ascensiunea văii este mai facilă dacă săritorile sunt acoperite. Totuşi, porţiunea superioară a văii este destul de înclinată, aşa că dificultatea traseului se menţine şi necesită echipament adecvat, colţari şi piolet, eventual o coardă / cordelină pentru asigurare (funcţie de starea zăpezii).

Mai 2012. Marian vine cu ideea... prin Vali aflăm şi noi (eu cu Moniq) şi întrucât prognoza meteo este optimistă dimineaţă devreme ne întâlnim la tren şi pe la 8 suntem în Buşteni.

Buşteniul şi Bucegii ne întâmpină în plin soare.

Florile sunt în întârziere aici faţă de Bucureşti; deşi e soare aici e totuşi munte.

Pe drumul spre Gura Diham admirăm pereţii masivului Coştila încălzindu-se la soarele de mai. Zona refugiului Coştila e uşor de identificat după pata mare de zăpadă care frecvent rămâne vizibilă până către sfârşitul primăverii.

Deasupra complexului de la Gura Diham domneşte Morarul cu Creasta Ascuţită şi Mânuşa Morarului
(separată de restul masivului prin valea Comorilor Morarului).

Luna încă veghează deasupra Caraimanului (stânga) şi Coştilei (dreapta).

Firele de zăpadă de pe văi dezvăluie mai uşor anatomia masivului cu valea Coştilei (stânga) şi valea Mălinului (dreapta).
Dacă ele au încă zăpadă aproape sigur vom avea şi noi pe valea Bucşoiului.

Începem cu un urcuş agale prin pădure pe poteca spre Poiana Izvoarelor.
Deşi e devreme e destul de cald, noroc că prin pădure e relativ răcoare.

În cca. 1 oră ajungem în poiana însorită de sub cabană.
Nu se vede mişcare la cabană, ori e prea devreme ori nu sunt clienţi.

Cabana Poiana Izvoarelor, frumos colorată dar cu servicii nu prea grozave.

Până la Pichetu Roşu sunt câteva luminişuri de unde muntele se lasă dezvăluit privirii aşa că putem admira porţiunea finală a văii Bucşoiului şi punctul terminus al urcuşului nostru, şaua cea mai adâncită din stânga vârfului Bucşoiul Mare.

Poteca între Poiana Izvoarelor şi Pichetu Roşu are şi câteva puncte de belvedere către Acele Morarului; e încă devreme, soarele nu e chiar atât de sus aşa că vizibilitatea e bună; dinspre zona Bucşoiului de obicei Morarul e contre-jour.

Printre brazi... confluenţa între Creasta Balaurului / Bucşoiului Mic (stânga) şi Bucşoiul Mare (dreapta), locul unde vom termina urcuşul pe valea Bucşoiului. Porţiunea superioară a văii se ramifică (probabil la nivelul Brâului de Sus), firul principal al văii şi Vâlcelul de sub Vârf; noi vom urca pe firul principal unde zăpada pare continuă.

Pichetu Roşu şi puţinul care se mai vede din Bucşoiul Mare.

De la Pichetu Roşu continuăm pe poteca ce duce spre Mălăieşti (pentru moment o porţiune comună cu poteca Deubel ce urcă pe Bucşoiul Mare de la Prepeleag).

Drept în faţă, valea Bucşoiului, frumos conturată de zăpadă.

După mai puţin de 30 minute prin umbra plăcută a pădurii ieşim în zona luminată a poienii Bucşoiului.

Valea Bucşoiului primeşte mai mulţi afluenţi pe ambele părţi, mai bine conturaţi pe faţa sudică, dinspre creasta Balaurului (vâlcelul Portiţelor, vâlcelul Grohotişului, vâlcelul Furcilor) şi Vâlcelul de sub Vârf (cu obârşia aproape de vârful Bucşoiul Mare) şi valea Bucşoaia din partea cealaltă.

O zi perfectă pentru o astfel de plimbare... chiar prea soare...

E aproape 10:30 şi e deja foarte cald, sperăm ca măcar pe la nivelul picioarelor zăpada să "degaje" puţină răcoare.

Piciorul de zăpadă începe aproape chiar din poteca turistică pe care aici o părăsim.

O scurtă pauză în care ne ajustăm încălţămintea iar eu îmi schimb bocancii, ocazie cu care rucsacul se mai uşurează puţin.